Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

Nutritie

Sistemul digestiv si problemele digestive

in Sanatate by

 

Hrana este vitala. Este necesar sa fie alimentate toate reactiile chimice care apar in fiecare celula, pentru sinteza noilor enzime, structurilor celulare, oaselor, sangelui si tuturor componentelor organsmului, precum si pentru eliberarea de energie, necesara in aceste procese de constructive. Viata are loc la nivel celular.

Procesul de maruntire a alimentelor in molecule mici, care sunt capabile de a intra in celula se numeste digestive si toate organelle care indeplinesc aceasta functie in mod colectiv, sunt cunoscute ca sistem digestiv.

Importanta digestiei in mentinerea sanatatii nu este supraevaluata. O lipsa de acid clorhidric in stomac nu va avea efect doar in digestia proteinelor dar va inhiba, de asemenea, productia de secretii digestive a tuturor organelor.

Aproximativ 50% din persoanele de peste varsta de 50 de ani sufera de hipoclorhidrie (productie scazuta de acid gastric) sau a clorhidrie (absenta acidului in stomac) Aceasta este in primul rand o boala degenerativa care apare la persoanele inaintate in varsta si grav afectate de stres si de abuzuri alimentare.

Celulele mucoasei gastrice sunt extreme de dependente de nutrienti. Acestea trebuie sa fie bine hranite  pentru a produce secretiile digestive. Posibil cea mai complexa cerinta nutritionala este complexul de vitamina “B”.

 

  1. Pietrele vezicii

Bila este alcatuita in principal din saruri biliare, cholesterol, lecitina si apa. Vezica biliara elimina o parte din apa pentru a concentra bila. Lecitina este un emulgator de grasimi.

Litiaza biliara se poate forma in cazul in care nu exista suficiente saruri biliare sau lecitina sau daca, colesterolul este un exces. Colesterolul cristalizeaza si formeaza litiaza biliara (calculi biliari). Daca o piatra biliara trece din vezica biliara si se depune in ductul biliar comun, acesta va impiedica fluxul biliar la nivelul intestinelor. Acest lucru poate avea consecinte grave, deoa inseamna ca sunt grasimi in dieta care nu vor mai fi digerate corespunzator si stim ca grasimile sunt un conbustibil vital pentru procesele metabolice.

  1. Efectul Bowel este datorat deseurilor fecale care se colecteaza si se intaresc in intestine. Acest material putrezit ramane in intestine si favorizeaza proliferarea bacteriilor anaerobe. Aceste bacterii dau afara deseuri toxice, iar aceste deseuri, combinate cu resturi vechi si putrezite, sunt absorbite de peretele colonului si in fluxul de sange. Aceasta duce la autotoxemia si determina inflamatia intestinului.

Alimentatia de buna calitate, bogata in furaj grosier este prima etapa in vindecarea acestei boli. Apa, din plin este, de asemenea recomandata, si usturoiul in doze mari, cunoscut pentru proprietatile sale antiseptice. Iaurtul ajuta la reconstituirea bacteriilor “prietenoase” din intestin

  1. Diareea– este rezultatul unui intestin inflamat, care nu permite chimului sa treaca prea repede. Acest lucru nu lasa suficient timp pentru absorbtia de nutrient, in special de minerale. Orice stare inflamatorie a intestinului, care duce la diaree cronica, va insemna privarea de cele mai multe minerale, in special de potasiu. Diareea poate rezulta din putrezirea intestinala (lipsa acidului in stomac, proteinele nu vor digera complet si se pot descompune in intestine), alergii, infectii sau stres. Pentru oricare dintre aceste situatii e recomandat consumul de fibre alimentare de buna calitate.

Digestia gresita este incomoda si va avea ca rezultat boli deoarece multi dintre nutrientii din mancare nu ajung la celule.

Sfaturi in cazuri de indigestie:

Eructatii (ragailei) si indigestie, acest lucru este aproape intotdeauna inteles in mod gresit ca un stomac are prea mult acid. Eructatiile si indigestiile sunt mai adesea o lipsa de acid din stomac. Luand preparate antiacid, reducem si mai mult acidul din stomac si acest lucru poate avea consecinte dezastruoase pe termen lung. Eructatiile pot sa apara din cauza mesei luata I  graba si inghitirii de aer.

Asadar:

  1. Nu beti in timpul meselor. Se bea cu o jumatate de ora inainte de masa sau dupa.
  2. Imbunatatiti-va dieta! Renuntati sau cel putin reduceti cafeaua, ceaiul, dulciurile, sarea si alcoolul.
  3. Relaxati-va inainte da a manca si in timpul mesei nu purtati discutii lungi.
  4. Luati vitamin B pentru a furniza substantele nutritive necesare productiei gastrice si pentru sistemul nervos si energie.
  5. Supliment de acid stomacal. Inghitirea a 2 lingurite de otet de mere, inainte sau in timpul mesei sa ajuta la formarea acidului gastric.

 

 

 

 

  1. Balonarea

Aceasta este, de obicei, abdominala si poate parea premenstrual sau ar putea fi o cauza a indigestiei, intolerantei alimentare, si, mai frecvent, a candidozei. Balonarea premenstruala ar trebui tratata cu ajutorul unei diete imbunatatite, plus suplimente.

Celelelte trei cause posibile vor raspunde bine la toate imbunatatirile dietetice, precum si utilizarea de ezime digestive.

  1. Ulcerele gastrice si duodenale

Tartamentul pentru ulcere este aproape identic cu cel pentru balonare , indigestie, etc, cu singura exceptie majora. Simptomele de ulcer sunt de ardere si dureri in stomac. Ulcerul gastric cauzeaza adesea dureri dupa o masa. Ulcerul duodenal provoaca dureri inainte sau intre mese.

Dietele bogate in fibre sunt mult mai eficace in vindecarea lucerelor si prevenirea aparitiei lor decat dietele usoare.

 

Ce inseamna sa reduci la minim produsele de origine animala? Carnea trebuie eliminata complet?

in Sanatate by

 

Descoperirile unui studiu din China arata ca cu cat procentul alimentelor  de origine animala consumate este mai scazut, cu atat sunt mai mari beneficiile legate de starea de sanatate- chiar si atunci cand procentajul scade de la 10 % la 0% calorii. De aceea este rational sa pornim de la premisa ca procentul optim al produselor de origine animala este zero, cel putin pentru persoanele cu predispozitie pentru o boala degenerativa.

Acest lucru nu a fost dovedit insa in mod absolut. Singurul lucru pe care il putem afirma cu ceritudine este ca majoritatea beneficiilor pentru sanatate sunt obtinute atunci cand consumul alimentelor de origine animala este foarte redus, dar nu neaparat egal cu zero.

Un sfat este sa incerci sa elimini toate produsele de origine animala din alimentatia ta, fara a face insa o obsesie din acest lucru.

 

Mananca orice cantitate de alimente integrale de origine vegetala (nerafinate) doresti, avand grija ca alimentatia ta sa fie cat mai variata

 

Categorie generala Exemple concrete
Fructe Capsuni, portocale, kiwi, ardei rosu, mere, castraveti, rosii, avocado, zmeura, dovleac, pere, pepene verde, merisor, papaia, grapefruit, piersici, dovlecei, zucchini
Legume
Inflorescente Broccoli, conopida
Tulpini si frunze Spanac, anghinare, salata verde, varza, sfecla mangold. Telina, sparanghel, varza de Bruxelles, cartofi dulci, andive belgiene, busuioc, patrunjel, rubarba, alge marine
Radacionase, tuberculi Cartofi, sfecla, morcovi, cartofi dulci, ceapa. Usturoi, ghimbir, praz, ridichi, cartofi dulci suedezi
Leguminoase boabe Fasole verde, soia, mazare, arahide, fasole cannellini, naut, linte, fasole alba
Ciuperci Baby bela, Portobello
Nuci/alune Nuci, migdale, nuci pecan, alune de padure, fistic
Cereale integrale (paine, paste) Grau, orez,  porumb, secara, ovaz, orz, hrisca
Redu la minim
Carbohidratii rafinati Paste fainoase (cu excepti acelor din faina integrala), paine alba, biscuiti, piscoturi, zahar, dulciuri si majoritatea prajiturilor si produselor de patiserie
Uleiurile vegetale adaugate Ulei de porumb, ulei de arahide, uleo de masline
Pestele Somon, ton, cod
Evita complet
Carnea Biftec, antricot, hamburgher, untura
Carnea de pasare Pui, curca
Produsele lactate Branza, lapte iaurt
Ouale Oua si produs cu continut mare de oua ( de exemplu maioneza)

 

 

Pentru a adopta aceasta dieta noua este nevoie de o schimbare radicala a modului de a privi alimentatia. Daca faci lucrurile pe jumatate, te poti complica singur. Atata timp cat pornesti de la premisa ca poti incorpora in dieta ta mici cantitati de prodse de origine animala, vei manca mai mult ca sigur mai mult decat ar trebui. In al doile rand, perspectiva adoptata va fi una a privatiunii nu una a abundentei. In loc sa privesti noua ta alimentatie in mod pozitiv, gandindu-te ca poti manca orice aliment de origine vegetala doresti, te vei focaliza exclusiv asupra interdictiilor, iar aceasta atitudine nu te va ajuta sa pastrezi pe termen lung noua dieta. Moderatia, chiar daca este dublata de cele mai bune intentii, poate fi uneori un obstacol in calea succesului.

Cum sa bem apa

in Curiozitati/Diverse by

Cum sa bem apa

Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei,nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam obiceiul lor la masa.

Pentru cei carora le place sa bea apa rece,acest articol li se adreseaza direct.Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa,dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia.Cand aceasta reactioneaza cu acidul,se va rupe si va fi absorbita de intestine mai repede decat mancarea solida. Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si pote duce la cancer.Este mai indicat sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare.

Simptome comune atacului de cord
Un punct serios referitor la atacul de cord: ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este durerea bratului stang. Atentie la dureri intense in zona falcilor. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima durere in piept in timpul atacului de cord. Ameteala si transpiratia intensa sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc.Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai bune sanse de supravietuire.

Timpul corect pentru a bea apa

Timpul corect pentru a bea apa va imbunatati eficacitatea ei pentru corpul uman.

Doua pahare de apa imediat dupa trezire, ajuta la activarea organelor interne.

Un pahar de apa – 30 de minute inainte de o masa. Ajuta digestia.

Un pahar de apa inainte de a face baie. Ajuta la scaderea tensiunii sanguine.

Un pahar de apa inainte de culcare. Ajuta la evitarea unui atac cerebral sau de cord.

Sfaturi pentru o viata sanatoasa

in Sanatate by

Sfaturi pentru o viata sanatoasa

Se spune ca in fiecare zi trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu. De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate de pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul!

Tot in fiecare zi trebuie sa bei si cel putin doi litri de apa (si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe care ti l-a luat ca sa le bei ). Mai trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea “L.Cassei Defensis”, care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure.

In fiecare zi o aspirina, pentru a preveni infarctul, si un pahar de vin negru, pentru acelasi lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, de care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era. Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza.
In fiecare zi trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre. Trebuie sa fie intre 4-6 feluri zilnic, usoare, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura.

Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore.
Ah, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre… dintii, dupa banana… dintii, dupa mar… dintii… Si asa, daca ai dinti, fara sa uiti sa folosesti firul dentar… masajul gingiilor si o sorbitura de Plax.

Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21.
Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil.
Dupa statistici, vedem 3 ore zilnic televizor.

Ei bine, deja nu se poate, pentru ca in fiecare zi trebuie sa mergi cel putin o jumatate de ora (adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers).
Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentru ca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. Si cand pleci in vacanta deasemeni.

Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia.

Ah !, trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia.

Asta ia timp… si nu trebuie sa uiti de periajul dintilor!
De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe, vase si nu mai zic daca ai caine sau alt animal… Copiii???

In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic.
Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa.

In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor (tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera?
Cheama-ti prietenii. Si parintii! Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie).

Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine schimbati. Cel putin bine ca deja am crescut si nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calcio in fiecare zi.

Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea, primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent.
Ah, o sa profit si o sa iau periuta de dinti…

Secrete despre E-uri

in Diverse by

Secrete despre E-uri

In Romania nu exista aparate care sa controleze calitatea aditivilor din alimente
Societatea este intr-o continua evolutie. Tehnologia este prezenta in aproape toate mediile. Produsele alimentare sunt si ele obtinute astazi cu ajutorul celor mai noi procedee. Supraproductia si oferta foarte variata ii obliga pe producatori sa faca tot ceea ce este posibil pentru ca alimentul lor sa aiba succes.

Astfel, produsele sunt conservate pe perioade lungi, se introduc culori cat mai atractive, vitamine produse pe cale artificiala etc. Conservantii, aromele, colorantii – intr-un cuvant aditivii – sunt indicati pe ambalaj cu litera „E“ urmat de un numar format din trei cifre sau patru cifre. Majoritatea cumparatorilor nu cunosc semnificatia acestui cod. Unele dintre aceste substante sunt nocive, toxice, chiar cancerigene. Oamenii de stiinta afirma ca, in cantitati mici, consumul lor nu constituie un pericol pentru organism. Totusi, pentru a preveni eventualele pericole, Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana au interzis o parte din „E“-uri.

In Romania, laboratoarele nu pot detecta toti aditivii ce sunt introdusi in alimente, iar de multe ori produsul este introdus pe piata doar prin datele furnizate de producator. Exista astfel riscul de a nu se respecta cantitatea adaosurilor sintetice conform reglementarilor legale.

Ce sunt „E“-urile?

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se intelege orice substanta care in mod normal nu este consumata ca aliment in sine si care nu este utilizata ca ingredient alimentar caracteristic, avand sau nu o valoare nutritiva, prin a carei adaugare intentionata la produsele alimentare in scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare a unor asemenea produse alimentare, devine o componenta a acestor produse alimentare. E-urile sunt acei aditivi adaugati in alimente cu rol de indulcitori, coloranti, emulgatori, conservanti. Multi dintre acestia erau folositi si inainte de 1989. Alinierea la normele Uniunii Europene a presupus folosirea codurilor de tip „E“ pentru aditivii alimentari.

