Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ZAMOLXIS

in Istorie

„Muntele care se ascunde privirilor” nu se vrea o formulare metaforică, ci o realitate a cărei acceptare şi înţelegere îl ancorează într-un spaţiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul şi Oltenia, care constituiau arealul spiritualităţii şi politicului geto-dacilor, dar şi a ceea ce avea să fie Dacia Felix, după integrarea în romanitate. Articolul de faţă nu-şi propune să intre în polemici asupra celor scrise despre amplasarea sanctuarului geto-dacilor şi nici asupra „omului-zeu”, cel care a fost Zalmoxis – Zamolxis, ci doar să semnaleze o serie de probleme de ordin inter-disciplinar. Personajul Zalmoxis (denumire dată de Herodot (484-425 î.e.n.) în „Istorii”) sau Zamolxis (după Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.) în „Geografia”) pare a se regăsi sub această denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spirituală la geto-daci, precum şi la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunărene, prin personaje cu rol de mari preoţi, care s-au identificat cu zeul suprem al cărui nume l-au împrumutat. Herodot, părintele istoriei, îl plasează pe unul din aceşti Zalmoxis ca şi contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perenă, adaugă: „… mi se pare, însă, că el a trăit cu mulţi ani înainte de Pitagora” (Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru că el, prin învăţăturile pe care le propovăduia, a adus „zalmoxianismul ” mai aproape de puterea de înţelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul „vrednic de domnie”, adică de a conduce, a sfătui. În baza afirmaţiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune – legat de natura lui umană – că „fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora”, se pot formula câteva idei: – Cunoscând că Pitagora (cca 580 – 500 î.e.n.) a făcut călătorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta şi Creta, se pare că l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în călătoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunoştinţe astronomice de la iniţiaţii (preoţii) de acolo. Este posibil ca Pitagora şi epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, să se fi apropiat ca dascăl-învăţăcel şi nu neapărat ca stăpân-sclav. Trebuie subliniat că şi la epopţii în zalmoxianism călătoriile de studii erau relativ curente, dacă se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în „Scitul sau oaspetele”, unde este vorba de Toxaris – figură legendară – care a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII î.e.n.), cu mult înaintea lui Anacharsis. – Iniţierea va fi durat până la anul 531 î.e.n., când Pitagora emigrează în Italia meridională, la Crotona, unde fundează o comunitate religioasă şi politică, datorită căreia cetatea obţine supremaţia în regiune, devenind un model, ulterior, şi pentru Tarent şi Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, să se fi „îmbogăţit” (cf. Herodot. IV.95), ca după aceea „… să se întoarcă în patria lui, unde a clădit o casă pentru adunarea bărbaţilor, în care îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i…” (Herodot) Ceea ce pare o certitudine în relaţia celor doi, este faptul că getul a fost profund marcat de cunoştinţele astronomice învăţate în Egipt şi la Samos, la care se adaugă iniţierea făcută de Pitagora în matematică şi filozofie. Herodot subliniază: „Zalmoxis avuse legături cu grecii şi cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora…”. Pitagora i-a transmis getului – ca o premieră pentru lumea sa – realitatea că matematica este o ştiinţă demonstrativă, iar numerele, principiul, rădăcina şi sursa tuturor lucrurilor. Atenţia s-a concentrat asupra numărului 10, care apărea sub forma unui triunghi, cu laturile alcătuite din patru unităţi (tetraktys). În cosmologie, Pitagora îi va fi transmis că numărul avea un rol esenţial, el constituind partea raţională a universului, graniţa lui cu infinitul. Pitagora i-a mai transmis precepte de ordin moral, de comportament şi chiar interdicţii de ordin alimentar. Ceea ce s-a păstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI î.e.n. în structura spirituală a geto-dacilor nord-dunăreni, ca formă de gândire şi concepţie, independent de elementele filozofice şi ştiinţifice, a fost o profundă religiozitate.

