Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Teroristii din 89, controlati de la Moscova

in Istorie

Comandantii Armatei Rosii au transmis “teroristilor” care actionau in Romania in decembrie 1989 ordinul de incetare a focului, pentru ca “tinta” fusese anihilata. Viceamiralul Stefan Dinu, seful DIA, dezvaluie cum seful Marelui Stat Major rus le-a trantit telefonul in nas romanilor si cum lui Ceausescu i s-a dus insulina inainte de proces, pentru a nu intra in coma diabetica.

Dupa cum se stia, s-au facut multe speculatii in legatura cu un presupus ajutor militar cerut URSS de conducerea provizorie a Romaniei, formulare falsa, o denaturare premeditata a ceea ce s-a solicitat.

Romanian_Revolution_1989_Demonstrators

STEFAN DINU
Viceamiral

Inainte de a incerca reabilitarea adevarului in aceasta privinta, vreau sa reamintim cateva schimbari ce au avut loc incepand cu 1985 in politica externa sovietica. Una dintre cele mai apreciate schimbari a fost renuntarea la politica de forta si amenintarea cu forta, la linia dura in relatiile internationale. In acelasi timp, s-a dat o larga dezvoltare relatiilor de cooperare economica, tehnico-stiintifica, bazate pe avantaje reciproce.

Prin urmare se putea concluziona ca reformele din Uniunea Sovietica, incepute in 1985, au avut ca efect inclusiv renuntarea la solutiile militare in raporturile cu aliatii din tratat, astfel ca dupa opinia mea, Uniunea Sovietica nu numai ca nu pregatea nici o interventie, militara, dar nici daca am fi cerut-o noi ea nu ar fi recurs la aceasta solutie.

Telefon la Moscova

Revenind la presupusa cerere a „ajutorului militar sovietic“, analiza datelor vremii demonstreaza ca nu era vorba de o cerere propriu-zis, ci doar de o sondare a opiniei sovietice intr-o problema concreta, precisa, „Terorismul“, facuta in disperarea neputintei noastre in confruntarea cu acel inamic nevazut, dar care lovea de pretutindeni.

Concret, faptele s-au derulat astfel: dupa o noapte de confruntare cu teroristii, spre amiaza zilei de 23 decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, loctiitorul sefului Marelui Stat Major, i s-a cerut ca, prin legaturile militare existente, sa puna intrebarea Statului Major General sovietic „daca s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar impotriva teroristilor“. Pentru aceasta legatura telefonica a fost solicitat col. Mircea Dumitru, cunoscator al limbii ruse, legaturile avand loc din Cabinetul MApN, in prezenta mai multor persoane din organul provizoriu de conducere creat cu o zi mai inainte. La capatul celalalt al firului a raspuns generalul Moiseev, seful Statului Major General sovietic. La intrebarea pusa, acesta a raspuns fara ezitare: „O asemenea problema poate fi discutata numai la nivelul guvernelor“, convorbirea luand sfarsit neasteptat de repede.

Mai cunoastem ca pana dupa-amiaza aceleiasi zile n-a mai aparut nici o reactie nici din partea rusa, nici din partea romana, pana cand generalul Gusa, sesizat probabil de cineva, l-a chemat pe col. Mircea in biroul sau, unde eram generalul Eftimescu si cu mine, ordonandu-i sa-l sune pe generalul rus Moiseev si sa-i transmita ca „el, generalul Gusa, in calitate de sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane, declara ca nu a cerut si nu va cere nici un ajutor militar sovietic“. Din spusele col. Mircea rezulta ca generalul rus ar fi vrut sa mai spuna ceva, dar brusc parca s-a razgandit, inchizand telefonul.

