Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

Polonia

CSAT a decis: România trimite trupe în Polonia!

in Articole/Centru Media/Evenimente/Extern/Stiri online by

   Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, că România va trimite militari în Polonia, în cadrul Grupului de luptă pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO.

   „Începând cu anul 2017, ţara noastră va fi prezentă cu o subunitate la nivel de companie, cu un efectiv total de 120 de militari, cu capabilităţile aferente, aşa cum, de altfel, ne-am angajat la Summitul NATO de la Varşovia din 2016. Acest grup de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securităţii, complementar forţelor naţionale de apărare, în situaţii de criză sau de conflict. Am informat Parlamentul României în această chestiune”, a spus Iohannis, în discursul său de la finalul şedinţei CSAT.

   Alte teme discutate în Consiliu au fost Informarea referitoare la stadiul îndeplinirii, în 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în 2026 şi în perspectivă. „Subliniez că alocarea a 2% din PIB Ministerului Apărării Naţionale are un impact dublu asupra securităţii naţionale. Pe de-o parte, impune actualizarea şi corelarea măsurilor privind modernizarea şi înzestrarea Armatei României, iar, pe de altă parte, de asemenea foarte important, va contribui la revitalizarea industriei naţionale de apărare, cu efecte benefice asupra capacităţii de luptă şi cu efecte benefice în crearea unor locuri de muncă„, a spus Klaus Iohannis.

   În cadrul ședinței, au mai fost aprobate obiectivele României la Summitul NATO de la Bruxelles din această primăvară, analize ale activităţii Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, SIE, SPP şi STS în anul 2016, şi s-a evaluat activitatea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică și Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. (foto: presidency.ro)

ULTIMĂ ORĂ! Poliţia Militară poloneză a luat cu asalt Centrul de Spionaj NATO din Varşovia

in Extern by

Politia Militara poloneză a luat cu asalt Centrul de Spionaj NATO din Varsovia, ocupând clădirea . Guvernul polonez a înlocuit şefii serviciului de contraspionaj NATO, acuzaţi că ar fi oferit „servicii de specialitate” administraţiei OBAMA, in detrimentul Poloniei.

Polonia l-a inlocuit pe seful unei unitati afiliate NATO din Varsovia in timpul unui raid efectuat la miezul noptii de catre functionarii Ministerului Apararii si politia militara, aceasta fiind cea mai recenta miscare a noului guvern al tarii de a prelua controlul asupra agentiilor de stat, scrie Financial Times.

Personalul din aparare a intrat in Counter Intelligence Center of Excellence al NATO din centrul Varsoviei la 01:30, pentru a indeparta oficialii care nu se bucura de sprijinul noii administratiei. Totodata, a fost anuntata numirea unui nou sef.

„Este vorba despre garantarea functionarii normale a institutiilor statului, care, din pacate, nu functioneaza intotdeauna corect”, a declarat ministrul adjunct al apararii Bartosz Kownacki la radio RMF. „Intr-adevar a fost dificil sa se stabileasca daca exista de fapt oameni competenti … din conducerea precedenta.”

„Ministerul Apararii are dreptul sa foloseasca toate unitatile din subordinea sa, inclusiv Politia militara„, a adaugat Kownacki.

Raidul si schimbarea de management, criticate de fostul sef al unitatii si de policienii de opozitie, este cea mai noua miscare a partidului de dreapta, nationalist, Lege si Justitie de a-si consolida puterea in Polonia amplasandu-si oamenii in agentii guvernamentale, servicii, companii de stat si sistemul de justitie.

Varsovia va gazdui summitul binual al NATO in iulie 2016, in conditiile in care atat Polonia cat si alte tari est-europene incearca sa convinga alianta sa ofere mai mult sprijin sistemelor de aparare nationala pentru a face fata amenintarii ruse.

