Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Apostoli şi evanghelişti martiri

in Religie

Îndureraţi şi părăsiţi trebuie să se fi simţit ucenicii după plecarea Domnului lor. Însă, deşi nu-I mai puteau auzi vocea, ei ştiau că El îi priveşte din cer şi că, în Duhul, va fi cu ei şi cu întreagă Biserica Sa până la sfârşitul lumii. Astfel, apostolii aveau să fie ajutaţi şi călăuziţi zilnic în lucrarea ce El le-a spus că trebuie s-o facă, adică să meargă în toate părţile lumii şi să spună poporului fiecărei ţări că Mântuitorul omenirii a venit şi că a murit pe cruce, ca ei să poată fi mântuiţi.

Acum au mai rămas numai 11 apostoli, căci Iuda, care L-a trădat pe Isus nu mai era cu ei. De aceea l-au ales pe Matia spre a întregi numărul de 12 apostoli. Nu după mult timp, ei se împrăştiară în toate părţile purtând cu ei vestea bună.

Noul Testament nu ne spune cât au trăit apostolii şi evangheliştii, nici cum au murit. În Faptele ne este relatată moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. Atâta tot. Dar vechii scriitori şi istorici, care în primele veacuri după Cristos s-au apucat să adune şi să aştearnă în scris ce au auzit ei despre aceşti sfinţi, ne spun că aproape toţi au murit moartea de martir.

Cele ce urmează sunt istorisiri ce au ajuns până la noi.

Martirul Ştefan

Diaconul Ştefan a fost primul martir. Istoria lui este relatată în Noul Testament (Faptele Apostolilor 6 şi 7).

Datorită creşterii numărului ucenicilor, mulţi fiind săraci, s-au ivit nemulţumiri, căci unii au fost omişi la împărţirea ajutoarelor. Atunci apostolii au zis: „Nu este bine pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu, ca să slujim la mese”. Atunci, au ales şapte administratori ai bisericii, spre a distribui ajutoarele materiale. Ei au fost numiţi diaconi. Unul dintre ei a fost Ştefan. El a ajutat la împărţirea hranei pentru cei săraci şi de asemenea a predicat Evanghelia poporului. El era un bărbat plin de puterea Duhului. Sfântul Ştefan a făcut multe semne şi minuni. El a devenit ţinta atacurilor date de evreii mai de seamă. Dar el a predicat cu atâta putere încât nici evreii învăţaţi din Alexandria nu au putut să-l contrazică.

Fiind biruiţi prin puritatea doctrinei sale şi forţa argumentelor sale, evreii s-au înfuriat până acolo încât au plătit mărturii false, care l-au acuzat că ar fi blestemat pe Dumnezeu şi pe Moise. Astfel, l-au dus la judecata Soborului. Acolo, el a rostit o apărare nobilă, apărare care i-a înfuriat şi mai mult, încât au sfârşit condamnându-l la moarte. În acel moment, Ştefan a avut o vedenie din cer şi extaziat de fericire, a strigat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Atunci, evreii au început să răcnească împotriva lui, s-au năpustit asupra lui, l-au apucat şi l-au târât afară din cetate, unde l-au omorât cu pietre. Pe când îl împroşcau, el a îngenuncheat şi s-a rugat zicând: „Doamne Isuse, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!” De aici se vede că la primii creştini nu era duşmănie nici faţă de cei mai înverşunaţi vrăjmaşi, ci dorinţa ca şi aceştia chiar să fie mântuiţi.

După martirajul lui Ştefan, s-a început o mare persecuţie împotriva creştinilor din Ierusalim şi „toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi Samariei”.

Nicanor, altul din cei şapte diaconi, împreună cu alţii vreo două mii de creştini se crede că au fost omorâţi în această prigoană.

Iacov

Iacov a fost fiul lui Zebedei, un pescar din Galileea, şi fratele mai mare al apostolului Ioan. Într-o zi, fiind cu tatăl său la pescuit, el şi fratele său au fost chemaţi de Isus să devină ucenici ai Săi. Ei au ascultat bucuroşi chemarea şi părăsind pe tatăl lor, L-au urmat pe Domnul.

