Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Vrăjmăşia dintre om si satana

in Religie

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Gen. 3,15). Sentinţa divină pronunţată împotriva Satanei după căderea omului era şi o profeţie, care cuprindea toate veacurile până la încheierea timpului şi care prefigura conflictul cel mare care urma să implice toate neamurile de oameni care aveau să trăiască pe pământ.

Dumnezeu spune: „Vrăjmăşie voi pune”. Această vrăjmăşie nu se dă pe faţă în mod natural. Când omul a călcat Legea divină, firea lui a devenit păcătoasă şi el era în armonie, şi nu în luptă cu Satana. În mod natural, nu există vrăjmăşie între omul păcătos şi începătorul păcatului. Amândoi au devenit răi prin apostazie. Cel decăzut nu-şi găseşte odihnă niciodată, afară de cazul când câştigă simpatie şi sprijin, făcând şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Pentru motivul acesta, îngerii căzuţi şi oamenii nelegiuiţi se unesc într-o tovărăşie disperată. Dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit în mod deosebit, Satana şi omul s-ar fi unit într-o alianţă împotriva cerului; şi, în loc să nutrească vrăjmăşie contra Satanei, întreaga familie omenească s-ar fi unit în împotrivire contra lui Dumnezeu.

Satana l-a dus pe om la păcat, aşa cum i-a făcut pe îngeri să se răzvrătească, ca să-şi asigure în felul acesta colaborarea în lupta lui împotriva cerului. Între el şi îngerii căzuţi n-a fost nici o deosebire în ceea ce priveşte ura lor faţă de Hristos; în timp ce toate celelalte puncte erau în discordie, ei erau strâns uniţi în opoziţia lor contra autorităţii Conducătorului universului. Dar când Satana a auzit declaraţia că avea să fie vrăjmăşie între el şi femeie, între sămânţa lui şi sămânţa ei, a ştiut că eforturile lui pentru a corupe firea omenească urmau să fie zădărnicite; că prin anumite mijloace omul avea să fie în stare să reziste puterii sale.

Vrăjmăşia Satanei împotriva neamului omenesc este aprinsă pentru că, prin Hristos, omul este obiectul iubirii şi grijii lui Dumnezeu. El doreşte să zădărnicească planul divin pentru răscumpărarea omului, ca să arunce dezonoare asupra lui Dumnezeu, desfigurând şi mânjind lucrarea mâinilor Sale; el voia să producă amărăciune în ceruri şi să umple pământul de blestem şi pustiire. Şi el arată tot acest rău ca fiind urmarea lucrării lui Dumnezeu prin crearea omului.

Harul pe care Hristos îl sădeşte în suflet este acela care creează în om vrăjmăşia contra Satanei. Fără acest har transformator şi această putere înnoitoare, omul ar fi sclavul Satanei, un rob totdeauna gata să împlinească pretenţiile lui. Dar principiul cel nou în suflet creează conflict acolo unde până atunci fusese pace. Puterea pe care o împărtăşeşte Hristos îl face pe om în stare să reziste tiranului şi uzurpatorului. Pretutindeni unde se vede oroare faţă de păcat, în loc de iubire faţă de el, oriunde se rezistă acestor patimi care au pus stăpânire pe suflet şi sunt biruite, acolo se dă pe faţă efectul unui principiu întru totul de sus.

Antagonismul care există între spiritul lui Hristos şi spiritul Satanei s-a dat pe faţă în modul cel mai pronunţat în felul în care lumea L-a primit pe Isus. Iudeii au ajuns să-L lepede nu atât de mult pentru că a venit fără bogăţie lumească, pompă sau grandoare. Ei au văzut că El poseda puterea care avea să facă mai mult decât să compenseze lipsa acestor avantaje exterioare. Însă curăţia şi sfinţenia lui Hristos I-au atras ura celor nelegiuiţi. Viaţa Lui de jertfire de sine şi consacrarea Lui ireproşabilă erau o mustrare continuă pentru un popor mândru şi senzual. Aceasta a provocat vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu. Satana şi îngerii cei răi s-au unit cu oamenii păcătoşi. Toate forţele apostaziei au conspirat împotriva Luptătorului pentru adevăr.

Aceeaşi vrăjmăşie care s-a dovedit faţă de Maestru s-a manifestat şi faţă de urmaşii lui Hristos. Toţi aceia care văd caracterul respingător al păcatului şi cu putere de sus rezistă ispitei vor trezi cu siguranţă ura Satanei şi a supuşilor lui. Ura faţă de principiile cele curate ale adevărului, precum şi mustrarea şi prigonirea apărătorilor lui vor exista atâta vreme cât va fi păcat şi păcătoşi. Urmaşii lui Hristos şi slujitorii Satanei nu se pot armoniza. Ruşinea crucii nu a încetat. „Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Tim. 3,12).

