Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Video declaratii halucinante: „Am votat şi eu să votez. Nu ştiu pe cine am votat”. „Nu ştiu cu ce se ocupă un parlamentar”

in Politic

Românii își aleg duminică, 11 decembrie, deputații și senatorii care vor forma Parlamentul pentru următorii 4 ani. Dar mulți dintre cei care se prezintă constant ca să voteze nu au niciun pic de cunoștințe despre candidați sau chiar de ce se organizează alegeri, ci doar se prezintă pentru că sțiu că „așa trebuie”.

Jurnaliștii de la Adevărul s-au deplasat la mai multe secții de votare din județul Timiș pentru a vorbi cu cei care se prezintă și a le testa cunoștințe despre alegeri și despre candidați. Unii dintre aceștia au dat însă răspunsuri incredibile care arată faptul că deși nu cunosc nimic despre alegeri, ei se prezintă la vot, iar uneori votul lor poate decide rezultatul final.

„Am votat să fie mai bine în ţară, să avem de lucru, să mărească pensiile, să mărească salariile. Am votat pentru Parlament. Mă aştept să facă locuri de muncă, să meargă ţara, să muncim, să avem tot ce ne trebuie”, a declarat Ion Catin, în vârstă de 67 ani.

„O să mergem la vot. Nu ştiu ce se votează. Azi-dimineaţă am aflat şi eu că trebuie să votăm. Nu ştiu cu ce se ocupă un parlamentar”, spune în schimb un tânăr de 19 ani, care deși nu are cunoștințe despre ce urmează să se întâmple este decis să meargă la vot.

„Am votat şi eu să votez. Nu ştiu pe cine am votat”. Declarații halucinante date de unii dintre alegătorii din Timiș: „Nu ştiu cu ce se ocupă un parlamentar”

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...