Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Adevarul despre ambulanta care a speriat o tara intreaga. Cui ii apartine masina care a provocat panica printre parinti

in Articole

Mai exact, după ce pe Facebook au apărut mai multe imagini cu o ambulanţă de culoare neagră, despre care au existat zvonuri că ar ajuta la răpirea copiilor de pe stradă, după care li s-ar fura organele, s-a spus şi adevărul despre acest autoturism.

Acest zvon, care nu face altceva decât să provoace o panică inutilă în rândul populaţiei, reapare periodic, în pofida anunţurilor făcute de autorităţi în care cer oprirea acestor isterii. Însă, iată că acum s-a aflat şi cui îi aparţine de fapt celebra „ambulanţă neagră” fotografiată recent.

Şoferul a declarat: „Când am auzit cele spuse despre Ambulanţă, am rămas înmărmurit. Eu sunt unul dintre şoferii de pe ambulanţă. Nu, nu aparţinem de 112. Au fost maşini pentru maşini speciale. Au fost pentru coloana premierului şi a preşedintelui. Ni s-a impus de la SPP să nu le inscripţionăm. Această ambulanţă aparţine Centrului Medical de Diangosticare şi Tratament Ambulatoriu. Este cel mai mare centru medical ambulatoriu din România”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web