Structura finala a noului Guvern. Dragnea: „Executivul e finalizat, sunt opt miniștri femei”

in Politic de

Care va fi structura noului Guvern. Liderul PSD, Liviu Dragnea a anunțat luni seară că Guvernul este finalizat, negocierile cu ALDE au fost încheiate, urmând a prelua 4 portofolii, și în viiorul Cabinet vor fi opt femei.  Marți, PSD și ALDE depun în Parlament lista noului Executiv condus de premierul desemnat, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat anunță marți Guvernul.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat luni seară la România TV că a fost finalizată componența Guvernului, care va fi prezentată oficial în ședința Comitetului Executiv Național de marți. El a mai afirmat că a încheiat și negocierile cu cei de la ALDE, care vor primi 4 ministere. În viitorul Guvern vor fi opt femei, mai spune Liviu Dragnea. El a precizat că nu este un guvern cu persoane foarte cunoscute.

Liviu Dragnea a reiterat faptul că deciziile din Guvern vor fi discutate mai întâi la sediul PSD din Kiseleff. ”În fiecare luni de dimineață vom vedea și noi și premierul ce s-a întâmplat în săptămâna precedentă”, afirmă liderul PSD, despre relația Guvernului cu partidul. Acolo nu mai suntem prieteni, cine nu reușește să țină ritmul, nu poate să rămână. Nu ne putem juca”, mai spune Liviu Dragnea, despre viitorii miniștri.

Între liderii PSD și ALDE au avut loc discuții de ultim moment, luni, în privința viitorului cabinet de miniștri. Potrivit surselor citate, ALDE ar fi revendicat șefia Ministerului de Externe și l-au propus pentru acest post pe Teodor Meleșcanu, care a mai deținut aceeași funcție în timpul lui Victor Ponta, în timpul scrutinului prezidențial din 2014.

Cei de la PSD nu au fost foarte încântați de această propunere, pentru că Ministerul de Externe este un portofoliu important, iar ministrul de Externe este și membru în CSAT. Social-democrații ar fi fost dispuşi să dea la schimb Ministerul Culturii, dar și ministerul delegat pentru relația cu Parlamentul. O variantă ar fi și preluarea de către ALDE a Ministerului Comunicațiilor.

Pentru Ministerul Culturii a fost vehiculat numele lui Daniel Barbu. Un minister cert ar fi cel al Mediului, unde urmează să meargă copreședintele ALDE Daniel Constantin.  Sorin Cîmpeanu ar urma să meargă la Ministerul Comunicaţiilor, iar Steluţa Cătăniciu – Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul.

PSD are mai multe nume pregătite pentru Ministerul de Externe: Natalia Intotero, Ana Birchall, sau un tehnocrat, în ultima vreme fiind vehiculat numele consilierului prezidențial Bogdan Aurescu.

Cine sunt miniștrii din Cabinetul Grindeanu 

Noul Guvern, așa cum se conturează, pe surse, este mai mare, ca număr de ministere decât Guvernul actual. ALDE va deţine trei sau patru ministere: Cultură, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul. Cabinetul Grindeanu va avea patru noi ministere, faţă de Guvernul actual, care devin ministere pline: Turism, Ape şi Păduri, Români de pretutindeni şi IMM-uri şi Antreprenoriat. Până la acest moment, sunt vehiculate următoarele nume pentru preluarea ministerelor:

Ministerul Economiei – Mihai Tudose

Ministerul de Finanţe – Cristian Socol, Viorel Ştefan

Ministerul Fondurilor Europene – Marius Nica

Ministerul Mediului -Daniel Constantin (ALDE)

Ministerul Educației – Sorin Câmpeanu (ALDE), Mihnea Costoiu

Ministerul Apărării – Georgian Pop

Ministerul de Interne – Gabriel Vlase, Mihai Fifor

Ministerul de Justiţie – Florin Iordache

Ministerul Afacerilor Externe – Natalia Intotero, Bogdan Aurescu

Ministerul Agriculturii – Daniel Botănoiu

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publică- Sevil Shhaideh, Lia Olguța Vasilescu

Ministerul pentru Tineret şi Sport – Gabriel Petrea

Ministerul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall

Ministerul Transporturilor – Mihai Fifor

Ministerul Sănătăţii – Dinu Cristina Elena, Sorina Pintea, Florian Popa

Ministerul Muncii – Lia Olguţa Vasilescu

Ministerul Energiei – Iulian Iancu, Andrei Gerea

Ministerul IMM-urilor si anteprenorilor – Florin Jianu

Ministerul Apelor şi Pădurilor – Doina Pană

Ministerul Culturii: Daniel Barbu (ALDE)

Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul – Steluţa Cătăniciu/Graţiela Gavrilescu Sursa: Libertatea.ro

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.