Numeroase organisme internationale de sanatate au tras insa serioase semnale de alarma cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarandu-le toxice. Folosirea lor indelungata sau improprie poate duce, in timp, la formarea unor afectiuni grave care nu mai pot fi tratate. Potrivit rapoartelor organizatiilor internationale, mortalitatea in randul populatiei globului, cauzata de consumul alimentelor imbogatite cu substante artificiale, se afla pe locul al III-lea, dupa consumul de droguri si medicamente si dupa accidentele de circulatie. In Romania numarul bolnavilor de cancer se afla intr-o continua crestere si se estimeaza ca aceasta afectiune va deveni in scurt timp „boala mileniului III“ impotriva careia nu exista inca premisele ca se va descoperi un antidot.

Cei mai periculosi aditivi

Organizatiile mondiale de sanatate au facut deja o lista cu cei mai periculosi aditivi prezenti in produsele alimentare. Majoritatea tarilor care ii folosesc sunt constiente de nocivitatea lor si fac, sau au facut deja, demersuri legislative pentru a-i scoate de pe piata.

E123 – este interzis in Statele Unite ale Americii si in fostele state sovietice. Se gaseste in bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branzeturi topite si creme de branza. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. In aceeasi categorie face parte si E 110, care intra in componenta dulciurilor, mai ales a prafurilor de budinca colorandu-le intr-un galben atragator, apetisant, cunoscut si sub numele de „apus de soare“.

E 330 – produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune cancerigena puternica. Se gaseste in cele mai multe sucuri care se afla in comert.

E 102 – este un alt colorant care se gaseste in dulciuri, mai ales in budinci. Are de asemenea actiune cancerigena.

Aceasta lista a fost realizata cu ajutorul unui raport intocmit de Oficiul Consumatorilor din Piata Comuna Europeana. Lista nu este completa, urmand a se face cercetari pentru descoperirea altor aditivi nocivi.

In Romania au existat multe cazuri in care sanatatea populatiei a fost pusa in pericol. Sunt de referinta cazurile in care colorantii din vopselele de oua erau toxici sau alcoolul din otet era un adevarat pericol pentru stomac. Cercetatorii din Uniunea Europeana se pot insela in privinta unor aditivi si astfel apar in comert unele produse ce contin substante toxice. A spune, insa, ca „E“-urile sunt un pericol total in alimentatie ar fi alarmist si neadevarat.

Folosirea aditivilor in cantitati mari ar periclita in primul rand calitatea produsului, iar oricare producator doreste ca alimentul sau sa se bucure de un loc cat mai bun pe piata. Consumul de aditivi in cantitati bine stabilite nu afecteaza organismul. Pentru o mai mare siguranta a cetatenilor ar trebui ca autoritatile sa asigure fonduri pentru dotarea laboratoarelor. Astfel s-ar evita even-tualele surprize neplacute din partea producatorilor interni sau externi. Pana atunci este bine ca atunci cand mergeti la cumparaturi sa cititi cu atentie numele ingredientelor inscriptionate pe ambalaj, iar daca aveti nelamuriri, sa va adresati comerciantului sau direct la Oficiul pentru Protectia Consumatorului.

Va prezentam in cele de mai jos, 113 aditivi considerati inofensivi la ora actuala:
E100, E101, E140, E141, E160-163, E170, E174, E175, E181, E201-203, E260, E262, E263, E290, E300, E301, E303, E304, E306-309, E322, E331-337, E400-406, E410, E422, E472, E473, E492, E500, E501, E504, E507, E509, E511, E516, E518, E542, E552, E578, E636, E957, E965, E999, E1100, E1400-1450, E1510.
Pentru bolnavii de cancer, insa, precautiile trebuiesc marite, deoarece organismul lor a pierdut o mare parte din capacitatea de-a se autoregla. De aceea, se recomanda utilizarea a numai 24 de aditivi, cu conditia ca ei sa fie extracte naturale – nu produsi de sinteza industriala:
E100 – turmeric (cunoscut in Romania si ca „sofran indian”) cu proprietati anticancerigene

E140 – clorofila si clorofilina – pigmentul verde din frunze

E160(a) – caroten, substanta ce se gaseste, de exemplu, in morcovi, cu efect antioxidant, permitand – printre altele -, micsorarea efectului cancerigen al unor toxine alimentare

E160(d) – licopen, gasit in tomate si in grapefruitul cu miezul rosu, considerat ca micsoreaza riscul de cancer

E161 (b) si E161(g) – xantofile de origine vegetala si animala

E162 – pigmentul rosu din sfecla

E170 – carbonat de calciu
E181 – acid tanic, gasit de obicei in ceai si in coaja de nuca
E260 – acid acetic, otetul
E300 – acidul ascorbic sau vitamina C, cu puternic efect antioxidant. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica vitamina C comprimate, asa cum se gaseste in farmacii

E306 pana la E309 – tocoferoli sau vitamina E, cu puternic efect antioxidant. Vitamina E poate fi consumata si daca este produs de sinteza – adica vitamina E capsule, asa cum se gaseste in farmacii.

E410 – „locust bean” (termen din limba engleza, semnificand in traducere „bobul lacustei”), extract vegetal exotic ce se gaseste chiar in unele produse alimentare preambalate si care produce scaderea colesterolului.

E504 – carbonat de magneziu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica pulberea gasita in farmacii, cu rol laxativ

E509 – clorura de calciu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – asa cum se gaseste in farmacii

E511 – clorura de magneziu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza- asa cum se gaseste in farmacii

E516 – sulfat de calciu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza- asa cum se gaseste in farmacii

E516 – sulfat de magneziu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica pulberea gasita in farmacii, cu rol laxativ

E542 – fosfati extrasi din oase

E552 – silicat de calciu. Poate fi consumat si daca este produs de sinteza – adica pulberea gasita in farmacii, cu rol antiacid (impotriva arsurilor la stomac)

E636 – maltol, gasit – de exemplu -, in maltul prajit

10 fructe si legume care ne ajuta sa slabim

in Sanatate by

Mai ales dupa ce am dat nastere unui copil, sau in oricare alta circumstanta care ne creeaza probleme cu greutatea, ne confruntam cu o adevarata provocare: cum sa slabim si apoi sa ne si mentinem greutatea?! Urmam sau incercam sa urmam variante de diete, care dau sau nu dau rezultate.

Exista, insa, dincolo de orice dieta, legume si fructe care nu numai ca nu ingrasa, dimpotriva, ele pot fi mancate in orice cantitate si chiar ajuta, la propriu, organismul, la detoxifiere, astfel dand rezultate mult mai bune intr-o cura de slabire.

Fructe

1. Capsunile
Compozitia chimica a capsunilor presupune intr-o proportie de appx 90% continut de apa. In rest, avem multe vitamine: A, B1, B2, B6, C, E si K, si minerale importante, precum calciu, fosfor, fier, cupru, mangan, potasiu, sodiu. Consumati-le in orice cantitate doriti, ele fiind recomandate in hepatite, anemie, astenie, boli cardiovasculare.

2. Portocalele
Este una dintre cele mai importante surse de saruri minerale, in special calciu si fosfor. Portocala stimuleaza imunitatea si intareste toate functiile organismului.

3. Merele
Curele cu mere nu degeaba sunt recomandate persoanelor care au probleme cu hipertensiunea arteriala si colesterolul. Depurative si detoxifiante, se pot consuma in orice cantitate.

4. Pepenele galben
Are un continut mare de apa, deci, nu ingrasa. Consumati-l ori de cate ori aveti ocazia, mai ales daca adaugam si o cantitate importanta de vitamine A, B si C, cu proprietati diuretice si laxative.

5. Ananasul
Este supranumit si “prietenul siluetei”, acest fruct arde caloriile in plus acumulate in organism. Unii nutritionisti recomand ca dupa o masa copioasa sa consumam cateva felii de ananas. El contine in proportie de appx 90% apa, si multe vitamine si minerale: B, C, potasiu, mangan, calciu, iod. Consumul de anans combate arteroscleroza, intrucat impiedica depunerile ateroamelor de grasime pe vasele sanguine.

Legume

1. Castravetele
Este una dintre legumele cu cele mai putine calorii, cu un continut foarte mare de apa; are cam 10 calorii la 100 gr! In plus, consumandu-l, beneficiem de vitaminele B, C si E, de cantitati de potasiu si sodiu.

2. Morcovul
Este una dintre cele mai mari si importante surse de vitamina A! Are putine calorii si continut mare de apa.

3.Varza dulce
Este un adevarat izvor de saruri minerale: potasiu, magneziu, calciu, fosfor, sulf, cupru si o furnizoare de vitamine A, B, C, H, K. Are un efect de regenerare a tesuturilor, “intinerind” organismul. Regleaza nivelul glicemiei si, bineinteles, nu ingrasa, putand fi consumata in orice cantitate!

4.Conopida
Ajuta la detoxifierea organismului, previne cancerul si scade nivelul glicemiei. Are un continut foarte mare de vitamina C, B, K si E.

5. Andivele
Este un adevarat aliat al obezitatii si ai celor care sufera de arteroscleroza si nivel ridicat al colesterolului! In plus, sunt un vitaminizant excelent pentru organism, continand vitaminele A, B1, B2, si importante saruri minerale, precum sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu si mangan.

6 alimente sanatoase pe care NU le mancam

in Curiozitati/Sanatate by

Nutritionistii ne indeamna intotdeauna sa mancam cele mai sanatoase alimente. Iar legumele si fructele se afla mereu in fruntea clasamentului atunci cand vine vorba despre un stil de viata echilibrat. Cu toate acestea, exista unele alimente care, desi sunt foarte bogate in vitamine, sunt ocolite cu gratie de consumatori. Specialistii au alcatuit un top al celor mai sanatoase 6 alimente pe care oamenii nu le includ in meniul de zi cu zi.

1-2. Fasolea si lintea. Avand in vedere continutul bogat de proteine, fibre, fier, magneziu, potasiu si zinc, fasolea si lintea sunt “superstarurile” legumelor. Cu toate acestea, multa lume le sare din lista de cumparaturi. Iar cand, totusi, le achizitioneaza, sunt preferate conservele. Nutritionistii avertizeaza insa ca, desi sunt mai convenabile pentru buzunar, alimentele isi pierd, prin conservare, pana 40 la suta din proprietati.

3.Pepenele. Pentru unii poate fi fructul preferat al verii, insa sunt destui care, din cauza continului sau ridicat de zahar, il ocolesc. Si rau fac. Specialistii in nutritie il recomanda tocmai pentru sucul dulce, dar scazut in calorii, bogat in vitaminele A, C si potasiu.

4. Cartofii dulci. La fel ca si pepenele, cartofii dulci sunt omisi tocmai pentru ca sunt dulci. Insa nimeni nu se gandeste la celelalte proprietati cum ar fi continutul bogat de beta caroten, vitamina C, fibre si potasiu care fac din cartofii dulci una dintre cele mai bune si sanatoase legume.

5. Varza rosie. O sursa minunata de fibre, vitaminele A, D si K, minerale si numai 22 de calorii intr-o ceasca de suc. Mai mult decat atat, varza rosie contine antioxidanti ce sporesc enzimele care lupta impotriva celulelor canceroase. Se poate transforma in orice: suc, salata, supa si alte mancaruri delicioase, dar mai ales sanatoase.

6. Rosiile in bulion. Multa lume considera rosiile proaspete foarte sanatoase. E adevarat, insa daca le fierbi, tomatele elibereaza licopen, un antioxidant care ajuta la intarirea sistemului imunitar. Potrivit unui studiu publicat in 2009 in Journal of Clinical Oncology, consumul de rosii poate preveni cancerul la prostate, dar licopenul este benefic si in cazul altor forme de cancer. Fierbeti rosiile si stocati-le in camara. Le puteti folosi la pizza, sos pentru spaghete, ciorbe, supe si alte feluri de mancare.

TEHNOLOGIA ENZIMATICA

in Biologie/Enciclopedie by

“Deviza” enzimelor: a face si a desface condinuu substante…

Enzimele sunt catalizatori biochimici, specifici vietii, care asigura desfasurarea proceselor metabolice (catabolism si anabolism). Sunt solubile, macromoleculare, de natura organica, termolabile, produse de organismul viu, iar activitatea lor specifica fata de o anumita substanta sau un anumit tip de substante sau substrat, si sunt dependente de anumite conditii de mediu: pH, temperatura, prezenta unor activatori etc.

Enzimele pot fi activatoare sau inhibitoare pentru un anumit proces metabolic, dupa cum pot fi si degradatoare ale unor substante (enzime amilolitice, glicolitice, proteolitice etc.), fie in mediul extracelular (exoenzime) cum sunt cele utilizate in industria fermentativa (pepsina, tripsina etc.).

Fabricarea enzimelor este dificila si foarte scumpa, stabilitatea lor este slaba si pot fi utilizate o singura data. Aceste trasaturi pareau greu de invins. Cercetarile efectuate de microbiologi si ingineri biotehnologi, au dus la intelegerea faptului ca enzimele pot constitui “instrumente” cu posibilitati deosebite. S-a stabilit ca enzimele pot fi produse natural de diverse microorganisme, de exemplu, de catre levuri (drojdi).

Apoi, pentru o folosire rentabila la scara industriala, dupa extragerea si purificare enzimele sunt fixate, fie prin formarea unei legaturi chimice, intre unele substraturi naturale (celuloza, agaroza), sintetice (polistiren, poliacrilonitric) sau minerale (argila, sticla poroasa), fie prin absortie simpla sau prin includerea in microcapsule cu pereti semipermeabili. Stabilizarea si utilizarea continua in reactoare cu substrat fluidizat se poate realiza si prin fixarea enzimelor pe particule magnetice.

Fixate astfel, enzimele pot fi reciclate deoarece ele se prezinta sub forma solida si nu lichida. In timp ce in stare lichida enzimele se denatureaza in 24 ore, in urma fixarii pot functiona cateva luni, fapt care face ca pretul de cost sa scada sensibil.