Sursa: expunere.com

Căutarea trenului-comoară din perioada nazistă a încetat. Polonia își freacă mâinile: ”Încasările noastre au crescut cu 130%”

in Evenimente/Extern/Stiri online by

După ce anul trecut doi vânători de comori din Polonia au alertat presa și autoritățile, afirmând că au găsit locația exactă a trenului fantomă nazist care ar fi dispărut în neant încărcat cu 300 de tone de arme și aur, în urmă cu câteva săptămâni o echipă de 70 de cercetători a dat startul căutărilor pe ruta feroviară Wroclaw-Waldbryzich, Polonia, unde se presupune că trenul ar fi fost înghițit de pământ. Spre dezamăgirea tuturor, s-a dovedit că trenul nu există și cu toate acestea Polonia își freacă mâinile și numără banii încasați de pe urma publicității.

”Nu există nimic aici!”, a mărturisit pentru presa internațională, Andrezj Gaik, cercetătorul care a condus proiectul de căutare a comorii, un proiect care a costat Polonia 32.000 de euro. Gaik mai precizează că nu vor înceta căutările, doar că vor fi stopate o perioadă pentru a se analiza mai bine zona.tren aur nazist

În ciuda eșecului, autoritățile orașului Walbrzych afirmă că mitul trenului de aur a adus oricum o comoară. ”Îl găsesc sau nu, pentru orașul nostru trenul deja a sosit”, a declarat Arkadiusz Grudzien, purtătorul de cuvânt al primăriei, potrivit The New York Times, care dezvăluie că publicitatea făcută pe marginea mitului trenului de aur a adus Poloniei încasări de peste 200 de milioane de dolari.

În același context, Anna Zabska, directorul muzeului Old Mine Science and Art Center, afirmă că a promovat intens ”proiectul de aur” al Poloniei, ceea ce s-a dovedit a fi un succes uriaș. ”În perioada august 2015-august 2016, încasările noastre au crescut cu 130%”, afirmă Zabska, care de altfel este una din persoanele care sunt de părere că trenul de aur nazist este doar o legendă.

Încep oficial săpăturile în căutarea trenului nazist cu 300 de tone de aur

in Evenimente/Extern/Stiri online by

În august 2015 doi căutători de comori au pus autoritățile din Polonia pe jar după ce au declarat că au descoperit trenul nazist în care se presupune că ar exista o adevărată comoară de 300 de tone de aur, bijuterii și arme. După o lungă birocrație, oficial vor începe săpăturile pentru a elucida misterul.

Se estimează că trenul nazist are 150 de metri lungime, este încărcat cu veritabile comori de aur, arme și documente oficiale din perioada nazistă și că ar fi dispărut fără urmă între kilometrul 61 și 65 pe ruta feroviară Wroclaw-Waldbryzich, Polonia.tren nazist aur.jpg2

Cei doi vânători de comori, care au declarat că dețin informații precise care confirmă că trenul de aur nu este un mit, Andreas Richter și Piotr Koper colaborează cu o echipă de 35 de investigatori polonezi. ”Un tren nu este un ac în carul cu fân. Dacă este acolo îl vom găsi”, a declarat Andrzej Gaik, purtătorul de cuvânt al echipei de cercetători.tren nazist aur

Ministrul adjunct al Culturii, Piotr Zuchowski, a confirmat existența trenului după examinarea unor imagini capturate în zonă de un radar special care a fost folosit pentru studiul de teren. „Personal, sunt 99% sigur de existența trenului, dar în acest moment nu se poate verifica conținutul lui. Este o descoperire excepțională”, a spus Zuchowski.

Pe de altă parte, deși Wroclaw a fost luat cu asalt de vânătorii de comori, cei mai mulți oameni sunt de părere că trenul de aur al naziștilor este doar o legendă.

Witold Pilecki, eroul VOLUNTAR de la Auschwitz, ucis de patrie

in Articole/Istorie by

A fost erou național, unicul om din istorie care s-a lăsat voit pradă naziștilor și închis în lagărul de la Auschwitz în scopul de a oferi informații din inima Holocaustului, informații care ar fi trebuit să ducă la exterminarea fenomenului tragic. A fost trădat de patria pentru care s-a sacrificat și ucis în cele din urmă. Witold Pilecki a fost căpitan în armata poloneză și s-a transformat voit în evreu.

