Ştiaţi că prima femeie avocat din România a fost Ella Negruzzi?

in Curiozitati

Personalitate deosebită, Elena Negruzzi s-a remarcat ca prima femeie avocat din România, dar şi din Estul Europei, suferind enorm din cauza discriminărilor din acest domeniu. A fost o figură proeminentă în mişcarea femeilor din România, în perioada interbelică, punând bazele Asociaţiei Emanciparea Femeii.

A fost fiica scriitorului și omului politic ieșean Leon C. Negruzzi (1840-1890) și sora mai mică a generalului Mihai Negruzzi (1873-1958).

A urmat cursurile școlii primare, Externatul Secundar de Fete (actualul Colegiu „Mihai Eminescu” din Iași) și Facultății de Drept la Iași. După absolvirea studiilor universitare a cerut în anul 1914 să fie admisă în Baroul Iași, dar cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are drept de vot (fiind femeie), iar avocații trebuiau să aibă drept de vot. După mai multe procese care au durat aproape șase ani, Ella Negruzzi a devenit prima femeie avocat din Romania .

A profesat ca avocat în Baroul Covurlui – Galați și din 1919, în Baroul București.

S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele Asociației „Emanciparea femeii”, al cărei președinte a fost. Asociația fondată de ea a urmărit emanciparea femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile și ocuparea de funcții în raport cu pregătirea și capacitatea fiecăreia. Și-a concentrat atenția asupra femeilor de la sate, inițiind cercuri culturale și fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-și organizeze gospodăria și cum să-și educe copiii.

După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizația „Grupul avocaților democrați”, înființată în 1935. De asemenea, a înființat organizația „Frontul feminin” (1936), organizând numeroase întruniri și conferințe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acțiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale și culturale .

Perseverenţă şi determinare

La un an după absolvirea studiilor universitare, în anul1914, a cerut să fie admisă în Baroul Iaşi (oraşul în care, pe la 1866, bunicul ei, Costache Negruzzi, fusese primar), dar cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are drept de vot (fiind femeie) şi trebuia ca avocaţii să aibă acest drept.Ella Negruzzi nu a renunţat şi, după primul refuz, a urmat a doua cerere, apoi a treia. ŞI pentru fiecare dintre răspunsurile negative primite a luptat chiar cu armele lor, ale avocaţilor. După mai multe procese care au durat aproape şase ani, Ella Negruzzi a devenit prima femeie avocat din România.

Costache Negruzzi

Iată ce scria ziarul Universul, în ianuarie 1914, despre recursul Ellei Negruzzi: „Se ştie că dna Ella Negruzzi, licenţiată în drept, a cerut consiliului de disciplină al baroului de Iaşi înscrierea dumisale în acel barou. Consiliul, în unanimitate, admiţând această cerere (e influenţa lui Iacob Negruzzi aici – n.n.), mai mulţi avocaţi au făcut apel, care a fost admis de Curtea din Iaşi, pe motiv că femeile n-au dreptul de a exercita profesiunea de advocat. Contra acestei deciziuni, dna.Negruzzi a făcut recurs, care s-a judecat ieri de secţia I a Curţii de casaţie. Dna.Negruzzi s-a prezentat înpersoană, asistată de dnii advocaţi M. Ferechide şi N.Polizu. Advocaţii, care au contestat dnei Negruzzi dreptul de a fi advocat, au fost reprezentaţi prin dl. advocat C. Xeni. La dezbateri asistă foarte multă lume. (…) Pentru susţinerea recursului a luat mai întâi cuvântul d.Ferechide. Dsa spune că nu poate pricepe ce raţiune juridică a făcut Curtea din Iaşi ca să ordoneze ştergerea dnei Negruzzi din tabloul advocaţilor din Iaşi, întrucât nici prin legea specială a advocaţilor şi nici prin Constituţie nu se prevede că o femeie n-are dreptul de a fi advocat, când posedă titlurile cerute de lege. Răpind unei femei dreptul de a exercita o profesiune liberă, spune d. Ferechide, ar însemna a-i crea o incapacitate neprevăzută nicăieri în lege.

Ziarul Universul

În articolul 1 din legea advocaţilor se spune numai că profesiunea de advocat nu poate fi profesată decât de români, dar nu prevede că femeile românce n-au acest drept. Unde legiuitorul a vrut să îngrădească capacitatea unei femei, a făcut-o în mod expres. (…). D. Polizu spune că acordarea dreptului unei femei de a exercita profesiunea liberă de advocat nu constituie nici un pericol social. Probă că în statele unde femeile au dreptul de a fi advocat, ele se achită de obligaţiunile ce şi le-au luat faţă de clienţii lor. Arată că acordându-se femeilor dreptul de a fi advocat se face un pas înainte şi la noi în ţară pentru emanciparea femeii. (…) . Combaterea recursului – D.Xeni arată că atât textul formal al legii, cât şi tradiţia baroului nu permit femeii să facă azi parte din barou. (…). Nu contestă cultura şi inteligenţa femeilor, dar crede că intrarea în barou ar micşora prerogativele tradiţionale ale baroului, pe care generaţia de azi e datoare să le transmită celei de azi mărite, iar nu micşorate (…)”. Şi era abia începutul acelei lupte, care avea să-i aducă, după război, în sfârşit, intrarea în barou. A profesat ca avocat în Baroul Covurlui – Galaţi şi, din 1919, în Baroul Bucureşti.

Curtea de Casaţie secţia I a respins recursul doamnei Ella Negruzzi contra deciziei Curţii de Apel de la Iaşi care anulase înscrierea sa în baroul local.