Dupa fixare enzimele, impreuna cu suportii, se introduc in bioreactori de diverse dimensiuni (chiar de zeci de mii de tone)1. Asemenea bioreactori au inceput sa produca. De exemplu, in reactori enzimatici se produce lactoza din lactoser (partea lichida care ramane din lapte dupa indepartarea coaguluilui format sub actiunea fermentilor; contine albumina si globulinele din lapte, precum si cea mai mare parte din lactoza si saruri minerale; lactoza este un dizaharid compus dintr-o molecula de glucoza si una de galactoza, deci lactoza poate fi utilizata pentru producerea glucozei si galactozei (izomer al glucozei), precum si fructoza din glocoza (transformarea in fructoza intensifica dulceata).

In reactorii in care au fost introduse doua tipuri de molecule (reactori bimoleculari): amoniac si acid fumaric, enzima imobilizata, aspartaza a catalizat acidul aspartic. Reactorii in care sunt introduse enzime cu actiune secventiala asigura transformari chimice profunde ale moleculelor substratului conducand la sinteza dirijata a unor molecule noi, specifice.

Imobilizarea enzimelor pe suporti insolubili si folosirea acestora in bioreactori, in flux continuu, este in curs sa devina o tehnologie larg utilizata in domeniile alimetar si farmaceutic. Aceasta va avea implicatii economice si social-politice dintre cele mai importante, deoarece procedeele enzimatice pot fi competitive sau complementare proceselor chimice clasice (industriei fermentarii).

De exmplu, in S.U.A., transformarea amidonilui porumbului de catre glucoamilaze in glucoza -> fructoza se realizeaza de acum in statie pilot (amidonul este hidrolizat de amilaza in dextrine si apoi in maltoza, maltotrioza si glucoza, iar amilaza elibereaza glucoza si maltoza).

Moleculele separate de glucoza in prezenta unei glicoizomeraze sunt apoi transformate in fructoza, sub forma unui sirop (cu un continut ridicat in fructoza) cu o putere de indulcire superioara zaharozei (care este fomata dintr-o glucoza si fructoza). Acest suc dulce este foarte potrivit in industriile alimentare, in special in fabricarea bauturilor racoritoare (inclusiv Coca-Cola).

In prezent, unele cercetari de inginerie genetica intreprinse de societatea californiana Cetus au drept obiectiv gasirea unei biotehnologii de solidificare a siropului prin cristalizarea fructozei. Prin generalizarea acestui procedeu, in 1990, S.U.A. a asigurat o jumatate din consumul intern de zahar, eliberandu-se de necesitatea importului acestui produs. In anii ’70, SUA producea anual aproape 3 milioane de tone de zahar din porumb. (In SUA, valoarea totala a utilizarii industriale a enzimelor ca valoare adaugata, in 1975, s-a ridicat la aproape 500 milioane dolari.).

S-a mentionat ca o celula bacteriana sintetizeaza circa 2000 enzime, care, de altfel, sunt prezente in orice celula vie. Dar, numarul celor cunoscute este mult mai mic, iar al celor folosite industrial este extrem de redus.

Astfel, numarul enzimelor industriale (cu o cifra de afaceri de 200 milioane dolari/an in SUA) atinge doar cifra 10. Dintre acestea 4 grupe de enzime reprezinta 80% din comert si anume: amilazele (amilaza, de origine bacteriana; hidrolizeaza polizaharidele->glucoza, maltoza), amiloglucozidazele (origine fungica; hidrolizeaza total amidonul, dextrinele->glucoza, bere, alcool), proteazele (papaina, bromelaina de origine vegetala; tripsina, pepsina, cheagul de origine animala sau fungica, proteaze bacteriene si fungice; hidrolizeaza peptide, amide sau esteri, caseina, proteine-> peptide sau aminoacizi; limpezirea berii; producerea painii, produselor de cofetarie, branzeturilor, medicamentelor) si glucoizomereazele (origine fungica; izomerizarea glucozei in fructoza si producerea siropului cu continut ridicat in fructoza).

La aceste enzime, larg folosite, se adauga: pectinaza (origine fungica; fructe->suc de fructe, vin), celulaze (origine fungica; hidrolizeaza biomasa, celuloza->glucoza, alcool), lipaze (origine fungica; hidrolizeaza gliceride->acizi grasi, gliceroli), invertaza (levuri; hidrolizeaza zaharoza -> glucoza si fructoza->zahar invertit), lactaza ( levuri, fungi; hidrolizeaza lactoza->glucoza, galactoza->siropuri) si pancreatina (extrasa din pancreas; actioneaza ca o proteaza + o amilaza + o lipaza, reunite; hidrolizeaza legaturi peptidice, polizaharidice si gliceridice -> glucoza, aminoacizi, acizi grasi etc.; utilizari in industria farmaceutica). O ultima enzima, dar cu un mare viitor este amino-acilaza, care asigura producerea aminoacizilor.

Pe scurt despre aminoacizi: sunt substante organice din a caror polimerizare rezulta proteinele. In structura aminoacizilor intra una sau cateva grupari carboxilice ( -COOH) si una sau cateva grupari aminice (-NH2).Cea mai mare parte a aminoacizilor naturali sunt aminati. Sunt sintetizati de celule pe seama hexozelor, pentozelor sau acizilor cetonici. Unii aminoacizi sunt esentiali pentru organismul animal. Prezenta acestora in alimente este indispensabila deoarece organismul nu ii sintetizeaza. Asa sunt: lizina, triptofanul, cistina + metionina, histidina, fenilalanina, treonina, leucina + izoleucina, valina.

Lizina este asadar un aminoacid esential, iar in cereale aproape ca lipseste (in porumbul obisnuit) sau este prezenta in cantitati mici (la grau 2,8 g/100g proteina). Spre deosebire, o leguminoasa, soia are circa 7% proteina din bob, iar oul de gaina 6,97 g/100 g proteina. (Necesarul in 24 de ore al unui om este de 4,2 g/100 g proteine).

Din aceasta cauza furajarea animalelor impune completarea ratiilor cu leguminoase boabe, mai ales cu soia. Este adevarat ca lizina poate fi fabricata si prin sinteza chimica, dar aceasta nu poate fi utilizata pentru imbogatirea cerealelor si alimentatie. Cauza? Sinteza chimica produce un amestec, in parti egale, din doi izomeri optici: lizina si lizina.

Au fost prezentate anterior doar enzimele catalizatoare ale reactiilor de degradare (hidrolazele) care permit utilizarea glucidelor, proteinelor, lipidelor in alimentaite, in medicina etc. De asemenea, s-a vorbit despre izomeraze care catalizeaza rearanjari in sanul moleculei substratului (de exemplu, glucoza -C6H12O6, aldohexoza, in fructoza C6H12O6 cetoglucoza), prin oxidoreducere, transferuri intramolecurare s.a.

Exista insa si enzime care catalizeaza oxidoreducerea-oxidoreductazele (transfera electroni de la un donor la un acceptor), altele care catalizeaza transferul unui grup chimic dintr-o molecula in alta – transferaze, liaze si ligaze. Aceste enzime sunt inca putin folosite, importanta lor este insa deosebita, daca ne gandim ca ele pot cataliza oxidarea, dar mai ales reactiile de sinteza a noi molecule plecand de la molecule mai simple.

Ingineria enzimatica exploreaza orizonturi noi in diverse directii si, ca urmare, a obtinut realizari remarcabile in domeniile mentionate deja: farmaceutica, alimentatie, chimie. Utilizarea enzimelor este incurajatoare in activiatatea de reducere a rezidurilor si poluantilor chimici din mediu (apa) si din produsele alimentare. Un rol major il vor avea insa enzimele in energetica: prin tratarea biomasei cu celulaze, amilaze, amiloglucozidaze se realizeaza hidroliza celulozei, polizaharidelor, amidonului si dextrinei in glucoza->alcool etilic->energie, dupa cum prin asocierea fotosistemelor vegetale cu hidrogenaza bacteriana se poate obtine hidrogen->energie.

Bibliografie:
•Teofil Craciun, Genetica si societatea, Editura Albatros, Bucuresti, 1981
•1 Seroussi Sophie, Mettre les enzymes au travail in Science et Vie, nr. 765, VI,Paris, 1981

RECOLTAREA PROBELOR de alimente

in Biologie/Enciclopedie by

Prin noţiunea de probă se înţelege orice produs sau material destinat examenului microbiologic.
Indiferent de natura probelor sau de tipul examenului solicitat recoltarea se efectuează după următoarele reguli:

-trimiterea probelor la laborator trebuie să se facă cât mai rapid şi în condiţii de asepsie, respectând cât mai mult posibil condiţiile de păstrare originale;

-fiecare probă se individualizează prin înscrierea pe banda de marcare de pe recipient a denumirii acesteia;

-este indicat să se recolteze cel puţin 100 g/probă;

-instrumentele de lucru reprezentate de linguri, pensule, spatule, foarfece din oţel inoxidabil, etc., se sterilizează prin autoclavare (este periculoasă sterilizarea prin imersie în alcool sau la flacără);

-pentru probele lichide se pot utiliza recipienţi ca: borcane de plastic, căni de metal etanşe, etc. (se evită folosirea recipientilor de sticlă); probele solide se recoltează în cutii, saci, sticle de plastic sau pachete sterile;

-probele sunt însoţite de un certificat în care se specifică ora şi data recoltării, precum şi a primirii acestora în laborator;

-recoltarea eşantioanelor relativ mici dintr-o cantitate mare de alimente trebuie să fie cât mai uniformă;
-trimiterea probelor la laborator se face în recipienţi sterili, intacţi;

-probele refrigerate se transportă la laborator în gheaţă la 0-4 °C; nu trebuie analizate la mai mult de 36 de ore de la recoltare;

-în cazul probelor lichide se va recolta şi o probă suplimentară pentru controlul temperaturii.

Recoltarea probelor de carne:

•carnea în carcase şi semicarcase: se recoltează două cuburi de carne şi grăsime, unul de la suprafaţă şi altul din profunzime, cu latura de minimum 8-10 cm şi un os lung;

•organele: se recoltează întregi sau porţiuni din acestea în pungi sau recipienţi sterili în cantitate de minim 200 g;

•carnea preambalată, carnea de pasăre, specialităţi de pasăre: se recoltează 1 % din numărul pachetelor care alcătuiesc lotul, însă nu mai puţin de 5 pachete;

•carnea de lucru (din întreprinderile producătoare): se recoltează o probă de 500-1.000 g din fiecare lot dacă acestea sunt uniforme în privinţa caracterelor organoleptice; în caz contrar lotul se împarte în 3 subloturi:
– cu caractere organoleptice normale;
– cu uşoare modificări organoleptice;
– cu caractere organoleptice evident modificate.

Din fiecare sublot se recoltează o probă de 500-1.000 g.

• carnea tocată: se recoltează 200-300 g din fiecare ambalaj în proporţie de 1% din numărul acestora (nu mai puţin de 2 şi nu mai mult de 5 ambalaje);

•preparate din carne: batoanele sau calupurile recoltate se secţionează longitudinal realizându-se examenul organoleptic; cele două jumătăţi constituie proba şi contraproba; dintr-una din jumătăţi se recoltează (de la mijloc şi de la capete) 300-800 g şi se trimit la laborator;
Recoltarea probelor de conserve: se face în funcţie de mărimea lotului astfel:

Recoltarea probelor de lapte: dacă recoltarea se face în fermă se va ţine cont şide igiena adăpostului a mulgătorului şi a animalului; recoltarea se face în recipienţi sterili din fiecare sfert în parte eliminând primele jeturi; pentru depistarea mamitelor streptococice recoltarea se va realiza de la începutul mulsului; pentru tuberculoză de la sfârşitul mulsorii, iar pentru bruceloză de mijlocul mulsului.

In cazul produselor în ambalaje sub un kilogram proba va fi constituită din ambalajul original, iar în cazul celor peste un kilogram se recoltează aseptic 250-500 ml de lapte.

•recoltarea probelor de lapte concentrat: se realizează din 5% din numărul ambalajelor care formează lotul; acesta este format din maximum 2.000 1 de lapte concentrat pentru ambalajele mari (bidoane, butoaie) şi maximum 3.000 1 pentru cutii; recipienţii se sterilizează prin flambare şi se deschid cu un perforator steril; se recoltează 25 g din care se cântăresc aseptic 10 g; prima diluţie se face cu citrat de sodiu 1,25%;

•recoltarea probelor de smântână: lotul este format din maximum 500 kg (în cazul ambalajelor de desfacere) şi maximum 3.000 kg (la ambalajele de transport); în cazul smântânii ambalate în bidoane se deschid 5% din numărul acestora şi se recoltează 250 g; în cazul ambalajelor de transport se recoltează 1% din unităţile de ambalaj;

•recoltarea produselor lactate acide: din ambalajele mici se recoltează 1%, iar din cele mari 10% (circa 500 ml), în recipienţi sterili adecvaţi;

•recoltarea probelor de unt: se face cu ajutorul unei sonde speciale atât de la suprafaţă cât şi din profunzime, recoltându-se câte 200 g din care se face o probă medie;

•recoltarea probelor de îngheţată: se realizează pe loturi; lotul reprezintă

O şarjă de fabricaţie din acest sortiment; examenul bacteriologic se realizează pe ; minimum 3 ambalaje;

•recoltarea probelor de brânzeturi: se realizează cu cuţitul, sonda sau se pot recolta bucăţi întregi;

-brânza telemea ambalată în butoaie: se recoltează o bucată de la suprafaţă şi o bucată din profunzime, precum şi 200-300 ml de saramură;

-brânza proaspătă de vaci se recoltează prin deschiderea a 10% din ambalajele care formează lotul; dacă ambalajele sunt mari (bidoane, tăvi) se iau probe de la suprafaţă şi din profunzime şi se formează o probă medie din care se recoltează 200-300 g, care se şi trimit la laborator; dacă ambalajele sunt mici (pachete de 300 g) se recoltează 2% din numărul unităţilor de ambalaj;

Probele de peşte: se recoltează de la mijlocul şi din partea inferioară a n ambalajului cel puţin câte 2 peşti sau două bucăţi de peşte; în cazul peştilor peste un kg, se recoltează o fâşie transversală de carne (200-500 g), care se ambalează în hârtie cerată, se etichetează şi se sigilează păstrându-se în loc uscat, întunecos şi rece d (maximum 8°C); probele se supun analizei în maxim 12 ore de la recoltare; peştele 2 afumat (lot maxim 500 kg) se prelucrează în acelaşi mod.

