Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Taur periculos, liber pe străzile ţării

in Evenimente

Panică printre locuitorii municipiului Focşani: un taur a alergat liber pe străzi spre disperarea localnicilor. Taurul de 400 de kilograme a scăpat de la un abator situat pe centura oraşului. Un om îl adusese la abator şi încerca să-l scoată din camionetă atunci când taurul a reuşit să fugă.

După o cursă ca la coridă pe centură şi străzile Focşaniului, taurul a ajuns până la poarta Spitalului Judeţean unde a fost încercuit şi prins de angajaţii Direcţiei Sanitar-Veterinare. Potrivit Jurnalului de Vrancea, focşănenii au tras o sperietură groaznică pentru că animalul era foarte speriat şi agitat.

Medicii veterinari au reuşit să-l tranchilizeze imediat pentru a-l putea transporta înapoi la abatorul de la care scăpase, în cartierul Mândreşti.

„Era un animal speriat, agitat, pe străzile unui oraş. Din fericire, vremea este ploioasă, iar pe străzi nu era foarte multă lume. L-am găsit la circa 1.000 de metri după aproximativ jumătate de oră, l-am tranchilizat, fiind transportat apoi la abator, fără a produce probleme”, a spus medicul veterinar Adrian Moscu.

Specialiştii veterinari îi atenţionează pe proprietarii de animale şi abatoare să fie foarte atenţi în această perioadă. Canicula îi face pe tauri foarte agitaţi şi pot produce adevărate tragedii liberi pe străzi.

Incidentul vine la o zi după ce un alt taur a alergat liber pe câmpul ce leagă Mîndreştiul de Focşani. Un medic veterinar şi angajații DSV însoțiți de jandarmi au reuşit să imobilizeze şi acest taur care se afla în apropierea oraşului. După ce l-au tranchilizat, l-au urcat într-o maşină de transport animale şi l-au dus înapoi la abatorul din apropierea cartierului Mîndrești, de la care scăpase.

Şi în Brăila cu ceva timp în urmă, un taur a speriat de moarte locuitorii oraşului. Un taur a scăpat liber în timp ce se încerca îmbarcarea lui pe un vapor n port, animalul rănind grav un poliţist local care dirija circulaţia într-o intersecţie, provocându-i un traumatism cranio-cerebral.

Dupa ce a lovit poliţistul local pe Strada Carantina, taurul şi-a continuat fuga pe Calea Galaţi, una din principalele artere din municipiu, fiind capturat de reprezentanţii Directiei Sanitar Veterinare, care l-au urmărit şi l-au tranchilizat între blocurile din zona Gării Brăila.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web