Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

camera obscura

DEVELOPAREA FOTOGRAFIILOR

in Arta by

Planuri de filmare şi mişcări de aparat.

-Alegerea planului de filmare ( scenariu).
-Alegerea unghiului de filmare.

-CADRAJ – un număr de imagini pe care le surprindem dintr-un anumit unghi. Limitele cadrajului. Operaţii de stabilire a limitelor cadrului ( delimitarea câmpului de vedere cuprins de obiectiv).

Planurile sunt porţiuni de imagini denumite fie în funcţie de mărimea obiectelor încadrate de fotogramă, fie în funcţie de mărimea personajului ( a omului etc.).

Planuri:
GEN PLAN – plan al mediului ambiant , folosit pentru determinarea locului şi al spaţiului în care se petrece acţiunea.

ANS – plan de ansamblu; marcăm un anume grup de persoane într-o ambianţă largă.
SEMI ANSAMBLU –jumătate de ansamblu ce se poate prelua din mai multe unghiuri ( chiar din 4 ) sau de sus în jos.

INTR – plan întreg – personajele apar în mărimea înălţimii unui om.

APR – plan apropiat (plan american) – personajele sunt încadrate până la genunchi.

MIJL – plan mijlociu – personaje încadrate până la brâu (bust).

PRIM PLAN – PR:P personaj încadrat până la piept ( ex. Fotografii de buletin ).

DET. –plan detaliu – o parte detaliată a obiectului sau personajului.

INS PLAN – INSERT – plan de detaliu foarte mare a unui obiect sau al unui text.

Mişcări de aparat.
Travelling – este mişcarea aparatului faţă de obiectul filmat ( faţă de subiect) :
– Travelling lateral ( deplasarea de la stînga – la dreapta sau invers).
-Travelling înainte ( apropierea faţă de subiect ).
-Travelling înapoi – ( depărtarea videocamerei faţă de subiectul filmat).
-Imagini în plongee – de sus în jos.
-Contre plongee – de jos în sus.
-Panoramic – mişcarea de la stânga la dreapta şi invers a videocamerei.
-Scenariul regizoral cuprinde :

Procesarea în laborator.
În laborator se fac procesări alb- negru sau color.
Procedeu de developare a filmelor alb- negru:

Developarea se face cu :
A.Prelucrarea negativului.
*Revelator AD 17 (de granulaţie fină) se diluează în 600ml apă apoi developarea se face în 9 minute şi are o capacitate de 5 filme.

1.Filmul se introduce în tancul de developare – se introduce revelatorul – se învârte.

2.După 9 minute se clăteşte filmul cu acid acetic sau oţet apoi urmează baia de stopare pentru a nu strica fixatorul.

3.Filmul este fixat cu fixatorul ( este rapid ,universal – adică pentru film şi hârtie). Fixatorul se diluează într-un litru de apă. Fixarea se face în 2 minute pentru negative. Se recomandă chiar şi o fixare mai lungă.

*Developările se pot face cu control şi fără control de lumină.Mai corectă este developarea cu control (ex .ORVO N. 103, – filtru verde închis ne ajută să observăm contrastul filmului ( lumina de 25-40w).- Avantaj – poţi salva un film subexpus. Imaginea care este pe film şi pe care nu o putem vedea este imaginea latentă.

*Clătirea se face în sol de detergent ( concentraţie foarte slabă ) pentru a elimina depunerile de calcar.

*** Cheia succesului pentru o relevare corectă a unui film constă în operaţiunile de fixare şi clătire.

B. Operaţiunea de prelucrare a pozitivului.

1. Relevarea cu revelator AD 04 ( soluţie concentrată cese diluează într-un litru de apă.).- este necesar filtru de lumină;
2.Baia de stopare se face în soluţie de acid acetic. C = 5 %.

LABORATORUL FOTO

in Arta by

La noi în ţară s-au retras aparaturile pentru fotografia alb – negru,deşi profesioniştii o readuc.

**Ce impune un laborator foto?.

-Apă curentă rece şi caldă.

-Condiţii de obsurizare (întuneric perfect).

-Mijloace de aeresire (ventilatoare, hote, nişe).

-Diferite tensiuni (220 V pentru aparat de mărit,filtre, uscător, temporizator).

