Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Voi ce parere aveti? Academia Română propune eliminarea pensiilor speciale!

in Articole

Academia Română propune în cel mai recent raport făcut public creşterea numărului de contribuabili la sistemul public de pensii, eliminarea pensiilor speciale, încurajarea fertilităţii şi imigraţiei, dar şi o mai bună colectare a contribuţiile de asigurări sociale, pentru a evita nesustenabilitatea sistemului public de pensii în următorii 20 de ani.

Academia Română a publicat recent online a doua parte a celui de-al treilea volum al „Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”. În documentul de peste 900 de pagini, academicienii analizează printre altele şi sustenabilitatea sistemului public de pensii în următorii 20 de ani.

Cele mai mari probleme actuale ale sistemului de pensii publice decurg din acumulările efectelor tuturor derapajelor pe care economia şi societatea românească le-au suportat în tranziţie – probleme ce persistă în sistem (cod al muncii deficitar, inechităţi salariale între diverse ramuri ale economiei, cu efecte asupra cuantumului pensiilor, birocratizare excesivă a întocmirii actelor de pensionare, deficit de personal, performanţe scăzute ale politicilor de finanţare, managementul intens generator de probleme). Problemele de perspectivă ale sistemului public de pensii vizează prognozarea unor cheltuieli cu pensiile mai mari decât intrările financiare în sistem, ca urmare a creşterii numărului de pensionari, şi a creşterii numărului persoanelor fără drept de pensie, care vor solicita pensia minimă. Toate acestea vor surveni pe fondul diminuării numărului de contribuabili, semnalează Academia Română în raportul „Vârstnici. Suport socio-economic, prezent şi perspectivă”, publicat în cadrul „Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”.

Academia Română atrage atenţia că îmbătrânirea populaţiei va pune presiune accentuată pe cheltuielile cu pensiile în deceniile patru şi cinci ale acestui secol, drept care se impune iniţierea încă de acum a următoarelor măsuri pentru a evita nesustenabilitatea sistemului public de pensii în 2038:
Creşterea numărului de contribuabili la sistemul public de pensii prin:
crearea a circa 1,7 milioane de locuri de muncă, menţinând nivelul actual al salariului mediu, sau
creşterea salariului mediu pe economie cu circa 750 de lei, păstrând actualul efectiv al salariaţilor.
Eliminarea privilegiilor din sistemul public de pensii (pensiile speciale). Aproape 8.000 de români primesc pensii speciale. De acest privilegiu reglementat printr-o serie de legi beneficiază foşti procurori, judecători, personal civil navigant din aviaţia civilă, auditori publici externi ai Curţii de Conturi, personal diplomatic şi consular, parlamentari, personalul auxiliar din parchete şi instanţe.
Încurajarea fertilităţii prin politici demografice şi imigraţiei;
Încurajarea persoanelor vârstnice să muncească şi după vârsta de pensionare;
Extinderea sistemului contributiv pentru pensiile agricole;
Aplicarea unor măsuri de îmbunătățire a colectării CAS;
Revizuirea legislației privind modul de constituire a fondurilor din pilonul doi.

Academia Română adaugă: Toate sistemele publice de pensii din UE angajează pe termen lung un efort serios de finanţare. În anul 2013, media europeană a fondurilor alocate sistemelor de pensii depăşea uşor 12,5% din PIB. La acest capitol, România se situează încă departe de media europeană, alocând finanţării pensiilor doar 8,1% din PIB, fără ca proiecţiile Comisiei Europene să prevadă sume mai mari, deşi numărul persoanelor vârstnice şi speranţa de viaţă a vârstnicilor vor creşte. Aproape 20% din popuţia totală a României anului 2030 va avea cel puţin 65 de ani, se arată în raportul Academiei Române.

Citiți continuarea pe economica.net
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...