Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Category archive

Burse – Banci

Pornind de la limbajul comun, denumirea de bursa reprezinta o alocatie, iar din punct de vedere etimologic aceasta denumire provine din grecesc “bursa” semnificand saculet cu bani. Din punct de vedere economic, bursa reprezinta o piata unde au loc tranzactii bursiere dupa o anumita procedura reglementata. Schimburile, tranzactiile se cunosc din cele mai vechi timpuri si se efectuau, la inceput, sub forma de troc. Ulterior, regele Lidiei din Asia Mica a inlocuit trocul traditional printr-un schimb de marfuri contra unor piese din argint si aur.

Noi reguli de acordare a creditelor ipotecare, care protejează românii de un posibil abuz comis de instituțiile financiare

in Burse - Banci/Evenimente/Stiri online by

Guvernul dorește să schimbe regulile de acordare a creditelor ipotecare printr-o ordonanță de urgență. Toți românii care vor încheia de acum contracte de credit ipotecare vor fi foarte bine informați de un act separat emis de bancă privind costurile totale ale creditului, durata, dobânda aplicată, moneda și suma totală de rambursat. De asemenea, în cazul întârzierii ratelor reprezentanții băncii sunt obligați să găsească soluții în favoarea clientului.

Fără dobânzi și comisioane ascunse, fără abuz și executare silită înainte de a se epuiza toate soluțiile posibile de a ajuta un client. Potrivit noilor prevederi, instituția financiară se obligă ca înainte cu 15 zile de încheierea unui contract de credit să emită un document adițional prin care să se specifice clar clientului toate condițiile, comisioanele, tipul de dobândă aplicate creditului și mai ales, suma totală de rambursat.

De asemenea, clientul poate schimba în orice moment moneda în care plătește rata creditului, iar în caz de întârzieri și restanțe, înainte de executarea silită reprezentanții băncii trebuie să facă dovada că au încercat pe toate căile posibile să ajute clientul (reduceri la dobândă, eșalonare etc). În cazul executării, banca nu mai poate aplica dobânzi la suma restantă.

Un alt aspect important este faptul că pentru a se recupera restanțele, recuperatorii nu mai pot căuta datornicul la serviciu, nu-l mai pot contacta după ora 20:00 și nici nu mai pot lăsa mesaje pe ușa celui în cauză.

Toate aceste prevederi se aplică doar celor care vor lua credite după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei, nu şi celor care s-au împrumutat deja.

Darea în plată, o soluție care îi costă pe români mii de lei: ”A lua impozite de la un falit este aberant”

in Burse - Banci/Evenimente/Stiri online by

Darea în plată, lege inițiată și aprobată ca soluție pentru acei români care nu își mai pot achita creditele ipotecare, presupune un cost elevat pentru persoanele care decid să apeleze la această procedură. Suma se ridică la câteva mii de lei.

Orice persoană care are un credit ipotecar sub 250.000 de euro poate demara procedura de dare în plată în cazul în care nu mai poate onora plata ratelor către bancă și astfel predarea cheilor imobilului stinge datoriile celui în cauză către instituția financiară. Procedura însă poate costa și câteva zeci de mii de lei.

Spre exemplu pentru un imobil pentru care se datorează 120.000 de euro, cel care dă în plată locuința va avea de plătit:
-onorariul notarial de autentificare de 5.617 lei.
-notificarea băncii de 150-200 de lei,
-intabulare 808 lei
-impozit către stat 7.386 de lei.

În total, 14.000 de lei, care pentru românii aflați în incapacitatea de a-și plăti ratele reprezintă o sumă colosală. În acest sens, datornicii au cerut notarilor să se adapteze situației prin scăderea taxelor cu 90% și să calculeze taxele la valoarea actuală a casei date în plată, care este mai mică și nu la valoarea soldului creditului.

„Noi am făcut nişte calcule. 50 la sută este limita maximă la care putem să reducem onorariile, pentru că după cum ştiţi un birou notarial îşi suportă toate cheltuielile de funcţionare”, a declarat Ion Marin, prim-vicepreşedinte Uniunea Naţională a Notarilor, potrivit Digi24.

Pe de altă parte, înițiatorul legii dării în plată, avocatul Gheorghe Piperea, spune că “articolul 111 din Codul fiscal face referire la impozitul pe venitul persoanelor fizice, ori consumatorul care dă în plată imobilul nu face un venit din acest act, ci își asumă o pierdere, darea în plată e un faliment simplificat, iar a lua impozite de la un falit este aberant”.

Aceeași instituție bancară, același credit dar condiții diferite pentru doi români. Explicațiile oferite de reprezentanții băncii

in Burse - Banci/Evenimente/Stiri online by

Doi români, unul din Tulcea și altul din Cluj, au apelat la aceeași instituție bancară pentru un credit ipotecar. Dacă ambii s-au calificat pentru acordarea creditului, clientului din Tulcea i s-a cerut un avans mai mare decât celui din Cluj.

Pe fondul noii legi de dare în plată și a scăderii semnificative a creditelor ipotecare, BCR a anunțat că a redus avansul pentru creditele ipotecare de la 35% la 25%. Cu toate acestea, unui client din Tulcea i-a fost impus un avans de 35% pentru acordarea creditului.

Reprezentanții BCR explică că avansul pentru achiziționarea unei locuințe cu credit ipotecar a fost redus la 25% în doar 20 de orașe, decizie luată pe baza unei analize a evoluţiilor pieţelor regionale şi a nevoilor clienţilor. Astfel, doar în Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacau, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare și Bucureşti clienții vor achita un avans de 25%, în restul orașelor rămânând valabil procentul de 35%.

„Problema de accesibilitate este dată de creşterea avansurilor la creditele ipotecare standard, este o consecinţă directă a legii dării în plată. BCR nu şi-a dorit şi nici nu a planificat vreodată creşterea avansurilor la credite, ci s-a dedicat permanent misiunii de a fi cel mai mare şi mai accesibil finanţator imobiliar din România.“, a explicat reprezentanții BCR, potrivit ZF.

Reducerea avansului la creditele ipotecare a fost aplicată și de Piraeus Bank. După ce instituția a anunțat un avans minim de 40%, cel mai mare din România, acum cere clienților doar 20% din valoarea imobilului. De asemenea, mai multe instituții din România au anunțat că vor studia posibilitatea de a urma același exemplu.