-Lumina roşie.

-Dulap de uscare a filmelor ( pentru un număr mare de filme este necesar).

-Uscătorul e bine să aibă tensiune reglabilă pentru că sunt diferite tipuri de hârtie ( el are plăci cromate pe care se aşează fotogarafia udă. Ex: dimensiunile A3 sunt pentru 9 fotografii sau pentru 18 fotografii 6/9).

-Tanc de developare – în spirala lui se aşează filmul apoi se introduce înăuntru, apoi prin orifiul exterior se:
1. Toarnă revelatorul – baia de revelare;
2. Baia de trecere ( se spală filmul de revelator ) + Baia de stopare –oţet ( pentru ca revelatorul să nu mai acţioneze).
3.Baia de fixare ( în sol de fixator).
4. Baia de clătire ( apa trebuie să fie curată, schimbată mereu).

-Placa cromată trebuie să fie curată, nezgâriată.

-Tăvi de plastic (4) dimensiuni 18/24, ( revelator, baie de trecere, de stopare, de fixare sau clătire).

-4 cleşti cu care se prind fotografiile.

-Rulou de tasare a hârtiei fotografice.

-Ramă de mărit( după ultima baie de fixare se usucă şi se recuperează fotografiile pentru a fi tăiate).

-Ghilotină.

-Tanc de developare pentru negative ( ex.pentru 1 , 2 sau 5 ).

-Bandă COREX ( transparentă, are pe margini denivelări care asigură distanţarea filmului spiralat).

-Filtre pentru iluminarea în condiţii de obscurizare.

-Filmul care este de 3 feluri şi anume : 1. Film ortocromatic – ( nu este sensibil la lumina roşie închis). 2. Film pancromatic ( nu reacţionează la lumina verde –închis N.103 –verde şi N 107 – roşie).

3.Film ortopancromatic –mai rar întâlnite ( reacţionează şi la lumina verde şi la cea roşie; vor obscuritate.

-Filtrele sunt pentru hârtie şi pentru filme.

-Clipsuri pentru filme.

-Ceas mecanic (8 sau 12 min) care ne anunţă când schimbăm baia.

-Lămpi în care se introduc filtrele.

-Uscătorul poate avea între 40 – 120 waţi

-Pensule de praf.

-Vase din sticlă pentru prepararea substanţelor( de obicei sunt soluţii concentrate ce trebuie diluate).

OBIECTIVUL APARATULUI DE FOTOGRAFIAT

in Arta by

Cum am amintit anterior, dacă în orificiul camerei obscure introducem o lentilă convergentă, calitatea imaginii proiectate pe planul opus se îmbunătăţeşte considerabil. La aparatele foto, deoarece imaginea dată de o singură lentilă convergentă este nesatisfăcătoare, se folosesc obiectivele fotografice, care conţin grupuri de lentile convergente şi divergente, grupate în diferite moduri. În acest fel, imaginea obţinută are o calitate mult mai bună.

 
Obiectivele sunt fixate pe cutia fotoaparatului prin diferite tipuri de montură (pe filet sau pe baionetă), o condiţie importantă fiind aceea ca axa optică a obiectivului să fie perpendiculară pe planul peliculei fotografice.

 
Mărimile caracteristice ale unui obiectiv sunt distanţa focală şi deschiderea relativă.
Distanţa focală (f) se măsoară în mm şi este intervalul dintre focar şi planul principal al lentilei. Ea ne dă unghiul de câmp al obiectivului (aria vizuală de cuprindere a obiectivului). Cu cât distanţa focală a unui obiectiv este mai mică, cu atât unghiul său de câmp este mai mare.

 
Deschiderea relativă se defineşte ca raportul dintre distanţa focală şi diametrul deschiderii maxime a obiectivului. Se notează cu f: şi este un număr mai mare sau egal cu 1.
f: = f/D > 1

 
Deschiderea relativă este o măsură a luminozităţii obiectivului. Cu cât valoarea sa este mai apropiată de 1, cu atât obiectivul este mai luminos şi putem face fotografii în situaţii cu lumină scăzută sau când subiectele se deplasează cu viteză mare.