„Dezinteresul“ rusilor

O analiza obiectiva in contextul confruntarilor din acele momentul cu teroristii ne-ar conduce in mod logic la urmatoarele concluzii:

In primul rand rezulta limpede ca ideea consultarii StMG rus in problema teroristilor era o sugestie colectiva a celor care au constituit cu o seara inainte o conducere provizorie, la care s-a ajuns intr-o situatie disperata, dar ea se limita la o intrebare, la un sondaj pentru a se sti daca ei, sovieticii, dispun de echipaje si tehnici de lupta antiterorista, care la o eventuala cerere sa ne vina in ajutor. Daca s-ar fi urmarit obtinerea pe ascuns a unui ajutor militar sovietic, logic, din cei prezenti in noul organ s-ar fi gasit cativa buni cunoscatori ai limbii ruse care puteau sa se adreseze direct Moscovei.

Retine atentia totodata atitudinea generalului Moiseev, de fapt a conducerii militare sovietice, care dovedeau un dezinteres fatis fata de problema ridicata de romani. Era de mirare cum conducerea militara rusa, care alta data se foloseau de orice pretext pentru a recurge la solutii militare, de aceasta data, cand ocazia s-a ivit, ei ramaneau indiferenti. Doua motive puteau explica acest dezinteres:

Primul motiv putea fi acela ca romanii n-au formulat o cerere concreta, ci doar tatonau posibilitatile unui ajutor, in plus, facandu-se greseala de a bate la usa unui organism fara putere de decizie.

Al doilea motiv, poate cel mai important, era acela ca Statul Major General sovietic nu era strain de prezenta grupurilor ce desfasurau la noi actiuni de tip terorist sau de diversiune aeriana si radio-electronica.

Dupa opinia mea, solutia la adresa terorismului de la noi se afla, e drept, tot la mana conducerii politico-militare sovietice, eventual si a altor aliati cu care se coopera, dar nu prin aducerea de unitati militare rusesti, ci pur si simplu prin transmiterea semnalului de incetare a actiunii acelor grupuri neidentificate.

Semnificativa, in acest sens, mi se pare indiferenta afisata de generalul Moisev cu prilejul amintitelor convorbiri telefonice. Mai ales la primirea mesajului din partea generalului Gusa, generalul rus n-a considerat necesar nici macar sa confirme ca a auzit sau ca a inteles mesajul, inchizand sec telefonul, gest nemaintalnit in relatiile dintre statele majore ale armatelor noastre.

Securistii din umbra

Desigur, nu este exclusa participarea la actiunile diversionist-teroriste si a altor grupuri sau chiar indivizi izolati autohtoni, de exemplu din randurile unor structuri sub acoperire ale Securitatii sau Militiei, care, luate prin surprindere de ocuparea sediului CC si lipsite de legaturile obisnuite cu centralele lor ierarhice, sa fi actionat pe cont propriu, dupa niste planuri de interventie a caror valabilitate a incetat de indata ce dictatorul a fugit.

Aceasta ipoteza care, dupa noi, cei de la Marele Stat Major, parea cea mai probabila, s-a confirmat devenind o certitudine imediat ce s-a transmis stirea ca in 25 decembrie cuplul dictatorial a fost judecat st in aceeasi zi a fost executat. In mod miraculos, rafalele de foc pornite din armamentul individual, armamentul automat cu munitie luminoasa, simulatoarele de toate categoriile, activitatea piratereasca radio-electronica, zvonurile alarmiste etc. traptat s-au stins, astfel incat in noaptea de 26/27 decembrie si in urmatoarele se mai puteau auzi la mari intervale de timp cate unu-doua focuri de arma.

Era dovada ca „oaspetii“ straini, dar si „fanaticii“ autohtoni si-au incetat activitatea, primii socotind probabil ca si-au indeplinit misiunile avute, iar cei autohtoni intelegand ca nu mai au pentru cine sa lupte, si unii, si altii reusind sa stearga cat mai bine urmele crimelor lor. Si trebuie sa recunoastem ca in modul cum au actionat, prin ingeniozitatea actiunilor combinative la care au recurs, prin conjugarea loviturilor reale cu cele simulate si maiestria dovedita in diversiunea aeriana, radio-electronica, prin panica, deruta si haosul provocate in randul populatiei, toate acestea au demonstrat ca cei ce ne-au vizitat, ca si acei autohtoni – putini cat or fi fost ei, au aratat in domeniul razboiului diversionist-terorist un inalt profesionalism.