Isus i-a numit pe aceşti fraţi „Boanerghes”, adică „Fiii tunetului”, din cauza minţii lor agere şi a temperamentului lor năvalnic.

Dintre apostoli, Iacov a fost primul care a înfruntat moartea de martir. Irod, după ce a fost făcut guvernator al Iudeii de către împăratul roman Caligula, prin anul 44 d.Cr. a pornit o persecuţie împotriva creştinilor şi a ales în special pe Iacov ca obiect al răzbunării sale.

Când apostolul a fost dus să moară, un om, care a depus mărturie mincinoasă împotriva lui, a mers alături de el până la locul execuţiei. El, fără îndoială, se aştepta să-l vadă pe Iacov palid şi înspăimântat. Dar în loc de aceasta, el l-a văzut senin şi vesel, ca un biruitor care a câştigat o mare bătălie. Martorul mincinos s-a uimit mult de aceasta. A privit şi şi-a dat seama că Mântuitorul în care crede prizonierul, trebuie să fie Dumnezeu adevărat, căci altfel nu ar putea dărui atâta bucurie şi curaj unui om ce merge la execuţie. De aceea, el însuşi a devenit un convertit la creştinism şi a fost condamnat să moară împreună cu Iacov, apostolul. Prin urmare, amândoi au fost decapitaţi în aceeaşi zi şi de aceeaşi sabie.

Cam tot în aceeaşi perioadă, Timon şi Parmena, alţi doi din cei şapte diaconi, au suferit moartea de martir; primul la Corint, iar al doilea la Filipi în Macedonia.

Filip

Acest apostol s-a născut în Betsaida din Galileea. El a fost trimis ca misionar în ţările păgâne din părţile Asiei. Acolo a lucrat cu multă sârguinţa în apostolia lui. Apoi a călătorit în Frigia şi ajungând la Hierapolis, a găsit locuitorii atât de cufundaţi în idolatrie, încât se închinau unui şarpe mare. Filip a convertit pe mulţi la creştinism şi a ajuns până acolo că a omorât şarpele. Aceasta a înfuriat atât de mult pe conducători, mai ales pe preoţi, care câştigau bani mulţi din superstiţiile poporului, încât au prins pe apostolul Filip şi l-au aruncat în închisoare. El a fost bătut crunt, apoi l-au răstignit. Prietenul său, Bartolomeu i-a coborât trupul în groapă şi l-a înmormântat. Pentru aceasta era cât pe aici să împărtăşească şi el aceeaşi soartă.

Apostolul Filip a fost martirizat în anul 52 d.Cr. deci la vreo opt ani după omorârea lui Iacov.

Matei

Acest apostol şi martir a fost născut la Nazaret, dar a trăit mai mult la Capernaum. Aici făcea slujba de vameş, adică aduna birul pentru cotropitorii romani. Fiind chemat de Domnul Isus, a părăsit totul şi L-a urmat. După înălţarea Învăţătorului său, timp de nouă ani, el a căutat să predice Evanghelia în Iudeea. Înainte de a părăsi Iudeea spre a merge să predice la neamuri, el a scris pentru evrei evanghelia sa în ebraică. După aceea a fost tradusă în limba greacă de apostolul Iacov cel mic. Matei a plecat în Etiopia, unde a întemeiat biserici, a rânduit prezbiteri şi a convertit multe suflete.

Apoi s-a dus în Partia. Prin anul 60 d.Cr., Matei a suferit moartea de martir, fiind ucis cu sabia.

Marcu

Acest evanghelist şi martir a fost născut din părinţi evrei, ce se trăgeau din neamul lui Levi. Se crede că Marcu ar fi fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajutat în călătoriile misionare şi i-a servit ca scriitor.

Fiind rugat stăruitor de credincioşii din Roma să aştearnă în scris vorbirile apostolului Petru despre Cristos Domnul, Marcu a consimţit şi a scris în greacă evanghelia a doua, evanghelie ce poartă numele său. În mod real însă, cuvintele acestei evanghelii sunt ale apostolului Petru.