 
Obiectivul aparatului de fotografiat controlează următoarele funcţii:
Claritatea imaginii;
Cantitatea de lumină care impresionează pelicula foto;
Unghiul de câmp;
Profunzimea de câmp a imaginii fotografice;

 
Din punct de vedere constructiv, obiectivele clasice au două inele: inelul distanţelor (pentru controlul clarităţii imaginii) şi inelul diafragmei (pentru controlul diametrului fantei de lumină care trece prin obiectiv) (fig.2.6.). La obiectivele cu focală variabilă, zoom-uri, avem şi inelul de modificare a distanţei focale. Luminozitatea şi distanţa focală a obiectivului sunt inscripţionate pe partea sa frontală.

 

Claritatea imaginii

Claritatea imaginii foto (mai precis a subiectului pe care dorim să focalizăm) presupune modificarea poziţiei obiectivului faţă de planul fix al peliculei foto, astfel încât acesta să coincidă cu planul imagine din figura de mai sus. La aparatele de format îngust (35mm) şi la unele pe mediu format, acest lucru se realizează prin rotirea inelului distanţelor de pe obiectiv, fapt despre care vom vorbi mai târziu. Pe obiectiv există un reper, faţă de care se reglează atât valorile diafragmei cât şi a distanţei de focalizare. Controlul clarităţii imaginii se face prin vizorul aparatului foto.
3
Fig. 2.6. Inelele obiectivului de fotografiat clasic
2.2.2. Cantitatea de lumină care impresionează pelicula foto

Condiţiile diferite de iluminare ale subiectelor de fotografiat impun un control riguros al cantităţii de lumină pentru a avea o expunere corectă. Aşa cum am menţionat şi în capitolul introductiv, această cerinţă se realizează prin modificarea parametrilor obturatorului, precum şi a diametrului fantei prin care trece lumina prin obiectiv.

 
Dozarea trecerii luminii se face cu ajutorul unui dispozitiv numit diafragmă, care e compus dintr-un sistem mobil de lamele metalice dispuse concentric în interiorul obiectivului (fig. 2.7.). Controlul diafragmei se face prin inelul diafragmei aflat tot pe obiectiv.

 

4
Fig. 2.7. Poziţionarea diafragmei în obiectiv
Pe inelul diafragmei sunt inscripţionate o serie de deschideri relative ale obiectivului (fig. 2.8.). Să luăm un exemplu:
f: 2
f: 2,8
f: 4
f: 5.6
f: 8
f: 11
f: 16
f: 22

 

5
Fig. 2.8. Deschiderile relative ale diafragmei

Valoarea cea mai mică (f:2) corespunde deschiderii maxime a diafragmei, iar în cazul f:22, diafragma este închisă la maximum. Trecerea de la o deschidere relativă la următoarea în ordine crescătoare (de exemplu de la f:5,6 la f:8), presupune o înjumătăţire a suprafeţei fantei prin care trece lumina. Aceste variaţii cuantificate şi controlabile ale luminii ne ajută mult la corelarea cu timpul de expunere (cel de-al doilea parametru ce influenţează expunerea corectă). Vom vedea că şi timpii de expunere ce pot fi reglaţi, sunt şi ei cuantificaţi prin acelaşi factor 2.

 
La aparatele mai noi, pentru a ne facilita încadrarea şi efectuarea clarului în condiţiie de maximă luminozitate, diafragma este menţinută deschisă la maxim, pentru orice valoare aleasă pe inel, ea închizându-se la valoarea selectată doar în momentul în care apăsăm butonul de declanşare.
Distanţa focală şi deschiderea relativă maximă (luminozitatea) obiectivului sunt inscripţionate în majoritatea cazurilor pe partea frontală a obiectivului.

CAMERA OBSCURĂ

in Arta by

Parte componentă a corpului aparatului foto, camera obscură este varianta perfecţionată a celei cunoscute încă din secolul al XVI-lea. Ea este „cutia” interioară situată intre obiectiv şi planul în care se găseşte pelicula fotografică, plan în care se formează imaginea ce dorim să o „memorăm” fotografic. Dimensiunile camerei obscure sunt condiţionate de dimensiunile suprafeţei (cadrului de expunere) în care se formează imaginea.

