Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tipuri si forme ale educatiei

in Pedagogie

363797maxim

Mediul educaţional reprezintă acea componentă cu caracter predominant psiho-social a mediului în care se desfăşoară un proces educaţional mai mult sau mai puţin intenţionat, conştient, organizat, planificat.

Pornind de la această definiţie de lucru putem identifica în structurarea şi evoluţia mediului educaţional grupuri psiho-sociale ca: familia, grupul de prieteni, de joacă, de vecini, instituţii ca: şcoala cu toate nivelele ei şi chiar societatea ca sistem, în totalitatea subsistemelor sale integrale.

În aceste medii educaţionale se desfăşoară tipuri şi forme specifice de educaţie. Cele mai cunoscute forme ale educaţiei sunt considerate:

  1. EDUCAŢIA FORMALĂ

  2. EDUCAŢIA NON-FORMALĂ

  3. EDUCAŢIA INFORMALĂ

O modalitate supraordonată acestor forme ale educaţiei poate fi considerată EDUCAŢIA PERMANENTĂ.

  1. EDUCAŢIA FORMALĂ

Termenul provine din latinescul formalis, care înseamnă formal, oficial, legal, organizat.

Educaţia formală reprezintă procesul complex şi oficial de transmitere a cunoştinţelor teoretice şi practice, de asimilare a acestora de către tânăra generaţie în special şi de către om în general, într-un CADRU INSTITUŢIONALIZAT în instituţiile de învăţământ de toate gradele: preşcolare, şcolare, post-şcolare, universitare, post-universitare.

Educaţia formală fiind un produs complex, intenţionat, conştient şi organizat, care asigură predarea-învăţarea-evaluarea cunoştinţelor teoretice şi practice are PONDEREA, IMPORTANŢA şi EFICIENŢA cea mai mare în formarea personalităţii, în pregătirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale.

Educaţia formală poate fi caracterizată prin următoarele caracteristici:

  1. complexitate, deoarece are în viziunea sa toate dimensiunile sau componentele educaţiei:

    • educaţia intelectuală

    • educaţia morală

    • educaţia estetică

    • educaţia religioasă

    • educaţia tehnică

    • educaţia profesională

    • educaţia fizică

    • educaţia sexuală

    • educaţia economică

    • noile educaţii: pentru mediu, pentru pace, pentru democraţie, pentru schimbare, pentru eficienţă etc.

  2. unitate şi integralitate, deoarece se realizează prin intermediul PLANULUI CADRU, al programelor analitice predominant unitare, al manualelor cu conţinut unitar;

  3. interacţiune între caracterul teoretic şi cel practic-aplicativ, care tinde spre echilibru

  4. dinamica între caracterul instructiv şi cel educativ al educaţiei formale se realizează într-o circularitate permanentă

  5. disciplinele de învăţământ reprezintă modalităţile principale de realizare a educaţiei formale

  6. este proiectată, planificată, organizată şi evaluată după criterii comune, specifice şcolii

  7. este orientată ştiinţific şi pedagogic după curentele, şcolile, cercetările ştiinţifice şi pedagogice cele mai noi şi mai eficiente pentru o anumită perioadă social-istorică şi culturală.

  8. este fundamentală pentru realizarea celorlalte forme ale educaţiei

  9. are rol coordonator şi integrator faţă de celelalte forme ale educaţiei

  10. este sistemică, dar şi deschisă interacţiunilor cu celelalte forme ale educaţiei şi înnoirilor permanente, ca urmare a reformei ştiinţifice, culturale, profesionale etc.

  1. EDUCAŢIA NON-FORMALĂ

Termenul provine din latinescul non-formales, care înseamnă în afara formelor organizate în mod oficial, pentru un anumit gen de activitate.

Acest termen „desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată sau formalizată, dar întotdeauna cu efecte formative”(C. Moise). În pedagogie, educaţia non-formală exprimă sensul vechii sintagme de educaţie extraşcolară. Educaţia non-formală există de mult timp. La începutul secolului al XX-lea s-a constituit în Germania o asociaţie a tinerilor ca o reacţie împotriva caracterului livresc al şcolii şi care îndemna pe tineri să iasă din cadrul formal, pentru a călători, pentru a cunoaşte natura, ţara.