După ce a ținut piept pe câmpul de război celor două mari puteri care riscau să îngenuncheze Polonia, Germania nazistă și U.R.S.S, Witold Pilecki propune una dintre cele mai îndrăznețe metode de a învinge rivalii. Pe fondul rumorilor că naziștii construiesc lagăre unde milioane de evrei nevinovați sunt uciși, Pilecki se oferă voluntar pentru a merge la Auschwitz în scopul de a transmite autorităților poloneze informații prețioase din inima terorii.

În anul 1940, Witold Pilecki s-a lăsat prins în timpul unui raid și este dus în lagărul de concentrare, după ce a declarat că este evreu și se numește Tomasz Serafinski. Timp de doi ani și jumătate, militarul a trăit atrocitățile naziste și reușește chiar să transmită informații despre viața de zi cu zi a prizonierilor și torturile la care erau supuși. „Construiam crematoriul care ne era destinat”, se arată într-un raport al autorităților poloneze din timpul operațiunii lui Pilecki.pilecki
Se luptă cu foamea, pneumonia și încearcă în fiecare zi să își păstreze un aspectul sănătos și puterile pentru munca silnică din interiorul lagărului, acesta fiind și unicul motiv pentru care bărbatul a reușit să scape de camera de gazare. Odată cu bombardarea unui sat alăturat, Brzezinka, militarul polonez simte pentru prima dată că în curând se va termina calvarul nazist și începe pregătirile în acest sens. Organizează o revoltă a prizonierilor și recrutează aproximativ 1000 de evrei în acest scop, și chiar reușește să obțină cheile de la camera unde erau depozitate armele. Revolta a rămas din păcate doar la stadiu de plan.

Deși Pilecki a continuat în tot acest timp să trimită informații superiorilor și să aștepte în orice moment ca Auschwitz să fie cucerit, după doi ani și jumătate militarul a înțeles că nimic nu se va întâmpla și decide să își schimbe dramatic planul. Se folosește de acte false pentru a fi repartizat ca muncitor într-o brutărie dincolo de zidurile lagărului, ca apoi în noaptea Paștelui din anul 1943 să evadeze împreună cu alți câțiva deținuți evrei.

Se întoarce la dragostea sa, patria mamă Polonia și luptă din nou pe front împotriva naziștilor. Sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial aduce și instaurarea comunismului în Polonia, moment în care militarii care au refuzat să îmbrățișeze comunismul sunt vânați, închiși în lagăre și condamnați la moarte.

Witold Pilecki este capturat de conaționalii săi pe 8 mai 1947 și condamnat la moarte, deși a cerut grațierea premierului Józef Cyrankiewicz, el însuși supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, care cunoștea faptele lui Pilecki și sacrificiul său de la Auschwitz. Pe 25 mai 1948, Pilecki a fost scos din celulă și executat într-o manieră cunoscută în Polonia de azi drept „metoda Katyn” (împușcat în cap, la spate, de la distanță mică).

După aproape șase decenii de la evenimentele tragice, autoritățile poloneze au recunoscut eroismul lui Witold Pilecki și a fost onorat cu cea mai înaltă distincție a Poloniei: Ordinul Vulturului Alb.

Cracovia, orasul pietrelor care vorbesc

in Geografie/Istorie/Turism by

 Orasul vechi din Cracovia este o istorie a artei sapate in piatra. Nu trebuie neaparat sa fii poet pentru a vedea in Cracovia ,, orasul pietrelor vorbitoare,,. Inima medievala a acestui oras, care a scapat de distrugerile celui de-al doilea razboi mondial, pastreaza case ale familiilor instarite si palate ale nobilimii, adaposteste peste o suta de biserici si manastiri, una dintre cele mai vechi universitati din Europa si resedinta regilor polonezi, unica prin maretia ei. Intr-adevar, putine locuri din lume aduna, intr-un spatiu atat de mic, atat de multe comori de arta ale Evului Mediu tarziu, Renasterii si barocului. Pentru aceste motive, din 1978, Cracovia a fost primul oras european inclus pe lista UNESCO de monumente ale patrimoniului cultural universal.

