Un român de 29 de ani, cel mai important client al companiei Mercedes-Benz. Afacerea de milioane a tânărului

in Evenimente/Stiri online

Cristian Dolofan, 29 de ani, absolvent de Politehnică, secţia transporturi rutiere, a devenit cel mai mare client de camioane Mercedes-Benz prin compania Dolo Trans Olimp, care în următoarele două săptămâni va ajunge la o flotă de peste 250 de camioane.

„Anul acesta chiar se simte revigorarea economică în România, în special în industria auto, de la transportul de maşini la transport componente. În plus, cu peste 250 de ca­mioane intrăm în liga marilor transportatori şi avem acces direct la licitaţii, alături de camioane şi semiremorci noi“, a spus Cristian Dolofan, acţionarul majoritar al Dolo Trans Olimp. De asemenea, Dolo Trans Olimp colaborează cu case de expediţii precum DHL sau Gefco.

Dolo Trans Olimp a înregistrat anul trecut afaceri de 55,2 mil. lei, în creştere cu 46%, iar pentru acest an estimarea este de 135 mil lei.

Compania are în plan ca anul viitor să investească într-o platformă de stocaj şi distribuţie maşini de cinci hectare, la Mioveni, în zona uzinei Dacia. „Acum suntem la stadiul de proiect şi obţinere de autorizaţii“, a subliniat el.

sursa: ZF

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.