Verdict uluitor! A ucis un politist si a ranit pe un altul si a primit 3 ani cu executare

in Evenimente

Sentinţă scandaloasă în dosarul care stârnit un val de indignare în rândul poliţiştilor din întreaga ţară!

În urmă cu doar câteva zile, Claudiu Stelian Lepădat, gălăţeanul care a urcat beat la volan, a gonit pe contrasens şi a comis un accident în urma căruia a murit un poliţist, iar un altul a fost rănit, a primit o pedeapsă „aspră”: trei ani de închisoare, cu suspendare! Pe 25 noiembrie 2015, Lepădat pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a intrat pe contrasens, lovind în plin o maşină de Poliţie care se afla într-o misiune de patrulare pe DN26.

Agentul şef principal de poliţie Ionel Baben a murit pe loc, iar colegul său, agentul şef-adjunct Dorin Chiper, a fost accidentat grav. La momentul respectiv, sindicaliştii din poliţie au cerut chiar modificarea statutului poliţistului, întrucât evenimentul nu fusese încadrat ca accident de muncă, pe motiv că agenţii ieşieră din tură, şi au cerut pedeapsa maximă pentru şoferul beţiv care a ucis un poliţist şi a mutilat un altul.

Judecătorii au considerat, însă, că infractorul nu a greşit prea tare, aşa că i-au dat cu suspendare: „2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, 1 an şi 6 luni închisoare conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. (…)

Stabileşte pedeapsa finală de executat în sarcina inculpatului la 3 ani închisoare (…) şi dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 4 ani”. Sursa: Spynews.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.