Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Un arhitect roman le arata romanilor cu venituri mici cum isi pot construi o casa cu doar cateva mii de euro

in Constructii

Un arhitect braşovean le arată celor cu venituri scăzute că îşi pot ridica o casă cu doar câteva mii de euro. Condiţia: pereţii să fie din baloţi de paie.

„Sunt interesat încă din perioada studiilor de proiectarea locuinţelor verzi. Am avut onoarea de a fi invitat de doi prieteni norvegieni, de la care am învăţat cum se construieşte o astfel de casă din baloţi de paie. Dacă pentru Occident un astfel de proiect are mai mult conotaţii ecologice, la noi ar putea deveni un proiect social datorită costurilor extrem de scăzute. Anul acesta o voi construi pe prima la Baia Mare şi sper să am proiecte în curând şi la Braşov, dar şi în alte zone din ţară“, spune arhitectul Bogdan Mureşan, citat defermierulargesean.ro.

Mureşan atrage atenţia că aceste construcţii nu trebuie confundate cu cele din chirpici. Potrivit specialistului, locuinţele din baloţi sunt solide şi eficiente din punct de vedere energetic.

„Casele din paie rezistă mai bine de la un cutremur decât cele din beton, deoarece sunt elastice. Baloţii reprezintă şi o izolaţie perfectă, deci nu mai este nevoie şi de alte adaosuri. Singura problemă este apa în exces. Rezistă la o infiltraţie de 19% apă în interiorul zidurilor. De asemenea, aceste case nu ard, deşi toată lumea se gândeşte la pericolul de incendiu. Au fost făcute teste“, mai spune arhitectul.

Un alt avantaj al construcţiei unei case din baloţi de paie este viteza de execuţie. Arhitectul Mureşan explică, pe scurt, etapele construcţiei:

– se face o fundaţie de pietre de 50 – 70 de centimetri. Fundaţia unei asemenea case poate fi zidită din pietre de râu, lipite între ele cu mortar;

– se toarnă o placă de beton armat;

– se fixează tepuşe de lemn în baza casei (se pot folosi şi popi de 10X10 centimetri, fixaţi în dispozitive metalice prinse de placa de beton cu holzsuruburi speciale de beton) pentru a împiedica paiele să alunece, baloţii să cadă;

– se pun baloţii şi ulterior zidurile din baloţi sunt prinse între paleţi de lemn şi legate cel puţin cu sârmă. Însă, asamblarea casei se mai poate face şi cu ajutorul unor legături sau dispozitive metalice, gen şuruburi.

– totul trebuie tencuit cu lut şi paie tocate, apoi dat cu var;

– acoperişul preferat este de regulă unul uşor, din lemn. Învelitoarea poate fi şindrilă din lemn, ţiglă metalică, şindrilă bituminoasă, sau, de ce nu, acoperiş din stuf.

Legarea prin dispozitive metalice permite dezvoltarea locuinţei pe verticală, prin adăugarea unei mansarde sau chiar a unui etaj. Potrivit lui Bogdan Mureşan, structura de paie poate susţine fără problemă o casă înaltă de 4 metri, la suprafaţa de 100 de metri pătraţi.

Primele case din baloţi din paie au fost ridicate începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, în SUA. Aceste începuturi corespund perioadei în care a fost inventată presa de balotat. În Statele Unite, este încă în picioare o casă din baloţi de paie care a fost construită acum 100 de ani.

Sursa selectiva: GreatNews.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Constructii

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web