Teste oficiale: Cea mai instabilă bancă din România. Are peste 2 milioane de clienți

in Burse - Banci/Evenimente/Stiri online by

Ultimele teste de stres realizate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA) au inclus și opt grupuri financiare care au subsidiare în România. Deși toate cele opt au înregistrat parametri peste nivelul minim anunțat de EBA, unele dintre acestea sunt la limită în ceea ce privește indicatorii de capital. De precizat că subsidiarele din România au capital propriu care nu este inclus în capitalul grupurilor mamă, analizat de EBA

Grupul Raiffeisen, care deține în România instituția de credit cu același nume, ar sta cel mai prost dacă ipoteza luată în calcul se adeverește. Pe un scenariu negativ, la finele anului 2018, austriecii ar avea o rată a capitalului de bază (eng- Common Equity Tier 1 Ratio) de doar 6,1%, cu puțin peste pragul minim de 5,5% anunțat de EBA.
Rata capitalului de bază arată în ce măsură lichiditățile și celelalte forme de capital de rang I deținute de bancă reușesc să acopere obligațiile prezente și viitoare ( expunerea totală-de exemplu dobânzi de plătit către clienții cu depozite). Concret, dacă acest indicator scade sub 5,5% în scenariul negativ, atunci se consideră că, în perspectivă, banca va avea nevoie de o majorare de capital pentru a rămâne stabilă. Pe același scenariu, EBA arată că Raiffesen ar înregistra pierderi de 1,7 miliarde de euro doar în 2018. Oficial, grupul Raiffeisen deservește peste două milioane de clienți.

Într-un clasament al celor mai puțin capitalizate bănci din România, conform testului EBA, Raiffeisen este urmată de Unicredit, cu o rată a capitalului 7,1% și pierderi potențiale de 5,2 miliarde de euro în 2018. Societe Generale, acționarul majoritar al BRD, ar avea o rată de 7,5%, Erste (acționarul celei mai mari bănci din România-BCR) – 8,2%, iar ING – 9%.

Cel mai bine plasate, cu un raport între capitalul propriu și expunerea totală aproape dublu față de minimele impuse, sunt OTP – 9,2%, Credit Agricole – 10,5% și Intesa – 10,2%.
Când au introdus, în 2011, testele de stres, autoritățile europene își doreau să întărească încrederea într-un sistem bancar zguduit de criza financiară, salvat parțial de la faliment cu banii contribuabililor. Primul test a fost criticat de investitori ca fiind prea lax – 8 din cele 90 de bănci testate au picat, totuși , astfel că Autoritatea Bancară Europeană a revenit, în 2014, cu o versiune mai dură. 25 din cele 123 de instituții testate au picat atunci și birocrații europeni au descoperit o gaură în capital de 25 de miliarde de euro, dacă mediul economic devine advers, șomajul crește și prețul proprietăților scade.

Cele mai multe bănci, 9 la număr, cu cea mai mare gaură de capital, de aproape 9,5 miliarde de euro, proveneau din Italia. Urma Grecia, cu un sistem bancar falimentat la rândul său de falimentul statului elen și cu o nevoie de capital de 8,7 miliarde de euro.

Condițiile economice n-au fost așa de dure la nivel european, în cele din urmă, dar situația sistemului bancar nu s-a îmbunătățit substanțial în țările problemă, mai ales în Italia.
Banca Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume, avea nevoie de 2 miliarde de euro la acel moment la capital. Instituția încă se chinuie să caute investitori și ar avea nevoie urgent de circa 5 miliarde de euro, potrivit presei din peninsulă.

Față de exercițiile trecute, autoritățile nu au precizat dacă o bancă a trecut sau nu testul, ci doar vor arăta unde se duce capitalul în cazul în care, printre altele, economia crește cu 7,1% sub scenariul de bază în perioada 2016-2019 și randamentele la titlurile de stat cresc abrupt.

sursa: profit.ro

Banca Centrala, pregatita sa tipareasca bani si sa-i distribuie direct populatiei. Masuri extreme pentru salvarea Europei.

in Burse - Banci/Economie by

Banca Centrala Europeana poate in continuare sa reduca dobanzile, daca relansarea economica a zonei euro nu se concretizeaza, si ar putea chiar lua in considerare tiparirea de bani si distribuirea lor directa catre populatie, a declarat vineri Peter Praet, economist sef si membru in comitetul executiv al BCE, scrie Reuters.

1934474_10153608460177266_5337993432738472486_n

Presedintele BCE, Mario Draghi, i-a surprins pe investitori saptamana trecuta cand a decis sa reduca dobanda de baza la nivelul zero, pentru prima data in istoria BCE, iar dobanda la depozite a fost redusa la nivelul record de minus 0,4%, potrivit Agerpres.
„Asa cum au demonstrat alte banci centrale, nu am atins inca limita minima. Daca noi socuri negative vor inrautati perspectiva sau daca conditiile de finantare nu se vor ajusta in directia sau in masura in care este necesara pentru a stimula economia si inflatia, o reducere a dobanzii ramane in arsenalul nostru„, a declarat Peter Praet.
De asemenea, intrebat de jurnalisti daca BCE ar putea pur si simplu sa tipareasca bani si sa ii distribuie cetatenilor din zona euro, o forma extrema de relaxare a politicii monetare propusa de economistul american Milton Friedman care a utilizat o metafora a banilor aruncati din elicopter, Praet a spus ca acest lucru este posibil, cel putin teoretic.
Da, toate bancile centrale pot sa faca acest lucru. Poti sa emiti bancnote pe care sa le distribui populatiei. Intrebarea este daca si cand este oportun sa recurgi la acest gen de instrument, care este unul extrem„, a subliniat Peter Praet.
La randul sau, la finalul sedintei de politica monetara de saptamana trecuta, presedintele BCE, Mario Draghi, a declarat ca Banca Centrala Europeana ar putea sa plateasca bancile pentru a se imprumuta de la BCE, cu conditia sa acorde la randul lor credite gospodariilor si companiilor. In plus, incepand din luna aprilie a acestui an, achizitiile lunare de obligatiuni ale BCE vor fi majorate de la 60 pana la 80 de miliarde de euro.

Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală, „NU” constituie titluri executorii.

in Burse - Banci by

Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personala, încheiate de o instituție de credit „NU” constituie titluri executorii.

Proiectul de lege inițiat de senatorAnghel Cristiana-Irina, alintată de presa opoziției „învățătoarea grevistă„, dă o lovitura de gratie creditorilor și ușurinței legale cu care aceștia puteau transforma un contract de creditare în lichiditate (creanță) certă. Totuși mai sunt de rezolvat multe neregularități ale procedurii civile asumate de guvernul de tristă amintire, Boc al nu mai știu câtelea. La fel și modificarea făcută pe sub masă, de actualul Parlament cu privire la încuviințarea executării silite de către prestatorul autorizat de stat,  executorul judecătoresc, cointeresat să câștige și el un „ban grămadă” pe spinarea victimei abuzului. Din acest motiv nu poate fi echidistant, ci turpid.

