Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Această tânără de 18 ani a mâncat timp de opt luni doar 1 măr pe zi! Iată cum arată după cinci ani (VIDEO)

in Stiri online
Loading...

Când acestea făceau cumpărăturile împreună, tânăra Victoire a fost descoperită de către o agenție de modeling.
În momentul în care a aflat că va avea o carieră promițătoare ca fotomodel, a pus pe locul doi dorința de a studia la prestigioasa Universitate Sciences Po.

Lumea în care avea să intre era una cu totul nouă pentru ea, însă odată ajunsă acolo, trebuiau respectate anumite standarde. Visul oricărei adolescente de a semna un contract cu o agenție celebră devenise deja realitate pentru ea.

Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată și tinerei Victoire i s-a cerut să slăbească până în luna septembrie, când urma să aibă loc Săptămâna modei, astfel încât să ajungă la măsura 32-34.

Ambițioasă din fire, tânăra a ajuns la măsurile care i s-au cerut, ajungând să consume doar 1 mar pe zi. Situându-se în topul celor 20 de modele favorite, aceasta a ajuns să fie solicitată de unele dintre cele mai celebre case de modă.

Ajunsă însă în pragul anorexiei, tânăra avea deja un puls slăbit, suferea de osteoporoză, iar părul ei începea să cadă. Ajunsese chiar să nu mai aibă nici menstruație.

Povestea ei fiind una foarte șocantă a dus la implementarea unei noi legi, nemaifiind astfel acceptate modele anorexice.

Victoire a sfătuit tinerele să nu se mai lase influențate și să facă alegeri greșite atunci când este pusă în discuție tema de a slăbi accelerat…

Puține modele au curajul de a dezvălui aceste secrete. Multe dintre ele sunt manipulate și controlate de industria modei, acceptând astfel să facă compromisuri într-o industrie care abuzează tinerele.

sursa: yve.ro

Loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web