Misterul disparitiei fara urme a acestora, imediat dupa anuntarea eliminarii dictatorului, este in acest sens cea mai convingatoare dovada.

De ce n-au mai tras teroristii

Referitor la judecarea cuplului Ceausescu, la graba cu care s-a organizat procesul si s-a organizat sentinta, desi personal n-am avut nici un rol in adoptarea sau executarea ei, totusi ca unul care am fost in buna parte la curent cu procesul, ma simt dator a face cateva consideratii.

Mai intai nu se poate ignora contextual in care a avut loc acest proces. Populatia revoltata, cu sprijinul Armatei si a unei parti din unitatile MI, eliberasera principalele institutii ale regimului dictatorial, trecand impreuna cu Armata la reorganizarea si apararea lor. Membrii CPEx fusesera retinuti si pusi sub control, dar Nicolae si Elena Ceausescu disparusera, marele public si, desigur, cei fideli, nu stiau unde sunt. In acest timp, pe strazi si in jurul obiectivelor intrate sub controlul populatiei si al Armatei, grupuri de indivizi de origine necunoscuta actionau masiv cu foc real sau simulate, producand zeci si sute de victime in randul populatiei si a Armatei.

In fata unui asemenea inamic, Armata nu putea rezolva problema decat partial, respectiv apararea din punctele fixe incredintate, interzicand ocuparea acestora de catre teroristi-diversionisti. Ramanea nerezolvata problema urmaririi si capturarii acestor grupuri, chestiune mult mai complexa, ce necesita o pregatire si o dotare adecvata a unitatilor.

Intr-o situatie normala, ministerul de Interne ar fi trebuit sa resolve urmarirea si capturarea acestor grupuri, dar fie ca in ei nu se putea avea incredere, fie ca nici MI nu dispunea de suficiente forte pentru aceasta misiune.

Dupa cum s-a vazut, un ajutor in acest sens din exterior (mai ales din partea Uniunii Sovietice), pe langa faptul ca nu era agreat, nici macar la nivel de consultanta, acest ajutor probabil ca ne-ar fi fost refuzat, din motivele la care m-am referit anterior.

Incetarea actiunii teroriste in Romania avea sa-si gaseasca solutia tot pe plan intern si anume prin lipsirea motivatiilor ce stateau la baza actiunilor acestor grupuri. Era clar ca dupa fuga dictatorului cei ce dirijau actiunile teroriste urmareau unii apararea regimului totalitar si readucerea lui Ceausescu, altii, dimpotriva, eliminarea imediata a acestuia si, totodata, abandonarea politicii comuniste dictatoriale.

Pregatiri pentru judecarea lui Ceausescu

Ca unul care am trait situatiile dramatice din acele zile, am inteles ca autoritatea provizorie constituita nici nu avea alternativa. S-a aflat in situatia ca: ori sa se organizeze un proces public pregatit din timp, cu parcurgerea tuturor procedurilor, timp in care, insa, dupa toate indiciile, grupurile teroriste ar fi provocat alte numeroase victime; ori sa organizeze un process rapid, dupa procedurile situatiilor revolutionare si executarea imediata a sentintei, avandu-se convingerea ca va inceta imediat varsarea de sange.

Se intelegea ca varianta aleasa nu putea fi alta decat cea care punea capat pierderilor inutile de vieti nevinovate, adica eliminarea cuplului dictatorial.

Decizia pentru eliminarea cuplului Ceausescu, „pripita si nedreapta“, cum a fost etichetata adeseori, dupa opinia mea, cu toate ca a fost luata sub presiunea unor sangeroase confruntari de strada, a fost insotita totusi de procedurile posibile in acel moment. Sunt in acest sens edificatoare si urmatoarele insemnari.