La fel și cu responsabilizarea magistraților care indiferent ce ar greși, fie din necunoaștere, fie cu rea credință, nu răspund în actualele condiții ale legislației, Inspecția Judiciară și CSM, devenind un fel de stat în stat, cu puteri depline chiar și împotriva legilor obiective ale naturii, nu doar celor scrise, subiective umane. Opriți ploaia dacă puteți domnilor magistrați, ori furia poporului dacă doriți neapărat să o provocați prin iresponsabilitate.

Atribuțiile acestor instituții se rezumă doar la ceea ce scrie în legile organizării justiției, abateri disciplinare gen fumatul în WC, chiulul de la muncă etc. Observăm că ascund lucruri grave ce li se aduce la cunoștință considerând sistemul că nu e treaba lor, în special când sunt implicați membrii „castei”.

Când constatați că nu este vorba de abateri disciplinare, ci infracțiuni aveți obligația declinării de competență și sesizării organului competent, stimați „mai presus de legi”, altfel devenirăți infractori prin omisiunea sesizării, faptă înscrisă în Codul Penal. Pe voi cine să vă judece că statul român nu se gândi că puteți deveni, ceea ce ați devenit. Vă judecă poporul că are acest drept că de aia e suprem prin Constituție, măcar de a vă critica public.

Unul din aceste abuzuri ne-a fost adus la cunoștința chiar ieri, cu dovezi și acte, din Târgu Secuiesc. Deși știe că este ilegal ce face, un domn executor din Brașov, pune în executare silită venitul cât și casa unui… polițist. Avem cazul în atenție și vom scrie odiseea prin care trec apărătorii legii, ei înșiși abuzați de sistem. Nu putem da mai multe detalii, deoarece cazul este în judecăți. Domnii procurori de la Parchetul Curții de Apel Brașov, se pare că au interese contrare legii și drepturilor fundamentale ale omului, scutind de responsabilizare executorii judecătorești, altă castă stat în stat.

Revenind la proiectul de lege, acesta este rodul a sute de ore de muncă, de audiențe și ascultarea cetățenilor (vezi FOTO). Am fost martor la o asemenea audiență împreună cu un ilustru gazetar de investigație militară, Col. (r) Neacșu A. Marin, redactor șef la revista online „În cuiul Cătării„.

Proiectul de lege, aflăm de la sursă, pagina senatorului, sunt de fapt două, ambele adoptate de Senat, urmând calea de adoptare și în Camera Deputaților. Unul se referă la abrogarea articolului 120 din O.G. 99/2000 și a articolelor 52 și 72 dinLegea 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare (IFN).

Cum putem sa suspendam plata ratelor la creditele bancare?

in Burse - Banci by

Ce trebuie sa facem ca sa suspendam plata ratelor la creditele bancare, pana ne judecam cu banca?

Moneda-instrument unic al tranzacţiilor

in Burse - Banci by

Această funcţie poate fi relevată, fie prin dezvăluirea caracterului universal al funcţiei de schimb al monedei, fie prin evidenţierea rolului de finanţare pe care-l  joacă moneda, considerând că ea este singurul mijloc care permite achiziţionarea bunurilor.

Caracterul universal al funcţiei de schimb a monedei

În urma unei analize sumare se poate afirma că, chiar şi într-o economie care utilizează moneda, toate bunurile sunt instrumente de tranzacţie, deoarece ele sunt mijlocul şi scopul unic al monedei. În această viziune autorii clasici au susţinut că moneda ar fi numai un val care ascunde tranzacţiile reale care se operează între bunuri. La rândul său, Jean-Baptiste Say a afirmat că produsele se schimbă pe produse. Drept urmare, orice agent poate considera că titlurile, stocurile de bunuri sau imobile sunt într-un fel sau altul instrumente de schimb. Totuşi, această afirmaţie nu este exactă într-o economie monetară. Într-o economie de troc bunurile se schimbă pe alte bunuri, dar într-o economie monetară bunurile se schimbă pe monedă  care, la rândul său, se schimbă pe bunuri. Trecerea prin faza monetară este, deci, indispensabilă. Pe o piaţă organizată bunurile nu cumpără bunuri.

Deosebirea dintre economia bazată pe troc şi economia monetară poate fi relevată, utilizând un sistem de analiză care constă în a introduce în produsul cartezian  C x C al tuturor bunurilor C=(C1,. . . Cn), o relaţie de schimb E care să permită determinarea unei submulţimi a mulţimii tuturor relaţiilor de schimb posibile. Relaţia de schimb E se defineşte astfel: bunul Ci poate fi schimbat direct pe un bun Cj şi implicit, orice cupluri de bunuri de tipul CiECj aparţin mulţimii E.

Este evident că într-o economie de schimb, mulţimea relaţiilor de schimb E nu este vidă. De asemenea, relaţia de schimb este reflexivă şi simetrică, deoarece dacă CiECj, atunci şi CjECi. Însă, relaţia de schimb este tranzitivă doar în economia de troc. Ceea ce caracterizează economia monetară este tocmai faptul că bunurile nu pot fi schimbate direct între ele. Dacă definim moneda ca orice bun Ci pentru care relaţia CiECj este adevărată în cazul tuturor bunurilor Cj, rezultă din definiţie că într-o economie de troc toate bunurile sunt monedă.

Deci, se poate concluziona că nu este posibilă nici o analogie între monedă şi bunuri, deoarece numai moneda poate fi schimbată direct pe celelalte bunuri.

Este vorba, după Clower, de o problemă de grad, nu de natură. Moneda permite cumpărarea tuturor bunurilor materiale şi imateriale, precum şi a tuturor titlurilor şi a mâinii de lucru şi aceasta fără costurile specifice schimbului. Din contră, celelalte bunuri, materiale şi imateriale, precum şi titlurile şi forţa de muncă, fie că nu se pot cumpăra decât pe ele însele, fie că pot cumpăra doar moneda

Funcţia de finanţare a monedei

Aspectele relatate sugerează că moneda constituie condiţia de intrare pe piaţă. Drept urmare, este logică constatarea potrivit căreia existenţa prealabilă a  anumitor disponibilităţi monetare condiţionează efectuarea tuturor tranzacţiilor reale, indiferent dacă acestea vizează bunurile de consum sau bunurile de investiţii. De fapt, această stare reprezintă funcţia de finanţare a monedei.