1257, Krakow, Poland --- Rynek Glowny --- Image by © Maurizio Borgese/Hemis/Corbis

44

Cracovia este atestata ca oras pe la 965 d.Hr. In acele timpuri, orasul de pe raul Vistula era deja o cunoscuta asezare negustoreasca si un centru puternic al misionarismului romano-catolic. Apoi Cracovia a devenit episcopie, iar in 1093, capitala a regatului Piast-ilor, dinastia care domnea pe atunci in Polonia. Pe dealul Wawel, Piast-ii au ridicat o fortareata, impreuna cu o mare si frumoasa catedrala – in care, pana in secolul al XVIII-lea, aveau loc incoronarile si inmormantarile regilor polonezi.

In 1241, invazia mongolilor a ras Cracovia de pe suprafata pamantului. Dar ducele Piast, regele de mai tarziu Boleslav, ca si succesorul lui,  Cazimir al III-lea au reconstruit cu sarguinta orasul. A fost ales un plan in forma de tabla de sah, cu o mare piata patrata, Rynek, in centru, pornind de la care Cracovia s-a extins treptat, ajungand unul dintre orasele de frunte ale Evului Mediu tarziu. In 1364, a fost infiintata prima universitate poloneza, Alma Mater Cracoviensis, unde, printre miile de studenti, s-a aflat si Copernic, faimosul astronom. In secolul al XV-lea, aici studiau circa 10 000 de studenti straini, o cifra aproape neverosimila pentru acele timpuri.

In 1439, Cracovia s-a alaturat Ligii Hanseatice, specializandu-se in comertul cu produse textile si devenind, in scurt timp, lider in aceasta activitate. Si astazi, in piata Rynek, mai exista un magazin-depozit de tesaturi si mai multe de confectii, intinse pe 100 de metri si numite Sukiennice.

Comertul infloritor i-a imbogatit pe patricienii cracovieni, care si-au ridicat – atat cei de origine nobila, cat si burghezii – case somptuoase in jurul pietei, ale caror curti interioare originare s-au pastrat in general. Patronatul prosper  a atras aici multi artisti si artizani din Germania si Boemia, printre care mesterul Veit Stoss din Nurnberg, cel mai cunoscut sculptor din Evul Mediu tarziu. El a creat altarul tripartit  din lemn policrom al Mariei, din catedrala cu acelasi nume, ornamentat cu 200 de frunze de tei facute din foita de aur. Stoss a lucrat 10 ani la acest proiect. Cu dimensiuni de 11 pe 13 metri, acest cel mai mare altar gotic din Europa a devenit cel mai reprezentativ al  stilului gotic-tarziu. 

Cracovia si-a trait epoca de aur intre 1506 si 1572, cand regii Sigismund I si Sigismund al II-lea au invitat pictori italieni si arhitecti, cu misiunea de a reconstrui resedinta regala Wawel si de a o transforma intr-un palat al Renasterii. Folosind modelul curtii toscane, arhitectul Bartolomeo Berrecci a construit capela Sigismund, cea mai importanta creatie in stil renascentist din Polonia. In palat, gratie galeriei cu arcade pe trei etaje, in stil italian, pot fi vazute mari colectii de mobila rara, de tablouri, precum si faimoasele tapiserii flamande de Arras. Camera tezaurului regal gazduieste creatii deosebite ale aurarilor, armuri si insemne regale, printre care sabia de incoronare, datand in 1320.

