Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Teoria educatiei fizice si sportului

in Sport

start-in-turneul-olimpic-de-volei-feminin-1526

Cunoaşterea multilaterală şi în profunzime a unui domeniu constituie o necesitate şi tot odată o condiţie pentru eficienţa acţiunilor celor ce activează în domeniul respectiv.

Activitatea fotbalistcă constituie fără îndoială o realitate obiectivă si implicit un segment particular de cunoaştere. Studierea acestui fenomen revine Teoriei şi Metodicii jocului de fotbal, ca parte constitutivă a disciplinei ştiinţifice sportive – Fotbal. Jocul de fotbal trebuie privit multilateral, dar convergent şi analizat după criterii ştiinţifice. Cunostiinţele din domeniul fotbalului, atât cele referitoare la informaţia teoretică cât şi cele metodice, se constituie într-un sistem deschis, ce se îmbogăţeşte, diversifică şi se aprofundează continuu.

Teoria şi metodica jocului de fotbal, ca parte constitutivă a teoriei şi metodicii generale a jocurilor sportive, are ca domeniu propriu de cercetare, studierea activităţii ludice specifice jocului de fotbal şi a influenţelor acestuia asupra personalităţii umane. Pentru aceasta dispune de un ansamblu de date teoretice şi practice, care îi asigură o bază proprie de autoperfecţlonare.

Teoria şi metodica jocului de fotbal are metode proprii de cercetare, particularizate fenomenului, precum si legităţi specifice, concretizate în principii, cerinţe, norme şi reguli, caracteristice fotbalului. Înţeleasă în acest context teoria şi metodica fotbalului generalizează experienţa domeniului, transformându-o în norme de lucru, prospectând posibilităţile de îmbunătăţire continuă a efectului activităţii practice.

Teoria fotbalului cuprinde un ansamblu foarte vast de cunoştiinţe, organizate într-un sistem logic şi coerent, care descrie şi explică acest fenomen. Avem deci de-a face cu două noţiuni : descrierea conţinutului jocului, care este în principal constatativă si explicarea lui, consecinţă a cunoaşterii lui profunde prin cercetare ştiinţifică.

Teoria fotbalului trebuie considerată ca un sistem deschis, dinamic, complex, adaptiv şi anticipativ. Aceasta preia şi generalizează elementele practicii şi cercetării ştiinţifice proprii, precum şi elementele aparţinând altor ştiinţe sau activităţi cu care se află în corelaţie. Acestea reprezintă de fapt principalele izvoare ale teoriei fotbalului. Existenţa unei teorii separate pentru jocul de fotbal s-a impus ca o necesitate, aceasta având de răspuns la numeroase si complexe probleme, precum studiul conţinutului jocului, istoricul jocului, procesul didactic, optimizarea componentelor antrenamentului, forma sportivă, selecţia, studiul concepţiei de pregătire şi joc, etc.

Teoria fotbalului are un pronunţat caracter activ, reflectat în contribuţia la perfecţionarea practicii, lucru ce se realizează în principal prin componenta aplicativă a teoriei, metodica fotbalului.

Metodica fotbalului este parte integrantă a teoriei fotbalului, ce exprimă şi valorifică funcţia aplicativă a acestuia. Metodica fotbalului preia şi adaptează la specific principiile, metodele şi mijloacele generale ale pedagogiei, ale ştiinţei educaţiei fizice şi sportului, metodicii antrenamentului sportiv, precum şi metodologia jocurilor sportive. Metodica fotbalului cuprinde principiile, metodele şi mijloacele specifice instruirii în fotbal. Acestea sunt preluate din activitatea practică şi din rezultatele cercetării ştiinţifice proprii, fiind apoi explicate si generalizate.

Metodica fotbalului constă din cunoştinţele, priceperile şi deprinderile necesare tehnologiei instruirii şi educării jucătorilor şi echipelor. În acelaşi timp, este parte constitutivă şi indispensabilă a pregătirii specialiştilor domeniului. Principalele capitole şi activităţi componente ale metodicii fotbalului se referă la metodica selecţiei, a antrenamentului integral, metodica pregătirii pe factorii antrenamentului, planificarea şi evidenţa, metodica organizării activităţii fotbalistice, etc.

Din expunerea conceptului despre metodica fotbalului reiese sarcina acesteia de a forma specialiştii domeniului, capabili să aplice în practică tehnologia pregătirii jucătorilor şi echipei, precum şi tehnologia specifică celorlalte sectoare aferente ( arbitrajul, organizarea, etc.).

1.1. FOTBALUL CA DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ

Fotbalul a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare şi progres, constituindu-se astăzi într-un domeniu foarte complex al vieţii sociale, într-o civilizaţie în care ştiinţa şi tehnica ocupă un loc prioritar, cunoaşterea multilaterală şi aprofundată a unui fenomen constituie o necesitate şi în acelaşi timp o condiţie pentru eficienţa acţiunilor tuturor celor care studiază şi activează în acest domeniu.

În momentul actual, dispunem de un sistem de discipline ştiinţifice cu diferite grade de generalizare, ce formează „Ştiinţa educaţiei fizice si sportului”, o sumă de discipline ştiinţifice ce abordează din diferite puncte de vedere domeniul sportiv. Prin logica propriei dezvoltări, concomitent cu dezvoltarea ştiinţei educaţiei fizice şi sportului, fotbalul si-a dobândit statutul de disciplină ştiinţifică. Fotbalul constituie un domeniu particular de cunoaştere, care este studiat şi investigat de disciplina ştiinţifică Fotbal. Considerarea fotbalului ca disciplină ştiinţifică sportivă priveşte în principal specialiştii domeniului profesori si antrenori).

Fotbalul ca disciplina ştiinţifică sportivă este integrat în teoria şi metodica jocurilor sportive şi împreună cu aceasta în ştiinţa educaţiei fizice şi sportului.

Fotbalul este o disciplină de sinteză bio-psiho-socio-pedagogică, având ca obiect de studiu:

  • conţinutul jocului şi a întregii activităţi legate de fotbal, în vederea perfecţionării acestuia.
  • legităţile si metodologia antrenamentului şi jocului în scopul maximalizării disponibilităţilor de performanţă individuală şi colectivă
  • perfecţionarea multilaterală a fiinţei umane în contexul său social prin practicarea sistematică a jocului.

O primă caracteristică a fotbalului ca disciplină ştiinţifică este pluri şi interdisciplinaritatea, Fotbalul poate fi investigat atât de pe poziţiile ştiinţelor, ramurilor şi disciplinelor ştiinţifice care se ocupă de fiinţa şi personalitatea umană, cât şi prin coordonarea şi convergenţa cercetării ştiinţifice asupra aspectelor practice, teoretice, metodice şi organizatorice ale jocului.

O altă caracteristică este aplicabilitatea, ce reiese din faptul că majoritatea investigaţiilor vizează perfecţionarea metodelor şi mijloacelor de realizare a funcţiilor fotbalului, atât ca joc sportiv, cât şi ca mijloc de educaţie şi cultură.

Cercetarea şi fundamentarea ştiinţifică în domeniu! fotbalului s-a realizat etapizat. Bogata experienţă practică, cercetarea ştiinţifică, literatura de specialitate, numeroasele studii, creşterea impresionantă a cantităţii şi calităţii sistemului competiţional, au contribuit la acumularea de numeroase cunoştinţe teoretice şi practice. Acestea au avut ca efect şi aprofundarea cunoaşterii în acest domeniu de activitate. Sistemul de cunoştinţe specific fotbalului, atât informaţia teoretică, cât şi priceperile şi deprinderile tehnice, tactice şi metodice se îmbogăţesc si diversifică continuu. Studierea fotbalului ca disciplină ştiinţifică sportivă în cadrul ştiinţei educaţiei fizice şi sportului a determinat şi întrebuinţarea unei terminologii ştiinţifice proprii ce cuprinde un sistem de termeni şi noţiuni cu care se operează în teoria şi practica acestuia. Fotbalul beneficiează de un microsistem terminologic propriu, deschis, care este în continuă creştere, fenomen caracteristic de altfel oricărui domeniu ştiinţific. Definirea termenilor specifici, elaborarea şi precizarea acestora ‘s-a impus ca o necesitate pentru interpretarea unitară a noţiunilor, ce permit comunicarea între specialişti, precum si între aceştia si jucători.

Fotbalul ca disciplină ştiinţifică sportivă are metode de cercetare specifice ştiinţei educaţiei fizice şi sportului, precum şi a celorlalte ştiinţe conexe, Aplicarea acestor metode de cercetare are un caracter complex, dar şi de particularizare, de adaptare fa specificul jocului. Enunţiativ, iată câteva metode de cercetare utilizate în fotbal : documentarea, observarea, experimentul, modelarea, testele, antropometria sportivă, metode sociometrice, etc.

Ca părţi constitutive ale disciplinei ştiinţifice sportive fotbal avem:

  • teoria şi metodica jocului de fotbal
  • practica antrenamentului şi jocului

  • cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicativă.

1.2.FOTBALUL CA DISCIPLINĂ SPORTIVĂ

Statutul şi denumirea de disciplină sportivă îi este conferit fotbalului de cadrul organizatoric şi sportiv instituţionalizat pe plan naţional şi internaţional, precum şi de aderarea la organismul internaţional de coordonare şi conducere a acestei discipline sportive în relaţiile internaţionale.