Orice agent care vrea să intre pe piaţă trebuie să dispună de o cantitate corespunzătoare de monedă sau, în caz de amânare a plăţii, de capacitatea de a-şi procura cantitatea de monedă respectivă. Acest adevăr este valabil deopotrivă pentru accesul pe piaţa bunurilor de consum şi pentru piaţa bunurilor de investiţii, indiferent care ar fi condiţiile de echilibru macroeconomic subdiacente. Din punct de vedere al economiei reale, se poate afirma că economiile finanţează investiţiile, iar veniturile permit consumul şi economisirea. Din punct de vedere al economiei monetare se poate spune că moneda este cea care finanţează toate categoriile de cheltuieli indiferent de natura lor: de consum, de investiţii sau de plasare a economiilor. Cu certitudine, veniturile populaţiei se realizează în formă monetară, iar efectuarea de cheltuieli de consum şi de investiţii de către agenţii economici implică acumularea prealabilă de disponibilităţi monetare.

De regulă, acestea pot fi obţinute prin transferuri de mijloace de plată de alţi agenţi ai economiei: veniturile din munca platită de întreprinderi pentru salariaţi  în  monedă; cumpărările de bunuri de consum de salariaţi retransferând întreprinderilor o parte din disponibilităţile monetare; în fine, cumpărările de titluri de către persoane de la întreprinderi procură acestora moneda necesară pentru cumpărările de bunuri pentru investiţii. Însă aceasta nu ne poate conduce la concluzia că, în final, bunurile se schimbă pe bunuri şi că moneda joacă doar rolul de intermediar. În fapt, orice monedă care tocmai a fost creată de sistemul bancar în urma unor cereri de credite şi care, prin aceasta, nu reprezintă nici un bun, are puterea de a cumpăra bunuri în acelaşi mod ca şi moneda deja existentă în circulaţie. Rolul băncilor constă tocmai în asigurarea finanţării creşterii economice prin crearea şi punerea în circulaţie a unor noi cantităţi de monedă prin operaţii specifice, a căror funcţiune este crearea necontenită de instrumente de plată.

În final, se poate afirma că într-o economie monetară, moneda este instrumentul de schimb cu caracter universal, a cărei existenţă prealabilă reprezintă condiţia efectuării de cheltuieli.

Ea este, prin natura sa, diferită de bunurile al căror schimb îl mijloceşte.

Formele monetare

in Burse - Banci by

În economia de schimb există mărfuri care au o valoare intrinsecă stabilă şi care din acest motiv pot fi asimilate monedei. Totuşi pentru a juca pe deplin acest rol ele trebuie să aibă anumite calităţi care să le permită să fie utilizate ca instrumente de schimb. De pildă, bunul- monedă trebuie să fie durabil pentru a transfera puterea de cumpărare în viitor. Totodată, el trebuie să fie divizibil pentru a opera plăţi de valori diferite. Propria sa valoare trebuie să fie suficient de mare pentru ca stocarea puterii de cumpărare pe care o asigură să se realizeze într-un volum mic. În fine, bunul monedă trebuie să permită efectuarea plăţilor curente.

Nisipul sau diamantele ar fi deci, inutilizabile ca monedă; dimpotrivă numeroase alte bunuri ar răspunde la aceste criterii şi au fost utilizate în cursul istoriei: animalele, vinul, uleiul, scoicile. Totuşi, încă din antichitate, metalul sub formă de lingouri sau discuri marcate cu sigiliul suveranului, s-a impus ca forma cea mai evoluată de monedă. Aceste obiecte metalice au fost de fapt, monedă-marfă, deoarece puteau fi utilizate şi dorite şi pentru alte servicii pe care le puteau oferi. Ele au fost în mod progresiv înlocuite cu alte tipuri de mijloace de plată însă şi-au conservat întâietatea până în anul 1914. Astfel, înainte de primul razboi mondial, aurul este considerat singura monedă veritabilă, iar celelalte forme monetare numai drepturi de a-ţi procura moneda privilegiată.

În contextul acestei întâietăţi a monedelor metalice şi alte tipuri de monedă au început să mijlocească plăţile. Din secolul al XVIII-lea în cea mai mare parte a ţărilor europene au fost înfiinţate institute de emisiune care au pus în circulaţie moneda fiduciară, precum şi bănci comerciale care emiteau moneda de cont. Acestea s-au impus, puţin câte puţin, ca instrumente de plată normale, având aceleaşi funcţii şi aceeaşi valoare ca şi moneda-marfă. Această mutaţie în structura formală monetară a permis sesizarea trăsăturii care deosebeşte moneda de toate celelalte bunuri; utilitatea monedei în procesul schimbului este identică oricare ar fi forma şi valoarea sa intrinsecă. Contează prea puţin dacă schimbul se face prin intermediul monedei de aur sau al biletului de bancă. Rolul de intermediar al schimbului este asigurat la fel de bine şi într-un caz şi în altul. Se poate merge chiar până la a spune că moneda fiduciară are calităţi pe care moneda marfă nu le posedă. Ea este puţin costisitoare, este comodă şi divizibilă. Totuşi, valoarea sa trebuie să fie garantată de autoritatea publică şi prin aceasta ea devine un fenomen instituţional.

Multă vreme baterea monedei a fost o prerogativă regală. Ulterior ea a fost atribuită unei bănci de emisiune, iar sistemul bancar în ansamblul său îşi joacă rolul în creaţia monetară. Cu toate acestea, valoarea monedei continuă să fie garantată de stat, iar utilizarea ei de către agenţii economici se bazează pe o convenţie implicită. Agenţii economici acceptă să folosească o anumită monedă pentru că au încredere în sistemul care o pune în circulaţie.

În concluzie, în baza celor menţionate, se poate formula o primă definiţie, instituţională a monedei: moneda este instrumentul de schimb care permite cumpărarea imediată a tuturor bunurilor, serviciilor şi titlurilor, fără costuri de tranzacţie şi costuri de aşteptare şi care îşi păstrează valoarea între două schimburi. Ea este un fenomen social, deoarece se bazează pe încrederea agenţilor economici în sistemul care o produce.

De la schimbul în natură la economia monetară

in Burse - Banci by

Agenţii economici care intră în relaţii de schimb pot alege între diferite posibilităţi de organizare a pieţelor. Dintre acestea cea mai simplă este schimbul în natură cunoscut, mai ales, sub denumirea de troc, iar cea mai complexă economia monetară.

Într-o economie de troc pur, agenţii economici suportă costuri de tranzacţie importante. Ei sunt obligaţi, pe de o parte, să asigure dubla coincidenţă între dorinţele lor de schimb, iar pe de altă parte, să stabilească pentru fiecare tranzacţie termenul schimbului. A schimba un bun pe altul implică un risc semnificativ, acela de a achiziţiona un obiect a cărui valoare se schimbă la fiecare nouă tranzacţie. Agenţii economici vor ezita deci să opereze schimburi înainte de a avea certitudinea că termenii schimbului sunt suficient de stabili pentru a fi corecţi.

