Andrei Baciu in varsta de doar 28 de ani este cel mai tanar ministru desemnat vreodata in Guvernul Romaniei din 89 incoace. El a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
A fost rezident în secția de chirurgie cardiacă a Spitalului Fundeni (ian. 2012—mart. 2012), apoi la Spitalul universitar „Charles Nicolle” (CHU de Rouen) din Rouen, Franța.
Din august 2014, a efectuat stagii de chirurgie generală la Spitalul Universitar din București și de chirurgie toracică la Institutul „Marius Nasta”.
În 2015, a urmat un program de formare în management spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică din București.
Este președinte al Asociației S.O.S. Drepturile Pacienților.
Ȋn iulie 2014 a absolvit un program de formare în managementul spitalicesc, la Open University din Marea Britanie, iar în prima jumătate a acestui an, a urmat, veme de patru luni, un program similar la Şcoala Naţională de Sănătate Publică din București.
Revenit în România în august 2014, Andrei Baciu a devenit președintele Asociaţiei SOS Drepturile Pacienţilor, cea care a lansat luna trecută o amplă campanie media, pentru drepturile pacienţilor, dar și pentru promovarea liberalului Cristian Bușoi.
Ȋn urmă cu doar câteva zile, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a interzis un spot TV al acestei asociaţii, în care apare Cristian Bușoi, aspirant declarat la fotoliul de primar general al Capitalei. Spotul respectiv fusese difuzat de toate posturile Intact, drept o campanie de interes public.