Baza instituţională pentru fotbal cuprinde :

  • unităţile sportive constituite din echipe în asociaţii şi cluburi sportive ce se pregătesc organizat şi participă în competiţiile
    organizate conform unui calendar competiţional
  • existenţa Federaţiei Române de Fotbal (F.R.F.), organ central cu statut de persoană juridică, afiliată la F.I.F.A., care conduce şi coordonează activitatea fotbalistică în ţară, întreţine relaţii
    statutare cu F.l.F.A., cu celelalte organisme internaţionale abilitate, cu federaţiile naţionale ale altor ţări
  • participarea la competiţiile internaţionale, amicale şi oficiale, sub egida şi controlul F.I.F.A., a echipelor reprezentative naţionale si de club.

1.3. FOTBALUL CA DISCIPLINĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Această ipostază a fotbalului reprezintă o parte componentă a conceptului despre acest joc sportiv, care îşi găseşte aplicabilitatea în unităţile şi formele de învăţământ care au drep scop formarea –calificarea şi perfecţionarea specialiştilor în fotbal.

Este vorba despre A.N.E.F. şi Facultăţile de Educaţie fizică şi sport, şcolile de antrenori, cursurile de instructori sportivi. Cursanţii şi absolvenţii acestor unităţi de învăţământ trebuie să parcurgă şi însuşească toate elementele conceptului despre fotbal. Prin asimilarea de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, cu precădere metodologice, teoretice şi practice, aceştia vor putea conduce procesul didactic de formare si perfecţionare a jucătorilor si echipelor ce vor activa în diversele eşaloane ale fotbalului.

1.4. FOTBALUL CA MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE

Fotbalul este unul dintre cele mai importante jocuri sportive colective, o formă specifică de manifestare şi practicare a exerciţiului fizic, o activitate socială subordonată cerinţei perfecţionării dezvoltării fizice şi capacităţii motrice a oamenilor, cu valoare educativă deosebită.

Caracterul lui formativ se datorează cumulării efectelor sanotrofice cu influenţele şi efectele educative ale practicării acestuia. Considerarea fotbalului ca mijloc al educaţiei fizice, alături de celelalte jocuri sportive, reprezintă recunoaşterea funcţiei formative a acestuia.

Fotbalul este unul din mijloacele tipice ale educaţiei fizice si sportive modeme, ce contribuie la integrarea socială a tinerilor si la pregătirea lor multilaterală, prin activitatea ludică specifică practicării lui. Fotbalul este un domeniu care include un sistem de exerciţii fizice diversificate, grupate într-o tehnică proprie, ordonată prin regulamente precise şi unice. Fotbalul reprezintă un mijloc principal al educaţiei fizice în învăţământul de toate gradele, între cele două activităţi sociale, educaţia fizică şi fotbalul (j°c sportiv), există o relaţie de mare însemnătate teoretică şi practică. Elementul cel mai elocvent al acestui raport este furnizat de infuzia de tehnică fotbalistică în sistemul mijloacelor educaţiei fizice, modernizând conţinutul acesteia, în acelaşi timp, fotbalul urmăreşte valorificarea maximă a înclinaţiilor participanţilor spre acest domeniu de manifestare.

Integrat fiind educaţiei fizice, se realizează o fuziune între educaţia fizică şi sportivă, aceasta din urmă reprezentând în esenţă utilizarea fotbalului atât pentru realizarea obiectivelor de instruire si de performanţă proprii, cât şi pentru realizarea obiectivelor şi funcţiilor educaţiei fizice. Practicarea fotbalului rezolvă multiple probleme ale educaţiei fizice şi sportive, dintre care enumerăm :

  • întărirea sănătăţii (funcţia sanotrofică )

  • dezvoltarea calităţilor biomotrice, cu precădere a celor specifice fotbalului
  • dobândirea unor tehnici proprii jocului

  • formarea personalităţii multilaterale a individului

Ca mijloc al educaţiei fizice, fotbalul este strâns legat de noţiunea de întrecere, prin care se evidenţiază calităţile individuale şi colective, precum şi stadiul de pregătire, întrecerea dezvoltă spiritul de colectivitate şi de competivitate, capacitatea de autoorganizare si autoconducere.

Considerat sub acest aspect educaţional, fotbalul este un instrument unanim acceptat, ce contribuie la realizarea funcţiilor educaţiei fizice şi sportive.

În sinteză, fotbalul contribuie la cultura sportivă a practicanţilor, ce însumează un sistem larg de cunoştinţe { informaţii ), priceperi şi deprinderi de practică sportivă.

1.5. FOTBALUL CA SPORT COMPLEMENTAR

Calitatea de sport complementar este atribuită fotbalului ca o consecinţă a influenţelor acestuia asupra calităţilor motrice si psihice, a valorii lui educative multilaterale.

Fotbalul este de departe cel mai frecvent utilizat sport complementar, atât în metodologia celorlalte jocuri sportive cât şl a celorlalte sporturi. El este şi poate fi practicat în toate perioadele antrenamentului, pregătitoare, competiţionale sau de tranziţie, diferenţiat în funcţie de obiectivele metodice ale etapei de antrenament respective.

Fotbalul reprezintă şi avantajul de a putea fi practicat pe suprafeţe de teren de dimensiuni diverse, în aer liber sau în săli, cu un număr diferit de jucători.

Din punct de vedere metodic, fotbalul poate fi folosit ca mijloc de pregătire a aparatului locomotor ( încălzire generală ), ca mijloc de pregătire fizică generală, dar si ca mijloc de agrement sportiv ţ odihnă activă, recreere sportivă).

1.6 FOTBALUL CA SPECTACOL SPORTIV

Fotbalul este o creaţie a omului, care a apărut şi s-a dezvoltat odată cu civilizaţia, fiind o componentă importantă a culturii materiale si spirituale universale. Fotbalul este în primul rând o creaţie a omului, o cucerire culturală, practicarea lui constituind un act de cultură.

Extinderea la nivel planetar si dezvoltarea accelerată, a făcut ca fotbalul să devină o agreabilă formă de comunicare, cu o puternică atracţie şi mobilizare a milioanelor de spectatori. Fotbalul poate fi socotit un limbaj universal al secolului nostru, o componentă importantă a vieţii sociale.

Într-o lume în care pacea şi echilibrul reprezintă şanse pentru supravieţuire, fotbalul transmite cu generozitate un mesaj nobil către milioanele de simpatizanţi de îmbunătăţire a relaţiilor dintre oameni, naţiuni şi continente.

Fotbalul este unul dintre cele mai răspândite şi atractive jocuri sportive şi implicit spectacole sportive. De aici necesitatea ca lupta sportivă, prestaţia echipelor în teren să aibă caracteristicile unui spectacol, dominat de principiul fair-play-ului.

Marile competiţii cu caracter continental şi mondial, stârnesc un interes considerabil în rândul spectatorilor, în decursul anilor, spectacolul fotbalistic a cunoscut forme si conţinuturi diverse. Astăzi, numărul spectatorilor a celor din tribune, a celor din faţa televizoarelor a crescut în mod exploziv.

Jocul de fotbal nu este numai lupta dintre competitori pentru dovedirea superiorităţii ci si un spectacol pentru un public tot mai numeros şi mai exigent. Nevoia de spectacol a marelui public a stimulat şi creşterea spectaculozităţii jocurilor.

Participarea publicului este resimţită dintotdeauna în mod specific de către jucători. Influenţele exercitate de spectatori asupra jucătorilor şi antrenorilor nu sunt de neglijat.

Spectatorul cunoaşte foarte bine jocul, iar exigenţa şi pretenţiile sale faţă de calitate sunt pe deplin justificate. Spectatorul apreciază subtilităţile tehnice, acţiunile si combinaţiile spectaculoase, golurile ingenios marcate şi îşi manifestă din plin şi zgomotos entuziasmul pe care toate acestea le produc.

CURS 2

DATE PRIVIND ISTORICUL JOCULUI DE FOTBAL

Indragit de milioane de oameni, practicat cu ardoare de alte milioane, fotbalul isi are originea in negura veacurilor practicat la inceput sub forma unor jocuri rudimentare evoluand pe parcursul timpului odata cu evolutia societatii.

Paternitatea lui este revendicata de francezi prin a lor “LA SOULE”, de italieni prin “Gioco di Calcio” dar adevarata lui origine apropiata jocului de astazi revine englezilor care au fixat primele reguli.

Pana a ajunge insa aici ar fi interesant de facut o incursiune in timp unde, vechimea jocurilor cu mingea practicate de diferitele popoare au prefatat aparitia jocului de fotbal de azi.

La mexicani, indienii din tribul TARAGUMARA practicau un joc cu semnificatii magice intre doua grupuri de oameni pe directia vest-est pe distante variind intre 2-300 km disputandu-si niste mingi mari.

In Oceania se practicau jocuri cu mingea confectionate dintr-o nuca de cocos sau dintr-o basica de cangur umpluta cu par iar in Asia cu o minge din piele de ren umpluta cu muschi sau licheni.

Eschimosii practicau si ei in timpul zilei polare un joc numit “AQSAQTUK” folosind o minge mare in care se urmarea mentinerea cat mai multa a mingii si introducerea ei intr-o poarta. Partida se desfasura intre doua localitati pe perioada a mai multor zile la ea participand atat barbatii cat si femeile.

Caracteristicile acestor jocuri practicate de popoarele primitive o constituie faptul ca aceste jocuri aveau de regula un caracter magic determinat de directiile in care se desfasurau si perioadele anului.

Jocul cu mingea la popoarele antice

Evolutia societatii precum si faptul ca la popoarele antice, educatia fizica facea

parte din educatia zilnica a tineretului ca factor de pregatire militara, jocurile cu mingea incep sa capete un caracter spotiv de intrecere.

In Egiptul antic jocul cu mingea era practicat folosindu-se o minge cu diametrul de 10 cm di pietre sau gresie sfaramicioasa.

