Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

26.000 de euro SA INCEPI O AFACERE! Vezi aici tot ce trebuie sa faci!

in Evenimente

Firmele mici si mijlocii aflate la inceput de drum vor putea lua un ajutor nerambursabil de pana la 120.000 de lei (26.000 de euro) de la Guvern, pentru investitii, prin noul Program START 2016, potrivit proiectului procedurii de implementare a acetuia, scos, luni, in consultare publica.

Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare – START va functiona si in anul 2016, cu un buget total de 17 milioane de lei. Guvernul estimeaza ca va ajuta cel putin 144 de startup-uri cu banii acestia in anul 2016, prin programul gestionat de Directia Politici Antreprenoriale din subordinea Ministerului Economiei.

In cadrul programului, un IMM poate accesa maximum 120.000 de lei (circa 26.000 de euro, la cursul actual), reprezentand cel mult 90% din investitia totala pe care trebuie sa o realizeze in program. Antreprenorul va trebui sa vina el cu restul de minimum 10% din invetitie. Astfel, la un ajutor nerambursabil maxim, cu intensitatea cea mai mare, antreprenorul beneficiar va trebui sa vina cu o contributie proprie de 13.300 de lei (circa 2.900 de euro), pentru ca valoarea totala a investitiei sa ajunga la 133.300 de lei.

De asemenea solicitantul trebuie mai intai sa faca investitii din banii sai si apoi statul i le certifica si i le deconteaza.

„In maxim 60 de zile lucratoare de la semnarea contractului, dar nu mai tarziu de  24 noiembrie 2016, beneficiarul este obligat sa efectueze cheltuielile si sa depuna documentatia de decont la sediul Oficiului Teritoral pentru IMM (OTIMMC). Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi  certificate prin vizita la fata locului a reprezentantilor UMCR  din cadrul OTIMMC in termen de 10 zile lucratoare de la depunerea decontului dar nu mai tarziu de 9 decembrie 2016. Reprezentantii UMCR vor face verificari la fata locului, consemnand cele constatate intr-un proces-verbal, contrasemnat de beneficiar, intocmit in doua exemplare, cate unul pentru fiecare parte” – se arata in proiectul de procedura.

Inscrierea in program, solicitarea acordului de principiu pentru finantare si completarea planului de afaceri in vederea obtinerii finantarii se vor face on-line pe site-ul Directiei Politici Antreprenoriale, printr-o aplicatie care se va deschide in ziua demararii programului.

Aceasta este o forma intermediara, de lucru, a Programului START 2016 si poate fi modificata, scrie startupcafe.ro.

Cine poate obtine finantarea nerambursabila de la stat

Finantarea nerambursabila START 2016 poate fi accesata de microintreprinderile si  intreprinderi mici si mijlocii (au maximum 249 de angajati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 milioane euro sau detin active totale de pana la 43 milioane euro, echivalent in lei).

Aceste firme trebuie sa indeplineasca cumulativ o serie intreaga de conditii, printre care mentionam:

– au capital social integral privat;

– nu au beneficiat de alocatii financiare nerambursabile in cadrul programului in anii anteriori si nu au asociati, actionari sau administratori care detin sau au detinut calitatea de asociati/ actionari/ administratori in cadrul altor societati beneficiare de alocatii financiare nerambursabile in cadrul programului in anii anteriori. Asociatii, actionarii sau administratorii care detin mai multe societati nu pot aplica in cadrul prezentului program decat cu o singura societate.

– au cel mult 2 ani de la inregistrare la Registrul Comertului la data deschiderii aplicatiei electronice de inscriere a planului de afaceri ;

– nu au datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social, cat si pentru toate punctele de lucru. Solicitantii care au datorii esalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.

Ce isi pot cumpara firmele cu banii de la stat

Startup-urile beneficiare pot investi ajutorul nerambursabil de la Guvern in diverse mijloace de productie sau servicii, cum ar fi:

– Echipamente tehnologice, masini, utilaje si instalatii de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfasurarii activitatilor pentru care a solicitat finantare, cu exceptia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor si automatelor muzicale;

– Aparate si instalatii de masura, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cantare electronice, aparate de marcat electronice fiscale;

– Autoutilitare,

– Brevete de inventie, marci de produse si servicii (francize, etichetare ecologica, licente), software pentru comertul on-line, software-uri necesare desfasurarii activitatii pentru care se solicita finantare;

– Echipamente IT tehnica de calcul (tip PC, format din: unitate centrala, server, monitor, imprimanta / copiator / multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, sisteme audio-video,etc.). Nu se pot achizitiona mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decat numarul total de angajati dupa implementarea investitiei cu componenta nerambursabila, cu exceptia activitatilor care necesita acest lucru (Ex: Internet cafe, instruire in domeniul calculatoarelor, etc.);

– Achizitionarea de spatii de lucru, spatii de productie si spatii pentru prestari servicii si comert (cladiri, hale de productie, spatii amenajate pentru activitati de prestari servicii, productie si comert, inclusiv din elemente prefabricate). Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie sa aiba destinatie locativa, trebuie sa fie puse in functiune la locul implementarii proiectului, la momentul decontului;

– Mobilier, birotica, sisteme de protectie a valorilor umane si materiale.

– Realizarea unui site pentru prezentarea activitatii solicitantului si a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli inregistrare domeniu, fara hosting), pentru operatorii economici care nu detin alt site si care trebuie sa fie functional la data depunerii cererii de eliberare a AFN, in limita maxima a 10.000 lei;

– Instalatii/ echipamente specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, precum si sisteme care utilizeaza surse  regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare;

– Instalatii de incalzire sau climatizare aferente spatiului de comert, productie sau servicii;

– Consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii finantarii in cadrul prezentului program si implementarea proiectului (nu mai mult de 4% din valoarea eligibila la decont a proiectului, mai putin consultanta –   aceasta activitate poate fi efectuata  inainte de semnarea Contractului de finantare). La aplicarea procentului nu se vor lua in calcul cheltuielile de consultanta. Furnizorii de servicii de consultanta eligibili in cadrul Programului pot fi numai organizatii furnizoare de consultanta autorizate, avand ca activitate autorizata a fi desfasurata una dintre activitatile incluse in cod CAEN clasa 70.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web