Agenţii lui Satana lucrează continuu sub conducerea lui pentru a întări autoritatea şi a clădi împărăţia lui în opoziţie cu guvernarea lui Dumnezeu. În scopul acesta, ei caută să amăgească pe urmaşii lui Hristos şi să-i abată de la ascultarea de El. Asemenea conducătorului lor, ei interpretează greşit şi pervertesc Scripturile pentru a-şi atinge scopul. După cum Satana a încercat să arunce ocara asupra lui Dumnezeu, tot aşa şi agenţii lui caută să calomnieze pe poporul lui Dumnezeu. Spiritul care a dus pe Hristos la moarte inspiră şi pe cei răi să nimicească pe urmaşii Lui. Toate acestea sunt întruchipate în acea primă profeţie: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei”. Şi aceasta va continua până la încheierea timpului.

Satana îşi adună toate forţele şi aruncă toată puterea în luptă. De ce oare nu întâlneşte o împotrivire mai mare? De ce soldaţii lui Hristos sunt atât de adormiţi şi indiferenţi? Pentru că în realitate au o legătură mică cu Hristos; pentru că sunt atât de lipsiţi de Duhul Său. Păcatul nu este pentru ei atât de respingător şi de oribil cum a fost pentru Domnul lor. Ei nu se împotrivesc, aşa cum a făcut Hristos, cu rezistenţă hotărâtă şi categorică. Ei nu-şi dau seama de răul nespus de mare şi de răutatea păcatului şi sunt orbiţi atât faţă de caracterul, cât şi faţă de puterea prinţului întunericului. Se dă pe faţă puţină vrăjmăşie contra Satanei şi a lucrărilor lui, pentru că este o lipsă de cunoaştere atât de mare cu privire la puterea şi răutatea lui, cât şi la marea întindere a luptei lui împotriva lui Hristos şi a bisericii Sale. Aici mulţi sunt amăgiţi. Ei nu ştiu că vrăjmaşul lor este un general puternic care stăpâneşte minţile îngerilor răi şi că, prin planuri bine puse la punct şi prin maşinaţii pricepute, el luptă împotriva lui Hristos pentru a împiedica mântuirea sufletelor. Printre aceia care poartă numele de creştini şi chiar printre slujitorii Evangheliei, rareori se aude vreo referire la Satana, afară poate doar de o menţionare ocazională la amvon. Ei trec cu vederea dovezile activităţii şi succesului lui continuu; ei neglijează multele avertismente cu privire la viclenia lui; ei par să ignoreze chiar şi existenţa lui.

În timp ce oamenii sunt necunoscători cu privire la planurile lui, acest duşman veghetor este în orice clipă pe urmele lor. El se amestecă cu prezenţa lui în toate domeniile căminului, pe toate străzile oraşelor noastre, în biserici, în consiliile naţionale, în tribunale, încurcând, amăgind, seducând, ruinând pretutindeni sufletele şi trupurile bărbaţilor, femeilor şi copiilor, distrugând familii, semănând ură, concurenţă, luptă, răzvrătire, crimă. Iar lumea creştină pare să privească aceste lucruri ca şi când Dumnezeu le-ar fi rânduit şi trebuie să existe.

Satana caută continuu să învingă pe poporul lui Dumnezeu, dărâmând barierele care-i despart de lume. Israelul din vechime a fost ademenit la păcat atunci când s-a aventurat în asociere interzisă cu păgânii. În acelaşi fel este rătăcit şi Israelul modern, a cărui „minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. (2 Cor. 4,4). Toţi aceia care nu sunt urmaşii hotărâţi ai lui Hristos sunt slujitorii Satanei. În inima nerenăscută este iubire faţă de păcat şi o dispoziţie de a-l hrăni şi a-l scuza. Dar în inima renăscută este ură faţă de păcat şi o rezistenţă hotărâtă faţă de el. Când creştinii aleg societatea celor nelegiuiţi şi necredincioşi, ei se expun ispitei. Satana se ascunde şi, pe neobservate, trage vălul lui amăgitor pe ochii lor. Ei nu văd că o astfel de tovărăşie este intenţionată ca să le producă pagube; şi dacă tot timpul asimilează lumea în caracter, în vorbire şi în fapte, ei devin din ce în ce mai orbiţi.