Se stia ca Nicolae Ceausescu suferea de un diabet avansat, viata si activitatea lui cotidiana depinzand de dozele corespunzatoare de insulina. Fuga lui precipitata l-a adus in situatia de a nu avea acest medicament fara de care, dupa un timp, intra in coma. Dupa aprecierea medicilor era posibil ca Ceausescu, pana in dimineata zilei de 25 decembrie, sa intre in coma. Prin urmare, era obligatoriu ca in noaptea de 24 spre 25 decembrie medicamentul sa ajunga la Targoviste si sa i se administreze lui Ceausescu, pentru a-l pastra in toate facultatile sale mintale in vederea proiectatului proces de judecata.

Operatiunea „Insulina pentru Ceausescu“

Sarcina transmiterii medicamentului, intr-un desavarsit secret, mi-a revenit mie.

Catre orele 18:00 din ziua de 24 decembrie, generalul Guse m-a invitat la biroul sau. Am coborat la etajul unde isi avea cabinetul seful MS.M. Era in compania generalului Iulian Vlad. Dupa o intrebare banala „Ce mai e nou?“, generalul Guse mi-a facut discret semnul sa trec intr-o alta incapere, in spatele cabinetului. L-am asteptat acolo timp de cateva minute.

Venind in incapere, a scos dintr-o servieta un mic caiet in care se aflau 6-8 flacoane si circa 3-4 seringi, spunandu-mi ca eu trebuie sa organizez trimiterea lor la Targoviste, la unitatea unde se afla Nicolae Ceausescu. Precizandu-mi ca in afara de el, eu si cel de la care s-a primit coletul, nu mai stie nimeni de aceasta problema, mi-a cerut sa-i spun cum vad eu indeplinirea acestei misiuni, dar ca trebuie sa aiba loc intr-o deplina siguranta si discretie. L-am rugat mai intai sa-mi spuna ce se afla in acele flacoane. Dupa ce mi-a spus ca este insulina, mi-a precizat ca nimeni din cei ce vor participa la misiune sa nu cunoasca concret ce transporta si cui ii este destinat medicamentul. Am procedat astfel:

Intr-un plic panzat, captusit intr-o dublura albastra, am introdus flacoanele si seringile de unica folosinta. Pe plicul sigilat s-a scris cu majuscule: „Tovarase Ceausescu, v-ati uitat medicamentele!“.

Acest plic a fost introdus intr-un alt plic mai mare tot panzat, adresat comandantului unitatii de la Targoviste, col. Chemenici, care era rugat, la primirea corespondentei, sa dea un telefon fie sefului MStM, fie sefului DIA, pentru precizari.

Ofiterul desemnat pentru aceasta misiune – col. Stefan Gheorghe –, stia doar ca are de transmis un document strict secret colonelului Chemenici la Targoviste. Nu cunostea insa continutul plicului. Confirmarea ajungerii la destinatie urma a fi telefonul comnadantului la MStM. Si intr-adevar, catre ora 1:30 din 25 decembrie, am fost sunat de col. Chemenici, care ma intreba ce sa faca cu plicul. I-am cerut sa-l deschida, iar cel de al doilea plic sa-i fie prezentat destinatarului, adica „oaspetelui“ pe cdare il avea in unitate.

Dovada primirii de catre Nicolae Ceausescu a plicului si a administrarii dozelor de insulina se intemeiaza pe doua probe certe.

Plicul cu restul medicamentelor mi-a fost readus mie de colonelul Stefan Gheorghe, care l-a recuperate de pe masa la care au stat pe timpul procesului Nicolae si Elena Ceausescu. In plic s-au gasit doua flacoane consumate si doua seringi folosite. Acelasi plic apare si in cadrul filmului cu procesul de la Targoviste, mai precis in momentul cand, pronuntandu-se sentinta, Elena Ceausescu, iesita din fire, azvarle pe masa poseta si un plic. Era plicul cu restul de medicamente de care am vorbit.