In China acum 2000 de ani sub dinastia HAH se practica un joc cu mingea numit “ISU-KHU” (minge sutata), mingea fiind confectionata din piele si umpluta cu pene si par care trebuia introdusa intr-o gaura de circa 350 cm facuta dintr-o plasa de matase intinsa intre 2 prajini de bambus.

Intrecerile se desfasurau in fata imparatului intre doua echipe care conduceau mingea cu miscari gratioase folosind picioarele, pieptul sau umerii.

Desfasurat in alte ocazii jocul devenea mai aprig forta, viteza si indemanarea dand castig de cauza unei echipe.

Japonezii se pare ca sunt creatorii celei mai armonioase forme de joc cu mingea in sec. V i.e.n. practicand un joc cunoscut sub numele de “KEMARI” care se mai practica si astazi in unele regiuni ale Japoniei fiind asemanator cu cel practicat in China.

Cele doua jocuri vor deveni germenii jocului de fotbal classic asa cum il vom gasi la grei si romani.

Cu o cultura a educatiei corpului datorata pregatirii militare, in Grecia, “SPHERA EPISCHIROS” sau mingea de piatra era jocul care aducea oarecum cu fotbalul.

Era un joc mai barbatesc practicat de tineri, desfasurandu-se intre doua echipe cu numar nedefinit de competitori care manevrau o minge ce trebuia dusa la o tinta. Putem mentiona ca vajnic practicant al acestui joc marele poet SOFOCLE renumit pentru dibacia sa in jociul cu mingea.

Odata cu cucerirea Greciei de catre romani, acestia prind gustul exercitiului fizic si printre altele au prins si gustul jocurilor cu mingea practicate de greci perfectionandu-le sau inventand altele.

Cel mai cunoscut si raspandit joc, “HARPASTRUM” era cel mai apropiat ca forma si continut de fotbalul practicat astazi.

Jocurile cu mingea la popoarele medievale.

In evul mediu educatia fizica cunoaste o stagnare dar practicarea jocurilor cu

mingea continua fundamentata pe vechile obiceiuri.

In Italia era foarte raspandit “Gioca di Calcio” in care mingea era manevrata cu piciorul dar si cu mana si se desfasura intre doua echipe de cate 27 de jucatori grupati cate 3-4 avand denumiri specifice corespunzatoare plasamentului din teren.

Terenul era de dimensiunea 100/30 avand drept porti la capete cate un cort viu colorat in care trebuia introdusa mingea.

Folosire mainii in manevrarea mingii constituie un motiv care nu-i poate acorda Italiei paternitatea jocului de fotbal.

Dupa Renastere, “Gioco di Calcio” decade lent, locul lui fiind luat de alte jocuri preponderente fiind cele in care manevrarea mingii se facea cu mana.

In Franta cel mai raspandit joc cu mingea era “La soule” practicat cu ardoare intre doua localitati pe suprafete mari, in piete , pe strazi.

Devenind tot mai aprig disputat, generand multe accidente, regii Filip al V-lea(1319), Carol al V-lea si Ludovic al XI-lea au emis edicta prin care interzicea practicarea lui in zilele de lucru, practicarea lui cu mai multe prudenta, folosirea unei mingi mai mari pentru evitarea accidentelor.

In 1147 apare intr-o cronica o mentiune cu privire la marimea mingii precum si faptul ca ea trebuia manevrata numai cu piciorul fiind interzisa folosirea mainii.

Dezvoltarea jocului cu mingea lovita cu piciorul are in Anglia o situatie mai deosebita, evolutia lui fiind mai rapida si directionata spre fotbalul practicat astazi.

Cronicarii englezi, sustin ca odata cu cucerirea Britaniei de catre romani, acestia au incurajat si stimulat dezvoltarea Horpastrumului, jocul evoluand spre forme tot mai bine conturate si practicat de mese din ce in ce mai mari de oameni.

Sportul cu mingea pomenit in hrisoavele din anul 1175 a cunoscut la englezi mari fluctuatii pana in secolul al XVII-lea, de la perioade de inflorire pana la totala lui interzicere de catre forurile bisericesticare dadeau edicte de condamnare acestui “joc diavolesc”.

In “Survey of Cornwall” a lui Carew(1602) gasim primele descrieri ale acestui joc in doua variante “HURLING AT GOALES” la care luau parte intre 30-60 jucatori impartiti in doua tabere pe un teren 100/100, care trebuiau sa introduca o minge mare din piele printer doua gramezi de lemne care constituiau portile. Ca o regula principala era respectata dispozitia ca nici un atacant sa nu se gaseasca inaintea mingii ceea ce aminteste de actuala regula de “Ofsaide”.

A doua varianta “HURLING OVER COUNTRY” se juca pe camp intre tinerii dintre doua comune sau doua cartoere apropiate, portile fiind reprezentate de arbori sau case printer care trebuia introdusa mingea, distanta de la o poarta la alta variind de la cateva sute de metrii pana la cativa kilometrii.

Jucatorii scrie – “Carew”- treceau peste garduri si gropi, prin maracini si mlastini, putand fii zariti cate odata 20-30 de jucatori balacindu-se in apa pana la brau, luptandu-se cu ardoare pentru a intra in posesia mingii.

Odata cu revolutia burgheza din Anglia de la inceputul secolului al XVII-lea care l-a avut in frunte pe Oliver Cromwell, mare amator de jocuri cu mingea, acestea iau amploare, secolul al XVIII-lea gasindu-le intr-o evolutie continua pe tot teritoriul Angliei.

Practicantii cei mai entuziasti erau scolarii si studentii renumitelor Colegii engleze care preferau prima varianta “Hurling at Goales” care putea fi practicat oricand pe terenuri anume delimitate si apropiate de scoala.

Astfel in orasul RUGBY elevii dispuneau de un teren excellent gasonat pe care jucau “HURLING AT GOALES” respectandu-i regulile initiale.
Scolile din CHESTERHAUSE si WESTMINSTER, avand curtile pavate cu dale de piatra, jucatorii au fost nevoiti sa renunte la placaje fiind obligate sa conduca mingea cu piciorul ceea ce a adus la o a doua denumire a jocului: “dribling gam”. Aceste doua jocuri au inceput sa-si croiasca drumuri distincte “Hurling at Goales”, practicat in RUGBY a dus la rugbyul de astazi, iar cel numit “Dribling games” a evoluat spre fotbalul de astazi.

Jocul de fotbal in perioada moderna

Evolutia permanenta a jocului cat si simplitatea lui a dus la raspandirea in scoli, colegii si universitati, numarul practicantilor crescand mereu fapt care a determinat introducerea unor reguli care au ordonat jocul, a limitat numarul jucatorilor si suprafata terenurilor.

Promotori ai noului, discipolii universitatii Cambridge jucau in 1855 “dribling games”, in 1857 cei din SHEFIELD infiinteaza primele cluburi: “SHIFIELD CLUB” si

HULLAM CLUB” iar jucatorii de rugby isi infiinteaza si ei primele cluburi in 1858 “RICHMOND FOOTBAL CLUB”.

Incercarile facute de a elabora un regulament comun pentru cele doua jocuri nu au dus la nici un rezultat fapt care a dus la o ruptura astfel ca, la 26 octombrie 1863 ia fiinta in Anglia (si de fapt in lume) prima asociatie de fotbal, mai tarziu aparand si o asociatie de rugby.

Astfel in 1863, se elaboreaza primul regulament redacta pentru fotbal cu 13 articole care fixeaza numarul de jucatori la 11: 1 portar (carenu avea voie sa foloseasca mainile), 1 jucator plasain in fata portarului pentru a-l ajuta la aparare, restul de jucatori (9) erau asezati la centru pentru sustinerea atacului.

Dupa marcarea golului se schimbau portile (asemanatoare celor de rugby) golul fiind valabil cand mingea trecea pe deasupra barei transversale.

Numarul redus al aparatorilor: 2 contra, 9 atacanti, se datora reguliii deosebit de severe a ofsaidului care prevedea ca “ orice coechiper aflat inaintea jucatorului cu mingea se considera afara din joc”.

In 1866 s-a produs prima modificare a regulamentului de joc privitoare la ofsaid care prevedea acum ca, jucatorul poate fi considerat afara din joc daca nu are in fata lui 3 jucatori adversi, portarul si doi aparatori si s-a fixat inaltimea portii la 5.50 m iar /si golul era valabil cand mingea in poarta pe sub bara.

In 1871 portarul are voie sa foloseasca mainile in apararea portii iar in 1873 s-a legiferat cornerul.

In anul 1875 s-au fixat dimensiunile actuale ale portii 2,44 m – inaltime si 7,32 m lungimesi s-a hotarat ca terenul sa fie schimbat la pauza.

Anul 1881 a adus pe teren arbitrul, acesta avand rolul de a acorda un punct in defavoarea echipei al cauei jucator (altul decat portarul) opera mingea cu mana sa intre in poarta .

In 1853 se modifica aruncarea de la margine executandu-se cu ambele brate iar in 1886 i-a fiinta “International Board” care se va ocupa de acum inainte cu modificarea regulilor de joc. In 1891 se reglementeaza lovitura de pedeapsa(penalty) stabilindu-se executarea ei din orice punct al unui semicerc cu raza de 11 m.

Anul 1894 aduce in regulament clauza in care deciziile arbitrilor discutate in prealabil cu capitanii celor doua echipe sa fie fara apel. In anul 1902 s-a stability definitive suprafata portii si suprafata de pedeapsa hotarandu-se executarea loviturii de la 11 m (penalty) de la un punct fix la 11 m de centrul portii.

