Rezistenţa hidrodinamică se manifestă prin trei componente:
1. Rezistenţa frontală (care are valoarea cea mai mare – se formeaza in fata inotatorului);
2. Rezistenţa de frecare (frecarea particulelor de apă de corpul înotătorului – se formeaza la contactul dintre apa si corpul inotatorului);
3. Rezistenţa de vârtej sau turbională (se formează în spatele segmentelor corpului scufundat)
Mărimea ambelor forţe hidrodinamice depinde de modificările poziţiei corpului în apă. Cu cât poziţia este mai apropiată de suprafaţa apei, cu atât rezistenţa hidrodinamică este mai mică, deoarece secţiunea părţii scufundate este mai redusă.
Menţinerea unei poziţii orizontale, cu corpul cât mai puţin scufundat este o problemă de bază, care condiţionează în mare măsură o tehnică eficientă de înot.
Trebuie luat în considerare faptul că în mod inevitabil poziţia corpului se modifică mereu din cauza mişcărilor de înot şi a respiraţiei, care determină ridicări şi scufundări. Astfel, se recomandă ca în formarea stilului tehnic individual să fie eliminate mişcările greşite, care frânează înaintarea, şi să fie perfecţionate acelea care permit o alunecare rapidă.
10. FACTORI DE INFLUENTA AI REZISTENTEI HIDRODINAMICE
a) Viteza de inot = rezist creste cu patratul vitezei, la vit mica apa curge laminar, la vit mare creste turbulenta
b) Poz corpului ( cu cit corpul este mai la supraf rezist este mai mica)
c) Forma corpului ( ideal fuziforma……..) fara asperitati
d) Densit apei ( ideal apa mixta)
e) Influenta valurilor ( dat pres partii anterioare se form valuri inaintea capului, valurile de mare induc rezist mare)
