Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon. Viața pacienților de la terapie intensivă decisă de un medic care ținea medicamentele sub cheie

in Evenimente/Sanatate/Stiri online

Anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după ce un medic de la secția de Terapie Intensivă şi-a înregistrat șefa în timp ce îi spunea că tratamentul din Programul Naţional Pentru Terapie Intesivă nu ajunge pentru toți pacienții, iar împărțirea medicamentelor trebuie să se facă în funcție de vârstă și dacă ”merită”. ”Medicaţia pe care o putem lua pe AP-ATI nu ajunge pentru toată lumea. Eu am făcut o chestie care mi s-a părut de bun simţ. Hai să dăm, totuşi, la ăia tineri şi la ăia cu şanse. Dacă vreţi, n-am nicio problemă, îi băgăm pe toţi, care cum intră, la începutul lunii. Dacă pe 20 ale lunii nu mai avem medicaţie pentru ăia care merită, nu ne mai interesează.”, a spus medicul-şef de la Terapie Intensivă.

În timp ce Colegiul Medicilor afirmă că ”oricare ar fi numărul de pacienţi, toţi trebuie să beneficieze de medicamente”, medicul-șef ținea tratamentul vital sub cheie, iar pacienții primeau pastile expirate sau erau trimiși la farmacie să își cumpere singuri medicamentele. Potrivit Digi24, şefa de la ATI(Secţia de Anestezie si Terapie Intensivă) primește bani de la o mare companie farmaceutică.

O infirmieră, care s-a pensionat în februarie, confirmă tratamentul preferențial din secţia ATI. ”Acesta nu mai e de trăit, lăsaţi-l aşa! Gata! Domnul sau doamna are vârsta, îi ajunge cât a trăit! Să trăiască şi alţii!”, își amintește o fostă asistentă a spitalului.

Medicul-şef de la Terapie Intensivă şi asistenta-șefă de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost suspendați din funcție, iar comitetul director s-a autosesizat. De asemeni, Ministerul Sănătăţii promite să deschidă o anchetă în acest caz, mai ales că ”discriminarea pacienţilor este inacceptabilă”.

sursă:digi24

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web