Va să zică bărbaţii sunt politicosi şi galanţi cu damele numai în tramvai, unde le cedează locurile lor pe bancă cu plăcere (şi încă ş’atunci când ele sunt tinere şi nostime!) sau prin saloane, unde nici un reprezentant al sexului mustăcios n-ar comite crima de-a ieşi pe uşă înaintea unei cuconiţe (ah, pardon… après vous madame!); dar când e vorba să recunoaştem meritele unei femei, dreptul ei elementar de a’şi întrebuinţa şi valorifica în lupta vieţei talentul, cultura, munca, spre a se putea hrăni şi a fi în acelaşi timp folositoare societăţii, atunci noi bărbaţii îi opunem un non possumus absolut. Şi, mă rog, pentru ce?

(…) Dacă s’a dovedit de atâtea ori că femeile pot fi scriitoare geniale (rugăm pe madam Smara să nu crează că ne permitem să facem aluzie la dumneaei), savante ilustre, medici eminenţi, etc., de ce oare n’ar fie ele’n stare să profeseze şi avocatura, mai cu seamă că – pe lângă studiile uşurele ce necesitează – principala calitate ce se cere unei persoane în aceasta carieră e tocmai marele defect ce-l atribuim noi femeilor: limbuţia. Pentru ce nu ?

(articolul “Cazul D-nei Ella Negruzzi” – semnat Tarascon – “Furnica” din 13 februarie 1914)

Au urmat aproape şase ani de procese până când Ella Negruzi şi-a câştigat dreptul de a pleda în instanţă, devenind astfel prima femeie avocat din România. A profesat ca avocat în barourile Iaşi, Covurlui (Galaţi) şi Bucureşti.

Ella Negruzzi a fost întreaga sa viaţă o militantă activă pentru acordarea de drepturi sociale, economice, politice sau culturale femeilor. Mai mult decât atât, Ella Negruzzi a fost în perioada interbelică un avocat eminent dar în acelaşi timp şi un om politic activ, membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fiind una dintre primele femei alese în funcţia de consilier local în Bucureşti.

Vă propun în incheiere un interviu acordat în anul 1933 reporterului W. Şerban al revistei “Ilustraţiunea română” de către Ella Negruzzi cu ocazia “Jubileului de 10 ani al femeii-avocat”:

LA D-NA ELLA NEGRUZZI

“ Cine nu cunoaşte acest nume ? Îndrăzneala de a pătrunde în avocatură, într’o vreme când femeia era încercuită de graniţe trasate de prejudecăţi stârnea comentarii răutăcioase pe toate buzele. Lupta care a dus la izbândă a fost dârză. Un suflet mare se afirma, croind o largă pârtie pentru cele care vor urma.

…Soneria cochetului apartament din str. Cometa 13 vibrează prelung. Mărturisesc că

încerc oarecari emoţii. O tânără subretă cu chipul voios deschide fără întârziere. Intru în vestibul. Dintr’o cameră alăturată răspund voci vesele, întovărăşite de triluri de râs. Vasăzică prima noastră femeie avocat nu e o specialistă pedantă, în creierul căreia tronează numai textele de legi ? O uşă se dă în lături şi maiestuosă, cu chipul totuşi încărcat de blândeţe şi comunicativitate, apare patroana casei.

– Ce doriţi d-voastră ?

Îi explic scopul vizitei.

– Sunt mulţumită că şi presa ia parte la jubileul nostru.

Într’o cameră caldă, luminoasă, tapetată cu covoare ce odihnesc privirea, d-na Ella Negruzzi prinde a depăna amintirile:

– Înscrierea în barou am făcut-o în 1923 la Iaşi, fiind admisă de comitetul de disciplină cu majoritate de voturi. La debut, Burada, primul preşedinte, a ţinut un frumos discurs. Debutul l-am avut alături de maeştrii Dissescu şi Take Ionescu în procesul Amira, având ca adversar pe dl. Rosenthal.

– Aţi avut emoţii ?

– Foarte mari.

Educaţia primită acasă juca un rol important. Emanciparea femeii era în concepţia multora de atunci, ceva utopic. Vremurile s’au schimbat. Astăzi abia ne putem da seama de rolul important pe care-l are o femeie, ca apărătoare. Orice s’ar spune de lipsa de logică a femeii, totuşi fiind mai sentimentală şi mai subiectivă, se identifică cu cauza într’atât, încât găseşte în sufletul ei motivele temeinice pe care să-şi sprijine apărarea.

– Cariera întâmpină greutăţi ?

– Destul de mari. În primul rând din cauza unel concurenţe adesea neloiale şi poate şi din cauza mândriei, care caracterizează pe femeie… Ea nu cere… Clientela trebuie să-i se propună.

– Aş dori să-mi povestiţi o întâmplare anectodică de la bară.

D-na Negruzzi surâde.

– La debut, pledând contra d-lui Rosenthal,  domnia sa a spus: Pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti…

– Ce credeţi despre viitorul femeii avocat?

– Neavând mari posibilităţi să se manifeste la bară, ea îşi îndreaptă activitatea spre secretariat. Acele tinere avocate care se disting, se pun ele singure în valoare.

Stau doar de căteva minute alături de această demnă luptătoare a cauzei feminine şi cutele sincerului ei suflet s’au şi deschis. Capăt siguranţa că’n el nu întâlneşti cotituri sau asperităţi. Îţi explici atunci de ce femeile năpăstuite, bogate sau sărace, spre ea se îndreaptă.”

( articolul “Jubileul de 10 ani al femeii-avocat” – semnat W. Şerban – “Ilustraţiunea română” din 22februarie 1933 )

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.