In anul 1904 ia fiinta F.I.F.A. (Federatia Internationala de Fotbal Asociatie) care se va ocupa de problemele fotbalului international.

Anii 1924 si 1925, aduc modificari importante si definitive privind regula de “ofsaide” (doi aparatori poarta si atacant – un portar si un aparator).

Evolutia rapida a fotbalului a facut ca dupa Anglia, 1873 sa ia fiinta federatii nationale in Scotia si Irlanda de Nord, in 1889 Olanda si Danemarca, in 1893 Argentina, 1898 Italia, 1901 Germania, 1908 Franta, 1914 Brazilia si Portugalia etc.

Conservatorismul englez da castig de cauza baronuui Pierre de Cubertin care reuseste pana in 1904 (aparitia F.I.F.A.) sa organizeze trei editii ale Jocurilor Olimpice la care fotbalul a fost present.

Paradoxal printer membrii fondatori ai F.I.F.A. nu s-a aflat si Anglia.

Fotbalul in Romania

Aparitia jocului de fotbal in tara noastra este datata cu aproximatie in jurul anului 1899, fiind legata de studentii romani care studiau in strainatate cat si de prezenta functionarilor straini de la societatile petroliere si textile care practicau acest joc in timpul lor liber.

Se considera ca primele jocuri la Bucuresti se datorau studentului Mario Gebauev care, venind in vacanta din Elvetia in 1903a adus cu el o minge.

Primul joc amical a avut loc dupa relatarile lui Mario Gebauev pe maidanul de la Sosea intre doua echipe constituite ad hoc, in care portile erau delimitate de imbracamintea jucatorilor.

Gh. Nicolaescu care locuia in apropierea maidanului, pasionat practicant al acetui joc a facut o propaganda asidua acestui joc printe colegii lui de liceu acestia din urma inscriindu-se in clubul “Olimpia” prima “adunatura”organizata de Vireu capitanul ei in 1905.

Inainte de 1905, in Bucuresti nu se poate vorbi de o activitate organizata, fotbalul practicat de elevi si studenti rezumandu-se la “miute” desfasurate pe terenuri neamenajate, prima intalnire regulamentara fiind datata in 1902 si s-a desfasurat intre doua echipe din Bucuresti formate numai din straini.

Ca data importanda privind activitatea organizata este anul 1905 cand la Bucuresti ia fiinta primul club de fotbal “F.C. Olimpia”, doi ani mai tarziu (1907) ia fiinta la Ploiesti “F.C. United”, iar in 1909 se infiinteaza la Bucuresti al doilea club “F.C. Colentina”.

Majoritatea jucatorilor acestor echipe proveneau din randul salariatilor straini ai firmelor straine care funcionau in tara noastra.

In anul 1909 sub conducerea “Asociatia Sporturilor Atletice” din Romania se organizeaza primul campionat national(de fapt o cupa) disputat intre cele trei echipe de mai sus amintite, in doua tururi si doua retururi castigat de F.C. Olimpia Bucuresti. Al doilea titlu este castigat de F.C. United Ploiesti in campionatul 1911-1912.

Prima intalnire internationala are loc in anul 1909 la 26 octombrie intre o selectionata a celor 3 cluburi si “Sporting Club Universitar” Cluj (Austro-Ungaria) castigat de clujeni cu scorul de 5 la 4.

Al doilea joc international a avut loc in anul 1911 cu Galatasaray Istanbul care se intorcea dintr-un turneu efectuat in Ungaria.

In anul 1912 in cadrul “Federatiei societatilor sportive” din Romania ia fiinta o comisie centrala de fotbal al carui presedinte este ales Mario Gebuev care prin activitatea depusa a adus la inmultirea numarului de echipe de fotbal. Astfel in 1913 ia fiinta “F.C. Coltea”, in 1914 “F.C. Teiul(TRICOLORUL) “ SI IN 1915 “Venus”.

Pentru a asigura o activitate fotbalistica mai consistenta, Mario Gebuev pune in joc o cupa “MIUTA” care prin numarul mai mare de jucatori a asigurat o activitate competitionala mai densa si a facut o buna propaganda jocului de fotbal in cartierele Bucurestiului, campioana la aceasta cupa intre 1912-1914 fiind “F.C.Colentina”.

Datorita acestor jocuri si propaganda facute in 1916 existau in Bucuresti 11 echipe iar in Craiova 5 echipe.

In Transilvania fotbalul a cunoscut o dezvoltare mai rapida inaintea primului razboi mondial datorita echipelor din Imperiul Austriac mai bine puse la punct, care sustineau frecvente intalniri in orasele transilvanene. In aceasta perioada au aparut echipe de fotbal in orasele: Arad, Oradea, Cluj, Timisoara, Lugoj, Targu Mures, orasele Cluj, Arad si Timisoara organizandu-si campionate proprii, campionatul Clujului transformandu-se in anul 1911 in campionatul Transilvaniei.

Vizitele efectuate de echipele engleze “Bishop Aukland” si “Oxford City” au facut o buna propaganda a jocului de fotbal contribuind la o imbunatatirea calitatii jocului, determinand in ultima instanta cresterea numarului de practicanti ai acestui joc.

Dupa 1 decembrie 1918 activitatea fotbalistica cunoaste un nou impuls datorat organizarii campionatului de intreg teritoriu tarii.

Se construiesc primele terenuri de fotbal (Romcomit si Venus), apar primele echipe profesioniste (Ripensia TIMISOARA 1921), primele cluburi sindicale (Prietenii Naturii Bucuresti C.A.M. TIMISOARA, AMEFA la Arad, Straduinta la Oradea) care denota avantul luat de activitatea fotbalistica in aceasta perioada.

In anul 1922 are loc primul joc international intre tari cu Iugoslavia la Belgrad castigat de echipa ROMANIEI cu 2-1, in anul 1929 se organizeaza prima editie a “Cupei Balcanice” pe care reprezentativa Romaniei o castiga in anii 1931 si 1933.

In anul 1930 ROMANIA este prezenta la prima editie a Campionatului Mondial de fotbal care se desfasoara in Uruguay avand o comportare meritorie invingand Peru cu 3-1 si pierzand cu 1-4 jocul cu Uruguay care avea sa devina prima Campioana Mondiala a fotbalului.

Anul 1934 coincide cu organizarea celei de-a doua competitii interne “Cupa ROMANIEI” care va devenii una din cele mai populare competitii datorita numarului mare de echipa participante.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale mai participa la inca doua editii a campionatului mondial desfasurat in 1934 in Italia si in 1938 in Franta unde suntem eliminate cu 2-1 de catre Cuba.

Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial a stopat activitatea fotbalistica care se reia de abia in 1946 cu organizarea unor cupe ca “Infratirea” cu echipe din Bucuresti, Arad, Cluj si Timisoara sau cu Campionatul Capitalei. In acelasi an se reia Campionatul Romaniei cu 14 echipe iar in septembrie se reia si campionatul diviziei “B” cu trei serii.

In anul 1957 se stabileste sistemul competitional toamna-primavara care creeaza posibilitatea mai adecvata a participarii echipelor noastre in Cupele Europene care luasera fiinta in anul 1956.

Sistemul competitional in aceasta perioada s-a cristalizat, a crescut numarul participantilor in mod organizat prin sarirea numarului de echipe carora li s-a asigurat o activitate comptitionala la toate nivelele incepand cu echipele de juniori pe categorii de varsta care aigura baza de masa a fotbalului de performanta.

Ca urmare a perfectionarii si dezvoltarii sistemului competitioanal rezultatele au inceput sa apara, echipele romanesti avand comportari meritorii in Cupele Europene culminand cu castigarea de catre STEAUA BUCURESTI in 1986 a Cupei Campionilor Europeni care in 1988 a mai disputat o finala. Echipe ca Universitatea Craiova si Dinamo Bucuresti ajung pana in semifinalele Cupelor Europene.

Date privind evolutia fotbalului in Romania

1888 – documente vechi, consemneaza faptul ca grupuri de tineri jucau fotbal pe terenuri virane, din imprejurimile orasului Arad.

1890 – tot la Arad, pe terenul sportive din fata actualului liceu “Moise Nicoara”, au avut loc demonstratii practice tinute de medical stomatolog Iuliu Weiner, care a dus de la Londra prima minge de fotbal in tara noastra, precum si regulile jocului.

1893 – se consemneaza faptul ca echipe formate din elevi de liceu, jucau fotbal pe terenuri virane din jurul podului Mogosoaia din Bucuresti.

1895 – prof. Dimitrie Ionescu de la liceul “Gheorghe Lazar” din bucuresti a publicat pentru prima data in Romanai un regulament de fotbal. Deconsemnat ca regulamentul noului joc a fost editat inainte ca fotbalul sa fie cunoscut indeaproape.

1897-1898 – la Timisoara, au avut loc incercari de popularizare a fotbalului, cu ajutorul studentilor ce invatau in strainatate, mai ales la Budapesta si Viena. Ca urmare a raspandirii lui, presa din Arad a publicat regulamentul jocului.

1899 – date ale vremii sustin ca la 25 iunie, a avut loc la Timisoara, un joc official de fotbal, organizatorul acestui eveniment fiind profesorul de gimnastica Carol Muller. Data de 15 august 1899 reprezinta un punct de referinta in istoria fotbalului pe teritoriul tarii noastre. In acea zi, la orele 17 miercurea a avut loc primul meci oficial, desfasurat pe un teren marcat regulamentar, cu arbitrii si public, cu o durata de doua reprize a 45 minute, cu 22 de jucatori intre doua echipe apartinand “Societatii fotbalistilor din Arad”. La intrarea pe actualul stadion Astra-CFR din Arad, exista o placa aplicata, prin care se atesta ca pe acel teren s-a desfasurat primul joc official de fotbal pe teritoriul Romaniei. La 2 noiembrie la Arad a avut loc primul joc interorase, intre “Clubul Atletic Arad” si Politehnica Budapesta.