Ambalarea şi expedierea probelor
Ambalarea se realizează corespunzător fiecărui tip de probă, se sigilează şi se re individualizează prin etichetare, trimiţându-se în cel mai rapid timp la laborator.

Primirea şi prelucrarea probelor în laborator

-probele se înregistrează, se verifică şi se stabileşte conduita de lucru;
-se controlează recipienţii de recoltare, cum ar fi sacii sau sticlele de plastic, care trebuie să fie intacte;
-se etichetează corect fiecare probă şi se individualizează;
-este de dorit ca examinarea să se realizeze imediat după primirea probelor; dacă acest lucru nu este posibil probele se păstrează la frigider (probe perisabile, necongelate) sau la congelator (-20°C) în cazul probelor congelate.

Examenul de laborator

Se realizează prin îmbogăţirea, izolarea şi identificarea agentului microbian presupus prin metode cât mai simple, precise şi rapide. Rezultatele obţinute se consemnează în registrele de diagnostic ale laboratorului pe baza cărora se întocmeşte buletinul de analiză.

Determinarea numărului total de germeni (NTG)

NTG reprezintă un indicator microbiologic sanitar, care poate furniza informaţii asupra stării de contaminare a produsului sau obiectului analizat.

Lichidul de diluţie are importanţă deosebită deoarece poate distrugere microorganismele din alimente. Se recomandă utilizarea diluţiilor “protectorii”. Se consideră că apa peptonată tamponată sau soluţia fiziologică peptonată 1%o sunt cele mai bune lichide de diluţie. Pentru diluarea probelor de brânzeturi, lapte praf, lapte concentrat, se utilizează soluţia de citrat de sodiu 2% sau soluţia de fosfat de potasiu bibazic 2% încălzite la 450C.

La alimentele cu conţinut mare de grăsimi ( unt, margarină, maioneze, icre, etc) examenul bacteriologic se face pe faza apoasă (“ser” sau “plasmă”) a acestora, care se obţine prin menţinerea probei la 430C până la topire, apoi se corectează pH-ul la 7.

Obţinerea unor suspensii omogene din produsele formate din faze diferite, greu miscibile ( carne sau grăsimi) se face prin folosirea diluanţilor cu 0,5% tergitol sau tween 80, pentru realizarea primei diluţii.

Metoda culturilor în plăci Petri pentru determinarea unităţilor formatoare de colonii (UFC).

Din materialul examinat se fac diluţii zecimale astfel:
– Se ia 1ml de probă şi se introduce într-o eprubetă cu 9 ml ser fiziologic turnat în prealabil, obţinându-se diluţia 10-1. Se fac în continuare diluţii decimale până la 10-6.

– se folosesc pipete sterile, care se schimbă la fiecare diluţie, transferând 1 ml din diluţia 10-1 în diluţia 10-2 şi aşa mai departe până la ultima diluţie în 9 ml de diluant; numărul diluţiilor se stabileşte în funcţia de condiţia microbiologică urmărită;

•din diluţiile executate se fac însămânţări în plăci Petri introducând câte 1 ml din fiecare diluţie într-o placă; rezultate mai exacte se obţin dacă se însămânţează câte 2 plăci pentru fiecare diluţie;

•în fiecare placă se toarnă apoi peste suspensie 15 ml agar PCA( plate count agar). topit şi răcit la 45°C;

•se omogenizează bine astfel încât bacteriile să fie repartizate uniform în mediul de agar, în vederea obţinerii coloniilor izolate; se consideră că o colonie izolată reprezintă rezultatul multiplicării unei singure celule bacteriene;

•plăcile însămânţate se pun la termostat la 35°C, iar după 48 ± 2 ore se numără coloniile rezultate din fiecare diluţie; se numără plăcile cu un conţinut între 10 şi 300 de colonii;

•pentru a afla numărul de germeni se înmulţeşte numărul coloniilor existente într-o placă cu diluţia respectivă; pentru obţinerea unor rezultate mai precise se numără coloniile din mai multe plăci, se înmulţeşte fiecare cifră aflată cu diluţia respectivă, iar apoi se face media aritmetică; rezultatul se exprimă prin UFC, care corespunde cu numărul coloniilor găsit pe unitatea de volum sau greutate din materialul examinat.

MEDIILE DE CULTURĂ

Un mediu de cultură poate fi definit ca un suport nutritiv steril, care permite dezvoltarea și studiul unui microb în afara nișei ecologice naturale.

Pentru a permite dezvoltarea bacteriilor, orice mediu de cultură trebuie să îndeplinească anumite condiții:
•să conțină substanțele nutritive necesare metabolismului bacterian;
•să aibă o anumită reacție (pH) în limitele căreia se poate dezvolta bacteria pe care dorim să o izolăm;
•să corespundă particularităților fiziologice ale bacteriilor, ținând seama mai ales de tipul de respirație (aerob, anaerob, microaerofil);
•să fie steril.

În lucrările curente de bacteriologie se utilizează numeroase și variate medii de cultură, care pot fi clasificate pe baza mai multor criterii.
1.După consistență:
-medii lichide (bulionul nutritiv, apa peptonată)
– medii solide (agarul sau geloza nutritivă),
– medii semisolide (agarul moale);

2.După tipul respirator al bacteriilor:
– medii pentru cultivarea bacteriilor aerobe (bullion nutritive, agar ); – – medii pentru cultivarea bacteriilor anaerobe (bullion cu ficat, geloza Veillon, bullion VL, bullion VF);

3.După compoziție:
-medii naturale – cu o compoziție complexă, incomplet definită, obținute din extracte de carne sau țesuturi vegetale;
-medii sintetice – cu o compoziție chimică bine cunoscută (soluții minerale, aminocizi, glucide simple), utilizate în studiile de metabolism în vederea testării posibilităților enzimatice ale bacteriilor;

4.După frecvența și scopul utilizării:

A. medii uzuale – folosite în mod frecvent deoarece pe aceste medii se dezvoltă majoritatea bacteriilor;
B. medii speciale , care, la rândul lor, pot fi:

-medii de îmbogățire – conțin substanțe care stimulează multiplicarea unor germeni aflați în număr foarte redus în materialele patologice din care dorim să-i izolăm (ex., selenitul pentru salmonele));
-medii selective* – conțin una sau mai multe substanțe (antiseptice, antibiotice, săruri biliare, NaCl etc.), care inhibă dezvoltarea speciilor bacteriene asociate cu bacteria pe care dorim să o izolăm;
-medii de diagnostic diferențial – permit creșterea diferențiată a unor bacterii și relevă anumite particularități metabolice semnificative pentru identificare.

Medii selective pentru bacteriile coliforme
– Bulion bilă-lactoză-verde briliant (BBLV) Simplu concentrat
– Mediul cu lactoză-eozină-albastru de metilen (GEAM, Levine)
-Agar cu dezoxicolat şi lactoză
-Geloză VRBL (lactoză-bilă-cristal violet roşu neutru)

Medii selective pentru Escherichia coli
– Bulion Ec cu novobiocină
– Agarul Mac Conkey cu sorbitol

C. medii de conservare – asigură conservarea bacteriilor în laborator (ex., agarul moale).
D. medii de transport – au o compoziție chimică care permite menținerea nemodificată a raportului numeric între diferitele specii microbiene prezente într-o probă, în timpul transportului (ex., mediul Stuart).
E. medii politrope – permit testarea simultană a mai multor caractere metabolice (ex., mediile TSI, MIU, MILF).

*Medii selective pentru enterococi
Medii de îmbogăţire: Bulion cu azidă şi glucoză
Medii selective: Agar citrat-azidă de sodiu-bilă-

Medii de cultură uzuale pentru bacteriile aerobe

Bulionul din carne

Mediul original se prepară din carne de bou sau de cal, mai rar carne de pasăre. La 500 g carne tocată se adaugă 1 000 ml apă. Se lasă la macerat o noapte la temperatura camerei, apoi se fierbe timp de 30 minute. După răcire, lichidul se decantează iar carnea se stoarce prin presare. Lichidul obținut se filtrează prin tifon și se completează cu apă la volumul inițial. Se adaugă apoi peptonă (10%o), și clorură de sodiu (5‰) și se ajustează pH-ul la 7,2-7,4 cu soluție de NaOH N/1. Se fierbe 15-20 minute și se filtrează din nou prin vată apoi prin hârtie de filtru. Lichidul obținut se repartizează în flacoane de sticlă cu dop de vată sau înfiletat și se sterilizează prin autoclavare.

La ora actuală, maceratul de carne este substituit cu extractul de carne sub formă de pulbere purificată și standardizată, livrat de diferite firme internaționale (Merk, Difco, Bacto, Oxoid etc.), sau de institutele de produse biologice Pasteur și Cantacuzino. În acest caz pentru prepararea mediului se realizează un amestec din:
– extract de carne (10 g),
– peptonă (10 g),
– clorură de sodiu (5 g),
-apă distilată (1 000 ml),

Modul de preparare este același.

Agarul nutritiv sau geloza

Este un mediu solid care se prepară din bulion prin adăugarea fibrelor sau pulberii de agar, o algă din mările Japoniei, care nu are valoare nutritivă dar are proprietatea de a asolidifica mediile lichide. Fibrele de agar se dizolvă la temperatura de 80-90ºC, formând un lichid vâscos care se solidifică la temperatura de 45ºC. Punctul de topire fiind diferit de cel de solidificare, conferă mediilor o serie de avantaje pentru bacteriologie.

Preparare: la 1 000 ml bulion se adaugă 17-30 g agar, de preferat sub formă de pulbere. Mediul repartizat în eprubete și sterilizat se solidifică în poziție înclinată (agar înclinat), sau dreaptă (agar drept). Adăugat în bulion în proporție de 0,1% se obține un mediu semisolid (agarul moale), utilizat pentru proba mobilității bacteriilor și pentru conservarea bacteriilor în laborator.

Mediile cu ser

Se prepară din medii uzuale (bulion, agar) la care se adaugă ser normal, de obicei de cal, în proporție de 1/10. Pentru prepararea agarului cu ser, la mediul topit în prealabil și răcit la 45ºC, se adaugă serul, se omogenizează și se lasă să se solidifice în poziția dorită.

Agarul cu sânge

Sângele defibrinat se adaugă steril la agarul nutritiv, în proporție de 5-10%, după o prealabilă topire și răcirre a mediului la 40ºC.

Mediile cu ser și sânge se utilizează pentru cultivatrea bacteriilor cu anumite exigențe nutritive, care nu se dezvoltă pe mediile simple.

Mediu PCA – mediul de cultura folosit pentru determinarea numărului total de germeni
Compoziţie: peptonă pancreativă din cazeină, ectract de drojdii, glucoză, agar, apă distilată.

Proteine sintetice

in Biologie/Enciclopedie by

Una dintre cele mai promitoare cai de combatere a flagelului foametei a aparut, ca in alte cazuri, de-a lungul istoriei stiintei, ca rezultat al unei intamplari. Incercand sa aplice, la sfarsitul anilor ’50, un procedeu biologic de epurare a rezidurilor petroliere, inginerul francez Alfred Champagnat a constatat ca acestea constituie un mediu de cultura extrem de adecvat pentru cresterea si inmultirea microorganismelor. Din deseurile poluante se puteau obtine, rapid si ieftin, proteine.

Ideea, ca orice idee noua, s-a impus la inceput cu oarecare greutate. Totusi, cercetarile efectuate in laborator dadeau rezultate din ce in ce mai promitatoare. Nu numai ca se obtineau, cu ajutorul diferitelor specii de microorganisme, fainuri proteice, in cadrul unor procese de mare viteza si randament, dar aceste fainuri au dat rezultate excelente in urma testarii pe animale.

Astfel incercarile efectuate pe pui de gaina si porci au aratat ca, in comparatie cu martorii de control, furajati cu faina de soia, proteinele obtinute din petrol erau foarte bine asimilate si suportate. Mai mult chiar, circa 90% ditre animalele de experienta au prezentat sporuri de greutate superioara celor realizate de matori.

In urma acestor constatari s-a trecut la realizarea unor procese semiindustriale de obtinre a pretioaselor furaje din petrol. In 1971 si 1972 au fost realizate, la Lavera, in sudul Frantei, si in localitatea scotiana Grangemouth, primele instalatii cu o capacitate de productie mai importanta. In prezent, asemenea procedee sunt aplicate in mai multe tari ale lumii.

Care este insa calea de obtinere a proteinelor din petrol? S-au impus pana in [rezent in aceasta directie doua procedee. Primul foloseste ca materie prima o fractiune de la distilarea la 300 – 380 grade C a titeiului, asa – numitul „petrol greu”, care contine parafine normale, neramificate, cu un numar de 15 – 30 atomi de carbon in molecula. Petrolul in amestec cu apa, saruri minerale, amoniac si specia cea mai indicata de drojdie sunt introduse in tancul de fermentatie.

Acesta este alimentat, prin partea sa inferioara, cu aer, care aduce oxigenul necesar culturii si, in acelasi timp, asigura un amestec intim al mediului de cultura. Prin intermediul uneisupravegheri atente a temperaturii, a valorii pH-ului (cu ajutorul amoniacului) si a concentratiei solutiei se obtin conditiile optime care asigura dezvoltarea exclusiva a speciei de ciuperca monocelulara aleasa. In acest fel se poate renunta la sterilizarea prealabila a instalatiei si a solutiilor.

Produsele de fermentatie sunt supuse centrifugarii, in urma separarii solutiei nutritive ramanand un amestec apos ce contine cca 15% substante celulare solide. Spalat si apoi drumul combinatelor de crestere industriala a animalelor.