Ma simt aici indatorat sa corectez memoria generalului (r) Chemenici care, oboist, probabil, de tracasajul anchetelor ce l-au vizat, a dat alte interpretari cu totul eronate chestiunii transmiterii si administerarii medicamentelor lui Nicolae Ceausescu. In cateva aparitii televizate, nu stiu din ce motive, ofiterul a declarat mai intai ca nu cunoaste de nici un medicament care sa-i fi fost transmis lui Ceausescu, iar cu alt prilej lasa a se intelege ca dumnealui ar fi prevenit o tentativa de diminuare a dictatorului prin intermediul unor substante toxice.

Inclin a crede ca, in prima declaratie, colonelul Chemenici a inteles gresit intrebarea moderatorului, luand-o drept o acuzatie la adresa sa, iar cea de a doua declaratie reprezinta o incercare a sa de a-si atribui merite inexistente. Era mai simplu si de mai mult folos cred sa se spuna asa cum s-au petrecut faptele. Un intelept al sec. XVIII-lea spunea ca „adevarul traieste aidoma fiintelor vii, numai ca totalitate, daca il mutilezi, devine un cadavru“, consecinta pe care domnul Chemenici in ignoranta sa n-a putut-o evita.

Reluand firul relatarilor mele, este cred de prisos sa mai demonstrez ca scopul urmarit prin administrarea medicamentelor a fost indeplinit.

Sarcina pentru Stanculescu

Desigur ca, in valtoarea evenimentelor din decembrie, multe actiuni s-au produs spontan, fara un plan stabilit dinainte. In ceea ce priveste judecarea cuplului Ceausescu eu cred ca aceasta actiune a inceput sa se contureze ca necesara din noaptea de 22 decembrie, iar in zilele urmatoare, 22-24 decembrie, lua deja forma unui plan destul de concret.

Trebuia deci mai intai sa fie mentinuti sotii Ceausescu intr-o stare de sanatate care sa permita judecarea lor si totodata filmarea procesului, cu scopul de a fi transmis pe posturile de televiziune.

De alta parte, cineva de incredere din Armata, dar si cu mare autoritate, trebuia sa coordoneze tot ceea ce era legat de procesul in sine. A fost desemnat in acest scop general colonel Stanculescu Victor, cel mai potrivit in acel moment sub toate aspectele: autoritar, organizat, ferm, spontan dar profound in gandire si curajos, uneori chiar riscant de curajos.

In dimineata zilei de 25 decembrie, catre orele 8:30, in biroul meu si-a facut aparitia insusi generalul Stanculescu, care, intr-o vizibila stare de agitatie, parca vorbindu-si singur, spunea ceva in felul: „… asa cred ei ca eu nu sunt sincer, ca as trada? Ei bine, am sa demonstrez acum cine si cum sunt“. Apoi, parca trezit dintr-un vis, m-a intrebat cine a fost de la mine, noaptea trecuta, la Targoviste sa-l puna in legatura cu el. I-am spus numele colonelului Stefan Gheorghe, care, anuntat de ofiterul de serviciu, s-a si prezentat dupa cateva minute. Generalul Stanculescu i-a ordonat sa se pregateasca si sa fie gata sa-l insoteasca la Targoviste intr-o misiune importanta.

Dupa aceea m-a rugat sa-i trec legaturile telefonice in camera din spatele biroului meu, dare acolo nu aveam sistemul prizelor pentru astfel de transfer, in schimb cablurile erau suficiente pentru telefoanele dorite, care puteau fi aduse la distante de peste 10 metri.

Din acea incapere domnul general Stanculescu a organizat intreaga activitate pentru defasurarea procesului cuplului Ceausescu: convocarea persoanelor din completul de judecata si a celorlalte personalitati din suita completului, locurile de intalnire, mijloacele de transport terestre si aeriene, trasee de deplasare, semnale de recunoastere pentru CAAT si aviatie si altele.

Nu stiu daca toate acestea erau sau nu intr-un plan dinainte stabilite. Dar convorbirile generalului Stanculescu, clare, sigure, fara nici o ezitare demonstrau o siguranta categorica. Usa dintre biroul meu si incaperea din care se vorbea fiind deschisa, din cauza firelor de telefon, am observat si am auzit totul. Generalul Stanculescu avea in fata o agenda, probabil prevederile unui plan dat de noua conducere a tarii, pe care dumnealui trebuia doar sa le execute. Fireste unele situatii aparute neasteptat, pe parcurs, au fost in cele din urma rezolvate, dar l-au si facut, pe buna dreptate, obiectul unor repetate critici postdecembriste.