1900 – la 30 mai, apare la Arad, primul numar al ziarului sportiv local, care acorda spatiu apreciabil fotbalului.

1903 – are loc la Lugoj, in data de 19 iulie, jocul dintre echipa locala “Reuniune de sport” si echipa VRSET(Jugoslavia), joc consemnat in ziarul local “Drapelul”.

1904 – se formeaza prima echipa de fotbal in Bucuresti, sub denumirea de “Olimpia”.

1905 – la Oradea au avut loc jocuri cu echipe din Austro-Ungaria si Anglia.

1906 – la Ploiesti a luat fiinta o echipa compusa din lucratori romani si straini din interprinderi petroliere, denumita “Societatea Romano-Americana”. Incep sa se organizeze primele competitii in Bucuresti.

1910 – se infiinteaza “Clubul Atletic Oradea”(C.A.O.) si “Chinezul”, Timisoara echipe ce vor juca un rol important in fotbalul vremii.

Se inaugureaza la Cluj “Stadionul Orasului”, cu o capacitate de 12000 de locuri, situate pe locul actualului stadion municipal.

1912 – la Bucuresti s-a organizat un campionat inter scolar, cu participarea unor echipe de la marele licee “Mohai Viteazu”, “Gheorghe Lazar”, “Sfantul Sava” si “Matei Basarab”.

1915 – in Bucuresti, incepe sa se impuna un club puternic “Venus”.

1919-1920 – apar primele organisme care conduc si indruma activitatea fotbalistica:

– “Uniunea cluburilor de fotbal asociatie” la Bucuresti

– “Federatia sportive romana din Transilvania si Banat” la Cluj

– “federatia cluburilor de fotbal din Banat” la Arad

1921 – ca urmare a raspandirii fotbalului, are loc prima editie a Campionatului National, castigat de echipa “Venus” din Bucuresti.

1922 – Campionatu National a fost castigat de “Chinezul”, Timisoara echipa care va domina fotbalul nostru, castigand titlul national de 6 ori consecutiv. La 8 iunie, are loc debutul echipei nationale a Romaniei, cu prilejul unui joc Jugoslavia-Romania, disputat la Belgrad, incheiat cu scorul de 2-1(1-1) in favoarea tarii noastre.

1925 – la 1 noiembrie,se organizeza la Oradea,primul meci demonstrative intre doua ecchipe feminine.

1926 – echipa ‘Juventus’ din Bucuresti ,angajeaza primul antrenor strin din fotbalul romanesc, J. Hlavay(Ungaria) . La 9 mai.are loc inaugurarea primului stadion modern din capitala si din tara , A.N.E.F.

1928 – are loc primul Campionat National la care participa echipe de pe intreg cuprinsul tarii, (12 la numar). Titlul a revenit echipei ’Coltea’ Brasov. La 21 octombrie, se infiinteaza primul club profesionist de fotbal din Romania, “Ripensia” Timisoara. Echipa a fost contestata, inclusive de federatie, neputand sa participle la campionatul national decat in anul 1932.

1930 – se constitiue la Bucuresti, “Federatia Romana de Fotbal Asociatie” (F.R.F.A.) (16.02.1930) un pas foarte important in organizarea fotbalului nostru. Primul presedinte al federatiei a fost Aurel Leucuta, iar secretar Octav Luchide. A avut loc la Montevideo (Uruguay), prima editie a campionatului mondial de fotbal, la care a participat si echipa Romaniei. Deosebit de important este faptul ca tara noastra a fost prima din lume care s-a inscris la acest eveniment.

1931 – s-a desfasurat prima editie a Cupei Romaniei. Echipa nationala a Romaniei a Cupei Balcanice.

1932 – Campionatul National se desfasoara sistem divizie, cu 2 serii a cate 7 echipe. In data 1 iunie, la jocul intertari Romania-Franta, a asistat si fondatorul campionatului mondial Jules Rimet.

1933 – fotbalul trece pe primul loc in ierarhia disciplinelor sportive, peste 380 de sectii afilate la F.R.F.A., cu aproximativ 16000 de jucatori legitimate.

1934 – Romania participa la a doua editie a Campionatului Mondial(Italia)

1935 – se editeaza primul manual despre fotbal din Romania, cu titlul “Football, studio documentar si critic”, de dr. ing. Virgil Economu, carte pentru care autorului I s-a conferit “Medalia pentru merite sportive exceptionale”

1937 – apare primul numar al revistei “Football”, revista conceputa de scriitorul Camil Petrescu.

Prima participare romaneasca in Cupa Europei Centrale prin campioana tarii “Venus”, Bucuresti.

1938 – s-a desfasurat primul campionat national de juniori, castigat de formatia S.S.U.T.R. din Resita.

La a 9-a editie a Campionatului Mondial(Franta), jucatorul nostru N. Covaci a participat pentru a 3-a oara consecutive la un turneu final.

1940 – anul debut al echipei natioanale de juniori al Romaniei in intalniri internationale.

1948 – U.T.A. Arad castiga Campionatul si Cupa Romaniei. De remarcat golaverajul, echipei ardelene, 129-21, record ce se pastreaza si astazi golgheterul campionatului, ardeleanul Ladislau Bonyhadi, a marcat 49 de goluri. La 14 mai a luat fiinta Clubul sportive “Dinamo” Bucuresti ce va deveni una dintre cele mai puternice romanesti.

1953 – s-a inaugurat la 2 august, stadionul “23 august” actualul stadion national, cu o capacitate de 70000 de locuri.

1954 – echipa Romaniei castiga Jocurile Mondiale Universitare, desfasurate la Budapesta.

1955 – are loc prima participare a echipei nationale de juniori la “Turneul U.E.F.A.”.

1956 – prima participare romaneasca in Cupa Campionilor Europeni, cu echipa “Dinamo Bucuresti”.

1962 – echipa nationala de juniori castiga “Turneul U.E.F.A.”, desfasurat in tara noastra.

1963 – cu prilejul jocului de campionat “U” Cluj – “Dinamo” Pitesti, isi face debutul in divizia A, la doar 15 ani jucatorul Nicolae Dobrin, unul din cei mai buni fotbalisti romani a tuturor timpurilor.

1970 – a avut loc istorica eliminare a detinatoarei C.C.E. si a Cupei Internationale Feyenoord Rotterdam, de catre U.T.A. Arad in turul intai al C.C.E.

1975 – la Paris i s-a decernat jucatorului Dudu Georgescu de la Dinamo Bucuresti trofeul “Gheata de Aur”, o ferit de revista “France football”, golgheterul Europei.

1981 – reprezentativa Romaniei se claseaza pe locul 3 la Campionatul Mondial de juniori desfasurat in Australia iar jucatorul Romulus Gabor primeste “Balonul de Aur”, oferit celui mai bun jucator al turneului.

Scurt istoric al jocului de fotbal în oraşul Suceava

Activitatea fotbalistică a căpătat amploare la Suceava în anii ’50, odată cu înfiinţarea echipei Flamura Roşie Burdujeni. După o perioadă în care a purtat mai multe titulaturi – Progresul, Victoria, Dinamo, Viitorul sau Chimia – a apărut şi prima perfor-manţă mai notabilă. La sfârşitul sezonului 1965-1966, Chimia Suceava obţinea dreptul de a evolua în de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării. Până în anii ’75, când echipa se numea deja CSM Suceava, fotbalul nostru s-a zbătut în anonimatul diviziilor B şi C.

Beneficiind de un lot valoros, cu nume ca Avădanei, Prepeliţă, Neacşu, Grosaru, Petrescu, Voinea, Stana, Căldăruş, Radu, Pantelemon sau Chiriţă şi antrenori de prestigiu – Costică Rădulescu, Robert Cosmoc, Puiu Ionescu, Vasile Simionaş sau Ion Sdrobiş – CSM-ul a devenit o echipă cu pretenţii în divizia a II-a, fiind abonată an de an la primele poziţii ale clasamentului.

1987 – anul promovării

Parcursul formaţiei CSM Suceava a culminat cu promovarea în Divizia A, la finalul sezonului 1986-1987, după un campionat foarte bun, în care sucevenii s-au duelat cu Politehnica Iaşi, moment despre care „bătrânii” îşi amintesc cu plăcere. „În returul acelui campionat, echipa a jucat foarte bine, câştigam meciurile la 3-4 goluri diferenţă. Adversarii veneau la Suceava cu gândul de a nu primi multe goluri”, spune fostul atacant Radu Caşuba, acum antrenor în Liga a IV-a.

Din lotul de atunci au făcut parte: Alexa, Bucur, Găluşcă, Ovidiu Ciobanu, Ungureanu, Butnaru, Radu, Breniuc, Gafencu, Buliga, Mulţescu, Dîrman, Mucileanu, Liviu Goian, Susanu, Fl. Stoica, Murariu, Stoica, State, I. Popa, P. Grigore, Caşuba, Sfrijan, Păiuş, V. Mucileanu.