Cea de-a doua metoda de obtinere a proteinelor utilizeaza parafine normale de puritate inalta (97,5 % ), cu 10 – 23 de atomi de arbon in molecula. Fermantatia are loc in tancuri inchise ermetic, in care se introduc, in afara parafinelor, apa, amoniac, aer, potasiu, magneziu, sulfati si fosfati, – componente care sunt in prealabil supuse unei termostelirizari. Apoi sunt insamantate celulele de cultura, care se inmultesc intr-un proces continuu. Dintr-o tona de parafina se obtine circa o tona de substanta celulara.

Avantajele esentiale ale acestor procedee, considerate pe buna dreptate revolutionare, tin pe de o parte de viteza extraordinara de crestere in greutate a masei de cultura. Astfel, in timp ce vegetalele au nevoie de una pana la doua saptamani pentru a-si dubla greutatea, iar bovinele la doua saptamani pentru a-si dubla greutatea, iar bovinele, de exemplu, de 5-8 saptamani, culturile de microorganisme ating dublul greutatii initiale in numai 24-120 de minute.

Pe de alta parte, calitatea nutritiva a proteinelor obtinute prin cilturi celulare este deosebita: continutul de proteine este 50-80 la suta in produsul finit (uscat), cifre care nu sunt atinse decat soia, carnea de peste sau cea animala. Mai mult, proteinele obtinute sunt formate in proportie de peste 90 % din aminoacizi; dintre acestia esentiali (in grame la 16 g azot) al fainurilor obisnuite prin cultura de microorganisme, faina de peste si de soia.

Concentrandu-si eforturile in directia sintezei industriale a proteinelor, cunoscuta firma japoneza „Dainipon Ink. Corporation” a realizat un procedeu de cultura a microorganismelor pe fractii petroliere, mai precis pe normal parafine cu un numar de 13 – 20 de atomi de carbon in molecula. Datorita nivelului tehnologic ridicat atins in ultimii ani, industria chimica romaneasca a fost capabila sa asimileze procedeul elaborat de specialistii niponi.

Rezultatul aceste cooperari il constituie Societatea mixta romano-japoneza RONIPROT, care a construit la Curtea de Arges o instalatie de producere a proteinelor pe baza de normal parafine cu o capacitate de 60000 t/an.Ea a intrat in functiune in luna iunie 1980.

Avand la baza un procedeu de inalta tehnicitate, fabrica de furaje din petrol asigura obtinerea continua de proteine in fermentatoare de mare capacitate. Procesul este condus cu ajutorul calculatorului electronic, iar productia este verificata pe tot parcursul ei, de la analiza puritatii materiilor prime si pana la calitatea produsului finit, cu ajutorul celor mai moderne metode de analiza si control.

Proteinele din normal parafine au nu numai avantajul unei foarte mari viteze de obtinere in comparatie cu cele vegetale sau animale, ci si al unei compozitii extrem de avantajoase. Aceste furaje au un continut ridicat de proteine apropiat de cel al fainii de peste si deplasandu-l pe cel al sroturilor de soia. Mai mult proteinele din normal parafine au un continut mai ridicat de aminoacizi si vitamine.

Datorita acestei compozitii, aplicarea lor in hrana animalelor a dus in mai multe tari din lume, ca si in tara moastra, la obtinerea unor rezultate spectaculoase. Fata de loturile martor, carora li s-au administrat furaje agricole clasice, animalele hranite cu petroproteine au avut sporuri de greutate net superioare: in medie 58,3 g la pui si 46,5 g la porci.

Marii producatori de furaje naturale se opun insa introducerii proteinelor sintetice, asa cum, la vremea lor, producatorii de gaz de iluminat au combatut becul cu incandescenta, iar mai tarziu fabricantii acestuia din urma au atacat lampile fluorescente. Argumentul adus de ei consta in faptul ca petroproteinele ar produce cancerului.

Preocupate de elucidarea acestei probleme, organismele specializate O.N.U. au organizat un mare experiment. Dintre produsele cancerigene ce s-ar putea gasi in petroproteine cel mai periculos a fost apreciat a fi, de departe, benzpirenul. Or, analizele cele mai atente efectuate pe baza unor metode extrem de perfectionate au aratat ca salata verde contine 0,38 parti per miliard benzpiren, cafeau 1,3, varza 15,6,spanacul 7,41, uleiul de floareasoarelui 20,2 carnea afumata 23, iar aerul unor mari orase infinit mai mult (Londra 23, Sapporo580), in vreme ce normal parafinenle insesi nu contin decat 0,50 parti per miliard benzpiren. Studii internationale minutioase au demonstrat ca proteinele pe baza de normal parafine nu produc nici un fel de imbolnavire de-a lungul a 19 generatii succesive de sobolani si a 28 de generatii de prepelite.

Se pare ca situatia proteinelor sintetice este perfect asemanatoare cu cea a energeticii nucleare. Chiar daca ele sunt incriminate ca fiind periculoase pentru mediu ambiant, chiar daca obtinerea lor este – sub aspect tehnologic – complexa, iar sub aspect economic destul de costisitoare inca, ele se vor dovedi, in viitor, singura alternativa posibila. Pentru tara noastra este un avantaj deosebit acela de a-si asigura inca de pe acum un bun start in asemenea tehnologii ale viitorului.

In prezent, cercetatorii isi concentreaza atentia asupra unor noi cai de obtinere a concentratelor proteice prin culturi de microorganisme. Mult mai avantajoasa pare a fi cresterea in combinate industriale a bacteriilor. Intr-a-devar, fata de drojdii, ele au avantajul de a produce o cantitate net superioara de proteine. Se cauta, de asemenea, folosirea unor noi medii de cultura, cum ar fi, de exemplu, alcoolul metilic, prin intermediul carora sa se obtina o calitate din ce in ce mai ridicata a concentratelor proteice.

In perspectiva, o data cu „rafinarea” procedeelor de obtinere si a produselor finale, proteinele obtinute prin culturile din microorganisme vor depasii, dupa parerea specialistilor, stadiul limitat al folosirii ca furaje, patrunzand in alimentatia directa a amului.

In cercetarile lor menite sa duca la identificarea de noi medii de cultura pentru microorganismele capabile de a produce proteine sintetice, specialistii s-au orientat chiar si spre … deseuri. Astfel, oamenii de stiinta au dovedit prin experimente de laborator deplina valabilitate a posibilitatilor de utilizare a deseurilor de hartie pentru obtinerea a numeroase substante utile in chimia organica de sinteza, antibiotice si chiar furaje.Hartia, care nu este altceva decat o pasta celulozica, poate fi degradata pe cale chimica, cu obtinerea unor solutii bogate in zaharuri.

Aceste solutii pot servi ca medii de cultura pentru microorganisme, proces prin care se obtin concentrate proteice cu o valoare nutritiva ridicata.deosebit de indicate pentru a fi cultivate in aceste medii nutritive par a fi algele, in special cele filamentoase, al caror continut in substante cu rol biologic important este ridicat, procedeele pentru asigurarea asimilarii acestora in proportii cat mai mari de catre organism sunt simple, iar indeplinite atat de tarile calde, cat si de cele temperate.

O utilizare similare isi pot gasi deseurile de materiale plastice. O echipa de cercetatori de la departamentul de biochimie medicala al Universitatii din Manchester, Marea Britanie, apus la punct un porcedeu de degradare a polimerilor din care sunt constituite deseurile de plastic, in urma carora rezulta o materie prima adecvata folosirii ca mediu de nutritie pentru cultura microorganismelor.

Acelasi procedeu de cultura a organismelor monocelulare pentru obtinerea de proteine furajere poate fi aplicat cu multa eficienta, sustin specialistii, pentru valorificarea deseurilor de grasimi si uleiurilor din diferite domenii industriale. Tot un grup de cercetatori englzi a investigat posibilitatea de a spori aportul alimentar in grasimi prin intermediul folosirii unei specii de drojdie, numita Candida.

Aceasta are propietatea de a se inmulti rapid pe deseurile de ulei si grasimi,precum si de a acumula, in interiorul celulei, o insemnata cantitate de grasimi nutritive, al caror consum pe locuitor se cifreazain unele tari, conform rapoartelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la numai jumatate din cantitatea socotita ca minimul necesar unei alimentatii normale. Specialistii de la Universitatea din Hull au gasit doua metode de crestere a continutului si,in acelasi timp, de a imbunatati calitatea grasimilor cuprinse in celulele de Candida.

Primul dintre ele presupune adaugarea in mediu nutritiv a unor substante chimice ce faciliteaza acumularea anumitor grasimi in microorganisme. Cel de-al doilea se bazeaza pe suprimarea aprovizionarii cu azot a culturii de celule. Se stie ca orice proteina contine azot, iar orice organism care este privat de acest element isi transforma proteinele proprii in grasimi. Folosind acest din urma procedeu, echipade cercetatori amintita a reusit sa creasca pe deseuri de uleiuri vegetale netratate chimic, celulele de Candida care sub microscop apreau ca adevarate micropicaturi vii de grasime.

Nici apele reziduale organice nu au fost uitate. Pentru prevenirea poluarii, apele uzate de la fabricarea hartiei, de la abatoarele si fabrici de conserve de peste ori legume sunt filtrate, rezidurile organice fiind retinute cu ajutorul unor tehnici de mare randament, cum ar fi svhimbul ionic sau ozmaza. Daca pana in prezent aceste reziduri organice filtrate provocau, prin acumularea lor,probleme extrem de dificil de solutionat, in prezent se contureaza cu tot mai multa fermitate perspectiva folosirii lor ca medii de cultura pentru microorganisme in scopul obtinerii de mase proteice furajere.

Petroproteinele pot fi „crescute” chiar si pe … gaz metan. Intr-adevar, metanul pare sa devina o promitatore sursa de carbon pentru obtinerea unei productii industriale de proteina microbiana. Dealtfel, unii cercetatori apreciaza ca gazul natural este cea mai economica sursa pentru producerea de hrana proteica in comparatie cu metanolul, petrolul sau n-alcanii.

La o recenta conferinta a gazului natural, G. Hamer de la „Shell” a aplicara unui astfel de procedeu. El a aratat ca proteinele produse prin aceasta tehnologie ar putea sa fie, din ambele puncte de vedere, nutritional si microbiologic, superioare tuturol alimentelor traditionale ce se consuma astazi.

Concluzii similare au fost prezentate si de catre A.N.Grigorian de la Institutul de biosinteza proteinelor din Moscova care a cutivat amestecuri bacteriene. Cultura bacteriana a ost crescuta in fermentoarele cu un volum variind intre 6 si 40 litri, cu rata de scurgere a amestecului natural de gaz, oxigen si azot de 60 litri pe ora; procesul a decurs la un pH de 6,7 si o temperatura de 33 grade C. Operand cu acesti parametri, Grgorian a obtinut o biomasa cu un continut de 65% proteina bruta. Evaluarea economica a cestei metode de producere a proteinei din gaz natural se dovedeste competitiva cu aceea din alte surse.

Nutritia la animale

in Biologie/Enciclopedie by

Organismul animal realizează schimburi de materie şi energie cu mediul înconjurător.

Sistemele şi aparatele care contribuie la realizarea funcţiei de nutriţie sunt:
1. Sistemul digestiv:

Apare pentru prima dată la celenterate şi este format dintr-un orificiu buco – anal înconjurat de tentacule şi o cavitate gastrică.

A.La viermii plaţi (platelminţi ) sistemul digestiv este format din:
-Orificiu buco – anal;
-Faringe musculos;
-Intestin ramnificat;
Sistemul digestiv la oameni

B.La viermii inelaţi sistemul digestiv este format din:
-Gură;

-Faringe:
• musculos;
• glandular;

-Esofag:
•guşă;

-Pipotă;

-Intestin;

C.La moluşte sistemul digestiv prezintă pentru prima dată o glandă anexă ( hepato – pancreasul ) care elaborează enzime necesare digestiei, dar care are şi rol în secreţia calvarului.

D.La cefalopode intestinul terminal prezintă o glandă numită punga cu cerneală.

E.La artropode sistemul digestiv este format din:
-Aparat bucal;
-Faringe;
-Esofag;
-Stomac triturator;
-Intestin;

F.La vertebrate sistemul digestiv este format din:
-tub digestiv alcătuit din:
• Cavitate bucală;
• Faringe;
• Esofag;
• Stomac;
• Intestin subţire;
• Intestin gros;

-glande anexe reprezentate de:
• Glande salivare;
• Ficat;
• Pancreas;

2. Sistemul circulator: este de două tipuri:

A.Sistemul circulator deschis (lacunar) este format din vase de sânge şi lacune;

B.Sistemul circulator închis este format din vase de sânge şi inimă:

-La vertebrate sistemul circulator este format din inimă şi vase de sânge care pot fi:
• artere;
• vene;
• capilare;
-La peşti inima este formată dintr-un atriu şi un ventricul;
-La amfibieni inima este formată din două atrii şi un ventricul;
-La reptile inima este formată din două atrii şi un ventricul prevăzut cu un sept la mijloc care î – l împarte incomplet în două părţi;
-La crocodili septul împarte complet ventriculul în două părţi;
-Păsările şi mamiferele prezintă două atrii şi două ventricule;

3. Sistemul respirator:

Organele respiratorii în seria animală sunt reprezentate de branhii, plămâni, sistem de tuguri care se ramnifică în tot corpul si se deschid prin stigme;

La vertebrate organele respiratorii sunt branhiile pentru mediul acvatic şi plămânii pentru mediul terestru.

Plămânii pot fi saculiformi la amfibieni şi parenclimatoşi la păsări şi mamifere.

În timp ce mamiferele prezintă plămâni cu alveole pulmonare plămânii păsărilor nu au alveole pulmonare.
Plămânii reprezintă organele respiratorii.
Sistemul respirator mai prezintă şi căi aeriene reprezentate de: faringe, trahee si branhii.
4. Sistemul excretor:
A. La nevertebrate sistemul excretor este reprezentat de protonefridii şi metanefridii.

Protonefridiile sunt organe de excreţie alcătuite dintr-un sistem de canale ramnificate, prevăzute la capăt cu o celulă cu flamură vibratilă.

Metanefridiile sunt formate din tuburi încolăcite care comunică cu cavitatea generală a corpului printr-o p ciliată, iar cu exteriorul printr-un por.

