Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

5 sfaturi utile care te pot ajuta sa-ti construiesti o afacere de succes si sa-ti asigure STABILITATE FINANCIARA

in Diverse

Toată lumea se gândește, în prezent, cum să înceapă să construiască un business care să asigure stabilitate financiară. Însă, chiar dacă poate ne vine greu să credem, cel mai important este să ținem cont de cinci pași simpli, dar esențiali, și abia după ne putem pune în ordine ideile de afaceri.

Dacă ne-am rezuma la doar două cuvinte pentru a descrie aceste obiceiuri pe care trebuie să le implementăm în viața noastră pentru a avea succes în plan financiar, acelea ar fi “responsabilitate financiară”. Mai exact, bogăția vine odată cu disciplina, adică să învățăm să ne ponderăm cheltuielile, astfel încât să fim întotdeauna pe latura pozitivă.

Aceștia sunt cei cinci pași care ne ajută să ajungem și să rămânem acolo:

  1. Niciodată să nu fiți pe pierdere

Cel mai simplu, dar și cel mai important pas către construirea bogăției este ponderarea cheltuielilor. Chiar dacă pare ridicol, acesta este adevărul – mulți oameni cheltuiesc mai mult decât își permit, astfel încât atunci când depășesc bugetul ajung să folosească cardurile de credit.

  1. Implementați o taxă proprie

Dacă guvernul ar crește brusc taxele și v-ar forța să plătiți în plus 100 de lei, în fiecare lună, ați găsi o modalitate de a face rost de acei bani. Însă, atunci când vine vorba de economii niciodată nu există bani. De aceea, cel mai bine este să setați un transfer bancar automat, pentru ca imediat ce primiți salariul, o mică parte din el să se ducă în conturile voastre de economii.

  1. Achitați întotdeauna datoriile acumulate pe cardurile de credit

Nu contează cât de afaceriști sau oameni simpli sunteți. Folosirea sumelor maxime de pe cardurile de credit fără a avea o certitudine că le puteți achita la scadență este o atitudine iresponsabilă. Întotdeauna trebuie să luați decizii financiare pe baza a ceea ce faceți în prezent, nu a ceea ce credeți că veți ajunge să faceți la un moment dat.

  1. Stabiliți-vă obiectivele financiare la începutul fiecărui an

Când au un scop, oamenii tind să fie mai responsabili cu banii lor. Când nu aveți un plan bine definit privind partea financiară, este mul mai ușor să raționalizați achizițiile spontane și, uneori, de-a dreptul inutile. La începutul fiecărui an, setați un obiectiv financiar major și încercați să-l atingeți într-un singur trimestru (trei luni).

  1. Analizați-vă succesul pe parcursul unui an, nu în fiecare lună

Deși este mai important să țineți o evidență a modului în care cheltuiți banii în fiecare lună, este mult mai important să analizați succesul pe care l-ați atins după perioade mai lungi de timp. Un an, de exemplu, este un bun indicator de timp în ceea ce privește succesul. Unele luni pot fi grozave, altele poate nu au fost atât de bune, însă important este ca la sfârșitul anului, când tragem linie, întotdeauna să fim pe plus.

Sursa: jurnalistii.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Diverse

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web