Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

„Trenul SF“ Hyperion pune în încurcătură concurenţa de pe calea ferată, şi pe cea de pe autostradă. Cat costa un bilet pana pe litoral

in Evenimente

Trenul Hyperion a pornit spre mare! Cât costă un drum și în cât timp ajungi pe litoral

În dimineaţa zilei de vineri, 31 iulie, spre litoral a pornit din nou „trenul SF“ Hyperion (administrat de operatorul privat Softrans), cu o ofertă care pune în încurcătură şi concurenţa de pe calea ferată, şi pe cea de pe autostradă, scrie adevarul.ro.

tren

Hyperion pleacă de la Craiova la ora 6.45, apoi de la Bucureşti-Nord la ora 10.15 şi soseşte la Constanţa la ora 12.29.

Preţul biletului este de 70 de lei/călătorie pe ruta Craiova-Constanţa şi de 40 de lei pe Bucureşti-Constanţa, sensibil mai mic decât la operatorul de stat CFR Călători (94 de lei pe Craiova-Constanţa, respectiv 62 de lei pe Bucureşti-Constanţa).

Tariful Hyperion concurează la o egalitate aproximativă cu cel practicat de transportatorii auto, care percep între 40 şi 50 de lei pe călătorie, varianta cu trenul având însă avantaje nete faţă de cea cu microbuzul sau autocarul.

„Garnitura aceasta a trenului Hyperion către litoral este cea care a circulat, în perioada anterioară, pe ruta către munte (Craiova-Bucureşti-Braşov), iar de la 1 septembrie va porni şi cealaltă garnitură către munte.
Ca noutate, în acest an trenul către litoral nu se va mai opri la sfârşitul sezonului estival, ci va circula permanent pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa, pentru că şi în sezonul rece avem suficientă cerere“, a declarat pentru „Weekend Adevărul“ Nicolae Mihai, directorul general al companiei Softrans, operatorul trenului Hyperion.

WI-FI GRATUIT ŞI BILET FĂRĂ SUPRATAXĂ

Hyperion a fost supranumit de presă „Trenul SF“ datorită designului modern al garniturii (şi la exterior, şi la interior) şi facilităţilor pentru pasageri, dar mai ales pentru faptul că la bordul „navetei“ feroviare există semnal Wi-Fi pentru accesul gratuit la internet.

Mai mult, spre deosebire de CFR Călători, care percepe suprataxă la biletele cumpărate din tren, Softrans vinde bilete în tren fără niciun adaos la tariful normal.

CFR CĂLĂTORI CONTRAATACĂ

Văzând oferta concurenţei private, operatorul de stat CFR Călători a ieşit cu o contraofertă, destinată însă doar tinerilor care vor să meargă la mare în grup.

Mai exact, potrivit unui comunicat al transportatorului public, tinerii care se reunesc în grupuri de 2 până la 10 persoane pot cumpăra bilete la 25 de lei/călătorie/persoană dacă le achiziţionează online.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web