În România, educaţia non-formală cuprinde o gamă largă de activităţi: olimpiade, cercuri de discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar, competiţii sportive, sesiuni de comunicări ştiinţifice, vizite, excursii, drumeţii, tabere. Spre deosebire de educaţia formală, EDUCAŢIA NON-FORMALĂ se caracterizează prin următoarele trăsături:

  1. Are un caracter facultativ sau opţional;

  2. Elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi;

  3. Nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;

  4. Permite punerea în valoare a atitudinilor şi intereselor copiilor şi tinerilor;

  5. Permite o varietate de forme cu structuri flexibile;

  6. Cunoaşte modalităţi diferite de finanţare;

  7. Facilitează promovarea muncii în echipă şi a unui demers pluri- sau inter-disciplinar;

  8. Accentuează obiective de tip formativ-educativ. În ceea ce priveşte desfăşurarea educaţiei non-formale, L. Sirinivasan (1985) distingea patru mari opţiuni metodologice generale:

    1. centrată pe conţinuturi (sănătate, planing familial, formare agricolă)

    2. centrată pe probleme (ale vieţii cotidiene)

    3. pentru conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor individuale

    4. educaţie umanistă, cutivarea unei imagini corecte despre mine, a încrederii în capacităţile de iniţiativă, de creaţie şi decizie.

EDUCAŢIA NON-FORMALĂ poate fi influenţată de teorie şi de legităţile şi strategiile pedagogice ale educaţiei formale, care îi asigură o orientare ştiinţifică eficientă.

  1. EDUCAŢIA INFORMALĂ

Termaneul provine din latinescul informis, informalis, care înseamnă involuntar, spontan, pe neaşteptate. Educaţia informală nu exprimă o educaţie fără caracter formativ, ci caracterul spontan al acestei influenţe educative. Educaţia informală este determinată de o serie de acţiuni socio-umane şi culturale, care includ efecte educaţionale spontane, involuntare, fără a fi conştientizate în mod expres.

EDUCAŢIA INFORMALĂ este realizată prin următoarele subcomponente:

  1. educaţia în familie

  2. educaţia în grupul mic: de prieteni, de joacă, de vecini, de stradă

  3. educaţia prin mass-media

  4. educaţia prin activităţile socio-culturale sportive

  5. educaţia prin muzee, expoziţii

În Franţa s-a dezvoltat spectaculos după 1980 “mişcarea reţelelor de schimburi reciproce de cunoaştere”. De asemenea, în cadrul asociaţiilor de cartier, s-a dezvoltat şcoala după şcoală, care are ca obiectiv realizarea educaţiei civice.

Caracteristicile educaţiei informale:

1. Conţinuturile educaţiei informale sunt diverse, neunitare, neorganizate, se caracterizează prin discontinuitate şi valoare inegală.

  1. Metodologia folosită pentru realizarea educaţiei informale este specifică tipului de activitate desfăşurată şi nu educaţiei.

  2. Autonomia crescută a educaţiei informale faţă de celelalte forme ale educaţiei.

EDUCAŢIA ÎN FAMILIE

Familia reprezintă mediul educaţional primar, de bază şi crucial – am putea spune – pentru educaţie, care asigură prima socializare a copilului.

Ca grup mic, restrâns psiho-social, familia are câteva caracteristici, printre care comunicarea directă, faţă-n faţă, predominant afectivă este esenţială.

Familia reprezintă grupul psiho-social care îndeplineşte mai multe funcţii: economică, de perpetuare a speciei, afectivă, educaţională. Dintre funcţiile familiei cea mai importantă este cea legată de creşterea şi educarea copiilor, formarea acestora pentru viaţă, dezvoltarea personalităţii lor pentru integrarea în activitatea social-utilă.

Funcţia economică a familiei suportă transformările economice ale societăţii în general, dezvoltându-şi totuşi o anumită autonomie şi specificitate. În condiţiile societăţii post-comuniste, funcţia economică a familiei româneşti este influenţată de fenomene nou-apărute ca:

    • schimbarea meseriilor şi profesiunilor

    • apariţia şomajului şi creşterea ratei sale

    • dezvoltarea elementelor economiei de piaţă

În aceste condiţii social-economice noi, funcţia economică a familiei are un nou profil, mai dinamic, mai flexibil şi mai eficient decât în etapa de dezvoltare a economiei de stat. Statul îşi păstrează anumite pârghii economice de susţinere a familiei: protecţia socială a familiei, legiferarea învăţământului gratuit, sprijinirea financiară a sănatăţii. Dar accentul se deplasează de pe grija statului pentru familie pe creşterea autonomiei familiei în realizarea funcţiilor sale.

