Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Un CICLON puternic, asemănător cu un uragan, se îndreaptă spre România!

in Evenimente

Un ciclon puternic este foarte activ în aceste zone în Europa Centrală şi se deplasează spre zona de sud-est a Europei, urmând ca în zilele următoare să afecteze şi România. În Germania a fost emis un cod roşu de vânt puternic, rafalele atingând viteze şi de 164 km/h, ceea ce i-a făcut pe specialişti să compare sistemul cu un uragan.

Potrivit RTV.net, ciclonul se îndreaptă spre România, însă ţara noastră va fi afectată doar de periferia acestui sistem, astfel că vântul va avea intensificări ce vor atinge şi depăşi 80 km/h la munte, unde, de altfel, se vor resimţi cel mai puternic influenţele acestui sistem. În restul regiunilor, vântul va atinge viteze de peste 50-60 km/h. În special în zona de munte din nordul ţării, în noaptea de marţi spre miercuri sunt aşteptate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, la fel şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde la noapte cantităţile de precipitaţii vor atinge 15-20 l/mp, ceea ce înseamnă depunerea unui nou strat de zăpadă.

Vremea nu se îndreaptă nici spre sfârşitul săptămânii, întrucât acest ciclon aduce după el o masă de aer rece. La munte, în Maramureş, Transilvania şi chiar în Moldova vom avea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare spre finalul săptmânii, iar de Florii vor fi precipitaţii în mare parte din ţară, mai ales sâmbătă spre duminică. Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 6-16 grade de Florii, dar vântul puternic şi precipitaţiile vor face ca temperaturile resimţite să fie foarte scăzute

Mai mult: libertatea.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web