Marcu a înfiinţat o biserică în Alexandria. De aici, a trecut în Libia, unde a făcut mulţi convertiţi. La reîntoarcerea sa în Alexandria, unii egipteni geloşi pe puterea sa, i-au hotărât moartea.

Evanghelistul Marcu a fost prins, picioarele i-au fost legate împreună şi astfel a fost târât pe străzile cetăţii, apoi zdrobit şi însângerat a fost aruncat într-o celulă. În ziua următoare i-au ars trupul. Oasele lui au fost adunate de creştini şi înmormântate după cuviinţă. O tradiţie spune că mai târziu oasele lui au fost mutate la Veneţia, unde este considerat ca Sfântul protector şi patron al cetăţii.

Iacov cel mic

Acest apostol şi martir este supranumit „cel mic”, spre a se deosebi de celalalt apostol Iacov, fratele lui Ioan, care era supranumit „cel mare”. Iacov cel mic, fiul lui Alfeu a lucrat printre evreii din Ierusalim. Aceştia fiind împietriţi şi plini de furie împotriva creştinilor n-au vrut să primească Evanghelia. Atunci unele tradiţii spun că s-a dus în Egipt să predice. Acolo însă a fost prins şi osândit la moarte prin răstignire. După moarte, corpul său a fost tăiat bucăţi cu ferăstrăul. De aceea, ferăstrăul a rămas simbolul lui Iacov cel mic.

Matia

Acest apostol şi martir a fost chemat la apostolie după înălţarea Domnului Isus la cer. Alegerea lui s-a făcut imediat de către apostoli, spre a completa locul vacant al lui Iuda, trădătorul. Istoricul Eusebiu şi Epifaniu ne spun despre Matia că a fost unul din cei şaptezeci de ucenici. Noul Testament nu-l mai pomeneşte deloc. O tradiţie spune că a predicat Evanghelia în Iudeea şi că a fost martirizat la Ierusalim prin împroşcarea cu pietre, apoi i-au tăiat capul.

Iuda

Apostolul Iuda, fiul lui Iacov, a avut trei nume. Luca îl numeşte Iuda, Matei îl numeşte Levi, iar Marcu îi spune Tadeu. El a fost un naţionalist violent, cu visuri de putere şi dominaţie. În Ioan 14:22, 23 ni se redă întrebarea pusă de el Domnului Isus: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?” El voia un Cristos care să se facă de cunoscut lumii.

Iuda a mers să predice Evanghelia în cetatea Edesa, pe Eufrat. Acolo a săvârşit multe minuni şi a vindecat pe unii bolnavi. Mulţi au crezut propovăduirea lui şi au părăsit idolii. Aceasta i-a înfuriat pe ceilalţi. Atunci a mers în alte cetăţi să predice. El a fost omorât cu săgeţi la Ararat.

Simon

Apostolul Simon Canaanitul, înainte de a fi chemat la apostolic, a făcut parte din partida Zeloţilor. Aceştia erau naţionalişti fanatici, neîmpăcaţi duşmani ai Romei şi a străinilor, precum şi chiar a fraţilor lor care consimţeau să colaboreze cu romanii, să fie în slujba lor.

După chemarea sa, el învaţă că trebuie să-i iubească, să fie bun cu toţi. Astfel ajunge prieten şi părtaş la apostolie cu Matei, vameşul.

Pentru mărturia purtată de el printre evrei, a avut de suferit multe, iar în cele din urmă a fost răstignit.

Andrei

Apostolul Andrei era din Betsaida Galileii. El a fost fratele lui Simon Petru.

Andrei a fost omul care s-a mulţumit cu locul al doilea. El nu a făcut paradă de vorbe, ci a fost foarte activ. Menirea lui a fost să conducă pe alţii la Isus.