Într-o economie de schimb incipientă, caracterizată prin existenţa târgurilor, situaţia agenţilor economici se îmbunătăţeşte. În acest stadiu cei ce schimbă mărfuri se adună într-un loc precis, piaţa, unde sunt centralizate cererile şi ofertele. Dubla coincidenţă şi determinarea preţurilor de echilibru devin mai uşor de realizat. Schimburile ar fi şi mai mult uşurate dacă s-ar organiza un post de vânzare pentru fiecare cuplu de bunuri, fiecare dintre ele devenind, la rândul său, etalon. Într-o economie cu n bunuri ar exista 1/2n(n-1) posturi de acest fel şi tot atâtea preţuri reale sau relative, exprimate în termen de n bunuri.

O îmbunătăţire considerabilă ar fi posbilă în condiţiile alegerii unui bun care prezintă calităţi intrinseci atât de evidente, încât fiecare agent l-ar accepta ca şi contrapartidă în tranzacţiile sale. Această monedă-marfă ar deveni concomitent, instrument curent de schimb şi etalon ce ar conduce la simplificarea sistemului de preţuri. Pentru n bunuri dintre care unul ar întruchipa moneda, nu ar mai exista decât n-1 preţuri. În mod cert, nu ar putea fi utilizat ca monedă decât un bun a cărui valoare este suficient de stabilă pentru ca agenţii economici să îl accepte continuu ca intermediar al schimbului. Moneda-marfă ar trebui să fie capabilă să-şi păstreze puterea de cumpărare între două schimburi. De fapt, această etapă este cea a trecerii la economia monetară.

În fine, bunul ales ca monedă nu ar mai fi dorit pentru utilitatea sa, ci pentru utilitatea pe care ar reprezenta-o funcţiile sale pentru utilizatorii săi. Drept urmare, este posibil, ca la un moment dat, utilizatorii de monedă să aleagă un bun fără valoare intrinsecă, ce le poate servi drept instrument de mijlocire a tranzacţiilor, acesta relevând trecerea în stadiul monedei fiduciare.

Acestea relevă că un agent raţional, care vrea să facă schimb de bunuri, trebuie să utilizeze moneda, deoarece aceasta reduce costurile de tranzacţie, economiseşte timp, face economia mai productivă, timpul economisit fiind realocat unor activităţi productive şi permite o satisfacere mai rapidă a nevoilor, minimalizând costurile de aşteptare. Totodată fiecărei etape îi corespund costuri de tranzacţie tot mai scăzute.

În concluzie, apariţia monedei constituie actul care minimizează costurile schimbului şi reduce periodicitatea acestora.

Utilizarea monedei nu constituie deci, momentul care marchează coagularea economiei de schimb, ci geneza unei etape esenţiale a organizarii schimbului şi, implicit, a minimizării costurilor.

Natura monedei in economia contemporana

in Burse - Banci by

Conceptul de monedă este unul dintre cele mai controversate. În zilele noastre, când Europa instituie o monedă unică şi ţinând seama de dezbaterile suscitate de instaurarea monedei EURO, decodificarea acesteia devine tot mai dificilă. Să  apreciezi incidenţa monedei asupra economiei şi a societăţii şi mai ales să înţelegi funcţionarea economiilor moderne care sunt economii monetare, presupune înţelegerea fenomenelor monetare. Diversitatea percepţiilor nu este totuşi un motiv suficient pentru a evita abordarea sau pentru a estima că moneda nu poate fi definită. Dimpotrivă, ţinând cont de această diversitate, se impune abordarea multidimensională a instrumentului monetar. De aceea majoritatea specialiştilor au încercat să explice natura monedei dezvoltând succesiv trei  modalităţi de abordare:

  1. a) abordarea instituţională, considerând moneda ca o instituţie specifică economiei de schimb;
  2. b) abordarea funcţională, insistându-se asupra funcţiilor pe care moneda le îndeplineşte;
  3. c) abordarea proprietăţilor pe care trebuie să le îndeplinească moneda pentru a-şi îndeplini menirea în economie şi societate.

Abordarea instituţională a monedei

În economia de piaţă, complexă şi descentralizată, moneda este singurul instrument de schimb, servind drept contrapartidă la oferte şi la toate celelalte bunuri.

Prezenţa monedei nu este necesară nici în economia de autoconsum, nici în economia de autosubzistenţă, nici chiar în economia care aparţine domeniului public sau comunitară, în care nevoile sunt satisfăcute direct prin munca unui grup, sub controlul unei autorităţi centralizate. Ea se impune numai într-o economie de schimb. Totuşi, se poate concepe ca o economie de schimb să funcţioneze fără monedă prin substituirea ei cu relaţiile de troc, prin intermediul cărora agenţii economici schimbă bunuri contra bunuri. Se poate însă demonstra că monetizarea constituie momentul esenţial al raţionalizării  economiei de schimb.

Economia de schimb şi costurile sale

Descrierea economiei de schimb este posibilă luând ca exemplu un grup de indivizi care trăiesc pe o insulă relativ întinsă şi cu relief accidentat. Activitatea indivizilor este aici descentralizată şi nevoile lor sunt diferenţiate. Drept consecinţă indivizii doresc să schimbe bunurile lor, dar întâmpină dificultăţi atunci când urmăresc să intre în relaţii cu alţi indivizi pentru a-şi însuşi alte bunuri. Această situaţie este caracteristică oricărei economii descentralizate confruntată cu diversificarea nevoilor şi a sistemului de producţie, necesitatea şi dificultatea schimbului, fenomene care impun organizarea progresivă a tranzacţiilor.

Indivizii care locuiesc într-o parte a insulei trebuie să întreprindă la intervale regulate expediţii în partea cealaltă, pentru a obţine bunuri care se produc aici contra propriilor lor bunuri. Dar fiecare expediţie implică eforturi, timp şi cheltuieli. Altfel spus, schimbul de bunuri presupune costuri specifice, altele decât costurile producerii bunurilor respective, care se împart în două categorii:

– costurile de tranzacţie, care includ cheltuieli ocazionate de transportul mărfurilor, precum şi cantitatea de timp şi de efort necesară pentru a realiza o dublă coincidenţă între dorinţele de a schimba bunuri: fiecare din cei doi parteneri trebuind să dispună de bunul pe care celălalt vrea să-l achiziţioneze;

– costurile de aşteptare, care includ atât costurile subiective pe care indivizii le suportă când trebuie să amâne satisfacerea nevoilor lor, cât şi costurile obiective care însumează cheltuielile de stocare şi deteriorările suferite pe timpul depozitării şi al transportului.

Agenţii economici care formează grupul luat ca exemplu trebuie să facă faţă unei alegeri economice şi anume să determine periodicitatea expediţiilor, astfel încât costurile obiective şi subiective implicate de schimbul de mărfuri să fie minime.

