Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ALERTĂ – Cod PORTOCALIU de caniculă

in Evenimente/Stiri online

Sudul şi sud-estul ţării sunt, duminică, sub cod galben de caniculă. Luni, însă, căldura se accentuează, aşa că meteorologii au emis şi cod portocaliu, pentru şapte judeţe şi Capitală.

COD GALBEN, valabil duminică

În cursul zilei de duminică, 31 iulie, în cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei şi local în Oltenia, valul de căldură va persista. Temperaturile maxime vor atinge 35…36 de grade, iar la amiază disconfortul termic va fi mai accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi în aceste regiuni, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

COD GALBEN, valabil luni

În cursul zilei de luni, 1 august, valul de căldură se va intensifica şi se va extinde, cuprinzând sudul şi estul ţării, unde se vor atinge frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, dar pe arii restrânse şi în zonele de câmpie şi podiş din regiunile intracarpatice.

COD PORTOCALIU, valabil luni

În după-amiaza zilei de luni, 1 august, judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge local maxime termice de 37…38 de grade, iar izolat se vor înregistra valori în jurul a 39 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

sursa: stiripesurse.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web