Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Ţara din UE care vrea să interzică TOATE maşinile pe benzină şi motorină. Şi şoferii români vor fi afectaţi

in Extern

Franta intentioneaza sa interzica toate vehiculele pe benzina si motorina pana in 2040, pentru a trece la variante care nu polueaza, a anuntat joi ministrul Mediului de la Paris, Nicolas Hulot, citat de The Independent.

El a prezentat o serie de masuri din planul presedintelui Emmanuel Macron de a elimina, practic, emisiile de carbon din tara pana in 2050.

Hulot a admis ca acest obiectiv pune presiune pe producatorii francezi de masini, dar a dat asigurari ca acestia au deja proiecte care le vor permite sa “poata indeplini aceasta promisiune”, relateaza news.ro, citand The Independent.

Pentru a face fata mai usor schimbarii, familiile mai sarace vor beneficia de o prima pentru a renunta la vehiculele poluante in favoarea unor alternative nepoluante.

Oficialul a mai anuntat, in conferinta de presa, ca Franta va renunta din 2022 sa mai utilizeze carbune in productia de electricitate si ca investitii in valoare de pana la patru miliarde de euro vor permite cresterea eficientei energetice.

Aceste angajamente se inscriu intr-un plan pe cinci ani pentru a incuraja energia “verde” si a indeplini promisiunile asumate de Hexagon in baza Acordului de la Paris.

Pe plan agricol, Hulot a anuntat planuri de a pune capat importurilor de produse precum uleiul de palmier sau soia crescuta nesustenabil, care contribuie la despadurire in intreaga lume, in special in Padurea Amazoniana, in Asia de Sud-Est si in Congo.

Fostul jurnalist a explicat ca despadurirea reprezinta 10% din emisiile globale de gaze cu efect de sera.

Potrivit lui, ar fi o “schizofrenie” sa fie incurajati actorii industriali sa isi reduca emisiile de gaze poluante, in timp ce acceptam ca milioane de copaci, care absorb dioxid de carbon, sa fie doborati.

Ministrul a explicat ca Guvernul sau vrea sa asigure ca Franta va conduce lupta impotriva incalzirii globale.

“Vrem sa demonstram ca lupta impotriva schimbarii climatice poate duce la o imbunatatire a vietii de zi cu zi a francezilor”, a adaugat el.

Anuntul lui Hulot vine dupa ce Volvo a anuntat miercuri ca intentioneaza sa construiasca numai masini electrice si hibrid incepand din 2019.

Franta nu este singura tara care intentioneaza sa renunte la automobilele cu motoare pe combustie. Olanda si Norvegia au anuntat anterior ca vor sa renunte la motoarele diesel sau pe benzina pana in 2025, iar Germania si India au anuntat planuri similare pentru inainte de 2030.

Sursa: stirileprotv.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Extern

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web