Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

manichiura semipermanente

CELE MAI ÎN VOGĂ TIPURI DE MANICHIURĂ

in Diverse by

Prin manichiură ne exprimăm personalitatea: formele şi culorile clasice sunt întotdeauna o variantă sigură, nuanţele foarte puternice se asortează cu o personalitate pe măsură, aşa cum cele deschise pun în valoare trăsăturile unei persoane orientate către lucruri fine, elegante. Manichiura nu are însă doar un rol estetic, ea ajutând şi la menţinerea igienei unghiilor.

MANICHIURA CLASICĂ

Este cea mai bună variantă atunci când îţi place să schimbi des culorile lacurilor de unghii. Trebuie însă să îndeplineşti câteva condiţii pentru ca aceasta să arate bine şi să reziste măcar trei zile: să ai unghii sănătoase şi să fii mulţumită de forma lor. Aplică întotdeauna un lac de unghii de bază, pentru a preveni pătarea ulterioară a unghiilor cu pigmenţii lacurilor folosite. Urmează două straturi subţiri de lac de unghii colorat, aplicare la o distanţă de 1-2 minute, apoi, la final, topcoatul, care îi dă strălucire unghiei. Chiar dacă eşti pe grabă, nu folosi un strat mai gros de ojă – nu se va usca la fel de repede, iar oja se va crăpa repede.

MANICHIURA SEMIPERMANENTĂ

Se aplică aproape la fel de uşor ca oja obişnuită, se usucă mult mai repede, are un luciu puternic şi rezistă cel puţin două săptămâni. Manichiura semipermanentă se poate realiza şi acasă – există lămpi UV pentru uscarea lacului ce pot fi folosite în intimitatea propriului cămin – însă, din motive de siguranţă, se recomandă serviciile unui specialist. Acesta are îndemânarea necesară aplicării succesive a celor patru straturi la ojă, astfel încât, la final, să te bucuri de o manichiură strălucitoare, rezistentă, care s-a uscat instant.

MANICHIURĂ CU GEL SAU CU ACRIL

Dacă în cazul primelor două tipuri de manichiură, intervenţia asupra formei e minimala, prin gel sau răşina de acril forma unghiei poate fi corectată, modificată, astfel încât toate unghiile să fie uniforme. E eficientă pentru persoanele care au obiceiul de a-şi roade unghiile, pentru cele care îşi doresc unghii lungi, precum şi pentru cele care vor o manichiură rezistenta chiar şi până la patru săptămâni. Sunt mulţi factori care influenţează creşterea unghiilor, atât interni, cât şi externi, aşa că, dacă nu reuşiţi să identificati cauzele şi vă doriţi unghii mai lungi, optaţi pentru o aplicaţie de gel pe capsule, construcţie sau unghie naturală. Nu o să vă pară rău!

PREGĂTIREA UNGHIILOR

Pentru manichiura realizata acasă, respectă câţiva paşi premergători:

  • Curaţă oja veche cu un dizolvant fără acetonă, care nu deshidratează unghiile.
  • Cu o pilă cu abrazivitate medie, du unghiile la aceeaşi lungime şi formă.
  • Impinge cuticula cu un beţisor de lemn, iar dacă unghiile sunt exfoliate, aplică pe suprafaţa lor o pilă buffer.
  • Într-un bol, pune apa caldă şi o pastilă efervescentă pentru emoliere şi hidratare (dacă nu ai, se poate folosi un săpun cremos). Introdu mâna în bol pentru aproximativ 10 minute.
  • Împinge din nou cuticula şi aplică un ulei pentru cuticule.
  • Degresează unghiile cu un dizolvant, aplică o bază şi ojă în două straturi fin.

CORECTORUL PENTRU OJĂ

Mâinile noastre sunt o adevărată carte de vizita, în orice sezon şi în orice împrejurare. De aceea, trebuie să avem mereu mâini frumoase, îngrijite, cu o manichiură impecabilă. Pentru o manichiură clasică reuşită foloseşte creionul corector pentru ojă. Este o metodă modernă şi rapidă care te ajută să înlături surplusul de ojă de pe cuticule şi de pe marginea unghiei.

TRUCURI MICI, EFECTE MARI

1 Protejează-te de soare în orice anotimp. Una dintre posibilele consecinţe ale nefolosirii protecţiei solare este apariţia petelor pigmentare. Acestea sunt acumulări în profunzimea pielii ale pigmentului numit melanină, care, netratate la timp, se fixează bine şi cu greu pot fi îndepărtate. Cea mai eficientă variantă este intervenţia laser, însă, chiar şi aşa, este posibil ca petele, odată instalate, să reapară. Tocmai de aceea, în acest caz, prevenţia este extrem de importantă.

2 Cea mai eficienta hidratare pentru ten. În sezonul gripelor şi răcelilor, mierea ar trebui să fie unul dintre alimentele indispensabile. Şi dacă tot o avem în casă, de ce să n-o folosim şi ca ingredient pentru o mască facială surprinzător de eficientă? Nu ai nevoie de nici un alt ingredient în afară de miere lichidă şi de o jumătate de oră la dispoziţie. Prinde-ţi părul, apoi aplică mierea într-un strat suficient de gros. Întinde-te şi asteaptă ca mierea să-şi facă efectul, iar după circa 30 de minute, clăteşte cu apă caldă. Pielea ta tocmai a avut parte de o sesiune de hidratare intensă.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...