B. La vertebrate sistemul excretor este format din rinichi şi căi urinare reprezentate de două uretre:
• Vezica urinară;
• Uretră;

II La plante poate fi:

1. Nutriţie autotrofă: constă în sinteza substanţelor organice din substanţe anorganice cu aport energetic.

După natura sursei de energie folosită în sinteza substanţelor organice nutriţia autotrofă poate fi:

A. Fotoautotrofă, la care sursa de energie folosită în sinteza substanţelor organice o reprezintă energia luminoasă şi se realizează cu ajutorul fotosintezei.

Fotosinteza reprezintă procesul prin care se sintetizează substanţe organice cu ajutorul energiei luminoase absorbite de pigmenţii clorofilieni şi caroteinoizi.

Procesul de fotosinteză are loc numai în celulele care prezintă cloroplaste cu excepţia algelor albastre, verzi şi bacteriilor purpurii care nu prezintă cloroplaste. Acestea sunt organisme procariote care prezintă clorofila „a”, integrată în membrana fotosintetizatoare.

Factori care influenţează fotosinteza:

-Intensitatea fotosintezei este influenţată şi de compoziţia spectrală având un maxim în radiaţiile roşii;

-Concentraţia dioxidului de Carbon (CO2). În compoziţia aerului dioxidul de carbon participă cu 0.03%.

-Temperatura: Optimul termic al fotosintezei este situat de regulă între 25 – 30º C la plantele de origine nordică, iar la cele de origine sudică în jur de 35 – 40º C.

-Apa reprezintă materia primă pentru fotosinteză şi anume pentru sinteza zaharurilor în menţinerea normală a activităţilor celulare.

-Sărurile minerale de amoniu, azot, sulfat, fosfat au o influenţă pozitivă, dar numai în concentraţia optimă.

B. Chemioautotrofă ( Chemiosinteza ), la care sursa de energie folosită în sinteza substanţelor organice o reprezintă energia chimică, fiind nutriţia autotrofă specifică câtorva tipuri de bacterii. Aceasta foloseşte pentru sinteza A.T.P. – ului şi a N.A.D.P.H. – ului energia chimică rezultată din oxidarea substanţelor anorganice cum sunt: hidrogenul sulfurat, acidul azotic, fierul şi amoniacul.

În funcţie de tipul de substanţe anorganice utilizate bacteriile chemiosintetizante se clasifică astfel:

1.Bacteriile sulfuroase oxidează compuşii minerali ai sulfului, trăiesc în adâncurile apelor stătătoare, intervin în circuitul sulfului în natură.

2.Bacteriile nitrificatoare trăiesc în soluri umede, în apele dulci şi sărate.
Sunt reprezentate de nitrit bacteriile ( Nitrosomonos ) şi nitrat bacterii ( Nitrobacter ) contribuie la circuitul azotului în natură.

3.Hidrogen bacteriile; trăiesc în medii puţin aerate in care se eliberează hidrogenul; intervin în circuitul hidrogenului în natură.

4.Bacterii feruginoase; trăiesc în soluri şi ape ce conţin compuşi ai fierului. Contribuie la formarea zăcămintelor de fier de pe fundul apelor stătătoare.

5.Bacteriile metalogene reduc dioxidul de carbon la gaz metan. Trăiesc în mlaştini, în lacuri, în ape de canal şi în stomacul erbivorelor.

2. Nutriţia heterotrofă:

Organismele heterotrofe se hrănesc cu substanţe organice gata pregătite de natura vegetală sau de natura animală.

Nutriţia heterotrofă este de două feluri:
A. Nutriţia saprofită este caracteristică organismelor care se hrănesc cu substanţe organice de origine vegetală sau animală din organismele intrate în descompunere.

În grupa organismelor saprofite sunt incluse: numeroase bacterii, ciupercile inferioare, majoritatea ciupercilor superioare.

Organismele saprofite absorb substanţele organice dizolvate în apă prin membranele lor. Substanţele organice cu moleculă mare sunt mai întâi transformate ( hidrolizate cu ajutorul unor enzime) în substanţe mai simple şi apoi absorbite.
Dintre plantele superioare prezintă nutriţie saprofită planta numită cuibuşorul pământului din familia Orhidee.

B. Nutriţia parazită este specifică organismelor din diferite regnuri: Monere, Fungi, Plantae, Animale.
Acestea se hrănesc cu substanţe organice pe care le iau din corpul plantelor şi animalelor vii.
Bacteriile care se hrănesc parazit produc boli numite bacterioze şi se numesc patogene.
Ciupercile parazite produc boli numite nitoze.

C. Nutriţia simbiotrofă se realizează între 2 organisme care prezintă relaţii strânse metamorfoanatomice şi de nutriţie.

Indivizii care se asociază se numesc simbionţi, iar asocierea se numeşte simbioză.
Simbioza poate fi o interacţiune benefică pentru ambele specii, şi în această situaţie poate fi folositoare numai uneia dintre specii.

Micorizele sunt asocieri între ciuperci şi rădăcinile plantelor superioare. Acestea pot fi externe sau ectotrofe şi interne sau endotrofe.

Micorizele ectotrofe se prezintă ca un monsom care înconjoară vârful rădăcinii fără a pătrunde în rădăcină. Se întâlnesc la: brad, pin, fag.

Micorizele endotrofe sau interne. În acest caz chifele pătrund în celulele din scoarţă unde cresc şi formează un fel de ghem. Se întâlnesc la plante din familia orhideelor şi a liliaceelor.

În cazul micolizelor chifele ciupercii absorb din sol apa cu sărurile minerale pe care le cedează rădăcinii, iar chifele preiau celulele rădăcinii cu substanţe organice.

Lichenii prezintă o simbioză obligatorie între o algă verde sau albastră şi o ciupercă.

3. Nutriţia mixotrofă este specifică plantelor semiparazite şi carnivore. Plantele parazite sunt capabile de fotosinteză, dar îşi completează o parte din substanţele nutritive de la planta gazdă cu ajutorul unor structuri numite haustre.

Plantele carnivore sunt plantele verzi care realizează fotosinteza, dar îşi completează necesarul de azot din corpul unor insecte. De aceea plantele carnivore se mai numesc şi insectivore.

În flora ţării noastre există o serie de plante carnivore de genul drossera sau iarbă grasă.
De asemenea plantă carnivoră este şi otracelul de baltă.

Heterotrofia la Animale

În regnul animal cel mai răspândit mod de nutriţie este cel heterotrof şi se realizează prin:
1.Osmoză – hrana lichidă difuzează prin toată suprafaţa corpului sau numai prin anumite regiuni.

2.Fagocitoza – în acest caz particulele primitive sunt înglobate în citoplasmă cu ajutorul pseudopodelor.

3.Ingerarea alimentelor pe cale bucală specifică animalelor la care se diferenţiază un sistem digestiv la nivelul căruia au loc următoarele procese:
-Prelucrarea hranei;
-Digestia;
-Absorţia;
-Sinteza substanţelor proprii în celule;

Formarea unui sistem digestiv alcătuit din tub digestiv şi glande anexe a permis creşterea eficientă şi rapiditatea proceselor de digestie. Digestia se realizează cu ajutorul unor enzime numite enzime digestive.

Nutriţia minerală a plantelor

in Biologie/Enciclopedie by

Nutriţia minerală a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu substanţe nutritive. Acest proces are loc la plantele talofite, prin toată suprafaţa talului, iar la plantele cormofite, doar prin sistemul radicular şi prin frunze. Substanţele nutritive absorbite din mediu pot fi anorganice (adică minerale) sau organice. Plantele verzi absorb în mod predominant substanţele minerale, din care, prin asimilaţie clorofiliană, sunt sintetizate substanţele organice. Lor li se alătură şi bacteriile chemoautotrofe, lipsite de pigmenţi asimilatori, dar capabile să sintetizeze substanţe organice din cele anorganice.

Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmenţii asimilatori sunt incapabile să sintetizeze substanţe organice din cele minerale, şi de aceea, ele utilizează substanţe organice existente în mediul lor de viaţă. Aceste plante se numesc heterotrofe. Elementele chimice, din nutriţia plantelor cu substanţe anorganice sau cu substanţe organice, devin elemente de constituţie ale unor substanţe care participă la structura protoplasmei şi a pereţilor celulari.

De asemenea, aceste elemente intră şi în structura chimică a unor substanţe energetice, dintre care cele mai importante sunt hidraţii de carbon, grăsimile şi proteinele, care prin degradare aerobă sau anaerobă, furnizează energia necesară proceselor vitale. Proporţia cantitativă a elementelor chimice din corpul plantelor variază, iar acestea sunt împărţite convenţional în macroelemente, a căror cantitate variază între 0,01 şi 10% din substanţa uscată, microelemente, a căror cantitate variază între 0,00001 şi 0,001% din substanţa uscată şi ultramicroelemente, a căror cantitate este mai mică de 0,00001 din substanţa uscată.

Macroelementele sunt :C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl şi Si, iar microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb, şi altele. Când în nutriţia plantelor lipseşte sau este insuficient un element chimic necesar, apar boli fiziologice, însoţite de încetinirea sau oprirea creşterii rădăcinii, a tulpinii, a frunzelor, sau a fructelor.

I.Rolul fiziologic al macroelementelor

Multe macroelemente sun absolut necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor. Acestea sunt N, P, K, Ca, S şi Mg. La anumite grupe de plante se mai adaugă şi Na, Cl şi Si.

1.Azotul este un element plastic. El intră în structura moleculelor de nucleoproteine, protidelor protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, în structura apoenzimelor, a coenzimelor, a vitaminelor B1, B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmenţilor fotosintetici (clorofile şi ficobiline) şi a stearidelor vegetale. Carenţa azotului în nutriţia plantelor duce la îngălbenirea frunzelor la încetinrea sau oprirea creşterii acestora.

Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetaţie, la formarea abundentă a frunzelor şi la mărirea sensibilităţii la boli. Azotul poate fi luat de plante din sol, din apă, din atmosferă şi chiar din corpul altor organisme.

2.Fosforul este absorbit din mediu sub formă de ioni PO3- , ajunge în celulă fără a fi redus şi intră în compoziţia unor compuşi organici de mare însemnătate fiziologică. El participă la alcătuirea fosfoprotidelor şi fosfolipidelor din protoplasmă şi nucleu, fosfolipidelor din grăunciorii de amidon şi aleuronă, lecitinelor din citomembrane, fitinei şi a nucleotidelor, cu grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP).

Fosforul intră în compoziţia unor coenzime. El îndepiâlineşte rolul energetic central în reacţiile de sinteză şi de oxidare biologică. El participă în fotosinteză, glicoliză, ciclul Krebs, sistemul Redox al lanţilui respirator, etc. Fosforul favorizează de nutriţie, de creştere, de înflorire şi fructificare, depunrea hidraţilor de carbon în fructe, sfecla de zahăr, tuberculi. Micşorează consumul specific de apă al plantelor. Fosforul se acumulează în organele tinere şi în seminţe.

În lipsa lui, plantele rămân mici, rădăcinile sunt lungi şi rare, tulpina rigidă, frunzele verde-închis, până la albastru-verde, luând de multe ori o culoare roşie sau purpurie.

3.Potasiul este un element indispensabil pentru metabolismul plantei, participând în sinteza aminoacizilor şi a proteinelor. El acţionează ca un element biocatalizator, stimulând numeroase procese fiziologice. El reglează absorbţia azotului de către plante, prelucrând nutriţia amoniacală, oxidarea amoniacului, iar în cazul nutriţiei nitrice, reducerea nitraţilor.

Potasiul stimulează funcţionarea unor enzeme care participă în procesul de respiraţie şi în metabolismul hidraţilor de carbon, în metabolismul azotului şi sinteza vitaminelor. El stimulează şi sinteza clorofilelor şi intensitatea fotosintezei. Sporeşte capacitatea plantelor de a absorbi apa, şi de a rezista la ger şi secetă. El favorizează intensificarea acumulării glucidelor în plantă. Potasiul circulă foarte rapid în xilemul plantei sub formă de ioni.

Se acumulează mai ales în ţesuturile tinere cu metabolism intens şi creştere rapidă, dintre care vârfurile vegetative, cambiul şi periciclul. Toamna, înainte de căderea frunzelor, potasiul migrează din ele în ramuri sau tulpină. Carenţa potasiului în nutriţia plantelor diminuează creşterea şi dezvoltarea lor. Se produce o brunificare şi răsucire a frunzelor. Se dereglează metabolismul, scade intensitatea fotosintezei, a protosintezei. Se diminuează cantitatea amidonului şi proteinelor, se micşorează rezistenţa la boli, iar la anumite specii pe faţa inferioară a frunzelor apar pete albe, galbene, brun-roşcate sau brune.

4.Calciul este absorbit de plante sub formă de cationi(Ca2+ ). El este acumulat în protoplasmă, vacuole, cloroplaste, mitocondrii. Calciul are un rol important în desfăşurarea mitozei cu implicaţii în organizarea cromozomilor. El intră în structura chimică a enzimelor lipază, esterază, colinestrază. Calciul îndeplineşte rol activator al enzimelor argininchinaza, adenozinfosftaza, adenilchinaza.

El joacă un rol important şi în fixarea sarcinilor negative la suprafaţa protoplasmei. Împreună cu potasiul, calciul participă la menţinerea echilibrului hidric celular. El este antagonist al ionilor Al2+ Mg2+, Zn2+, Fe2+,K+,Na+,NH+,Al3+ , înlăturând acţiunea lor vătămătoare, în caz de exces. Calciul neutralizează acizii organici şi stimulează formarea perilor absorbanţi pe rădăcină.

Carenţa calciului în nutriţia plantei se manifestă prin oprirea creşterii, prin răsucirea frunzelor tinere, care capătă o culoare verde deschis, vârful vegetativ uscându-se, rădăcinile rămânând scurte, groase, cu vârfurile uscate. Excesul de calciu în plante determină îmbătrânirea prematură, iar excesul de calciu în sol produce insolubolizarea borului, soldată fiziologic cu apariţia clorozei la frunze.

