Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Arhiepiscopia Bucureştilor – anchetă internă privind neregulile de la Biserica Batiştei

in Articole/Centru Media/Evenimente/Stiri online
Loading...

   După ce poliţiştii de patrimoniu au constatat că au fost efectuate lucrări neautorizate la Biserica Batiştei din București, monument istoric de interes naţional, Arhiepiscopia Bucureştilor a anunţat că a demarat o anchetă internă.

   Arhiepiscopia Bucureştilor mai precizează, într-un comunicat, că centrala termică a bisericii a fost montată în 2002, fără aprobarea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe locul pe care funcționa la începutul secolului al XX-lea o sobă folosită pentru încălzirea lăcașului de cult dar că, pentru evacuarea gazelor, a fost folosit vechiul coș, aflat în peretele bisericii încă de la construcția ei în secolul al XVIII-lea arhumentând că, a existat un memoriu tehnic, realizat de un pictor-zugrav restaurator, acreditat de Ministerul Culturii, cu privire la această problemă şi că orificiul utilizat pentru evacuarea gazelor actualei centrale termice a deservit și coșul sobei care încălzea biserica în secolul trecut.

   “Pentru restaurarea integrală a bisericii și, implicit, și pentru remedierea acestei probleme, Parohia Batiștei a inițiat în anul 2014 un proiect în care sunt implicați mai mulți arhitecți acreditați de Ministerul Culturii. Actualul preot paroh, Mihail Arcadius Iliescu, a fost audiat în calitate de martor într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la problema semnalată. Cu privire la situația creată în biserica Parohiei Batiștei, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a început o anchetă internă“, mai spune comunicatul. .

   Arhiepiscopia Bucureştilor mai precizează că cele trei aparate de aer condiționat, instalate în biserică în anul 2016, nu afectează cu nimic pictura murală.

  Recent, polițiștii de patrimoniu s-au sesizat cu privire la faptul că, la Biserica Batiţtei au fost executate lucrări de intervenţie neautorizată, constînd din montarea a două centrale termice și amplasarea, cu sprijinire pe perete, a conductelor, precum şi a trei aparate de aer condiţionat. (foto: politiaromana.ro)

Loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web