Funcţia economică a familiei constă în asigurarea bazei materiale necesare satisfacerii trebuinţelor de alimentaţie, imbrăcăminte, încălţăminte ale tuturor membrilor familiei. Dar această funcţie economică nu se reduce la nivelul bazal al piramidei trebuinţelor (A.Maslow), ci are şi o componentă de educaţie economică: – pentru chibzuirea fondurilor financiare; – pentru dezvoltarea respectului faţă de muncă; – pentru gestionarea eficientă a capacităţii de muncă, dar şi a timpului liber etc.

Una dintre cele mai speciale funcţii ale familiei este funcţia de SOCIALIZARE.

Familia reprezintă primul mediu socio-educaţional al copilului. Relaţiile dintre părinţi, dintre părinţi şi copii, relaţiile familiei cu alte familii, sau cu alte persoane exterioare familiei, generează primele modele comportamentale, primele repere valorice ale copilului. Ca urmare, este necesar ca aceste comportamente şi relaţii intra şi inter-familiale să fie predominant pozitive, de colaborare şi cooperare, şi nu negative, conflictuale şi insecurizante.

Familia actuală se confruntă cu noi probleme ca: planificarea familială, educaţia sexuală, educaţia pentru viaţa în cuplu, în familie, în grup.

Funcţia socială a familiei este prioritară pentru dezvoltarea imaginii şi conştiinţei de sine, pentru descoperirea şi antrenarea Eului social (pentru sine) în relaţie cu Eul pentru alţii, pentru antrenarea unor capacităţi şi abilităţi sociale cum ar fi: empatia, întrajutorarea, congruenţa socială etc.

Funcţia educativă a familiei se manifestă prin actualizarea tuturor funcţiilor mentale specifice omului, prin formarea şi dezvoltarea deprinderilor, a priceperilor, a abilităţilor motrice, intelectuale, afective, volitiv-caracteriale, elementare (mersul, vorbirea, relaţionarea) prin însuşirea primelor cunoştinţe, prin dezvoltarea capacităţii copilului de a se supune unei reguli de a înţelege şi respecta un anumit cod moral şi comportamental.

Specificul educaţiei în familie constă în caracterul ei predominant afectiv (prin intermediul unei metodologii specifice cum ar fi: metoda model-imitaţie; metoda persuasiunii, metoda explicaţie-înţelegere, procedeul creditului personal).

Dacă familia este predominant dezorganizată, dezechilibrată, dacă ea nu-şi poate îndeplini funcţiile sale, apar efecte diferite de gravitate diferită, care uneori se pot prelungi pe perioada întregii vieţi (conflicte, complexe, frustraţii, manifestate în dificultăţi mai mici sau mai mari de adaptare şi de integrare social-utilă).

Luând în considerare aceste dificultăţi reale de realizare a funcţiilor familiei este necesar ceea ce se numeşte “şcoala părinţilor” cu câteva direcţii importante:

      1. Conştientizarea necesităţii de a-şi ridica nivelul pregătirii culturale şi profesionale pentru ca părinţii să poată deveni “modele potrivite” pentru copiii lor.

      2. Edificarea unui colectiv familial unit şi închegat pentru care să aibă forţa socio-economică necesară pentru îndeplinirea misiunii sale.

      3. Cunoaşterea de către părinţi şi de către alţi membri ai familiei a îndatoririlor socio-educaţionale ce le revin, pentru a acţiona cu eficienţă în modelarea personalităţii copiilor lor.

      4. Contribuţia părinţilor, în funcţie de posibilităţile lor de pregătire, la realizarea tuturor dimensiunilor educaţiei:

  • intelectuală

  • profesională

  • moral-civică

  • estetică

  • fizică etc.

  • loading...
    DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
    Aplicatie CYD Google Play

    Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

    Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

    Latest from Pedagogie

    LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
    Mergi la Sus

    Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
    Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web