Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Vera Renczi, văduva neagră din Carpați. Își dorea doar să fie ultima femeie din viața bărbaților

in Articole

Văduva neagră, Castelana sau Vera Renczi întruchipează cel mai odios criminal din toate timpurile, în pielea unei femei ireal de frumoasă, dar cu mintea bolnavă și sufletul însetat de sânge. Se naște la București la sfârșitul secolului al XIX-lea, fruct al unei frumoase povești de dragoste dintre o româncă și un influent om de afaceri din Iugoslavia. Cu un tată mai tot timpul plecat, copila Vera cunoaște doar dragostea mamei și după moartea acesteia, pe când Vera avea doar 13 ani, tatăl o internează într-o școală de fete din Berkerekul, un orășel mic în fosta Iugoslavie.

Încă din adolescență găsește alinare în brațele bărbaților de toate vârstele. Duce o viață de desfrâu și nu se ferește să ascundă asta, în ciuda poziției sociale a tatălui său. Ajunsă la vârsta maturității se laudă cu un palmares impresionant de amanți și este protagonista a numeroase scandaluri pe această temă. Nimic nu stătea în calea dorinței. Nu conta dacă se aventura în relații cu bărbați căsătoriți, trecuți de prima tinerețe sau chiar minori.vera Când nimic nu mai părea că poate transforma viața Verei, îl cunoaște pe Karl Schilk, un bancher austriac cu care, spre surprinderea tuturor, se căsătorește. Duce o viață liniștită, naște un fiu, Lorenzo și câștigă respectul oamenilor din cercurile înalte. După nici un an, Karl Schilk dispare fără urmă. Întrebată unde este soțul ei, Vera povestește cu tristețe că bărbatul a părăsit-o și ulterior a murit într-un accident în România. Atât autoritățile cât și cei apropiați îi compătimesc suferința femeii, rămasă singură cu un copil.

După un an de doliu purtat cu rochii negre și voluptoase, Vera îl cunoaște pe Joseph Renczi, un bărbat bogat, prea frumos și cu faimă de cuceritor. În ciuda căsătoriei, la scurt timp Joseph își înșeală soția și pe marginea scandalurilor iscate din pricina geloziei și a amenințărilor soției, bărbatul cade la pat, bolnav în stadiu terminal după care dispare brusc. Autoritățile nu cercetează absolut nimic, mai ales cunoscând starea precară de sănătate pe care o avea Joseph. Vera poartă din nou doliu și își plânge soarta nedreaptă apropiaților.

La puțin timp, Vera își reia viața de desfrâu pe care o ducea în adolescență. Participă des la petreceri deocheate organizate la Viena, de unde se întorcea cu un amant în conacul ei de la Berkerekul, loc de unde bărbații nu mai ieșeau niciodată. Nimeni nu observa ceva în neregulă la săraca văduvă Vera Renczi. Milorad, un bancher sârb, căsătorit și trecut binișor de prima tinerețe, devine ultimul amant al Verei. Se îndrăgostește nebunește de el, îi scrie scrisori de dragoste și îl așteaptă nerăbdătoare ori de câte ori bărbatul putea evada de acasă de lângă soție și copii. O delegație de serviciu din care Milorad întârzia să se mai întoarcă a pus pe jar pe soția acestuia, care a informat poliția.

Aventura Verei cu Milorad nu era un secret pentru prea multă lume, iar autoritățile ajung rapid la ușa frumoasei văduve. Femeia îi întâmpină cu un calm și mândru „Știam ca veți veni să mă vizitați, domnilor!”.
Vera nu neagă relația cu bancherul, ba dimpotrivă declară oficial că i-a fost amantă, dar că a rupt orice relație cu el după ce a aflat că era căsătorit și sugerează că despărțirea ar fi lovit puternic în dragostea oarbă a bărbatului pentru ea, motiv pentru care Milorad ar fi putut comite o nebunie. Polițiștii închid ancheta, însă soția lui Milorad nu crede în cuvintele amantei, ba mai mult vede suspect faptul că toți bărbații care i-au trecut pragul au dispărut misterios. În căutarea de probe împotriva văduvei, soția lui Milorad găsește o scrisoare de dragoste a amantei în care se specifica cu claritate că Vera știa de familia bărbatului. Poliția ajunge din nou la Vera Renczi, care se acuză singură înainte de orice investigație. În fața polițiștilor, care țineau scrisoarea în mână, femeia se prăbușește la podea și spune:”Eu nu sunt o criminală!”. Uluiți, agenții încep să cerceteze casa și găsesc la subsol sanctuarul văduvei, loc unde 35 de bărbați își aveau mormântul, puși în sicrie de zinc așezate în cerc, iar la mijloc un fotoliu cu o măsuță pe care se afla o cupă de șampanie.

Vera Renczi își admira opera diabolică zilnic, în mijlocul sicrielor, unul fiind chiar al fiului ei, pe care l-a ucis după ce acesta a aflat de terifiantul secret al mamei sale. Văduva a povestit cu seninătate despre fiecare crimă. S-a așezat în dreptul fiecărui sicriu și a mărturisit fiecare crimă printr-un discurs sinistru în cinstea a ceea ce a fost amantul respectiv pentru ea. Povestește că pe Karl Schick, primul soț, l-a obligat să înghită o doză de arsenic, pe Joseph Renczi l-a ucis puțin câte puțin cu doze mici tot de arsenic și l-a închis de viu în sicriu, în timp ce Milorad pe lângă arsenic a primit și o doză de stricnină, pentru ca moartea să fie imediată. Totul pe fondul geloziei, al infidelităților și a faptului că femeia nu suporta gândul că bărbații ei ar putea fi și cu o altă femeie. Vera simțea o plăcere stranie să știe că ea, și nimeni alta, a fost ultima femeie din viața fiecărui bărbat care îi trecuse pragul. În liniștea sumbră a criptei, ea se reculegea adesea, delectându-se cu o cupă de șampanie și vorbind cu fantomele celor uciși, ritual care a durat vreme de peste 15 ani.

Inițial condamnată la moarte, Vera a fost salvată de o lege care interzicea astfel de condamnări pentru femei, iar instanța a hotărât că va fi închisă pe viață. Celula i-a accentuat nebunia castelanei, femeia credea că este înconjurată de amanții morți, care îi vorbeau obscen. După ce a fost bătută de celelalte deținute, Vera Renczi a fost mutată la un ospiciu unde a fost diagnosticată și cu schizofrenie. A murit la puțin timp din cauza unei hemoragii cerebrale. Cazul său a rămas cunoscut în istoria criminalisticii ca fiind ”cazul văduva neagră”, iar Vera Renczi se află pe locul unu în topul celor mai odioși criminali în serie din toate timpurile.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web