Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

A luat în 2008 un credit de 66.000 de franci. Dupa ce a achitat ratele 4 ani iar banca i-a luat casa, mai are de plată 73.000 de franci

in Articole

O femeie a făcut un credit de nevoi personale în 2008 pentru 66.000 de franci elevețieni. Timp de 4 ani a achitat ratele cu regularitate, dar după ce cursul a explodat, au început să apară problemele și au apărut întârzierile.
Banca i-a vândut apartamentul pus gaj, dar acest lucru nu a acoperit creditul. Ba din contră, luna trecută femeia a fost înștiințată că mai are de plată încă 73.000 de franci!

În timp ce femeia vorbește despre un abuz, banca susține că sunt dobânzi și penalități de întârziere.
Elena și fostul ei soț au luat un credit de nevoi personale în 2008. Au garantat împrumutul de 66.900 de franci elvețieni, echivalentul a 33 de mii de euro, cu apartamentul părinților ei din Călărași. Între timp, ea a divorțat și bărbatul ar fi plecat din țara, lăsându-i ei toată povara ratelor.
Creșterea amețitoare a cursului, care aproape s-a dublat în 6 ani, dar și problemele personale au făcut-o să nu mai poată achita sumele către bancă. Așa că a fost executată silit în 2013, iar apartamentul părinților ei, pe care-l pusese garanție, a fost vândut un an mai târziu la licitație pentru 82 de mii de lei.

Timp de 3 ani a fost liniște. Elena a născut acum două luni al doilea copil. Când se aștepta mai puțin, a primit prin poștă o nouă înștiințare: că mai are de plătit 73 de mii de franci. La cursul de azi, suma înseamnă 68 de mii de euro. E ca și cum nu ar fi plătit nimic niciodată.
Banca susține că valoarea datoriei este în concordanță cu prevederile contractuale și că pe lângă banii împrumutați s-au adăugat dobânzile pentru 2070 zile de întârziere.
În România sunt peste 50 de mii de familii care mai au împrumuturi în franci elvețieni.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web