Chiar si dupa ce regele polonez si-a mutat, in 1596, capitala la Varsovia, Cracovia a ramas centrul cultural al Poloniei. Nici chiar ororile comise in timpul ocupatiei germane, intre 1939 si 1944, in parte din cauza  ,, guvernatorului general,, Hans Frank, n-au putut schimba destinul acestui oras. Marea comunitate evreiasca din cartierul Kazimierz, care, de-a lungul istoriei a avut o importanta contributie la dezvoltarea culturii si a artei orasului, a fost deportata in lagare de concentrare si practic anihilata.Din fericire, nazistii n-au reusit sa puna in aplicare planul diabolic de a detona explozibilii plasati in subterane, si astfel, de a distruge Cracovia o data pentru totdeauna.

1122

Rusia continua sa reprezinte o amenintare grava la adresa NATO! Anuntul ingrijorator al GUVERNULUI polonez

in Extern by

Ministrul apararii din Polonia, Antoni Macierewicz, a declarat ca Rusia continua sa reprezinte o amenintare grava la adresa NATO si ca Moscova se pregateste sistematic pentru actiuni agresive impotriva Aliantei Nord-Atlantice, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Polonia se teme ca Rusia incearca sa-si extinda influenta in afara granitelor sale dupa ce Moscova a anexat peninsula Crimeea in 2014 si continua sa sprijine separatistii din estul Ucrainei.

La inceputul acestei luni, doua avioane de lupta rusesti au simulat zboruri de atac in apropierea unui distrugator de rachete american in Marea Baltica, care tocmai plecase din portul polonez Gdynia, la 16 kilometri de Gdansk. Un oficial american a afirmat ca acest incident a fost una dintre cele mai agresive interactiuni intre cele doua mari puteri din istoria recenta.

‘Pana acum, intreg comportamentul Rusiei arata pregatirea sistematica pentru actiuni agresive’, a afirmat ministrul apararii polonez Antoni Macierewicz intr-un interviu publicat marti de cotidianul Rzeczpospolita.

‘A venit vremea sa discutam deschis despre aceste lucruri’, a mai spus el.

Varsovia va gazdui in luna iulie un summit NATO, in cadrul caruia va insista pentru o prezenta militara sporita pe flancul estic al Aliantei Nord-Atlantice.

In 2014, NATO si-a suspendat cooperarea cu Rusia pentru rolul acesteia in conflictul din Ucraina. La randul sau, Rusia afirma ca desfasurarea unor forte semnificative ale NATO in apropierea granitelor sale ar incalca Actul Fondator al relatiilor NATO-Rusia din 1997. Sursa: aktual24.ro

Raspunsul Poloniei la cererea Germaniei de a lua în primire mai multi imigranți. Răspunsul e TOTAL:

in Evenimente by

Președintele german Joachim Gauck i-a cerut vineri omologului său polonez Andrzej Duda ca Polonia să preia mai mulți refugiați, Berlinul fiind nemulțumit că Varșovia și-a manifestat disponibilitatea de a găzdui numai 2.000 de refugiați în următorii doi ani, transmite agenția DPA.

1

De asemenea, Gauck i-a transmis lui Duda — învestit cu trei săptămâni în urmă și aflat la prima sa vizită la Berlin — că Germania dorește ca partenerii din UE să-și asume angajamente de a prelua refugiați prin cote, deși ideea repartizării refugiaților prin cote obligatorii, propusă și de Comisia Europeană, nu a întrunit suficient sprijin în cadrului Consiliului European, liderii europeni convenind ca statele lor să preia în mod ‘voluntar’ 60.000 de refugiați în următorii doi ani.

‘Ne-am bucura dacă Europa va ajunge la o politică comună în ceea ce privește refugiații’, a afirmat Gauck în timpul ceremoniei de primire a lui Duda. În replică, acesta din urmă a declarat că Germania și Polonia au un partener strategic, dar țara sa nu poate prelua mai mulți refugiați, întrucât a oferit deja refugiu miilor de ucraineni care au fugit din calea războiului din Donbas (estul Ucrainei), unde o escaladare a conflictului ar putea determina ca un număr și mai mare de localnici să plece către vest, informeaza flux24.ro.