 

La începuturile fotografiei, aceste dimensiuni variau între 9x12cm şi 20x30cm, nefiind standardizate. O dată cu îmbunătăţirea calităţii materialelor fotosensibile şi a dezvoltării fotografiei de masă (ultimul deceniu al secolului al XIX-lea), dimensiunile camerei obscure au scăzut şi s-a pus problema standardizării formatelor fotografice. Astfel, acestea pot fi clasificate în:

 

– formate mari (18x24cm, 13x18cm, 10x15cm, 9x12cm);

– formate medii (6x9cm, 6x7cm, 6x6cm, 6×4,5cm);

– formate mici (24x36mm, 24x24mm, 18x24mm…..).

 

Aparatele ce folosesc formate foto mari fac parte din categoria celor profesionale şi sunt destinate unor domenii extrem de stricte şi precise (lucrări de artă fotografică de mari dimensiuni, fotografie ştiinţifică, pentru publicitate, reproduceri foto de mare fineţe). Ele au dimensiuni mari, fiind greu transportabile iar fotografierea se face de cele mai multe ori cu aparatul instalat pe un trepied. Camera obscură este, în majoritatea cazurilor, sub formă de burduf extensibil, fapt ce permite focalizarea imaginii prin modificarea dimensiunii acestuia. Materialele fotosensibile sunt sub formă de plan-filme pe diferite standarde de sensibilităţi şi dimensiuni.

 
Aparatele mediu format au un gabarit mai redus, sunt mai uşor de transportat, iar imaginile negative suportă măriri de bună calitate până la dimensiuni suficient de mari (100x100cm). Sunt folosite în portetistică, reportaj, fotografia de studio. Filmele fotografice pentru mediu format sunt roll-filme ambalate în hârtie pentru a fi protejate de lumină.

 
Dintre aparatele de format mic, cele mai folosite sunt cele cele tip „Leica”, de dimensiuni 24x36mm, după numele firmei germane care l-a impus pe piaţă. Sunt cele mai răspândite aparate foto în prezent, fiind de dimensiuni mici, uşor de transportat. Calitatea deosebită a opticii, alături de folosirea filmelor foto tot mai performanţe, fac să fie folosite atât de profesionişti (în fotojurnalism, fotografie artistică, ştiinţifică,…) cât şi de marea masă a amatorilor. Filmele fotografice înguste, sunt vândute în casete metalice ce le asigură protecţia la lumină şi au pe margine perforaţii pentru a se asigura transportul lor cadru cu cadru în aparatul foto.

 
Camera obscură trebuie să fie perfect etanşată şi să lase să pătrundă lumina doar prin obiectiv. Pentru a evita reflexiile parazite de pe pereţii laterali, ea este vopsită cu o vopsea antireflex de culoare neagră (fig.2.4.). Printre alte calităţi ce trebuiesc îndeplinite menţionăm:

 

– cadrul de expunere să asigure planeitatea filmului;
– planul peliculei fotosensibile trebuie să fie perpendicular pe axul obiectivului, iar dacă avem o cameră obscură descentrabilă, atunci trebuie să avem un control exact al înclinării axei obiectivului faţă de planul filmului;
– să asigure centrarea imaginii şi să protejeze faţă de umiditate, praf, etc…

2

Fig. 2.4. Camera obscură la aparatul foto de mediu format 6x6cm Pentacon Six TL
Fotografia a fost făcută din spate, orificiul circular fiind cel pentru montarea obiectivului.

APARATUL DE FOTOGRAFIAT PE PELICULĂ

in Educational by

Cu toate că aparatele de fotografiat din ziua de azi există într-o gamă extrem de variată, putem să identificăm anumite elemente constitutive care se regăsesc la marea majoritate dintre ele. La o primă analiză observăm corpul aparatului şi obiectivul acestuia (care poate fi fix pe corp sau poate fi interschimbabil).

 

La rândul său, corpul aparatului conţine mai multe părţi care ar fi: camera obscură, sistemul de obturare (cu excepţia obturatoarelor centrale din interiorul obiectivelor), sistemul de vizare (mai puţin dispozitivele de vizare auxiliare cum ar fi pentaprisme detaşabile), magazia pentru material fotosensibil (cu excepţia magaziilor de film interschimbabile).