Costurile de tranzacţie, CT, sunt legate de expediţie oricare ar fi volumul mărfurilor schimbate. Cuantumul lor pe unitatea de timp este cu atât mai redus cu cât intervalul între două expediţii este mai mare şi volumul bunurilor schimbate mai important. Deci, aceste costuri descresc în raport cu timpul scurs între două expediţii.

Costurile de aşteptare, CA, cresc în raport cu timpul care separă două expediţii.

Bursa de Valori Bucureşti

in Burse - Banci by

La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), iar peste o săptamână a aparut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada primului război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de 7 ani de creşteri spectaculoase, urmată de o perioadă tot de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acţiunile a 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).

După o întrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţată în anul 1995, prima zi de tranzacţionare fiind 20 noiembrie 1995, zi în care s-au tranzacţionat 905 acţiuni a 6 societăţi cotate. După această dată s-au înregistrat următoarele valori ale tranzacţiilor :

Actiuni                                     Situatia evolutiei tranzactiilor cu actiuni la BVB
An Nr. sedinte de tranzactionare Nr. tranzactii Nr. actiuni tranzactionate (volum) Valoare (RON) Capitalizare (RON) Nr. societati emitente Nr. noi societati emitente Nr. societati delistate Nr. Interme-diari
1995 5 379 42.761 250.000,00 25.900.000,00 9 9 0 28
1996 84 17.768 1.141.648 1.520.000,00 23.100.000,00 17 8 0 62
1997 207 609.651 593.893.605 194.590.000,00 505.600.000,00 76 59 0 133
1998 255 512.705 986.804.827 184.650.000,00 392.200.000,00 126 50 0 173
1999 253 415.045 1.057.558.616 138.915.000,00 572.500.000,00 127 15 14 150
2000 251 496.887 1.806.587.265 184.292.000,00 1.072.800.000,00 114 1 14 120
2001 247 357.577 2.277.454.017 381.277.000,00 3.857.300.000,00 65 3 52 110
2002 247 689.184 4.085.123.289 709.800.000,00 9.158.000.000,00 65 1 1 75
2003 241 440.084 4.106.381.895 1.006.271.130,00 12.186.600.000,00 62 0 3 73
2004 253 644.839 13.007.587.776 2.415.043.850,00 34.147.400.000,00 60 3 5 67
2005 247 1.159.060 16.934.865.957 7.809.734.451,60 56.065.586.984,76 64 5 1 70
2006 248 1.444.398 13.677.505.261 9.894.294.096,72 73.341.789.545,86 58 2 0 73
2007 250 1.544.891 14.234.962.355 13.802.680.643,77 85.962.389.148,60 59 3 2 73
2008 57 344.028 2.196.045.057 2.148.534.897,27 110.155.674.393,33 62 3 0 75

                                 

Pe baza graficului se poate observa că valoarea tranzacţiilor a înregistrat o creştere spectaculoasă în anul 1997 faţă de 1996, aceasta crescând de la 1.520.000 lei la 194.590.000 lei, adică de 128 ori. Apoi s-a înregistrat o scădere moderată timp de 2 ani, ajungând în 1999 la suma de 138.915.000 lei. Începând din 1999, timp de 4 ani valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni la BVB aproape s-a dublat de la an la an, ajungând la sfârşitul anului 2004 la suma de 2.415.043.850 lei. În anul 2005 s-a înregistrat din nou o creştere importantă a valorii tranzacţiilor cu circa 225% faţă de anul precedent, după care au existat în continuare creşteri moderate.

Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare continuă. La acest moment numărul societăţilor listate este de 65. Printre acestea se numără societăţi importante în economia naţională, precum SNP Petrom, Banca Română pentru Dezvoltare, cele 5 Societăţi de Investiţii Financiare, Banca Transilvania, etc.

Cotarea („admiterea”) unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezintă o recunoaştere a activităţii eficiente a societăţii emitente, datorită unor criterii ce trebuie îndeplinite în vederea cotării, criterii ce se referă la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societăţii emitente, activitatea desfăşurată, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la categoria I sau la categoria a II-a (numită şi categorie de bază), categoria I necesitând îndeplinirea unor criterii suplimentare de către emitenţi, printre care se menţionează desfăşurarea unei activităţi profitabile în ultimii doi ani. În acest mod, societăţile cotate la bursa de valori sunt împărţite în două categorii, oferind investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficienţei acestora. Pe lângă această recunoaştere a activităţii lor eficiente, pentru societăţile emitente, cotarea aduce şi alte avantaje. În primul rând un avantaj legat de imaginea şi publicitatea societăţilor cotate, acestea beneficiind de o mediatizare intensă şi devenind cunoscute opiniei publice şi comunităţii de afaceri, în rândul cărora se află potenţialii clienţi şi acţionari ai societăţilor. Un alt avantaj se referă la registrul acţionarilor, care este ţinut în mod exact şi la zi de către sistemul informatizat al bursei de valori, nemaifiind necesară ţinerea acestuia de către societatea emitentă.

În anul 1997 Bursa de Valori Bucureşti a cunoscut un salt semnificativ în dezvoltarea ei, acest an fiind un an al performanţei pieţei de capital. A fost marcat de lansarea în septembrie a primului indice, BET (BUCHAREST EXCHANGE TRADING), care a funcţionat ca un veritabil „barometru” al activităţii pe piaţa bursieră. BET a apărut ca urmare a nevoii unui instrument sintetic de cuantificare a performanţelor activităţii pieţei bursiere.

Luna aprilie a anului 1998 marchează lansarea celui de-al doilea indice al BVB, indicele BET-C (BUCHAREST EXCHANGE TRADING – INDICE COMPOZIT) care urmăreşte evoluţia preţului tuturor valorilor mobiliare înscrise la cota BVB şi care alături de indicele BET conturează o imagine completă asupra evoluţiei de ansamblu a pieţei.

La 1 noiembrie 2000, Bursa de Valori Bucureşti lansează primul indice sectorial, BET-FI (BUCHAREST EXCHANGE TRADING – INVESTMENT FUNDS). Acesta reflectă tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate în cadrul Bursei.

Anul 2001 a însemnat şi punerea în funcţiune a unui nou sistem de tranzacţionare destinat în acest moment tranzacţionării instrumentelor financiare cu venit fix, respectiv obligaţiunile municipale. Capitalizarea bursieră a depăşit pragul de un miliard de dolari, reprezentând 3,34% din PIB-ul anului 2001, iar indicii bursieri au urmat tendinţa generală de creştere, indicele BET apreciindu-se cu peste 38,6% pe parcursul anului.