Un moment deosebit trăit de fotbalişti a fost la meciul disputat la Iaşi, în care se juca, practic, promovarea. Pe un stadion arhiplin, cu 20.000 de suporteri, CSM-ul a învins cu 1-0, obţinând „biletele” pentru Divizia A. „Când am ieşit la încălzire şi am văzut că trei sferturi din oamenii prezenţi la meci se ridică în picioare pentru a ne saluta, ne-am dat seama că nu aveam cum pierde acel meci. Am câştigat, iar, la întoarcerea spre Suceava, ne-am întâlnit cu sute de maşini pline de suporteri care sărbătoreau promovarea noastră. A fost unul dintre cele mai plăcute momente ale carierei mele” – îşi aminteşte Florin Cristescu, actualul antrenor secund al Cetăţii Suceava.

Fostul tehnician al Cetăţii Ion Radu a pus şi el umărul la intrarea în prima ligă, chiar dacă nu a mai apucat-o în teren. „În anul promovării eram ultimul dintre jucătorii mai vechi ai CSM, toţi ceilalţi se retrăseseră. La finalul turului am decis să mă retrag şi eu, pentru că mă simţeam stingher printre cei mai tineri. La Suceava era deja un nou val de fotbalişti: Caşuba, Cristescu, Buliga, Păiuş şi Gafencu, nişte jucători foarte promiţători la acel moment”, o spune cu regret Ion Radu.

Debutul în primul eşalon a fost unul fericit pentru suceveni, 3-1 pe teren propriu cu FC Braşov şi 2-2 în prima deplasare, la Bucureşti, cu Sportul Studenţesc. După două etape, CSM era pe locul 4, în urma granzilor Dinamo, Steaua şi FC Argeş. „După meciul de la Sportul, toate formaţiile şi-au luat măsuri. Dacă la început eram văzuţi ca o echipă modestă, de periferie, după egalul din deplasare am arătat că putem face faţă primului eşalon” (Radu Caşuba). Cu toate că echipa juca bine, au urmat o serie de rezultate mai puţin bune, iar CSM-ul ajungea, la mijlocul turului, în a doua jumătate a clasamentului. „Trebuie spus că am avut neşansa de a juca în primele etape cu echipele „dinamoviste”: SC Bacău, Flacăra Moreni, Victoria, formaţii care se „învârteau” în jurul lui Dinamo. Am fost puţin frustraţi din acest punct de vedere. Nici arbitrajele de care am beneficiat nu au fost tocmai corecte. De exemplu, la Moreni, am luat gol din 11 metri deşi faultul se făcuse la o distanţă de 20-25 de metri. Acasă cu Victoria am primit gol la o fază în care mingea ieşise cu un metru în out, iar Ionel Augustin a continuat faza şi Dragnea a marcat. Apoi, tot acasă, cu Bacăul, am făcut iar un meci bun, dar ni s-a refuzat cel puţin un penalti. Au fost multe asemenea meciuri în care nu era suficient să jucăm bine pe teren”, îşi aminteşte Florin Cristescu.

La sfârşitul turului de campionat CSM Suceava era pe locul 15, urma pregătirea de iarnă şi lupta pentru evitarea retrogradării.

În retur, CSM Suceava a avut evoluţii bune, dar a fost „pândită” de ghinion la unele meciuri. Unul dintre momentele importante ale părţii a doua a campionatului 1987-1988 a fost partida pierdută cu 0-1, pe „Areni”, cu Universitatea Craiova. „Înfrângerea cu Craiova, care era o forţă pe atunci, a fost momentul cheie spre drumul retrogradării. Deşi am jucat bine, în faţa unui public entuziast, am pierdut datorită unui gol marcat de Mănăilă. După acest rezultat a urmat o cădere psihică a jucătorilor, la care s-au adăugat măsurile luate de conducerea clubului, după meciul cu Oţelul Galaţi, în care am luat bătaie din nou” spune Ovidiu Murariu, unul dintre cei mai tineri componenţi de atunci ai echipei. Acum Ovidiu Murariu este antrenor principal la Juventus Fălticeni.

Cu toate acestea, retrogradarea putea fi evitată dacă nu ar fi existat jocurile de culise generate de prea tolerata echipă a Scorniceştilor, localitatea natală a lui Ceauşescu. „Dacă rezulta-tele ar fi fost cele corecte şi normale, la finalul turului FC Olt Scorniceşti trebuia să piardă un joc la masa verde pentru că a folosit un jucător suspendat. Dacă se întâmpla aşa, noi jucam cu totul altfel meciul cu Corvinul Hunedoara şi poate nu mai retrogradam”, crede Florin Cristescu.

Cine nu era cu Steaua sau cu Dinamo nu avea nici o şansă în prima ligă .

Meciurile cu Steaua sau Dinamo stârnesc emoţii în rândul foştilor jucători suceveni. „Partidele cu echipele susţinute de regimul comunist aveau o tentă aparte. Când am jucat cu Steaua, care reprezenta 80% din echipa naţională, ne-a fost puţin frică la început şi a intervenit un moment mai delicat, pentru că naţionala României avea după trei zile un meci pentru calificări la Campionatul European. La pauză a venit un oficial la noi în vestiar şi ne-a spus să avem grijă să nu accidentăm vreun jucător stelist. Am jucat şi noi aşa cum am putut. Aveam stadionul arhiplin. Partidele se disputau de la ora 17, dar oamenii veneau cu trei ore înaintea începerii jocului”, spune Victor Găluşcă.

Pentru Ovidiu Murariu, cel mai frumos moment a fost meciul cu Steaua, care a consemnat şi debutul său, la numai 20 de ani, în Divizia A. „La Steaua jucau Iovan, Bumbescu, Lăcătuş, Majea-ru, Piţurcă. Era campioana Europei şi a însemnat mult pentru mine să debutez într-un astfel de meci”, îşi aminteşte fostul mijlocaş.

În ultima etapă în Divizia A, disputată pe teren propriu, CSM a învins cu 3-0 Petrolul Ploieşti, dar sucevenii au retrogradat în aplauzele suporterilor. Fotbaliştii pregătiţi de Vasile Simionaş şi Ion Buzoianu au primit la finalul meciului aprecierea celor 10.000 de spectatori veniţi pe Areni, care i-au iubit şi au înţeles că, dacă depindea numai de fotbal, se putea mai mult. „Am retrogradat poate din cauza unei proaste organizări a conducerii clubului, chiar dacă în componenţa lui erau şi oameni capabili. Preşedintele Constantin Alexa, unul dintre cei mai buni preşedinţi de club pe care i-a avut Suceava, a avut merite deosebite pentru întreg sportul sucevean. Regretul cel mai mare este că am jucat numai un sezon în prima divizie. Păcat, pentru că aveam echipă bună, cu care puteam fi între primele 7-8 şi să punem probleme formaţiilor de top”, spune fundaşul echipei din ‘87, Cristescu.

De aceeaşi părere a fost şi Victor Găluşcă: „CSM Suceava nu a fost orientată bine în acel campionat. Trebuia să fii ori cu Steaua, ori cu Dinamo ca să răzbaţi. Noi nu am mers cu nimeni şi asta cred că a fost cea mai mare greşeală”.

La 20 de ani de la cea mai mare performanţă a fotbalului nostru local, echipa-fanion a judeţului a ajuns în Liga a III-a. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât la Suceava a fost întotdeauna un public iubitor de fotbal. Acum cu toţii trebuie să ne consolăm cu ideea că prezentul fotbalistic este sumbru şi, tocmai de aceea, generaţia ’87 îşi merită tot respectul pentru ce a realizat.

CURS 3

DESCRIEREA JOCULUI DE FOTBAL

Fotbalul este un joc sportiv colectiv, care se desfăşoară pe un teren special amenajat, cu dimensiuni limitate (lungimea între 90-120m si lăţimea între 45-90m) având la cele două capete 2 porţi de dimensiuni si formă specifică, prevăzute în regulamentul de joc.

Jocul se desfăşoară cu o minge confecţionată special, în greutate de 396-453 gr. şi o circumferinţă de 68-71 cm.

Durata jocului este de 90 min. împărţite în 2 reprize de 45 min. cu o pauză între ele de 15 min.

Fiecare echipă trimite în teren 11 jucători (10 jucători de câmp şi un portar), ceilalţi jucători înscrişi pe foaia de arbitraj constituind jucătorii de rezervă, schimbările de jucători urmând a se efectua în condiţiile prevăzute de regulamentul de joc.

Scopul jocului îl constituie înscrierea, marcarea în condiţii regulamentare a cât mai multe goluri, prin trimiterea mingii în poarta adversă, împiedicând totodată pe adversari să realizeze acelaşi obiectiv. Jocul va fi câştigat de echipa care va introduce de mai multe ori mingea în poarta adversă.

1n vederea realizării scopului jocului, componenţii celor două echipe utilizează în limitele prevederilor regulamentului, o serie întreagă de acţiuni de joc specifice, individuale şi colective. Acţiunile de joc se desfăşoară în condiţii de colaborare cu coechipierii şi de adversitate cu componenţii echipei adverse. Acţiunea de joc reprezintă un complex de procedee tehnice – tactice, folosite raţional şi conştient în scopul realizării unei sarcini parţiale ale jocului.

Pentru a asigura eficienţa acţiunilor proprii, precum si pentru prevenirea şi evitarea succesului acţiunilor adversarului, componenţii fiecărei echipe îşi organizează şi coordonează reciproc acţiunile, în funcţie de cele 3 faze fundamentale ale jocului: atacul, apărarea şi recuperarea. Acţiunile de joc se efectuează în condiţiile unei mari varietăţi ds mişcări, care fac ca solicitările să se caracterizeze prin lipsă de uniformitate, în decursul jocului, jucătorii depun un anumit efort, care este complex şi diversificat. Cunoaşterea caracteristicilor efortului în joc constituie unu! din criteriile care stau la baza metodicii antrenamentului.