Conformarea cu obiceiurile lumeşti converteşte biserica spre lume; ea niciodată nu converteşte lumea la Hristos. Prietenia cu păcatul îl va face în mod inevitabil să pară mai puţin respingător. Acela care alege să se unească cu slujitorii lui Satana în curând nu se va mai teme de stăpânul lor. Când pe calea datoriei suntem aduşi în încercări, aşa cum a fost Daniel la curtea împăratului, putem fi siguri că Dumnezeu ne va ocroti; dar dacă ne aşezăm în calea ispitei, mai curând sau mai târziu vom cădea.

Ispititorul lucrează adesea cu cel mai mare succes prin aceia care sunt cel mai puţin bănuiţi de a fi sub stăpânirea lui. Cei înzestraţi cu talente şi educaţie sunt admiraţi şi onoraţi, ca şi când aceste calităţi ar putea înlocui lipsa temerilor lor de Dumnezeu sau le-ar da dreptul la favoarea Sa. Talentul şi cultura sunt darurile lui Dumnezeu, dar atunci când acestea sunt socotite că pot înlocui evlavia, când în loc să aducă sufletul mai aproape de Dumnezeu îl îndepărtează de El, atunci ele devin un blestem şi o cursă. În mintea multora predomină părerea că tot ce apare ca fiind curtenie sau rafinament trebuie într-un anumit sens să aparţină lui Hristos. Niciodată n-a fost o greşeală mai mare ca aceasta. Aceste calităţi trebuie să împodobească caracterul oricărui creştin, căci ele vor exercita o influenţă puternică în favoarea religiei celei adevărate; dar trebuie să fie consacrate lui Dumnezeu, căci altfel sunt o putere spre rău. Mulţi bărbaţi cu o inteligenţă cultivată şi cu maniere plăcute, care nu se coboară la ceea ce este în general socotit ca o faptă imorală, sunt doar o unealtă lustruită în mâinile Satanei. Caracterul amăgitor şi înşelător al influenţei şi al exemplului acestora, face din ei nişte duşmani mult mai periculoşi pentru cauza lui Hristos decât cei care sunt necultivaţi şi neştiutori.

Prin rugăciune stăruitoare şi prin dependenţă de Dumnezeu, Solomon a primit înţelepciunea care a provocat uimirea şi admiraţia lumii. Dar atunci când s-a îndepărtat de la izvorul puterii lui şi a plecat încrezându-se în sine, a căzut pradă ispitei. Atunci, puterile minunate revărsate peste cel mai înţelept dintre regi, au făcut din el doar un mijloc mai eficient al vrăjmaşului sufletelor.

Când Satana caută continuu să le orbească minţile faţă de acest fapt, creştinii să nu uite niciodată că ei nu au „de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”. (Efes. 6,12). Avertizarea inspirată străbate veacurile până în timpul nostru: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că protivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. (1 Petru 5,8). „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efes. 6,11).

Din zilele lui Adam şi până în vremea noastră, vrăjmaşul nostru cel mare şi-a exercitat puterea de a prigoni şi de a distruge. El se pregăteşte acum pentru ultima lui campanie împotriva bisericii. Toţi aceia care caută să urmeze pe Isus vor ajunge în conflict cu acest vrăjmaş neînduplecat. Cu cât creştinul imită Modelul divin, cu atât mai sigur va deveni o ţintă a atacurilor Satanei. Toţi aceia care sunt angajaţi în mod activ în lucrarea lui Dumnezeu, căutând să demaşte amăgirile celui rău şi să prezinte pe Hristos înaintea oamenilor, se vor putea uni cu mărturisirea lui Pavel, în care vorbeşte despre slujirea lui Dumnezeu cu toată umilinţa sufletului, cu multe lacrimi şi ispite.

Satana L-a atacat pe Hristos cu ispitele cele mai amăgitoare şi mai cumplite, dar a fost respins de fiecare dată. Acele lupte au fost duse în favoarea noastră; biruinţele acelea ne fac pe noi în stare să biruim. Hristos va da putere tuturor acelora care-L caută. Nici un om nu poate fi biruit de Satana fără consimţământul lui. Ispititorul nu are putere să stăpânească voinţa sau să constrângă sufletul ca să păcătuiască. El poate întrista, dar nu poate contamina. El poate provoca agonie, dar nu poate mânji. Faptul că Hristos a biruit ar trebui să inspire pe urmaşii Lui cu curaj de a lupta bărbăteşte în lupta împotriva păcatului şi a lui Satana.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Religie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web