Considerată una din cele mai prolifice perioade din istoria sa, în 2002 toţi cei trei indici calculaţi de Bursa de Valori Bucureşti au atins niveluri maxime istorice, rata anuală de creştere a acestora fiind spectaculoasă.

În 2004 capitalizarea totală a Bursei de Valori Bucureşti s-a apropiat de pragul de 12 miliarde de dolari şi reprezenta peste 17% din PIB, diminuându-se astfel decalajul faţă de pieţele bursiere cele mai avansate ale Europei Centrale şi de Est.

Anul 2005 a reprezentat o nouă recunoaştere internaţională a Bursei de Valori Bucureşti prin lansarea în comun cu Bursa din Viena a indicelui ROTX  (ROMANIAN TRADED INDEX), construit în conformitate cu principiile Familiei de Indici pentru Europa Centrală (CECE).

Indicatori bursieri în 2006:

  • Capitalizarea totală a pieţei reglementate a urcat cu aproape 40%;
  • Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor pe piaţa reglementată a depăşit în 2006 pragul de 10 milioane euro;
  • Pe fondul unei volatilităţi ridicate, indicii BVB şi-au continuat şi în anul 2006 tendinţa ascendentă;
  • Obligaţiunile emise de Banca Mondială au dublat dimensiunea pieţei instrumentelor financiare cu venit fix;

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu

in Burse - Banci by

Bursa de Mărfuri Sibiu S.A. a fost înfiinţată în data de 14 decembrie 1994, având 11 acţionari şi a avut ca principal obiect de activitate tranzacţiile cu mărfuri pe piaţa spot.

În februarie 1997 s-a luat decizia organizării acţiunilor societăţii pe cărţi de membru după sistemul burselor futures din Statele Unite ale Americii. În urma procesului de compactare au rezultat 90 de cărţi. Fiecare carte de membru oferea un loc de tranzacţionare în ringurile bursei.

În luna iulie a aceluiaşi an, Bursa sibiană a devenit prima bursă de instrumente derivate din România prin implementarea primelor contracte futures valutare şi pe indici bursieri (a fost lansat contractul futures având ca activ suport un indice propriu – BMS1). Introducerea contractelor futures a constituit o etapă de maximă importanţă în transformarea bursei de mărfuri într-un centru naţional în care participanţii la piaţa bursieră au posibilitatea de a-şi acoperi riscurile sau de a specula modificarea preţurilor folosind titluri financiare derivate.

O lună mai târziu noul obiect de activitate al Bursei devine cel de intermediere monetar-financiară. De asemenea, denumirea Bursei s-a adaptat la specificul noilor activităţi – Bursa de Mărfuri Sibiu devenind Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu.

În luna noiembrie a anului 1998 activitatea de compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente derivate s-a externalizat prin înfiinţarea Casei Române de Compensaţie S.A. Sibiu. Tot atunci s-au lansat opţiunile pe contractele futures tranzacţionate la BMFMS, operatorii având astfel la dispoziţie gama completă de instrumente derivate necesare pentru operaţiunile de hedging şi speculaţie.

În iunie 2000 BMFMS a introdus sistemul electronic de tranzacţionare al contractelor futures şi options SAGITARIUS. Odată cu lansarea acestei platforme electronice a luat sfârşit activitatea de tranzacţionare prin sistemul „open outcry”. În octombrie devin disponibile tranzacţiile de la distanţă prin această platformă electronică. Participanţii la pieţele la termen ale BMFMS au astfel posibilitatea de a realiza tranzacţii prin Interent, direct de la sediile lor.

În luna decembrie 2000, BMFMS lansează spre tranzacţionare primele derivate pe acţiuni, respectiv contractele futures având ca suport acţiunile societăţilor SIF1 Banat-Crişana, SIF3 Transilvania şi SNP Petrom listate la Bursa de Valori Bucureşti.

În septembrie 2002 este lansat primul contract futures şi option pe mărfuri, având ca activ suport Grâul de panificaţie.

Un an mai târziu platforma de tranzacţionare Sagitarius este înlocuită cu o nouă platformăELTRANS, BMFMS obţinând de la CNVM autorizaţia pentru utilizarea acesteia.

În luna februarie a anului 2004 BMFMS lansează 9 noi contracte futures având ca active suport acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. În luna noiembrie Bursa de Valori Bucureşti devine acţionar al Casei Române de Compensaţie S.A., iar între S.C. BMFMS S.A. şi BVB demarează colaborarea în vederea consolidării pieţei de capital din România.

În februarie 2005 BMFMS lansează 5 noi contracte futures şi options având ca active suport acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti. În iunie 2006 sunt lansate scadenţele de 9 şi 12 luni pentru contractele futures şi cu optiuni tranzacţionate pe BMFMS.

La data de 20 octombrie 2006 este tranzacţionat contractul cu numărul 5.000.000 pe piaţa de instrumente financiare derivate administrată de BMFMS, iar la 1 noiembrie 2006 sunt lansate contractele futures şi opţiunile pe indicii bursieri SIBEX09 şi SIBEX18.

La 1 iulie 2007 este lansat contractul futures SIBGOLD ce are ca activ suport raportul spot USD/AUR şi contractul options OPSIBGOLD ce are ca activ suport contractul futures SIBGOLD. Apoi, în urma operaţiunii de majorare a capitalului social din luna Octombrie, Bursa de Valori din Varşovia devine acţionar al Bursei din Sibiu dobândind un număr de 586 acţiuni reprezentând 1,81% din capitalul social al societăţii. La 1 octombrie au fost lansate 7 noi instrumente financiare derivate având ca activ suport acţiuni listate pe piaţa Bursei de Valori Bucureşti.

În ianuarie 2008, Bursa din Sibiu devine membru al Association of Futures Markets, organizaţie internaţională care reuneşte burse şi instituţii financiare din Europa, Asia, America de Sud şi Africa. Luna februarie coincide cu lansarea contractului futures pe acţiunile Erste Bank avand simbolul DEEBS şi opţiunilor pe acest contract precum şi contractul futures RON/EUR5 având mărimea de 5000 Eur.     În aprilie este lansat spre tranzacţionare contractul futures pe cursul valutar CHF/RON precum şi opţiunile pe acest contract.

Caracteristicile pietei bursiere romanesti

in Burse - Banci by

Natura specifică a bursei este dată de o serie de caracteristici ce vor fi prezentate mai pe larg în cele ce urmeaza.

Piaţă de mărfuri: Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru diferitele tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începutul lor, pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionarea în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două categorii de burse.