Nu trebuie să limităm însă descrierea jocului de fotbal, conţinutul său doar la acţiunile de joc.

Pentru a da jocului un caracter organizat, fiecare component al echipei are funcţii şi sarcini precizate în baza cărora acţionează conştient, în anumite zone ale terenului, cu o anumită pondere în atac sau apărare. Funcţiile şi sarcinile fiecărui jucător, zonele de acţionare, dinamica jocului, sunt stabilite de sistemul de joc adoptat.

Jocul de fotbal cuprinde o serie întreagă de aspecte de ordin tehnic, tactic, fizic, psihologic, a căror cunoaştere condiţionează şi fundamentează ştiinţific metodica antrenamentului.

Jocul de fotbal are un pronunţat caracter emoţional. Diversitatea aspectelor psihologice ale jocului, contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii umane.

Fotbalul, din punct de vedere al celor ce participă la acest fenomen, este un joc sportiv, mijloc de întărire a sănătăţii, este o ştiinţă pentru profesioniştii ce practică acest sport şi este o artă, pentru marea masă de spectatori, ce urmăresc unul din cel mai instabil, ca prognoză, spectacol sportiv.

CARACTERISTICILE JOCULUI DE FOTBAL

Caracteristicile principale ale jocului de fotbal, care reies din caracteristicile generale ale jocurilor sportive sunt:

  • existenţa unui obiect de joc

  • întrecerea complexă între două echipe

  • regulament de joc unitar si obligatoriu

  • prezenţa arbitrajului

  • delimitarea duratei jocului

  • standardizarea inventarului de joc (mingi,echipament) şi a dimensiunilor terenului

  • existenţa unei tehnici şi tactici specifice jocului

  • caracterul organizat al competiţiilor(sisteme competiţionale)

  • structuri organizatorice ale activităţii pe plan naţional si internaţional

  • existenţa unei teorii şi metodici a antrenamentului

  • existenta spectacolului sportiv.

Jocul de fotbal este o activitate organizată, o formă specifică de manifestare şi practicare a exerciţiului fizic. Practicanţii (jucătorii) sunt constituiţi în două echipe, aflate în raport de adversitate, raport determinat de întrecerea prin luptă în vederea obţinerii victoriei, cu ajutorul obiectului de joc (mingea), manevrat conform unor reguli precise şi unice.

Unul din atributele principale ale jocului îl constituie dinamismul. Specific jocurilor sportive, această caracteristică devine mai evidentă în fotbal, ca urmare a bogăţiei de acţiuni motrice, diverse şi neprevăzute, unele cu aspecte de unicat, care se derulează în timpul jocului. Jocul de fotbal solicită în mare măsură manifestarea factorului fizic prin alternanţa variată şi spontană a eforturilor maximale, submaximale şi medii, în regim de calităţi motrice, cu momente de întrerupere – refacere inegale şi frecvent incomplete. În fotbal calităţile motrice de bază şi specifice acţionează în fiecare mişcare într-o ordine pe care o putem stabili cu mai puţină exactitate. În ceea ce priveşte calităţile motrice, se evidenţiază o predominanţă a rezistenţei, corelată cu celelalte calităţi motrice. Eforturile ridicate, solicitate de pregătire şi joc au efecte cumulative globale din punct de vedere motric si morfofuncţional. Aceste eforturi reclamă o selecţie riguroasă a tipurilor somatice adecvate acestui joc.

Volumul general de efort dinamic depus pe durata jocului este considerabil. Acesta cuprinde:

  • 5-14 km alergare

  • 100-170 acţiuni în efort maximal şi submaximal

  • 60-80 contacte – dueluri cu adversarul

  • numeroase alte acţiuni fizice (sărituri, căderi, schimbări de direcţie).

O altă caracteristică a jocului de fotbal o constituie aciclicitatea din punct de vedere tehnic. Fotbalul este jocul sportiv cu un bogat fond de elemente şi procedee tehnice a căror perfecţionare stimulează dezvoltarea continuă a măiestriei sportive şi a jocului. Acest fond tehnic oferă posibilităţi de adaptare a tehnicii la particularităţile individuale ale jucătorilor. Analizând conţinutul tehnic al jocului, remarcăm existenţa următoarelor elemente constitutive:

  • elemente şi procedee tehnice

  • acţiuni tehnice (algoritmi tehnici).

Eficacitatea actului tehnic este dependentă de :

gradul de perfecţionare şi automatizare a elementelor şi procedeelor tehnice

capacitatea de gândire si creativitate a jucătorilor.

Complexitatea desfăşurării jocului, solicită însuşirea întregului arsenal de elemente şi procedee

tehnice.

Evoluţia jocului a determinat şi determină o evoluţie a tehnicii, sub aspectul conţinutului şi dinamicii sale. Cu alte cuvinte, actul tehnic, gestul tehnic s-a intelectualizat, ca urmare a dezvoltării jocului.

Cerinţele jocului impun folosirea raţională, oportună, eficace şi sigură a bagajului tehnic, în condiţiile concrete ale jocului. Apare astfel noţiunea de tehnică de joc- abilitatea de a aplica creator şi multilateral, cu indici sporiţi de eficienţă, a capacităţilor tehnice, suportând criza de timp şi de spaţiu, precum şi atacul adversarului. Cu toate că se apreciează că aspectele fizice şi tehnice au atins limite foarte înalte, ele tind să îmbrace forme tot mai complexe de exprimare, datorită tacticii jocului, elementul de progres la ora actuală, în jocul de fotbal, cele mai tranşante modificări au apărut la nivelul tacticii, aceasta într-o accentuată corelaţie cu ceilalţi factori ai jocului.

Aplicarea concretă a elementelor tehnice, a acţiunilor tehnice, în situaţiile reale ale jocului se înscrie în sfera tacticii jocului. Fotbalul este jocul sportiv cu situaţii complexe de acţiune şi interacţiune. Pentru a se derula jocul, componenţii celor două echipe execută acţiuni individuale şi colective specifice, denumite acţiuni de joc. Aceste acţiuni se desfăşoară în condiţii corelative :

  • de asociere – colaborare cu coechipierii

  • de opoziţie – conflict, de adversitate.

Aceste acţiuni se desfăşoară rapid, cu participarea unui număr relativ mare de jucători, imprimând jocului o notă de spectaculozitate, mereu inedită. Elementele şi interacţiunile tactice valorifică componentele pregătirii fizice şi tehnice, orientându-le pe căi raţionale şi adecvate. Exprimarea tactică individuală şi colectivă este condiţionată de :

  • complexitatea conduitelor tactice propuse

  • viteza de derulare a acestora

  • suportul tehnic necesar actului tactic

  • încărcătura fizică reclamată

  • reacţia de răspuns a partenerilor şi a adversarilor

Tactica a difuzat foarte mult în elementele şi acţiunile tehnice. Fiecare gest tehnic are un substrat tactic. Stadiului tactic atins de fotbalul actual îi este caracteristic gradul tot mai crescut de integrare colectivă. Tactica parcurge un proces de esenţializare a unor elemente şi acţiuni tactice,
determinând o creştere a eficacităţii jocului. Comportamentul tactic relevă o îmbinare a actului tactic spontan, predominant individual, cu cel impus, de natură colectivă. Aceasta impune evaluarea cât mai precisă a raportului dintre libertatea de opţiune şi conformismul tactic. Comportamentul tactic are un caracter adaptiv şi creator, urmărind atingerea scopurilor propuse. Multitudinea aspectelor tactice ale jocului atestă complexitatea acestuia, rolul deosebit de important al tacticii în obţinerea succesului sportiv.

O caracteristică importantă a jocului o constituie tendinţa de universalism tehnico – tactic. Participarea activă la cele trei momente ale jocului, solicită şi stimulează multilateralitatea pregătirii jucătorilor. Universalismul tehnico-tactic facilitează eliberarea jucătorilor din constrângerile postului, funcţiei de bază şi preluarea opţională a deciziilor şi acţiunilor în zone de teren tot mai mari ca suprafaţă. Specializarea pe posturi se grefează pe un fond bogat de pregătire multilaterală, la care se adaugă un supliment de abilităţi tehnice si tactice.

Jocul de fotbal se caracterizează si printr-o intensă participare psihică, în fotbalul contemporan, lupta pentru victorie este mai acerbă ca altă dată. Jocul oficial, competiţia, are o foarte mare încărcătură emoţională, care duce sistemul psihocomportamental în stare limită, în acest context, trebuie valorificată personalitatea jucătorilor, starea psihică influenţând randamentul acestora. Atât jocul, cât şi antrenamentul, generează stări psihice şi comportamente a căror cunoaştere şi reglare sunt indispensabile. Apartenenţa la o echipă impune un complex de atitudini şi conduite de colaborare, de întrajutorare, de comportament adecvat la riposta adversarului. Problema majoră a comportamentului jucătorului o constituie derularea cu succes a situaţiilor concrete ale jocului. Pentru aceasta se instrumentează cu elementele şi acţiunile de ordin tehnic si tactic, pe fondul unor capacităţi fizice acumulate, dar şi de capacităţi psihice şi ele rezultat al pregătirii, în scopul obţinerii unei concentrări maxime şi a unei supermotivaţii, fotbalul solicită o solidă construcţie psihologică.

Caracteristic jocului de fotbal este şi existenţa unei teorii dezvoltate. Aceasta conţine noţiunile fundamentale din domeniu, sistemul metodelor şi principiilor de antrenament, orientările metodologice, etc.

Aceasta permite studierea influenţelor fotbalului asupra personalităţii precum şi perfecţionarea continuă a teoriei şi metodicii jocului la toate nivelele de performanţă. Conţinutul bogat al jocului, posibilităţile practice de organizare şi perfecţionare individuală si colectivă, constituie premize favorabile pentru dezvoltarea continuă a teoriei acestui joc sportiv.