El a insistat că deciziile privind primirea imigranților trebuie să se bazeze pe capacitățile fiecărei țări. Pe de altă parte, președintele polonez a cerut să se facă mai mult pentru combaterea cauzelor care au condus la actualul val de refugiați și să se ia măsuri împotriva traficanților care aduc ilegal acești imigranți în Europa.

Fostul președinte polonez Bronislaw Komorowski a manifestat o atitudine prietenoasă față de Germania, ce nu este însă pe deplin împărtășită de partidul Lege și Justiție (PiS), din care face parte Andrzej Duda. Totuși, actualul președinte polonez a declarat că relațiile apropiate cu Germania sunt importante.

Potrivit ultimelor date comunicate de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), de la începutul acestui an, în total 322.914 refugiați veniți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia au reușit să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană.

Germania se așteaptă să primească anul acesta circa 800.000 de cereri de azil din partea unor astfel de refugiați veniți din afara Europei, dar și a multora din Balcani. Drept urmare, guvernul de la Berlin intenționează să intensifice repatrierea refugiaților a căror cerere de azil nu poate fi justificată de războaie sau de represiuni politice, cum sunt cei proveniți din țările grupate în așa-numita zonă a Balcanilor Occidentali, și să acorde în schimb atenție celor care vin din zone de conflict, cum este cazul sirienilor.

Peste 100 de grupari paramilitare din Polonia raporteaza o crestere a numarului de membri

in Extern by

Sentimentul de nesiguranta starnit de Moscova in intreaga regiune din sud-estul Europei se intrevede cel mai bine in Polonia.

Peste 100 de grupari paramilitare din Polonia raporteaza o crestere a numarului de membri de la declansarea conflictului in estul Ucrainei.

Iar antrenamentele, precum cele desfasurate de clubul de tir sportiv Shooters Association, incep sa aiba un caracter regulat, observa reporterii New York Times.

Antrenati cu mic cu mare

30 de studenti polonezi s-au inscris recent in club depunand un juramant pentru apararea tarii, la fel cum au facut-o si ceilalti 200 de membri.

Cine sunt ceilalti? Adolescenti, tineri de ambele sexe care nu vor sa fie luati prin surprindere in cazul in care conflictul din Ucraina se va extinde rapid.

Generalul Boguslaw Pacek, consilier in cadrul Ministerului Apararii, este ofiterul de legatura intre aceste grupari si guvernul polonez, participand constant la intrunirile si antrenamentele desfasurate cu regularitate in mai toate regiunile Poloniei.

Bartosz Walesiak, 16 ani, din Kalisz, a depus si el juramantul.

Ca orice pusti a fost fascinat despre povestile de razboi inca din copilarie, dar, pana cand Putin nu a invadat Crimeea, nu a simtit nevoia sa se orienteze spre un astfel de grup.

„Cred ca Putin vrea mai mult. Lituania, Estonia si Letonia se pregatesc de un astfel de scenariu, prin urmare si noi trebuie sa facem la fel”, crede adolescentul.

In asteptarea razboiului

Pe masura ce criza ucraineana se adanceste, scenariul care acum doua decenii parea inimaginabil, acela al renasterii fostului URSS, apare acum ca o amenintare reala pentru multi polonezi.

In Polonia, starea de spirit a populatiei este deja schimbata la gandul unei invazii rusesti in regiune.

trupe-paramilitare-polonia2

Declaratiile oficiale ale Kremlinului prin care se afirma ca Rusia nu intentioneaza acest lucru sunt intampinate cu zambete fortate.

„Cred ca impactul acestei crize in viata de zi cu zi incepe sa fie dramatic. Oamenii pe care ii intalnesc constant – vecini, frizeri, coafeze- ma abordeaza pentru a ma intreba cand va izbucni razboiul. Zilele trecute am primit un telefon de la mama care vroia sa stie acelasi lucru”, povesteste Marcin Zaborowski, directorul Institutului Polonez pentru Afaceri Internationale.

Inclusiv seratele din Varsovia sunt motive pentru analize sumbre legate de un eventual razboi cu rusii.