 

În spiritul celor de mai sus, putem face următoarea împărţire a elementelor constituente ale aparatului de fotografiat pe peliculă:
1. Camera obscură
2. Obiectivul
3. Sistemul de obturare
4. Sistemul de vizare
5. Magazia pentru material fotosensibil
6. Dispozitive auxiliare şi accesorii

 

 

În prezent, gama aparatelor fotografice devine tot mai variată. Ele pot fi clasificate după diferite criterii:
a. După dimensiunea imaginii negative realizate pe peliculă:
– aparate fotografice pentru formate mari şi foarte mari (18x24cm, 13x18cm, 9x13cm) (fig. 2.1.).
– aparate fotografice pentru formate medii (6×9 cm, 6x7cm, 6x6cm, 6×4,5 cm) (fig. 2.2.).
– aparate fotografice pentru formate înguste ( 24×36 mm sau format Leica; 24×17,5 mm) (fig. 2.3.).

1

Fig. 2.1. Aparat de fotografiat pentru format mare Linhof Kardan.
Camera lucrează cu plan filme de 9x13cm (4×5 inch). Focalizarea se face prin deplasarea pe şină a planului frontal cu obiectivul. Pentru aceasta, aparatul are un burduf extensibil. În planul din spate aveam geamul mat pentru controlul focalizării, în spatele căruia se ataşează magazia cu plan-filmul.

 

b. După sistemul de vizare şi punere la punct a distanţei:
– aparate fotografice cu vizor independent
– aparate fotografice cu sistem de vizare directă prin obiectiv
– aparate cu sistem de vizare prin oglindă fixă (vizare paralelă)
– aparate cu sistem de vizare prin obiectiv (single-lens reflex, SLR)
– aparate cu vizare prin obiectiv independent (twin-lens reflex, TLR)

 

c. După sistemul de obturare:
– aparate fotografice cu obturator central
– aparate fotografice cu obturator cu perdea

 

d. După suportul de înregistrare a imaginii
– aparate fotografice clasice, cu peliculă fotografică
– aparate fotografice digitale (memorare imaginii în format digital pe un suport magnetic cu ajutorul celulei CCD).

2

Fig. 2.2. Aparatul de fotografiat pe format mediu Mamiya RZ 67

3

Fig. 2.3. Aparatul foto profesional Canon EOS 3 pentru formatul îngust 24x36mm

REVOLUTIA FOTOGRAFICA

in Arta/Educational by

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea existau 2 directii:

 
1. aparitia multor amatori care utiizau aparatul Kodak;

 
2. fotografii care vroiau ca fotografiile sa fie considerate opera de arta (1902 – Alfred Stieglitz, Edward Steichen si altii au format un grup ce promova fotografia ca forma independenta de arta „Photo Secession” care a organizat multe expozitii).

 

La inceputul secolului al XX-lea fotografia a inregistrat schimbari dramatice : miniaturizarea aparatului foto (35 mm), lumina artificiala (aparatul LEICA, in Germania);  incercari de a obtine fotografii fara aparat (s-au plasat obiecte pe o coala de hartie fotosensibila pe care au expus-o cu o lumna de flash sau au creat compozitii abstracte prin expuneri cu raze X.

 
In aceeasi perioada s-a dezvoltat si fotografia document, in timpul marii crize s-au fotografiat zonele rurale ale Statelor Unite, fapt care arata saracia in care traiau familiile fermierilor. Au aparut si fotografii de eveniment sau presa. Altii s-au concentrat asupra peisajelor, ajutand la formarea unui stil care sa duca la o fotografiere cu cat mai multe detalii.
In anii’50-’60 stilurile fotografice s-au diversificat mult, mai ales in Statele Unite ale Americii, unde apar, “fotografii de strada”, copiii de pe paginile revistelor.

 
Prin anii ’70 fotografii au inceput sa utilizeze si filmul color mai frecvent, desi acesta exista din 1935, mai ales pentru aspecte de viata si portrete.

 
In prezent, fotografia este foarte bine definita ca forma a artei si unealta necesara in comunicare si cercetare. Fotografia profesionala include o mare varietate de teme si stiluri. Americanul Jerry Uelsmann a facut fotografii asemanatoare imaginilor de vis, combinand mai multe negative pentru o singura fotografie.
Aparatul digital – moment important in istoria fotografiei.