VALOAREA FORMATIVĂ A JOCULUI DE FOTBAL

Fotbalul reprezintă o formă specifică de manifestare şi practicare a exerciţiului fizic ce stimulează valorile biologice şi spirituale ale omului. .

Ca şi celelalte jocuri sportive, fotbalul are un pronunţat caracter formativ, cumulând efectele sanogenetice şi sanotrofice ale sportului în general cu influenţele educative ale jocului. Fotbalul cointeresează în mişcare toate segmentele corpului. Predominanţa aciclicităţii specifice tehnicii jocului determină solicitări şi efecte selective şi cumulative din punct de vedere morfo-funcţional. Varietatea de mişcări executate cu şi fără minge determină o dezvoltare fizică armonioasă, în cadrul unor limite stabilite ştiinţific. Influenţa pozitivă a jocului de fotbal asupra dezvoltării fizice constituie un prim aspect al valorii formative a acestuia.

Foarte importantă este influenţa jocului de fotbal asupra motricităţii, a dezvoltării calităţilor motrice sub aspecul lor general şi specific. Referitor la motricitatea solicitată şi dezvoltată, caracteristică acţiunilor de joc, putem spune că aceasta contribuie decisiv la dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi specifice.

Legat de valoarea formativă, în ceea ce priveşte calităţile motrice, menţionăm influenţele pe care le exercită practicarea jocului de fotbal. Rezistenţa (calitate motrică dominantă) constituie fondul pe care se manifestă celelalte calităţi motrice, conferind acestora posibilitatea de a fi integrative, de a constitui ceea ce denumim regim de manifestare. Prin structura sa, fotbalul dezvoltă rezistenţa atât pentru condiţii aerobe cât şi anaerobe, o rezistenţă în regim de viteză-forţă şi îndemânare tehnică, în condiţii de luptă corporală. Viteza se dezvoltă sub toate formele de manifestare (reacţie, repetiţie, deplasare, şi execuţie). Fotbalul dezvoltă mai ales cuplul viteză-forţă (forţă explozivă – detentă), prezent în toate acţiunile de joc. îndemânarea se dezvoltă prin dinamismul caracteristic şi necesar deprinderilor tehnico-tactice. Acestea presupun, dar si dezvoltă o coordonare neuromusculară de mare fineţe şi precizie. Derularea acţiunilor de joc în condiţii de adversitate, de viteză şi forţă foarte diversificate, de puternică încordare fizică şi psihică, determină o mare capacitate de autoconducere şi autoreglare a jucătorului în funcţie de situaţiile spontane ivite în joc.

Aspectului morfologic al valorii formative a fotbalului i se adaugă influenţa asupra marilor funcţiuni ale organismului (circulaţia, respiraţia, etc.). Practicarea sistematică a fotbalului asigură un nivel funcţional optim, determinat de gradul de antrenament, care se obţine şi apoi se menţine prin activitate continuă. Fotbalul specializează dezvoltarea morfologică şi funcţională şi o transformă într-o resursă biologică de mare însemnătate pentru obţinerea unui randament superior, condiţie impusă de practicarea fotbalului competiţional. Realizarea caracterului formativ are ca efect formarea şi utilizarea creatoare a experienţei motrice proprii.

În privinţa calităţilor psihice, fotbalul contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii. Prin dezvoltarea spiritului de colectiv, de colaborare şi întrajutorare reciprocă, contribuie la integrarea socială a tânărului. Spiritul de organizare şi disciplină sunt educate prin acceptarea disciplinei de antrenament şi în afara iui. Trebuie pusă în evidenţă contribuţia fotbalului la dezvoltarea iniţiativei, a combativităţii, a voinţei necesare învingerii greutăţilor. Jocul solicită analizarea situaţiilor, compararea lor şi elaborarea de concluzii practice, cu maximă rapiditate, concluzii ce se transformă în secvenţe de joc. Aceasta este contribuţia fotbalului la dezvoltarea unei gândiri practice. Toate aceste procese de gândire, în afară de rapiditate, se caracterizează şi prin corelarea situaţiilor analizate, dezvoltând atenţia distributivă şi capacitatea de anticipare a evenimentelor din teren. De remarcat că toate aceste procese de gândire, precum şi materializarea acestora în acţiuni concrete de joc, se derulează în condiţii de puternică tensiune fizică si afectivă.

Dacă adăugăm celor expuse şi caracteristica de recreativitate şi agrement, putem avea tabloul complet al valenţelor formative ale practicării jocului de fotbal, Datorită acestor calităţi, a valorii lor, fotbalul se constituie ca un valoros mijloc de influenţare simultană a tuturor laturilor educaţiei şi de cultură sportivă.

Această sumă de influenţe si efecte pozitive şt multilaterale explică motivaţional larga răspândire şi popularitate a fotbalului.

CURS 5

TENDINŢE ACTUALE Şl PERSPECTIVE ÎN PRACTICA FOTBALULUI DE PERFORMANTĂ

Fotbalul actual, tot mai legat de ştiinţă şi tehnologie, cu o organizare complexă şi dinamică, de natură neliniară, necesită o înţelegere lucidă a caracterului supraorganizat al jocului.

Continua creştere a măiestriei jucătorilor şi echipelor, ca efect direct al tehnologiei de pregătire riguros ştiinţifice, a determinat numeroase modificări în orientarea fotbalului de performantă. Cunoaşterea acestor modificări este absolut necesară în stabilirea unei strategii generale şi speciale, care să aibă ca finalitate elaborarea modelului prestaţiei individuale şi colective. Vom enumera în continuare câteva caracteristici şi tendinţe în evoluţia domeniului, ce privesc jucătorul, jocul oficial, procesul de antrenament şi cadrele de specialitate.

JUCĂTORUL:

  • aptitudini de autoreglare a conduitei motrice, de utilizare eficientă a experienţei motrice proprii

  • capacitate de efort foarte înaltă, exprimată prin excelente calităţi motrice şi o pregătire funcţională corespunzătoare, necesară cumulării şi integrării celor 3 funcţii; – defensivă

– creator – constructivă

– de finalizare

multilateralitate a deprinderilor tehnice, cu evoluţie spre virtuozitate şi creativitate. Cea mai pregnantă tendinţă în sfera tehnicii, este abilitatea de a aplica din mozaicul de variante tehnice, pe cea considerată optima, în situaţiile de joc date.

  • abilitatea tehnică este subordonată vitezei

  • supercompetiţiile solicită si formează jucători superdotaţi din punct de vedere al:

=> pregătirii fizice

=> dexterităţi i tehnico-tactice

=> construcţiei psihologice. Aceste elemente se realizează printr-o muncă de creaţie ce vizează latura cantitativă, dar mai ales cea calitativă.

• capacitate de armonizare a intenţiilor individuale cu interesele acţiunii colective, valorificând resursele proprii de creativitate în contextul jocului.

JOCUL:

  • tendinţa de dispariţie treptată a elementelor statice şi discontinue în desfăşurarea jocului, rezultat a! extinderii zonelor de acţionare ale jucătorilor, a frecvenţelor interferări ale posturilor şi liniilor

  • preocupare sporită pentru posesia si conservarea mingii

  • tendinţe de mărire conştientă a ritmului de joc, pentru a dobândi superioritate în disputa cu adversarul

  • interes pentru automatisme în construcţie, prefinalizare şi finalizare, ducând la conştientizarea relaţiilor de joc

  • rolul major al zonei a 2-a, mediane, în asigurarea caracterului coerent şi echilibrat al construcţiei jocului

  • predominanţa atacului rapid şi a contraatacului, în defavoarea atacului poziţional

  • valoarea generală a defensivei în creştere, prin trecerea de la variantele apărării parţiale, la defensiva totală, in care sunt angrenaţi toţi jucătorii

  • predominanţa formelor combinate în defensivă.

PROCESUL DE ANTRENAMENT :

  • elaborarea planurilor integrale de antrenament reclamă înţelegerea mutaţiilor apărute în fotbalul actual precum şi valorificarea experienţei acumulate în planul asistentei ştiinţifice a procesului de pregătire

  • conţinutul procesului de pregătire este direct condiţionat de exigenţele competiţiilor, care sunt mult mai complexe în prezent, comparativ cu un trecut nu prea îndepărtat, datorită saltului calitativ realizat în evoluţia jocului

  • crearea condiţiilor de joc – cerinţă ce trebuie aplicată pe întreg traseul metodologic al pregătirii, cu referire la toţi factorii antrenamentului

  • elaborarea precisă a modelului de joc şi a modelelor operaţionale uzitate în tehnologia instruirii

  • trierea şi selecţionarea metodelor şi mijloacelor de antrenament, ţinând cont de conexiunea solicitare – utilitate

  • precizarea în conţinutul programelor de antrenament (cicluri, etape), a unor cerinţe obligatorii, pe factorii antrenamentului

  • procesul de antrenament trebuie neapărat completat cu un proces individual si individualizat de pregătire

  • integrarea în conceptul actual de antrenament a educaţiei sportive.

CADRELE DE SPECIALITATE

  • antrenorul este principalul factor de conducere şi decizie a activităţii colective. Misiunea acestuia devine mai complexă, incluzând şi o seamă de elemente creative.

  • cumularea experienţei cu vasta cultură de specialitate, de neînlocuit în globalitatea pregătirii şi a competiţiei

  • valoarea acestora este dependentă de modul în care pot investiga jocul, ca apoi să-l poată transpune în procesul de antrenament.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web