El a predicat Evanghelia la multe popoare asiatice. Acolo a făcut mulţi convertiţi. Apoi a trecut în Grecia. Aici a predicat şi a săvârşit minuni. O tradiţie spune că a vindecat chiar şi pe soţia guvernatorului Aepeas din oraşul Patra, Ahaia. După ce a fost vindecată, ea a devenit creştină. N-a trecut mult şi chiar fratele guvernatorului a fost convertit. Aceasta a stârnit furia guvernatorului şi i-a interzis apostolului să mai predice, ameninţându-l cu suferinţe şi cu moartea dacă mai vorbeşte împotriva idolilor la care se închina el şi poporul lui. Fără frică, Andrei a continuat să predice şi mulţi au crezut în Cristos. Din această cauză, guvernatorul a rostit sentinţa de condamnare la moarte prin răstignire pe cruce. Andrei a cerut ca crucea lui să fie în formă de X, spre a fi diferită de crucea Domnului Isus. Cerinţa aceasta i-a fost acceptată. Ca moartea să-i fie mai înceată, nu l-au pironit pe cruce cu cuie, ci doar l-au legat de ea.

Un vechi scriitor ne povesteşte despre curajul sublim, precum şi liniştea ce a dovedit-o apostolul în faţa morţii, în următoarele cuvinte: „Când Andrei a văzut crucea pregătită, nu şi-a schimbat nici înfăţişarea, nici culoarea, aşa cum se petrece cu slăbiciunea omenească. Nici sângele nu i s-a retras, nici limba nu i s-a încurcat în vorbire, trupul lui nu a leşinat, mintea nu i s-a turburat, înţelegerea nu l-a părăsit, ci din belşugul inimii, gura sa a început să vorbească şi căldura dragostei se arăta în cuvintele sale. El a zis: „O, cruce, cea mai binevenită şi de atâtea ori căutată, de bună voie, cu bucurie şi plin de dorinţă acum vin la tine, fiind ucenicul Celui ce a atârnat pe tine. Totdeauna te-am dorit şi am vrut să te îmbrăţişez”.

Andrei a rămas atârnat pe cruce trei zile, suferind dureri îngrozitoare, dar continua mereu să spună poporului adunat în jurul lui, despre dragostea lui Cristos. Cei ce îl ascultau au început să creadă cuvintele lui şi i-au cerut guvernatorului voie să-l pogoare de pe cruce. Nedorind să-i refuze, în cele din urmă a poruncit să i se taie frânghiile. Dar când ultima funie a fost tăiată, trupul apostolului s-a prăbuşit mort în ţărână.

Despre Andrei, istoricul Eusebiu spune că a predicat Evanghelia în Sciţia, iar Neceforus spune că a ajuns şi în Asia Mică şi în Tracia. Se susţine că el ar fi înfiinţat biserica creştină din Constantinopol, unde a ordinat ca păstor pe Stache, de care pomeneşte Pavel în Romani 16:9.

Petru

Marele apostol şi martir Petru a fost născut în Betsaida din Galileea. El a fost fiul pescarului Iona, ce şi-a învăţat şi copiii cu această îndeletnicire. De la mreje, Petru a fost chemat să-L urmeze pe Isus, împreună cu fratele său Andrei.

Petru era aşa de ferm în credinţa lui, încât Isus îi dăduse numele de „Chifa”, ceea ce în limba siriacă înseamnă pietros, stâncă. Deşi a fost înfocat şi zelos în slujba lui pentru Cristos, Petru a avut slăbiciunea să se lepede de Învăţătorul său. Dar sinceritatea pocăinţei sale, l-a ispăşit de vina lepădării.

După înălţarea lui Cristos, evreii au continuat să persecute pe ucenici şi au poruncit ca unii dintre apostoli să fie biciuiţi. Printre aceştia a fost şi Petru. Pedeapsa au suportat-o cu cea mai straşnică tărie de caracter, ba chiar s-au bucurat că au fost învredniciţi să sufere pentru Mântuitorul lor.

Prin anul 44 d.Cr., când Irod a poruncit să i se taie capul lui Iacov şi a văzut că lucrul acesta place evreilor, a arestat şi pe Petru. Dar un înger al Domnului a venit noaptea, l-a atins, lanţurile au căzut, uşile temniţei s-au deschis şi el a ieşit liber. Irod s-a mâniat atât de tare, încât a poruncit ca soldaţii care păzeau temniţa, să fie omorâţi.

