Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Trei surori SĂRACE din Vaslui au cucerit universităţile Europei!

in Stiri online

Pentru foarte mulţi tineri săraci din România, singura şansă de a se realiza în viaţă este să înveţe. Atunci când vii dintr-o familie modestă, nici acest lucru nu este uşor. Trei surori din Vaslui au demonstrat că sărăcia poate fi învinsă de ambiţie, iar acum se află printre cei mai buni studenţi la facultăţi de top din Europa.

Iuliana Dima este un adevărat model pentru majoritatea studenților din zilele noastre, ea frecventând cursurile Facultății de Management Turistic din Danemarca, în orașul Aalborg. A plecat în această adevărată aventură a devenirii doar cu niște bani de subzistență. „Am plecat din România cu 600 de euro, bani care îmi ajungeau doar de drum, chiria pe două luni și ceva mâncare”, mărturisea mândră Iuliana. Provine dintr-o familie modestă din satul Buhăiești, comuna Vulturești, județul Vaslui și mai are încă patru surori. Mama este casnică, iar tatăl lucrează în Italia, în construcții. Cu toate că părinții Iulianei le-au crescut doar dintr-un singur salariu, meritele școlare ale fetelor nu au întârziat să apară. Acum își doresc un alt viitor. Și nu numai pentru ele, dar și pentru părinți.

Izabela, cea mai mare dintre ele, este acum în Marea Britanie, la Academia de Poliție. Iar Alexandra numai ce-a terminat liceul și a aplicat la Psihologie la Universitatea Northampton, din Anglia. Cele mici, Miruna și Antonia, sunt, încă, în grija părinților.

 

Iuliana reia șirul povestirii: „Pe parcursul celor patru ani de liceu, atât eu, cât și surorile mele am stat la mătușa mea cu chirie sau uneori făceam chiar naveta Buhăiești-Vaslui. Nu a fost simplu pentru niciuna dintre noi. După terminarea liceului am aplicat la facultate în Danemarca pentru că îmi doream un viitor mai bun, decât cel ce mi se contura în România.” Este un copil care a plecat la drum singur în călătoria vieții, cu gândul să realizeze ceea ce acasă nu ar fi putut. „Acasă nu aveam prea multe soluții de ales. De fapt doar una, să ma apuc de muncă și să uit de studii. Să învăț și să muncesc în același timp ar fi fost imposibil, banii oricum nu mi-ar fi ajuns”. Citeşte mai mult pe evz.ro.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web