In 1972 Texas Instrumentals realizeaza un prototip dar nu a fost prezentat; primul cunoscut ca fiind inventat in 1981 de catre firma Sony, aparat ce folosea o discheta de 8 grame cu diametrul de 4.5 cm, pe care se puteau inregistra 15 fotograme cu o viteza de 10 fotograme/sec.

REPERE DIN ISTORIA FOTOGRAFIEI

in Arta/Educational by

Aristotel a observat ca lumina care trece printr-un mic orificiu formeaza imaginea rasturnata a unui obiect, dar aceasta proprietate a fost folosita de-abia in 1500 in Italia.

 
Primul aparat, camera obscura era o cutie mare cu o mica deschidere pe una dintre partile laterale pentru a lasa lumina sa patrunda. Pe peretele opus celui pe care se afla deschiderea, lumina forma o imaginea rasturnata a scenei din exterior. Era suficient de mare cat sa incapa un om in ea si a fost intens folosita pentru schite.

 
In 1727, fizicianul german Johann Schultze a descoperit ca sarurile de argint se innegresc in contact cu lumina. Peste 50 ani, chimistul suedez Carl Scheele a demonstrat ca schimbarile provocate de lumina sarurilor pot fi permanentizate prin tratament chimic; totusi, au fost utilizate de-abia in 1830.

 
Intre timp, Joseph Nicéphore Niépce  a gasit o cale de a obtine o imagine permanenta in camera obscura. In 1862 a acoperit o placa de metal cu substante chimice sensibile la lumina apoi a asezat placa in camera obscura timp de 8 ore, aceea fiind prima fotografie din lume (privelistea de pe fereastra lui). Tehnica lui a fost perfectionata apoi de Louis Daguerre, si el francez. El a expus o placa de arama acoperita cu argint, a developat imaginea cu vapori de mercur si a fixat-o cu sare. Fotografia sa – dagherotipie, cere o expunere de 15 30 sec.

 
In 1839 inventatorul britanic William H. Fox Talbot anunta ca a inventat hartia fotosensibila – aceasta produce un negativ, pe care se poate obtine o imagine pozitiva. Copiile lui pe hartie – talbotipii sau calotipii, nu erau foarte clare dar procedeul avea avantaje: se puteau obtine mai multe copii la o singura expunere, se puteau ilustra carti, ziare iar in anii ‘60s-au realizat imbunatatiri la acest proces.

Inceputurile fotografiei moderne

in Educational by

In anul 1851 fotograful britanic Frederick S. Archer a introdus un proces fotografic care a redus timpul de expunere si a imbunatatit calitatea copiilor fotografiei.La el, o placa de sticla era acoperita cu o mixtura din saruri de argint si o emulsie facuta dintr-o substanta umeda si vascoasa numita colodiu. Dupa cateva secunde, placa se transfera in negativ, care era tratat cu un ageent de fixare. In 1871, Maddox a folosit emulsia de gelatina pentru acoperirea placilor fotografice, si aceasta se usca fara sa afecteze sarurile de argint, si de acum se putea fotografia tinand aparatul in mana (nu mai era obligatoriu trepiedul).

 
In anul 1871 George Eastman a creat aparatele Kodak pentru productia de serie si pentru a fi folosite de amatori. Acest sistem a eliminat nevoia, obligatia si necesitatea fotografului de a-si developa singur fotografia.

 
Gaspard Felix, numit NADAR, este unul dintre primii care a incercat sa foloseasca aparatul in arta, si a ramas in istorie ca primul care a realizat o fotografie aeriana deasupra Parisului, de la bordul unui balon.
In anul 1861 Auguste si Louise Bisson au infruntat frigul si avalansele pentru a face poze varfului Mont Blanc.

 
De asemenea, s-au realizat fotografii pe campul de lupta de catre Roger Fenton si Carol Pop Szathmari (roman) in razboiul Crimeei.
Jackstone, specializat in fotografierea Vestului Indepartat, a adus fotografii din Yellowstone care au determinat Congresul Statelor Unite sa infiinteze primul parc national din lume.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...