Cum la scurt timp după aceasta Irod a murit, se susţine că Petru n-a mai părăsit Palestina. La primul congres creştin, descris în Faptele Apostolilor 15, congres ce s-a ţinut aproximativ în anul 51 d.Cr., îl găsim la Ierusalim, ca un membru de seamă al sfatului apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. La această consfătuire, care a fost la 14 ani după pocăinţa lui Saul (Pavel) (Galateni 2:1), fraţii stabilesc că Pavel şi tovarăşii acestuia să lucreze printre neamuri, iar Petru să se ocupe de evreii împrăştiaţi. De aci nu mai avem date biblice despre el.

Înainte de această dată ştim că a făcut o vizită la Antiohia (Galateni 2:11), la fel se presupune că a fost la Corint, întrucât unii de acolo pretindeau că sunt ai lui Chifa. Apoi din întâia sa epistolă cap. 5 v. 13 se constată că a fost prin Babilon, deoarece acolo rămăseseră mulţi evrei de pe vremea robiei. Nu este nici o dovadă că el ar fi lucrat în Roma. Poate doar ultimul an l-a petrecut acolo, căci e stabilit că acolo a fost martirizat. Clement de Roma scriind înainte de încheierea primului secol, pomeneşte de martirajul său, fără să menţioneze locul, care probabil era bine cunoscut cititorilor săi. Dionisius din Corint în epistola sa către Soter, episcopul Romei, scrisă în veacul al doilea, stabileşte ca un fapt bine cunoscut, că martirajul lui Petru a fost la Roma şi că s-a petrecut cam în acelaşi timp cu martirajul lui Pavel.

Cava susţine că a venit în anul 63, iar Lardner crede că în anul 63 sau 64 d.Cr. Cei mai mulţi istorici susţin că apostolul Petru a vizitat Roma în timpul persecuţiei. Călătorul modern ce vizitează Roma, cetatea eternă, o găseşte plină cu locuri memorabile legate de viaţa, suferinţele şi martirajul apostolului Petru. Se poate vedea unde a fost întemniţat, precum şi creasta laniculum, unde se susţine că ar fi fost martirizat. La 1 km. de la poarta Apia, se află o bisericuţă, care este asociată cu mişcătoarea povestire a ultimelor clipe din viaţa de libertate a apostolului. Se spune că văzând groaznica prigoană dezlănţuită de Nero, într-o duminică dimineaţa, Petru înspăimântat ar fi căutat să fugă din Roma, ca să-şi scape viaţa. În timp ce cobora pe via Apia, deodată i-a apărut în faţă Mântuitorul. Petru încremenit, a putut doar să strige: „Quo vadis, Domine?” (adică: „Unde mergi, Doamne?”) Binecunoscuta voce a Celui înviat i-a răspuns: „Merg la Roma să fiu răstignit din nou”. Îndată inima lui Petru a fost zdrobită şi ruşinat de slăbiciunea arătată, s-a întors la Roma hotărât să sufere moartea de martir.

Întors la Roma ar fi fost prins şi aruncat în temniţă, unde a stat vreo nouă luni. Dus la judecată în faţa lui Nerone, a fost osândit la moarte. La locul de execuţie, întâi a fost biciuit, apoi răstignit. Eusebiu, citându-l pe Origen, spune că a fost răstignit cu capul în jos, la cererea sa, căci nu se socotea vrednic să fie răstignit ca şi Domnul său.

Toma

Apostolul Toma s-a mai numit şi Didimus, adică Geamăn. Prin atitudinea sa faţă de învierea Domnului Isus, a fost poreclit de popor cu numele de Toma Necredinciosul. Se pare că era sceptic din fire. Deşi luase parte ca martor ocular la atâtea minuni săvârşite de Isus, totuşi el e greoi în a crede. Pentru convingere, lui nu-i ajunge văzul şi auzul, ca oricărui martor. El vrea, ca savantul din laborator, pipăirea, cercetarea de aproape. Cristos Domnul îi acordă şi harul acesta.