Miscare de masa

Isteria pare sa se fi declansat la inceputul anului, odata cu anuntul facut de catre Ministerul Apararii Nationale in care fiecare civil care vroia sa primeasca pregatire militara putea sa se inscrie la aceste cursuri.

„Peste 1000 de persoane s-au prezentat din prima zi. Este un semn incurajator”, considera capitanul Tomasz Szulejko, purtatorul de cuvant al Statului Major al Armatei Poloneze.

Ministrul Apararii, Tomasz Siemoniak, nu exclude nici posibilitatea crearii unei forte teritoriale defensive din voluntari, in afara armatei profesioniste.

Organizarea ar urma modelul Garzii Nationale din Statele Unite. Joi, premierul Poloniei, Ewa Kopacz, a schimbat legislatia privind inrolarea de urgenta in caz de manevre militare.

Pana acum, legea prevedea convocarea rezervistilor cu pregatire militara, in caz de alerta.

Acum, orice polonez apt de incorporare poate fi chemat.

Alerta in toata zona

La vecinii lituanienii, presedintele tarii, Dalia Grybauskaite, spune ca guvernul va adopta in curand aceeasi masura privind incorporarea rapida in caz de urgenta din cauza situatiei geopolitice.

Pana una alta, lituanienii au la dispozitie o brosura cu 98 de sfaturi utile in caz de razboi.

„Daca esti civil, si subliniezi acest lucru, este putin probabil ca cineva sa se grabeasca sa te ucida. Focurile de arma care se pot auzi in apropiere nu inseamna sfarsitul lumii”, se arata in brosura.

„Oamenii vin sa ma intrebe ce-i de facut. Nu stiu daca sa mai stea in tara sau sa emigreze. Este ceva nou. Pana acum nu am mai intalnit asa ceva”, sustine Karlis Bukovskis, director al Institutului de afaceri Internationale din capitala Letoniei.

Glume si frica

Sentimentul de teama este in crestere si in Polonia, dar inca nu a ajuns la nivelul unei isterii in masa, crede Tomasz Szlendak, un sociolog al Universitii Nicolaus Copernic din Torun, care studiaza efectele crizei ucraineiene asupra polonezilor.

La o petrecere recenta in mediul academic, unul dintre participanti, fost ofiter, s-a oferit sa organizeze o militie locala in caz de invazie.

Un altul a adaugat ca isi va pune fiica si sotia intr-un avion, dupa care se va inrola in trupele paramilitare.

„Comentariile de acest tip sunt, bineinteles, glume. Dar ele sunt izvorate dintr-o frica reala. Nu au pic de umor, sunt glume triste”, spune Szlendak.

Populatia nu a ajuns inca in stadiul in care sa isi faca provizii de alimente si arme in subsolul caselor, dar teama este in crestere, spune si Marcin Zaborowski.

Mesaje alambicate

Fostul parlamentar Pawel Kowal, expert in relatii externe, sustine ca populatia primeste mesaje ambigue de la liderii sai.

Pe de o parte, pericolul rusesc este prezentat ca unul iminent, in timp ce mesajele de reasigurare privind stabilitatea si securitatea asigurata de apartenenta la UE si NATO curg cu aceeasi frecventa.

„Sentimentul este ca intre NATO si Rusia s-a reinstalat o noua Cortina de Fier. Dar de aceasta data, Polonia a nimerit de partea care trebuie”, sustine Kowal.

Cresterea numarului de voluntari inrolati in gruparile paramilitare este doar o parte a fenomenului, explica acesta.

Patriotismul si serviciul in uniforma devenisera deja o moda printre tinerii polonezi, in conditiile in care armata ofera o cariera stabila, iar amenintarea reprezentata de fenomenul Putin si criza din Ucraina nu au facut decat sa accelereze acest trend, explica generalul Pacek.

Initiativa privata

In Szczeci, un alt oras polonez, un alt grup paramilitar a reunit zilele trecute 500 de cadeti in cadrul antrenamentelor.