Trebuie menţionat că în acea perioadă istorică, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburător, în întreaga lume antică se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanităţii: – La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) ziguratul Etemenaki, cunoscut ca „Turnul lui Babel”, în mod cert şi cu rol de observator astronomic. – Trăia şi crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului. – Trăia şi crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof şi întemeietor al religiei iraniene. – Trăia Sakya-muni, adică Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului. – Trăia filozoful şi moralistul Kon-Fu-Tzî (551 – 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului. – Se scriau cele mai vechi părţi ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n. – În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etruscă, „Lupoaica”, devenită simbolul cetăţii Eterne şi al spiritualităţii romane, care avea să influenţeze decisiv istoria omenirii. O explicaţie la apariţia acestei incredibile liste de reformatori şi reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): „Într-adevăr, se povesteşte la arieni că Zarathustra a făcut să se creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el. La aşa-numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţine şi el că a intrat în legături cu zeiţa Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea căreia îi spune Iahve…”(„Biblioteca istorica” 1.94.2.) După întoarcerea învăţăcelului lui Pitagora acasă, acesta avea să construiască amintita „casă” în care-i aduna pe puternicii ţării, punându-i să „benchetuiască”, cert fiind vorba de mese rituale, învăţându-i că sunt nemuritori. Această „casă” trebuie să se fi aflat într-o zonă accesibilă şi frecventată. Herodot specifică, legat de casa în care marele preot făcea cunoscute învăţăturile sale în „adunarea bărbaţilor”, că era o construcţie cu caracter public şi aminteşte că noul Zamolxis a poruncit să i se construiască apoi şi o locuinţă subpământeană, de uz personal, în care avea să trăiască timp de trei ani, făcând prorociri bazate pe semne cereşti şi primind numele de zeu, după care s-a retras, „petrecându-şi viata într-o peşteră…” Între perioada de locuire în acel centru unde era „casa bărbaţilor” şi retragere, din textele lui Herodot şi Strabon se constată că a existat o perioadă de locuire de trei ani într-o locuinţă subpământeană, care a însemnat prorociri pe bază de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia că acea locuinţă ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonă favorabilă observării mersului astrelor şi planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonă sacră. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu „zona sacră” sau „muntele sacru”, în mai tot lanţul Carpaţilor, cum ar fi Munţii Călimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Cogheionului – muntele sfânt – s-au ridicat obiecţii legate de faptul că muntele în cauză trebuia să fie, neapărat, „un munte ascuns”, aşa cum pretind vechile tradiţii. În legătură cu localizarea Cogheionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit că majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin şi Hadrian Daicoviciu, susţin ideea că muntele „Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Grădiştei), din Munţii Orăştiei, cu complexul său de sanctuare. Istorici de seamă ca C.C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu par a admite că Cogheionul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situată aproape de vârf, adusă în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar şi pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte, cât şi pentru apa care curge în preajma lui (amintită de Strabon).

Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banală ceaţă, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: „… acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus şi e senin şi soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceaţă, sau cine ştie cum şi în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul şi orizontul, ca şi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde.” (Victor Kernbach – „Muntele ascuns al lui Zamolxis”, România pitorească nr.7/1972). Înainte de a da o explicaţie acceptului de egalitate între „muntele sacru” şi Vf. Gugu, trebuie subliniat că este vorba de un fenomen optic de totală refracţie a luminii, care se produce în anumite condiţii meteo. El se datorează straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se „pliază” pe versanţii estici ai munţilor din zonă, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebită complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are „centrul de frig local”, generat de prezenta a două căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu şi a vârfului Cracul Peşterii, care modifică densitatea stratului de aer şi, implicit, indicele de refracţie. Un alt fenomen asociat acestui „centru” este cel de drenare a nebulozităţii (ceaţă, nori) de pe versantul estic al celor două vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitaţii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. În aceste condiţii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile menţionate conferă locului o trăsătură de „sacralitate”, dar mai ales versantului estic îi oferă condiţii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmaţia lui Strabon legată de faptul că Zamolxis „întemeiat pe semne cereşti, făcea prorociri…”, se pot avansa următoarele: – În perioada în care Zamolxis „îi învăţa pe fruntaşii ţării”, în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovadă studiile de climatologie istorică, pe baza mişcărilor gheţarului Fernau), rezultând şi o nebulozitate accentuată şi de lungă durată, ceea ce ridica probleme în privinţa amplasării unui observator astronomic. – Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, să poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era „o locuinţă subpământeană”, în fapt o crevasă naturală în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificată, pentru a obţine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumită deschidere unghiulară. – După ce lucrarea a fost terminată, Zamolxis „dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinţa lui de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă, jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui…”(Herodot.IV.95). Deşi vreme de trei ani a lăsat să se creadă că este mort, ca apoi să apară iar în comunitate, se pare că Zamolxis nu a urmărit o „reînviere” care să întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul auto-izolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebită importanţă. Locuinţa subpământeană, ca un observator astronomic şi poate ca o construcţie ce permitea urmărirea astrelor şi ziua, pentru că, deşi fântânarii se feresc să o spună, se ştie că din fundul fântânilor adânci se poate vedea şi ziua licărirea stelelor, datorită reflexiei razelor de lumină sub un anumit unghi de incidenţă în mediul dat. În plus, dacă lumina soarelui n-ar „estompa” în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelaţiile zodiacului se perindă una după alta, la o oră şi jumătate, deasupra orizontului. Terenul ales, un „amfiteatru” cu „amplificare” naturală, datorită orografiei locului, ar fi putut să fi fost incinta sacră, unde, după reapariţie, se asista la „revenirile” zeului şi de unde acesta îşi făcea cunoscute învăţăturile şi prorocirile pe baza observaţiilor astronomice. Referitor la aceste cunoştinţe, ele erau extrem de avansate pentru acea epocă, iar Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia că geto-dacii, în timpul regelui Burebista şi a marelui preot Deceneu, cunoşteau „teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creste şi scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc, sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi sase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotaţia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc să atingă regiunea orientală şi sunt duse înapoi în regiunea occidentală”. Este ceva, nu? Amplasarea „observatorului astronomic” din Gugu, semnalat pentru prima dată de Alexandru Borza („Sanctuarul Dacilor”, Publicaţiile Institutului Social Banat – Crişana, Timişoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe direcţia de la NE la S. În situaţia dată, în perioada solstiţiului de iarnă se putea observa Constelaţia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstiţiul de vară permitea observarea culminaţiei Constelaţiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasă dintre toate constelaţiile zodiacului. Între orbitele celor două constelaţii, se înscriu orbitele celorlalte constelaţii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu „observatorul astronomic” îşi primeşte astfel încă o legitimitate. Trebuie subliniat că la o încercare, astăzi, de a se reconstitui „cerul” observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore, datorită procesiei echinocţiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuţi, în care punctul vernal şi semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fată de constelaţiile zodiacale. În ce priveşte „observatorul”, acesta este o crevasă amenajată în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lăţime 2 m, înălţime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16′ 54” latitudine nordică şi 22 42′ 44” longitudine estică, altitudinea fiind de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc şi astăzi stânele, care acum două milenii şi jumătate „asigurau” probabil pe cel de la „observator”. Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Haţeg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu – Cracul Peşterii – este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dislocate şi prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toată inaccesibilitatea muntelui şi duritatea rocilor, „peştera” sugerează o muncă titanică de amenajare, intrarea amintind de o poartă megalitică. Realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule şi eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie – o credinţă intensă, capabilă să mobilizeze energii spirituale şi materiale la un înalt nivel… În afară de acel „confort astronomic” necesar, locul trebuia să mai conţină şi unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi triunghiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web