După înălţarea Domnului la cer, Toma aşteaptă împreună cu ceilalţi ucenici pogorârea Duhului Sfânt şi apoi devine un martor al învierii lui Cristos.

Unele tradiţii spun că apostolul Toma a mers să predice Evanghelia în Persia. Alţii spun că a ajuns până în India în împărăţia lui Gundoforus, că a predicat brahmanilor şi că mulţi s-au convertit.

În anul 190 d.Cr., când Pantaenus a fost trimis să predice Evanghelia printre brahmanii din India, el a găsit acolo o biserică formată.

Multă vreme s-a crezut că aceasta e doar o legendă. Dar descoperirile moderne au făcut lumină şi au confirmat că a existat la Punjab, în primul secol, un aşa împărat şi că în anul 68 d.Cr. o colonie de vreo zece mii de evrei a imigrat pe coasta Malabar.

Faptul că apostolul Toma a botezat mulţi convertiţi, se spune că şi împăratul Gundoforus a fost convertit, a stârnit furia preoţilor păgâni, care i-au hotărât moartea. Apostolul Toma a murit străpuns cu suliţa.

Bartolomeu

Bartolomeu a fost unul din cei 12 apostoli. Numele lui se găseşte menţionat în primele trei evanghelii, dar nu este pomenit niciodată în evanghelia a patra. O mare parte din oamenii cu autoritate în cercetarea Scripturilor susţin că el e una şi aceeaşi persoană cu Natanael, pomenit de Ioan şi că acesta i-ar fi adevăratul nume, pe când celalalt ar fi slujit doar la identificarea lui ca fiul lui Tolomeu (Bar însemnează fiu). Aceştia spun că numai Ioan i-a înscris numele adevărat, iar ceilalţi evanghelişti au urmat obiceiul evreiesc de a-l numi fiul lui Tolomeu. El era din Cana Galileii (Ioan 21:2) Primul care i-a spus despre Isus a fost Filip.

După anumite tradiţii, Natanael a devenit misionar zelos în părţile răsăritului. El a predicat Evanghelia în Persia, Mesopotamia, Egipt şi Armenia.

Pentru credinţa sa şi pentru mărturia depusă, se spune că a fost martirizat în Albanopolis, Armenia.

Felul morţii e necunoscut, nu se ştie precis. Unii susţin că a fost crucificat; alţii spun că a fost decapitat sau jupuit de viu. Michael Angelo se pare că a înclinat spre cea din urmă, căci pictura sa celebră „Judecata cea din urmă” îl reprezintă pe Bartolomeu jupuit, ţinându-şi pielea în propriile sale mâini.

Luca

Luca, doctorul prea iubit, a fost un convertit dintre neamuri. Aceasta se înţelege din comparaţia textului din Coloseni 4:11 cu 4:14, el nu era dintre cei tăiaţi împrejur. El era medic. Nu ştim când s-a convertit, căci deşi avem scrierile sale: Evanghelia şi Faptele Apostolilor, din motive de modestie, niciodată nu se reliefează pe sine. Din stilul literar al scrierilor sale, precum şi din caracterul conţinutului se constată că a fost un grec bine educat. Cercetările moderne au pus în lumină faptul că Luca a fost un istoric de mâna întâi. Precizarea datelor, a împrejurărilor, a locurilor geografice, indicarea funcţiunilor în termenii oficiali ai vremii, terminologia specifică în descrierea bolilor, redarea sinceră a faptelor i-au făcut chiar pe critici să-i acorde o înaltă preţuire.