5.Sulful este absorbit de plante sub formă de ioni SO2- , compuşi organici cu sulf, ca cistina. Cerinţe mari de sulf au ceapa, usturoiul, muştarul, ţelina, floarea soarelui, şi rapiţa. În organismul plantei cantităţi mai mari se acumulează în seminţele de muştar negru, în bulbul de ceapă şi în cel de usturoi. Sulful intră în constituţia chimică a unor aminoacizi, a unor enzime şi a unor coenzime. Insuficienţa sulfului în nutriţie produce încetinirea şi apoi oprirea din creştere. Frunzele se îngălbenesc şi apare o îmbătrânire prematură.

6.Magneziul este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formării clorofilei, în procesul de sinteză a glucidelor, lipidelor şi proteinelor. El este un activator al multor enzime necesare respiraţiei, activator al enzimelor ce participă în sinteza ARN şi AND. Insuficienţa magneziului în nutriţie se manifestă prin apariţia unei coloraţii galbene-portocalii, pe marginea frunzelor sau apariţia unor pete clorotice de culoare verde-închis pe lamina cloriară.

7.Sodiul se află în cantităţi mai mari în algele marine şi în plantele superioare de sărături (halofite). El este schimbabil cu alţi cationi, cum ar fi Ca2+ , sau K+ . Sodiul are ca funcţie menţinerea presiunii osmotice în celule. Insuficienţa sodiului la plantele halofile se manifestă prin culoarea deschisă a frunzelor, aproape albă, prin apariţia de pete necrotice.

8.Clorul este un element prezent în toate plantele. El se acumulează în cantităţi mai mari în algele marine, în ferigi şi î plantele halofile. Plantele superioare îl iau din sol prin sistemul radicular şi din atmosferă în stare gazoasă, prin stomatele frunzelor. Insuficienţa în nutriţie determină cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor şi inhibarea creşterii rădăcinilor, dereglarea metabolismului plantelor.

II.Rolul fiziologic al microelementelor.

Microelmentele sunt prezente în cantităţi mici în corpul plantelor. Prezenţa lor este însă absolut necesară. Ele intervin în metabolismul general, în creşterea şi dezvoltarea plantelor, în procesele de imunitate. Lipsa unui microelement poate fi corectată prin adăugarea lui în mediu.

1.Borul are un rol fiziologic multiplu, participând în metabolismul plantei, ca anion şi formând esteri fiziologici activi. El stimulează absorbţia unor macro- şi microelemente. Insuficienţa lui în nutriţie provoacă cloroza, răsucirea şi deformarea frunzelor superioare, moartea prin uscare a mugurilor terminali, oprirea proceselor de creştere şi dezvoltare, apariţia de pete brune sau negre în interiorul fructelor sau a unor organe.

2.Ferul este utilizat de plante sub formă de săruri feroase şi ferice . El este absorbit de plantele terestre prin sistemul radicular, iar de plantele acvatice, submerse prin întreg corpul lor sub formă de ioni. Carenţa ferului în corpul plantei determină îngălbenirea frunzelor şi încetinirea creşterii.

3.Cuprul intră în compoziţia chimică a multor substanţe. El constituie componentul metalic al fenoloxidazei, lactazei, ascorbic-acid-oxidazei. Conţinutul cuprului în plante variază de la urme, până la 46 p.p.m. Carenţa cuprului apare mai ales pe terenurile mlăştinoase. Aceasta se manifestă prin veştejirea şi decolorarea până la o noanţă albă a frunzelor tinere.

4.Zincul este indispensabil pentru plante. El este absorbit de acestea din mediul de viaţă, sub formă de ioni. El este răspândit la plantele inferioare (alge şi ciuperci) şi la plantele superioare. Zincul intră în structura chimică a enzimelor carbohidraza, fosfataza şi numeroase dehiodrogenaze. Carenţa lui în corpul plantelor se manifestă prin reducerea creşterii plantelor, dispunerea în rozetă a ramurilor şi frunzelor terminale, pătarea cu galben a frunzelor. Viţa de vie, inul, hameiul ricinul şi porumbul sunt sensibile la lipsa din nutriţie a zincului. Grâul, secara, ovăzul şi mazărea sunt mai puţin sensibile.

III.Rolul fiziologic al ultramicroelementelor

Ultramicroelemenmtele se găsesc în cantităţi foarte mici în copul plantelor, prezenţa lor în nutriţie fiind însă absolut necesară. Dintre acestea, cele radioactive stimulează activitatea enzimelor, intensifică procesele metabolice, diviziounile celulare, fotosinteza, stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor, stimulează trecerea organelor de la starea de repaus la starea activă, stimulează absorbţia, etc.

Mecanismul lor de acţiune este strâns legat de energia intraatomică emisă sub formă de radiaţii. Prezintă aplicabilitate în agricultură. Iradiera în doze mici a seminţelor de porumb şi grâu a adus la creşterea recoltei cu 12-15 %, faţă de martor. Radiaţiile ionizante sunt utilizate pentru prelungirea duratei de păstrare a tuberculilor de cartof, utilizând pentru iradiere, doze de 10 kard. Fructele se păstrează în stare proaspătă, iradiindu-le cu doze de 200-400 kard.

BIBLIOGRAFIE

•”ENCICLOPEDIA PLANTELOR” de PETER H. LEWIS
•”ATLAS BOTANIC” de RICHARD J. BAHL

PROTEINE EXISTENTE ÎN PRODUSELE ALIMENTARE

in Biologie/Sanatate by

Compozitia proteinelor

Carnea şi produsele din carne sunt principalele surse de proteine de calitate superioară.
Conţinutul de proteine variază invers proporţional cu conţinutul de grăsime, în cărnurile slabe cantitatea de substanţe proteice fiind maximă (17-22%) comparativ cu cărnurile grase. Proteinele intracelulare care formează marea majoritate a cărnii macre au o structură amino-acidică echilibrată, adecvată necesarului organismului uman.

Proteinele extracelulare din tendoane, cartilagii, fascii, sunt reprezentate mai ales prin colagen şi elastină, lipsite de triptofan şi sărace în ceilalţi aminoacizi esenţiali. Colagenul şi elastina scad valoarea nutritivă a ţesuturilor care le conţin.

Laptele şi produsele lactate conţin proteine de calitate superioară, în medie 3.5% la laptele de vacă, cantităţi ce se concentrează de 3.5…8 ori în brânzeturi.

COMPOZIŢIA MEDIE A LAPTELUI DE VACĂ
(la 100 cm3)
Componente Lapte de vacă
Apă 87.0 g
Proteine totale 3.4 g
Lipide 3.4 g
Acizi graşi esenţiali 0.1 g
Glucide 4.8 g
Substanţe minerale 0.8 – 0.9 g
Calciu 120 mg
Fosfor 90 mg
Magneziu 12 mg
Sodiu 50
Potasiu 150
Fier 0.05
Cupru 0.02
Vitamina A 80 – 220 UI
Vitamina D 3 – 4 UI
Vitamina B1 0.040 mg
Vitamina B2 0.2
Vitamina B6 0.07 – 0.2 mg
Vitamina C 0.5 – 2 mg

Oul este singurul aliment care conţine proteine şi lipide în cantităţi proporţionale (13% şi respectiv 11% pentru oul de găină).

Amestecul proteinelor albuşului şi gălbenuşului realizează cea mai valoroasă proteină din punct de vedere nutritiv, cu conţinutul amino-acidic cel mai echilibrat, considerată proteina etalon pentru aprecierea valorii nutritive a altor surse alimentare de proteine.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ MEDIE A OULUI (%)
Componente Ou întreg Albuş Gălbenuş
Apă 72.8 86.8 49.9
Proteine (N 6.25) 14.0 12.0 17.0
Lipide 12.0 – 32.0
Glucide 0.3 0.6 –
Substanţe minerale 0.9 0.6 1.1

Produsele cerealiere şi leguminoase contribuie şi la acoperirea necesarului de proteine. Conţinutul în aceste componente variază între 7…12% în produsele cerealiere şi ajunge la 20…34% la leguminoase. Proteinele componente sunt însă proteine de clasa a II-a cele din cereale având ca aminoacid limitat lizina şi cantităţi relativ mici din alţi aminoacizi esenţiali.

Din punctul de vedere al valorii nutritive a proteinelor furnizate, soia ocupă cel mai bun loc, cu o poziţie intermediară între cereale şi produsele de origine animală, iar porumbul conţine cea mai deficitară proteină (zeina). Proteinele sunt inegal distribuite între formaţiunile anatomice ale boabelor, fiind concentrate mai ales în embrion şi stratul aleuronic.

Conţinutul în substanţe nutritive şi energie a unor produse
cerealiere şi leguminoase (%)
Produsul Proteine Lipide Glucide Material fibros Kcal
Pâine albă 7.5 0.4 54 0.5 235
Pâine neagră 8.0 1.2 48 2.5 230
Făină albă 10.0 0.9 74 1.0 354
Mălai 9.4 1.7 72 – 351

ENZIME

in Biologie/Sanatate by

Enzime cu Ca

•Ribonucleotid reductaza – enzima cu calciu ce are rol important in procesul de biosinteza a AND-ului. Calciu ca ion metalic in structura lipazelor, enzime implicate in procesele de hidroliza a lipidelor celulare.

Enzime cu Mg :
•Hexochinaza – enzima ce catalizeaza transfera grupari PO43-, de pe o structura moleculara pe alta.
•Fosfataza – enzima implicate in hidroloza fosfatilor celulari.
•ATPaza – enzima implicate in procesele celulare de descompunere a ATP-ului in ATP si P.
•Pirofosfataza – enzima ce contine in structura sa moleculara ionul Mg+ si participa la transformarea P in ortofosfat, toate structurile moleclare ce contim fosfor sub actiunea acestei enzime trec in ortofosfat.

In celula organismelor vii pe langa metaloenzime cu un sigur ion in structural or molecular mai exista un numar limitat de enzime ce contin in structural or molecular 2 ioni metalici. In structura lor intra: aminopeptidaza si fosfochinaza.

Aminopeptidaza – are in structura sa moleculara, ionii Mn si Mg, aceasta enzima iintervine in procesele de hidroliza a gruparilor N terminale a peptidelor.

Fosfochinaza – are in structura sa moleculara Mg si K, rolul acestei enzime la nivel celular tranfera gruparea PO43- din diferite structure moleculare.

Principalele elemente chimice ce intra in strcutura molecular a unui organism viu precum si modul lor de repartizare la acest nivel difera de la un organism la altul.

Multe dintre bioelementele urma se gasesc in celula in cantitati extreme de mici, parti / 1000.000 iar localizarea lor este realizata de celula, ele putand avea pozitie membranara sau citoplasmatica, insa fi intalnite si al nivelul peretelui celular.

La aceste nivele ele pot juca roluri esentiale sau mai putin esentiale. Determinarea caracterului esential sau neesential al unui bioelement este greu de realizat. Existenta lor in celula poate fi raportata la parti/1000.000 si chiar la peptide, fapt pentru care se poate justifica denumirea lor de bioelemente urma.

Majoritatea bioelementelor urma provin din sursele nutritive aer sau apa, ajunse la nivel celular ele sunt integratein diferite structure moleculare.

Microelementele apar si functioneaza in organismele vii in concentratii scazute caracteristice si variabile ca marime in functie de natural or, expunerea continua si excesiva a unui organism la un mediu cu concentratii ridicate in microelemente, conduce la variatii importante ale acestora la nivelul structurii celulare.

Bioelementele la nivelul celulei pot indeplini o gama larga de functii si actioneaza numai in calitate de catalizator in special atunci cand intra in structura molecule a unor enzime sau proteinenzime.

Cheia specificitatii potentialului lor catalic consta in diversitatea si aranjamentul topologic atat a centrelor de activitate cat si si a atomilor lor metalici impreuna cu substratul actionand ca un intreg.
Intre biolement si proteinenzima se stabileste o interrelatie de tip metal-proteina care mareste simultan activitatea catalitica a enzimei, dar si sensibilitatea suportului proteic la reactiile metalice.

Bioelementele esentiale in celula vie pot indeplini si alte roluri cum ar fi :
-Rolul farmacotoxicologic;
-Rolul biologic;
-Rolul de stimulare a proceselor bioenergetice celulare;
-Rolul de inactivare.

Microelemntele sunt bioelementele cele mai larg raspandite in celula microbiana, ei fiind factorii principali in activarea unor reactii biochimice, dar si participant la realizarea unor structuri moleculare de timp biomolecular.

Căile de conversie a surselor nutritive

in Biologie/Chimie by

Microorganismele, ca entităţi biologice, sunt echipate / dotate cu o serie de sisteme şi mecanisme celulare pe baza cărora reacţiile biochimice care au loc la nivelul lor pot să le pună la dispoziţie energia şi elementele biogene care sunt preluate sau obţinute din mediul de cultură.

Toate aceste procese se realizează printr-o reţea complicată şi variată de procese care alcătuiesc căile metabolice celulare. Prin urmare, căile metabolice nu sunt altceva decât secvenţe de reacţii chimice catalizate enzimatic care permit microorganismelor să-şi obţină din sursele nutritive atât compuşii necesari propriilor sinteze, cât şi energia necesară realizării acestora. La microorganisme se cunosc până în prezent 4 tipuri de căi metabolice:

1.Căi catabolice;
2.Căi anabolice;
3.Căi amfibolice;
4.Căi anaplerotice.

Căile catabolice reprezintă o succesiune de reacţii biochimice implicate în degradarea substanţelor nutritive din mediu şi eliberarea de energie necesară desfăşurării procesului celular.
Reacţiile de catabolism evoluează în 3 faze:

1.Faza care corespunde degradării moleculelor sursei nutritive în unităţi mai mici ca de ex, proteinele în AA, glucidele în hexoze, lipidele în acizi graşi şi glicerol.

2.Faza care corespunde etapei în care aceşti compuşi rezultaţi în faza anterioară sunt degradaţi mai departe incomplet, eliberându-se o treime din energie, CO2, apă şi un număr relativ mic de intermediari metabolici.

3.Faza cu o evoluţie diferită în funcţie de tipul de microorganisme. De ex, în cazul celor aerobe care metabolizează sursele nutritive integral, adică până la CO2 şi apă, calea de desfăşurare a acestei faze este ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul Krebs) cuplat cu un proces de fosforilare oxidativă.