Generalul Pacek crede ca la aceasta ora sunt peste 120 de astfel de grupari in toata tara, dar recunoaste ca este doar o estimare.

Gruparile paramilitare nu sunt nevoite deocamdata sa reporteze infiintarea lor sau numarul de membri inrolati.

Ministerul Apararii incearca sa mentina situatia sub control oferind asistenta tehnica, echipament militar, uniforme, ba chiar si bani pentru a cunoaste dimensiunea fenomenului.

„Nu se pune problema ca ei sa duca luptele. Trebuie doar sa ofere asistenta fortelor armate. Dar, bineinteles, trebuie sa fie pregatiti sa apere tara”, mentioneaza generalul.

Mitul invadatorului

In Kalisz, cei 30 de studenti si-au depus juramantul in fata autoritatilor dupa care s-au intors la antrenament pe terenul de sport al scolii.

Grzegorz Sapinski, primarul orasului crede ca situatia din Ucraina a generat o adevarata mutatie in mentalitatea generatiei tinere.

„Nu poti sa nu observi schimbarea de atitudine in randul tinerilor fata de situatia din Ucraina. Pana la urma, ceea ce se petrece acolo nu este la capatul lumii, suntem la doar cateva ore distanta fata de ei”, spune primarul din Kalisz.

trupe-paramilitare-polonia1

Pe teren, voluntarii din Shooters Association tocmai fac un tras-mars pe teren. Fiecare din ei foloseste un AK-47 pentru a se obisnui cu greutatea armei.

Cel mai tanar dintre ei, Grzegorz Zureck are doar 11 ani. Tine pasul cu greu, dar nu da semne de abandon.

„Cred ca este posibil ca Putin sa incerce ceva impotriva Poloniei. Din istorie stiu ca Rusia a fost mereu un stat totalitar. Acum incearca sa recupereze ceea ce a pierdut dupa sfarsitul Razboiului Rece. Daca invadeaza Polonia nu o sa stau pe ganduri sa lupt impotriva lor”, afirma pustiul de 11 ani.

sursa: business24.ro

SUA a adus o baterie de rachete Patriot în Polonia! Vezi reactia Rusiei!

in Extern by

O baterie americană de rachete Patriot urmează să fie desfășurată pentru un exercițiu de antrenament la sfârșitul lunii martie în Polonia, la care va participa și o unitate a armatei poloneze, în cadrul eforturilor Washingtonului destinate să liniștească aliații îngrijorați de criza din Ucraina, a anunțat vineri Pentagonul, potrivit AFP și L’Orient le Jour, potrivit AGERPRES.

„O baterie americană de rachete Patriot va participa la un exercițiu cu Brigada nr.3 de apărare aeriană din Varșovia”, a declarat presei colonelul Steven Warren, purtător de cuvânt al Ministerului american al Apărării.

„Acest detașament va consta din o 100 de soldați și 30 de vehicule”, a precizat el, subliniind că acest exercițiu este parte a operațiunii Atlantic resolve, decisă de SUA pentru a-și liniști aliații din Europa de Est cu privire la Rusia pe fondul crizei din Ucraina.

Dar „Polonia și Statele Unite și-au început cooperarea în materie de apărare antiaeriană încă în anii 1990, înainte ca Polonia să fi intrat în NATO”, a amintit același purtător de cuvânt.

Varșovia trebuie să-și aleagă, probabil, în acest an, sistemul său de rachete antiaeriene și antirachetă cu rază medie de acțiune în cadrul programului intitulat Wisla (Vistula), ale cărui costuri sunt estimate până la 10 miliarde de dolari.

Patriot NG (next generation) concurează cu un sistem propus de consorțiul Eurosam, ce grupează MBDA France, MBDA Italie și Thales.

Dacă Polonia va cumpăra rachete antirachetă americane Patriot NG, ea va avea mai multe trupe americane pe teritoriul său și aceasta „este în interesul său”, a explicat la sfârșitul lunii februarie ambasadorul SUA la Varșovia, Stephen D. Mull.

 

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...