El s-a unit cu apostolul Pavel în lucrarea sa misionară la Troa. Amănuntul acesta se observă în Faptele Apostolilor 16:10, 11 în expresia „am căutat îndată să ne ducem în Macedonia”, deci şi el era cu ei. El i-a însoţit până la Filipi, dar acolo nu a avut parte de prigoană, aşa că el n-a părăsit cetatea; lucru ce se înţelege din folosirea verbelor la persoana treia plural. El se uneşte cu ei din nou în lucrarea misionară către sfârşitul celei de a treia călătorii a lui Pavel (Faptele Apostolilor 20:6). De aici, în descriere, el foloseşte iarăşi verbele la persoana întâia plural. Se pare că o perioadă de vreo 7-8 ani, el a lucrat prin împrejurimile cetăţii Filipi, în continuare, el a rămas mereu cu apostolul Pavel, chiar şi în timpul întemniţării sale la Roma. Cu ceva înainte de martirajul său, Pavel scrie mişcătoarele cuvinte: „Numai Luca este cu mine” (2 Timotei 4:11). Aceasta arată adânca credincioşie şi alipire a lui Luca de bătrânul Pavel. Se pare că l-a însoţit până la martiraj.

Ce s-a întâmplat cu medicul Luca după decapitarea marelui său prieten, nu ştim precis. Faptul că a avut contact apropiat cu Pavel şi cu unii din cei mai de seamă conducători creştini ca Barnaba, Filip, Iacov, fratele Domnului, Marcu, Sila, Timotei şi alţii, precum şi faptul că a vizitat Palestina, a fost la Ierusalim (Faptele Apostolilor 21:17), i-au dat cea mai bună oportunitate de a culege datele în legătură cu viaţa Domnului Isus şi a compune evanghelia sa (Luca 1:1-4).

Se spune că a avut parte de o viaţă lungă, atingând 84 ani. Tradiţia din vremea lui Grigore de Nazianz spune că Luca ar fi suferit moarte de martir.

Pavel

Pavel, apostolul neamurilor, a fost evreu din seminţia lui Beniamin, născut în Tarsul Ciliciei. Jerome spune că strămoşii lui au fost galileeni. Nu se ştie dacă au imigrat la Tars pentru scopuri comerciale sau au fost colonizaţi acolo de vreun conducător sirian. Faptul că Pavel avea cetăţenia romană denotă că erau de mult timp acolo.

El a dobândit o bună pregătire în Ierusalim la şcoala lui Gămăliei. Curând şi-a depăşit toţi colegii săi. Încă de tânăr ajunge în Sanhedrinul lui Israel cu drept de vot, iar datorită râvnei sale pentru religia strămoşească, i se acordă autoritatea de a conduce prigoana împotriva creştinilor. Această slujbă şi-o îndeplineşte cu multă ardoare. Deşi avea mai multe ajutoare, ca şef îşi rezervase sieşi funcţia de bătăuş al creştinilor. El însuşi mărturiseşte: „Îi băteam prin sinagogi… Îmi dădeam toată silinţa să-i fac să hulească”. După ce a făcut prăpăd între creştinii din Iudeea, a plecat la Damasc, în Siria, căci auzise că şi acolo se află creştini. Pe drum, are vedenia cerească şi se pocăieşte. De acum înainte, prigonitorul devine prigonit. Cu el s-au împlinit cuvintele Domnului Isus, că a primit înapoi o măsură îndesată şi bine clătinată.

Imediat după ce a fost botezat în Damasc, Saul, că aşa se numea pe acea vreme, a început să predice pe Cristos. Aceasta a stârnit furia evreilor, iar împăratul Areta însărcinează pe un dregător să-l aresteze. El se ghemuieşte într-o coşniţa şi este lăsat printr-o fereastră în afara zidului cetăţii.

Pe cât a fost de înflăcărat în lupta lui contra lui Cristos, pe atât a devenit acum zelos în lucrarea pentru Cristos. Aceasta a atras asupra lui un şirag întreg de persecuţii şi suferinţe. În a doua epistolă către Corinteni, care este datată de cei mai mulţi cercetători biblici cu anul 54, deci cu zece ani înainte de martiraj, apostolul face un scurt bilanţ al suferinţelor sale spunând: „De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre..”. (11:24, 25). În 1 Corinteni 15:32 el spune că s-a luptat cu fiarele în Efes. Se ştie că pe acea vreme, unii condamnaţi erau duşi în amfiteatru la anumite spectacole şi puşi să se lupte cu fiarele. Pavel spune că şi de aceasta a avut parte.