O noua identitate pentru Gica Popa

In continuare, socotesc util sa retin atentia si asupra grijii noii conduceri pentru protejarea vietii celor implicati in procesul lui Ceausescu.

Pentru inceput s-a incercat ca din filmul televizat sa fie eliminate toate cadrele cuprinzand completul de judecata si cele cu asistenta, respective cu generalul Stanculescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu si altii, masura de altfel justificata; dar, desigur, filmul nu mai era destul de convingator, nascand numeroase semne de intrebare; se putea crede ca este vorba de un scenariu intruchipand un sir de trucaje.

De alta parte a existat si ideea ca Gica Popa, judecatorul care a pronuntat sentinta de condamnare la moarte a sotilor Ceausescu, sa fie dat disparut, scop in care DIA, cu acordul MAE, sa-l trimita cu intreaga familie in misiune cu un alt nume intr-o tara indepartat, pe alt continent. O perioada de timp, pana la lansarea sa in exterior (n.r. – Mexic), i s-a pregatit chiar un apartament la Hotelul Haiducul al Armatei, unde sa locuiasca.

Eram intr-un stadiu de pregatire avansat; un nume nou, un CV nou, un nou loc de munca etc., urma doar sa facem demersurile pentru obtinerea acreditarii unde trebuia sa mearga.

Sinuciderea ne-a socat pe toti cei care pregateam lansarea lui in exterior si oricat m-am straduit sa-i inteleg motivele, n-am reusit. Senzatia mea este ca moartea generalului Gica Popa este tot atat de suspecta pe cat a fost cea a ministrului Apararii, generalul colonel Vasile Milea, si ea ar trebui, in respectul datorat adevarului istoric, sa fie clarificata.

In sfarsit, acum spre finalul paginilor de fata, mi-as ingadui si un scurt comentariu la adresa unor autori, in ale caror lucrari sau declaratii, intamplator sau nu, se strecoara tot felul de erori in capitolele ce se refera la Aramata in revolutia romana. Am citi sau am ascultat multe afirmatii care nu au nici o legatura cu realitatile traite de Armata in decembrie. Mi-a fost dat sa vad la unele emisiuni tv imagini de-a dreptul penibile, in care cei intervievati, cu fetele invapaiate de alcool, in loc sa dea socoteala pentru ce au facut sau pentru ce n-au facut, faceau acuzatii la adresa Armatei.

Pentru a nu lungi comentariul meu, sa-mi dati voie a constata o situatie de-a dreptul paradoxala. Cei care nu cu mult timp in urma tineau in lanturi presa, radioul si televiziunea, cei care atunci controlau si impuneau cenzura tuturor tipariturilor, astazi, sunt primii care abuzeaza de libertatea presei.

Si pentru ca, auzind o minciuna, cum spune un vechi proverb, ar echivala cu fuga dupa ce ai vazut o crima, se impune, ca o datorie a fiecaruia, de a lua atitudine critica si fata de cei ce falsifica realitatile din decembrie 1989.

Parafrazandu-l pe Voltaire, le-am putea spune: „Domnilor, va dezaprobam cu toata energia spusele, dar fiti fara grija, va vom apara pana la moarte dreptul vostru de a le rosti“.

Incheind amintirile mele despre zilele Revolutiei Romane din decembrie 1989, imi exprim convingerea ca Armata s-a dovedit si de aceasta data, la trecerea acestui prag istoric, institutia ale carei interese au fost si au ramas fundamental legate de interesele tarii, de viitorul poporului roman. Ea se manifesta si astazi ca fiind cea mai activea institutie a natiunii pentru grabirea proceselor de integrare a Romaniei in familia democratiilor occidentale.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web