Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Aleşii trebuie să afle cum trăiesc foarte mulţi români cu salariul minim şi cu pensie mică

in Spiritualitate

Am depus astăzi la Parlament un proiect de lege prin care indemnizaţia lunară a parlamentarilor să fie echivalentă cu salariul minim pe economie, iar la pensie aceştia să primească beneficii doar pe baza contributivităţii.

Aleşii trebuie să afle cum trăiesc foarte mulţi români cu salariul minim şi cu pensie mică. În plus, trebuie alungaţi cei care vin după profit în Parlament. A fi ales nu mai trebuie să fie un beneficiu, ci o responsabilitate!

Proiectul de lege specială privind indemnizaţia lunară şi indemnizaţia pentru limită de vârstă a deputaţilor şi senatorilor pe care l-am depus astăzi în Parlament îşi propune să reglementeze tema de mare interes public a veniturilor parlamentarilor atât pe durata exercitării mandatului, cât şi după atingerea vârstei legale de pensionare.

În prezent, există o ruptură între veniturile din indemnizaţia lunară a deputaţilor şi senatorilor şi din indemnizaţia pentru limită de vârstă a acestora şi veniturile salariale şi pensiile majorităţii românilor.

În calitatea lor de reprezentanţi ai cetăţenilor, parlamentarii trebuie să fie racordaţi la problemele reale, de zi cu zi, ale românilor, iar una din cele mai grave este cea a veniturilor, fie că vorbim de salarii, fie că vorbim de pensii.

Tocmai de aceea, proiectul de lege propune ca indemnizaţia parlamentarilor să fie echivalentă salariului minim pe economie pentru ca aceştia să se confrunte în fiecare lună cu perspectiva unei mari părţi a populaţiei României, aceea de a face faţă preţurilor în continuă creştere în condiţiile în care veniturile lor sunt foarte reduse. În egală măsură, parlamentarii trebuie să fie conştienţi că, la împlinirea vârstei de pensionare, indemnizaţia de limită de vârstă pentru perioada de exercitare a mandatelor este la fel ca cea a cetăţenilor care au avut salariul minim pe economie, conform cu contribuţia avută pe perioada respectivă.

Această modificare legislativă îi va determina pe parlamentari să fie foarte grijulii cu orice aprobare de majorare de taxe, cu orice creştere a preţurilor, cu orice evoluţie a inflaţiei şi să fie motivaţi să lupte pentru a reduce prin măsuri legislative discrepanţa dintre venituri şi puterea de cumpărare a populaţiei, fiind ei înşişi în aceeaşi situaţie. În caz contrar, aşa cum s-a dovedit în ultimii 25 de ani, parlamentarii vor trăi într-o lume paralelă cu nevoile stringente ale populaţiei şi vor accepta uşor tăieri de salarii şi de pensii, creşterea TVA sau alte creşteri de taxe pentru că nivelul lor de trai nu va fi afectat în mod similar cu al celorlalţi cetăţeni care au un nivel foarte mic al veniturilor.

Este timpul ca funcţia de parlamentar să nu mai însemne privilegii şi venituri peste cele ale populaţiei, ci îndeplinirea unei datorii publice de implicare pentru binele comunităţii.

De asemenea, prin echivalarea indemnizaţiei lunare a parlamentarilor cu salariul minim pe economie, se va crea voinţa politică de creştere a nivelului acestuia pentru beneficiul tuturor cetăţenilor, iar funcţia de parlamentar nu va mai fi atractivă pentru cei care îşi doresc beneficiile acesteia, ci doar pentru cei care doresc să îşi pună timpul şi experienţa în serviciul public.

Citeste mai mult: adev.ro/nq10rp

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Spiritualitate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web