Bursele sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează mărfuri, titluri pe mărfuri, active monetare şi financiare, care au anumite caracteristici:

sunt generice

sunt fungibile

au caracter standardizabil

sunt depozitabile – permit executarea obligaţiilor contractuale la o anumită perioadă de la încheierea tranzacţiei;

au un grad redus de prelucrare – menţinerea caracterului de produs de masă, nediferenţiat, omogen.

Piaţă simbolică: Unul dintre principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativităţii tranzacţiilor comerciale şi financiare, realizarea acestora pe o bază standardizată.

Necesitatea extinderii şi intensificării schimburilor a generat o tendinţă de dematerializare a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se la mostre şi eşantioane reprezentative. Pe măsura consacrării de uzanţe comerciale s-a trecut de la eşantion la tipuri şi denumiri uzuale, adică la calităţi abstracte de marfă, pe baza cărora se încheie tranzacţii comerciale. Astfel, bursa simplifică la maxim activitatea de tranzacţionare şi reduce negocierea la elementele sale esenţiale: sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare), marfa, cantitatea, preţul şi termenul de livrare.

Bursa nu mai este o piaţă originară, pe care se vând şi se cumpără mărfuri fizice, ci o piaţă derivată pe care se vând şi se cumpără titluri pe marfă. Dovada existenţei mărfurilor se face cu un document acceptat de comercianţi: recipisa (actul) de depozit pentru mărfurile aflate în antrepozite şi conosamentul pentru mărfurile încărcate pe vas. Transferul proprietăţii asupra mărfii, deci executarea obligaţiilor contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv.

Bursa nu işi asuma rolul de realizare a tranzacţiei în forma sa fizică, mişcarea mărfurilor având loc în afara acestei pieţe.

Piaţă organizată şi liberă: Bursa este o piaţă organizată în sistem de autoreglementare, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi respectate de către toţi participanţii. Aceasta nu înseamnă administrarea pieţei, ci reglementarea ei în scopul obţinerii unui sistem ce garantează caracterul liber şi deschis al tranzacţiilor comerciale şi financiare.

Nu pot fi tranzacţionate la bursă decât mărfuri sau valori pentru care există concurenţă liberă, pentru care oferta provine de la un număr suficient de mare de ofertanţi, cererea este solvabilă şi relativ constantă, astfel încat să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului.

Piaţă reprezentativă: Bursa este o piaţă reprezentativă în care se stabileşte preţul mărfurilor pentru care ea constituie o piaţă organizată – cotaţia bursei – element ce serveşte drept reper pentru toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare care se desfăşoară în ţara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.

Piata bursiera romana

in Burse - Banci by

După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului” (1937), încă din 1839 apare ideea organizării unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei” este prezentat „Codul de Comerţ” care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ” din 1840 constituie o reproducere  a „Codului Comercial Francez” din 1807.

În 1865, în ziarul „Monitorul – Jurnal oficial al Principatelor Unite Române” apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri” din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti.

„Legea asupra burselor de comerţ” din 1904 a redefinit instituţia bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România. Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu”, admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute.

Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

Prima iniţiativă legislativă după 1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind „Legea burselor de mărfuri”. Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.

Formarea şi afirmarea bursei exprimă însăşi definirea relaţiilor de schimb, a pieţei ca structură de bază a economiei de piaţă moderne. Odată cu consacrarea bursei, relaţiile de schimb ajung la deplina extindere şi maturizare, primind rolul central în reglarea mecanismului de piaţă.

Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în România şi constituirea formelor organizate ale acesteia (Bursa de Valori Bucureşti şi Societatea de Bursă Rasdaq) reprezintă componente esenţiale ale procesului de restructurare a economiei în ţara noastră. Procesele de constituire şi dezvoltare a unei pieţe de capital în România sunt indisolubil legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie, agricultură, comerţ, transporturi, alimentaţie publică, etc. În paralel, apariţia unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare straină, concură la accelerarea procesului de creare a unei veritabile pieţe de capital în ţara noastră.

Constituirea pieţei de capital şi a bursei de valori în România este reglementată de Legea 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori. Administrarea, punerea în aplicare, precum şi supravegherea şi respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă, autonomă, cu personalitate juridică, subordonată Parlamentului.

CNVM are atribuţiuni privind reglementările următoarelor domenii:

  • piaţa valorilor mobiliare;
  • piaţa mărfurilor.

şi anume elaborează regulamente de autorizare, funcţionare şi control a acestor pieţe de capital şi a pieţei burselor de mărfuri.

Bursa este creatoarea cadrului pieţei bursiere, a spaţiului unde are loc tranzacţia bursieră, după anumite sisteme şi proceduri autorizate de organul de supraveghere, dar şi autoreglementate.

Instituţia bursieră asigură acele sisteme de tranzacţionare ce conferă transparenţă, garanţie şi eficienţă investitorilor.

Instituţiile bursiere pot fi grupate, din punct de vedere al participării la capitalul de constituire, în:

  1. instituţii constituite cu capitalul membrilor bursei, fără a fi aport al capitalului de stat;
  2. burse la care statul asigură fondurile necesare funcţionării instituţiei bursiere, urmând ca membrii bursei, într-un interval de timp, să ramburseze acest credit şi să devină instituţie privată;
  3. instituţii bursiere hibride (capitalul de stat rămâne în organizarea şi funcţionarea acestei instituţii).

Pentru funcţionarea unei instituţii bursiere şi pentru crearea pieţei bursiere propriu-zise, pe lângă cadrul legislativ, trebuie să existe un cadru economic care să asigure funcţionarea bursei respective. Astfel, trebuie îndeplinite următoarele principii:

  • principiul atomicităţii – bursa ia fiinţă, în general, pe structura unei pieţe dezvoltate, unde există deja subiecţii cererii şi ofertei, nefăcând altceva decât să dezvolte această piaţă;
  • principiul omogenităţii – piaţa din zonă să asigure un climat economic, să coexiste un număr cât mai mare de purtători ai cererii şi ofertei;
  • principiul fluidităţii – să existe un volum minim de tranzacţii care să asigure existenţa acestei instituţii;
  • principiul adaptabilităţii – atât prin regulamentele proprii, cât şi prin cele avizate de organul de supraveghere, bursa trebuie să se adapteze noilor condiţii de evoluţie a factorilor care au impus-o.
  • principiul corectitudinii – prin regulamentele emise, bursa trebuie să impună anumite sisteme de garantare, astfel încât să nu apară litigii între părţile care tranzacţionează. De asemenea, bursa trebuie să asigure şi condiţiile pentru realizarea eficientă a ordinelor pe care purtătorii cererii şi ofertei le transmit în piaţă;
  • principiul neutralităţii – activitatea nu trebuie viciată de factorii perturbatori (zvonuri, concurenţă neloială, informaţii confidenţiale ş.a.m.d).
Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...