El a făcut trei călătorii misionare. Pe la finele lunii mai a anului 57 d.Cr., Pavel se reîntoarce la Ierusalim. Aici este arestat, dus la Cezareea, apoi la Roma să fie judecat de Cezar. Această primă întemniţare a durat până în anul 62, când se pare că a fost pus în libertate. Din scrierile sale constatăm că în această perioadă a făcut călătoria de care pomeneşte încă din închisoare în Filipeni 2:24 şi Filimon 22, că s-a dus prin Asia Mică, la Efes l-a lăsat acolo pe Timotei (1 Timotei 1:3), a trecut în Creta, unde l-a lăsat pe Tit (Tit 1:5), trece apoi în Macedonia, Corint şi iernează la Nicopoli (Tit 3:12). Unii presupun că a vizitat şi Spania, apoi s-a reîntors la Efes, unde a fost arestat din nou. Trimis la Roma îndură a doua întemniţare, mult mai aspră ca prima. După prima înfăţişare înaintea lui Nerone, el scrie ultima sa epistolă, şi anume a doua către Timotei. La a doua înfăţişare a fost condamnat la moarte prin decapitare. El era pregătit pentru aceasta, căci scrie: „Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:6-8). Clement spune că a fost plâns de prieteni care în catacombele subterană i-au luat corpul pentru înmormântare. Aici de-a lungul multor ani de opresiune, Biserica persecutată şi-a găsit refugiu pentru cei vii şi morminte pentru cei morţi (Clement, Romani 1:5).

Timotei

Timotei a fost fiul unei evreice pioase şi a unui tată grec. Convertirea lui se crede că s-a produs cu ocazia primei vizite misionare a lui Pavel la Listra. Nu avem nici o menţiune cu privire la el până când apostolul ajunge a doua oară la Listra (Faptele Apostolilor 16:1). El cunoştea bine Scripturile şi era vorbit de bine de fraţi.

Acum Timotei se dedică lucrării sfinte de predicare a Evangheliei şi îl însoţeşte pe apostolul Pavel şi tovarăşii săi în misiune. Deşi tânăr, el devine unul din cele mai folositoare ajutoare ale apostolului în lucrarea misionară.

Timotei este lăsat la Filipi, apoi apare la Berea, unde rămâne cu Sila (Faptele Apostolilor 17:14); se întâlneşte cu Pavel în Atena, de unde este trimis înapoi la Tesalonic (1 Tesaloniceni 3:2). Din Tesalonic se întoarce nu la Atena, ci la Corint şi numele-i apare în amândouă epistolele trimise de aici către fraţii din Tesalonic. Pentru o perioadă de vreo cinci ani nu avem nici un amănunt despre el, apoi îl găsim iarăşi cu Pavel, pe care îl însoţeşte până la Roma. Când bătrânul apostol scrie epistolele către Filipeni, Coloseni şi Filimon, Timotei era cu el la închisoare. Când apostolul scapă din prima întemniţare, merge cu el în misiune prin Asia proconsulară şi cu lacrimi în ochi e lăsat la Efes (2 Timotei 1:4). În a doua epistolă, Pavel îl roagă să vină curând la el. Nu se ştie dacă acesta a putut ajunge la Roma înainte de execuţia vajnicului luptător.

După unele scrieri, Timotei a lucrat mai departe la Efes şi a suferit martirajul sub Nerva sau Domiţian.

Aristarh

Aristarh Macedoneanul a fost unul din tovarăşii de lucru şi de temniţă a apostolului Pavel. El era din Tesalonic. El intră în lucrare la a treia călătorie misionară şi îl însoţeşte la Efes. Aici cu ocazia răscoalei produsă de Dimitrie argintarul împotriva lui Pavel, Aristarh a fost prins şi târât în amfiteatru. Era cât pe aici să fie omorât de mulţimea înfuriată, dar a intervenit logofătul şi i-a liniştit. L-a însoţit pe Pavel în Grecia, prin Asia Mică şi chiar la Roma, unde i-a devenit tovarăş de temniţă (Coloseni 4:10).

Scrierile vechi spun că el a fost martirizat sub Nero.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Religie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web