Microorganismele anaerobe care nu pot efectua conversia completă a sursei de C până la CO2 şi apă realizează această fază prin reacţii de fermentaţie ca de ex, fermentaţia alcoolică, lactică, butirică, propionică etc. în care produşii căilor metabolice servesc direct sau indirect ca donatori, respectiv acceptori de H+ în secvenţe de reacţii de oxidoreducere cuplate. Energia care se eliberează în acest caz este mult mai redusă faţă de cazul microorganismelor aerobe.

Căile anabolice sunt căi de biosinteză. Reacţiile biosintetice se realizează tot în 3 faze succesive, dar în sens invers decât în cazul catabolismului. Procesul constă în conversia micromoleculelor rezultate în faza a treia a catablismului la molecule mai mari ce reprezintă faza a doua şi mai departe acestea se asamblează în macromolecule de proteine, lipide sau glucide.

Căile amfibolice sunt acele căi metabolice care îndeplinesc în acelaşi timp funcţia de eliberare de energie şi cea de furnizare a unor precursori pentru biosinteză. Aceste căi au fost descoperite prin studii cu un mutant de E. coli incapabil să formeze citrat şi lipsit de posibilitatea de a oxida glucoza. Acest mutant îşi obţinea energia pe o cale nespecifică, calea glicolitică, deci era incapabil de a utiliza ciclul Krebs şi de a sintetiza acidul glutamic şi familia de AA derivaţi din acesta.

Ca urmare, acest mutant nu se putea dezvolta pe medii lipsite de glutamat sau α-cetoglutarat şi se dezvolta foarte bine pe medii care conţineau ca unică sursă de C acidul glutamic sau precursorul său, prolina.

În aceste condiţii, deşi formarea de citrat este blocată, reacţiile din acele părţi ale căilor centrale neafectate de leziunea metabolică produsă de mutaţie sunt suficiente pentru furnizarea precursorilor necesari sintezelor celulare.

Căile anaplerotice. Deoarece intermediarii căilor amfibolice sunt în permanenţă îndepărtaţi pe de o parte în cursul fazei a treia a catabolismului cu eliberare de energie şi pe de altă parte prin utilizarea lor în diferite biosinteze, funcţionarea multor cicluri este condiţionată de asigurarea unei reaprovizionări permanente cu intermediarii utilizaţi. Această funcţie este asigurată de o serie de căi metabolice auxiliare numite căi anaplerotice. Ele sunt considerate căi suplimentare de producere a intermediarilor metabolici.

Importanţa practică a cunoaşterii exigenţelor nutritive
ale microorganismelor

Funcţionarea şi interacţiunile celor 4 tipuri de căi metabolice au loc în mod perfect coordonat atât datorită reacţiilor complexe care asigură reglarea activităţii lor, cât şi datorită posibilelor adaptări ale microorganismelor la mediile în care trăiesc. Cunoaşterea exigenţelor nutritive ale microorganismelor oferă biotehnologului posibilitatea intuirii căilor metabolice ale producătorului, precum şi posibilităţile lui de biosinteză a produsului pentru care este cultivat.

O cunoaştere necorespunzătoare a exigenţelor microorganismului producător sau utilizarea în reţetele de mediu a unor ingrediente necorespunzătoare cerinţelor microorganismului poate duce la blocarea sintezei unor substanţe şi deci la scăderea randamentului de producţie.
Metode şi sisteme de cultivare a microorganismelor
folosite în biotehnologii

Prin cultivarea unui microorganism se înţelege totalitatea operaţiilor şi lucrărilor prin care se urmăreşte asigurarea condiţiilor de creştere, multiplicare şi producere de substanţe într-un sistem tehnologic dat. Metodele de cultivare a microorganismelor sunt foarte diferite şi în mare parte dependente de procesul pentru care a fost creat producătorul.

Orice proces biotehnologic, înainte de a fi elaborat, necesită conceperea unei metodologii de cultivare în cadrul unui sistem de cultivare bine delimitat.

Metodologia elaborării unui sistem de cultivare

Datorită diversităţii mari a tipurilor de produse şi de metaboliţi pentru care sunt cultivate microorganismele, stabilirea unei metodologii universal valabile este greu de realizat. Privită însă în ansamblu şi la modul general, metodologia elaborării unui sistem de cultivare este posibil de realizat.

La elaborarea unui sistem de cultivare trebuie să se ţină seama de o serie de factori:

1.Forma sub care trebuie cultivat microorganismul (la suprafaţa mediului sau submers).

2.Tipul de microorganism utilizat (aerob sau anaerob).

3.Condiţii de sterilitate (severe sau mai puţin severe).

4.Condiţii de multiplicare (culturi continui sau discontinui).

O metodologie de cultivare a unui microorganism cuprinde următoarele 3 etape:

1.Obţinerea inoculului vegetativ de laborator.

2.Obţinerea inoculului vegetativ de instalaţie în industrie.

3.Cultivarea pe instalaţie în vederea obţinerii produsului dorit.

Obţinerea inoculului vegetativ de laborator este etapa în care microorganismul producător este trecut din starea de latenţă în starea de multiplicare activă, adică trecerea lui pe un mediu care să-i asigure o temperatură optimă de dezvoltare. Pe parcursul acestei etape se va urmări obţinerea unei culturi viabile, viguroase şi cu posibilităţi de multiplicare rapidă.

Obţinerea inoculului vegetativ de instalaţie este etapa în care cultura microbiană trebuie multiplicată la un raport de 1/10 din capacitatea vaselor folosite în proces. Pe parcursul acestei etape, procesul trebuie orientat astfel încât microorganismul producător să-şi dezvolte un potenţial corespunzător etapei de producţie.

Cultivarea pe instalaţie în vederea obţinerii produsului dorit este etapa în care microorganismul este trecut în sistemul de producţie. Aici microorganismului trebuie să i se asigure atât condiţii de creştere, dezvoltare, cât şi de producere a produsului de biosinteză.

Se cunosc mai multe tipuri de sisteme de cultivare. Ele se clasifică după următoarele criterii:
A.După modul de desfăşurare a procesului:
•Sisteme de cultivare discontinui.
•Sisteme de cultivare continui.
•Sisteme de cultivare sincrone.

B.După necesităţile în aer a microorganismului producător:
•Sisteme aerobe / agitate.
•Sisteme anaerobe / staţionare.

C.După modul în care trebuie cultivat microorganismul:
•Sisteme de cultivare submerse.
•Sisteme de cultivare la suprafaţă.

Sistemele de cultivare discontinui sunt sisteme în care microorganismul producător îşi parcurge ciclul său de funcţionare, după care procesul trebuie reluat. Pe parcursul acestui ciclu se disting mai multe faze specifice unei culturi microbiene.

În cadrul acestui sistem de cultivare intervin o serie de factori care limitează producţia de metaboliţi. Astfel, epuizarea substanţelor nutritive din mediul de cultură şi acumularea de substanţe toxice rezultate din metabolism fac ca microorganismul producător să-şi diminueze creşterea, multiplicarea şi producerea de produşi utili. Epuizarea substratului din mediul de cultură duce la stagnarea culturii şi în final la moartea producătorului.

Sisteme de cultivare continui. În cadrul acestor sisteme, faza exponenţială se poate prelungi pe o perioadă de timp de zile sau săptămâni. Într-un astfel de sistem de cultivare, cultura microbiană este permanent alimentată cu substanţe nutritive, ceea ce face ca procesele de biosinteză să se desfăşoare la valori superioare.

Un sistem clasic de cultivare continuă este cel de tip chemostat. Este un sistem de cultivare deschis în care adăugarea mediului de cultură proaspăt se face la rate de diluţie constante, în sistem realizându-se continuu o amestecare. În cadrul sistemului chemostat rata de introducere a mediului proaspăt este egală cu rata de scoatere a unei cantităţi din lichidul de cultură ce urmează a fi prelucrat.

Instalaţiile de cultivare de tip chemostat sunt relativ simple, dar ele trebuie astfel concepute încât să asigure următoarele condiţii:

•Cultura trebuie să fie închisă într-un spaţiu steril pentru a se evita contaminarea.

•Să ofere posibilităţi de modificare a ratei de diluţie, adică să prezinte dispozitive de reglare a cantităţii de mediu care urmează a fi introdusă în sistem.

•Să ofere posibilităţi de menţinere a volumului culturii constant.

•Cultura să fie suficient de agitată astfel încât fluxul de mediu introdus în cultură să fie dispersat instantaneu şi omogen.

•Să ofere posibilităţi de păstrare a oxigenului solvit la un nivel superior fără a se limita creşterea şi producerea de metaboliţi.

•Să ofere posibilităţi de reglare a temperaturii în chemostat, a pH-ului culturii, a oxigenului solvit şi a CO2 rezultat.

Modalitate de prevenire a ingrasarii. Secretul invingerii senzatiei de foame

in Articole by

Senzatia de foame va fi invinsa, contribuind astfel la prevenirea ingrasarii, precizeaza Universitatea Lund din Suedia intr-un comunicat. Secretul consta intr-o pulbere extrasa din spanac despre care se crede ca incetineste digerarea lipidelor din stomac.

O specialista in nutritie din Suedia, Charlotte Erlanson-Albertsson, cauta o modalitate de incetini digestia, pentru a atenua senzatia de foame dintre mese.

„Dat fiind ca (Charlotte Erlanson-Albertsson, n.r.) nu cerceta decat molecule sintetice, aceasta l-a intrebat pe sotul sau, un cercetator specializat in fotosinteza, daca exista o molecula naturala care poate induce satietatea”, se arata in comunicatul universitatii suedeze.

Acesta i-a recomandat sa studieze tilacoidele, regasite in membranele frunzelor verzi, „despre care se crede ca incetinesc digerarea lipidelor” din stomac, motiv pentru care intestinul secreta mai departe hormonii satietatii.

Cercetatoarea a ales spanacul ca sursa de tilacoide.

„Consumul de spanac nu este, totusi, suficient. Frunzele trebuie zdrobite, filtrate si pasate, pentru eliberarea tilacoidelor din celulele plantei, deoarece corpul uman nu le poate separa direct din spanacul proaspat”, se explica in comunicat.

Cincisprezece persoane care au luat, in fiecare dimineata, pudra de spanac diluata in apa au afirmat ca au rezistat mai bine tentatiilor din timpul diminetii sau dupa-amiezii, greu de suportat pentru oamenii care incearca sa isi tina greutatea sub control.

Pentru aceste persoane a fost „mai usor sa respecte regula celor trei mese pe zi, spre deosebire de grupul de control, care a baut o solutie fara substanta activa”, se precizeaza in comunicat. De asemenea, voluntarii prezentau un nivel mai mare de hormoni ai satietatii in sange.

Substanta activa responsabila pentru atenuarea senzatiei de foame trebuie insa pusa la punct, deoarece tilacoidele din spanac contin „sute de asemenea substante” care ar putea avea acest efect, a subliniat cercetatoarea suedeza.

Sursa: mediafax.ro

Hrana aduce viata eterna – Rostul binecuvantarii

in Religie by

Observati-va in timp ce mincati si veti constata care este gradul vostru de evolutie. Daca nu aveti respect pentru hrana pe care Dumnezeu v-a trimis-o, pentru cine aveti atunci? Numai cind veti respecta hrana veti intelege vorbele lui Iisus ” Mincati, acesta este trupul Meu; beti acesta este singele Meu”… si „Cel care va minca din trupul Meu si va bea singele Meu va avea viata eterna”. Aceasta hrana este deja binecuvintata si daruita de Creator si dovada este ca ea ne daruieste viata. Dumnezeu este in aceasta hrana sub forma de viata. Sa nu credeti ca aceasta hrana are nevoie de binecuvintarea oamenilor pentru a da viata, nu, inainte ca omul sa fi binecuvintat hrana ea este deja binecuvintata de catre Cer. Dumnezeu este viata si din moment ce hrana va aduce viata, inseamna ca ea  il contine pe Dumnezeu.

Voi spuneti: „si atunci, nu trebuie sa binecuvintam hrana inainte de masa? Da, trebuie s-o facem, dar trebuie sa stiti mai intii ce este acea binecuvintare si la ce serveste ea. O binecuvintare este un fel de ceremonie, de ritual magic. Prin cuvintele, gesturile, gindurile persoanei care pronunta formula de binecuvintare, hrana este impregnata, patrunsa si invaluita de emanatii, de fluide care-o pregatesc sa intre in armonie cu cei care o consuma. Astfel se creeaza un contact, o adaptare in domeniul corpurilor subtile, ceea ce permite omului sa recepteze mai bine elementele benefice continute in aceasta hrana. Totusi binecuvintarea umana are puteri limitate. Daca era asa usor sa se introduca viata divina printr-o simpla binecuvintare omeneasca, se putea binecuvinta o bucata de lemn, metal sau o piatra si se putea minca. Daca binecuvintam pietrele, lemnul, metalele introducem in ele un anume grad de viata, dar aceasta viata nu poate hrani oamenii  poate avea alte efecte asupra lor dar nu-i poate hrani.

Daca hrana omului da viata omului, este pentru ca ea poseda deja o viata care a fost introdusa de Creator, dar are nevoie de a fi activata si trebuie trezita, incalzita prin binecuvintarile noastre si mai ales prin recunostiinta noastra. Mincam pentru a primi viata pe care Dumnezeu sau daca vreti Natura a depus-o in hrana. Masa este ca si conceperea unui copil. Prin hrana Hristos ne da viata si daca constientizam ca astfel primim corpul si singele lui Hristos intram in contact cu spiritul sau.

Se poate ca noi sa nu fi gindit niciodata despre hrana in maniera asta. Dealtfel sa stiti ca in noua rasa care va veni, oamenii vor fi instruiti asupra acestor metode, li se va revela ca hrana, ca hranirea  nu este un proces atit de simplu, obisnuit si dispretuit asa cum se considera si ca Dumnezeu a ascuns dincolo de acest act cotidian de a minca, posibilitatea de a face o munca psihica de cea mai mare importanta.

Vor intelege astfel ca nutritia poate fi pentru ei un mijloc de perfectionare.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...