Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ARHITECTURA ŞI URBANISMUL ÎN ROMA ANTICĂ

in Arta/Istorie

ARHITECTURA ŞI URBANISMUL ÎN ROMA ANTICĂ

1. LEGENDA – ÎNFIINŢAREA ROMEI
2. ISTORIA ROMEI ÎN DATE
3. URBANISMUL ROMAN
3.1. Principiile urbanismului roman
3.2. Planimetria oraşelor
3.3. Elemente compoziţionale urbane
4. ARHITECTURA ROMANĂ
5. VITRUVIUS
6. ADMINISTRAŢIA
7. JUSTIŢIA ŞI LEGISLAŢIA ROMEI

1. LEGENDA …

…Enea, în urma războiului cu grecii, scăpând din asediul Troiei împreună cu familia sa şi cu câţiva supuşi credincioşi, a părăsit Asia Mică rătăcind timp îndelungat pe Marea Mediterană. După multe peripeţii, pe apă şi pe uscat, au ajuns în Peninsula Italică, aşezându-se pe câmpia întinsă numită Latium, aflată la miazăzi de râul Tibru, între mare şi Munţii Apenini. După numeroase lupte, Enea a întemeiat aici cetatea Lavinium, iar fiul său Ascanius sau Iulius, o a doua cetate, Alba- Longa.

Peste aceste cetăţi au domnit mulţi regi, descendenţi direcţi ai lui Ascanius. Mezinul ultimului rege, Amulius, l-a alungat pe fratele său mai mare, Numitor, iar pe fiica acestuia, Rea – Silvia, a făcut-o preoteasă a zeiţei Vesta, obligând-o astfel să nu se mai căsătorească. În acest mod, nici un urmaş al fratelui alungat de pe tron nu se mai putea naşte pentru a răzbuna nelegiuirea.
Dar zeul Neptun a răpit-o pe tânăra vestală, care i-a dăruit doi fii gemeni, pe Romulus şi Remus. Aflând cele întâmplate, Amulius a pus să fie prinşi cei doi gemeni şi aruncaţi în apele Tibrului. Un slujitor milos a aşezat cei doi prunci într-un coş de nuiele, care a plutit pe apele învolburate, până când valurile l-au arucat la mal şi l-au adăpostit sub ramurile unui măslin. Aici a apărut lupoaica, animalul lui Marte, care i-a adăpostit pe copii în peştera Lupercal şi i-a alăptat pentru a le astâmpăra foamea. Un păstor al regelui, pe nume Faustulus, i-a descoperit şi i-a dus soţiei sale Acca Laurentia, care le-a devenit doică şi i-a îngrijit.
Când au crescut, cei doi gemeni au devenit conducătorii păstorilor care atacau şi prădau împrejurimile. Remus a fost prins pe când încerca să prade turmele regelui Amulius şi a fost dus la palat. Faustulus l-a trimis pe Romulus în ajutorul fratelui său, dezvăluindu-i secretul descendenţei lor nobile. Romulus a atacat cetatea, şi-a eliberat fratele, l-au ucis pe Amulius şi l-au pus pe tron pe bunicul lor Numitor.
După aceste fapte, cei doi fraţi au hotărât să înfiinţeze o nouă cetate în ţinutul în care crescuseră, acolo unde Tibrul ieşit din munţi, se îndrepta spre mare.

Cei doi fraţi s-au certat însă, fiecare dorind ca numele său să fie dat noii cetăţi. Nu s-au înţeles nici asupra locului unde urma să fie ridicată cetatea: pe dealul Palatin sau pe Aventin. Au întrebat atunci zeii, care le-au răspuns că acela peste care vor zbura mai mulţi vulturi, acela este ales pentru a decide. A doua zi în zori, deasupra capului lui Romulus au zburat doisprezece vulturi, iar de-asupra capului lui Remus au zburat numai şase. Cetatea a fost numită de Romulus – Roma şi cea dintâi colibă acoperită cu paie a fost ridicată pe Palatin. Romulus a tăiat prima brazdă în jurul Palatinului cu un plug tras de un taur şi de o vacă, marcând astfel traseul zidurilor cetăţii. Supărat de hotărârea zeilor, Remus a sărit peste linia viitoarelor ziduri şi a fost înjunghiat de Romulus care a spus: ,,Aşa să moară toţi cei care, ca şi tine, vor sări peste zidurile mele”.
Romulus, rămas singurul stăpân al cetăţii, a populat-o cu păstorii din împrejurimi, cu sclavi fugiţi, datornici şi exilaţi. Pentru că lipseau femeile, Romulus a cerut cetăţilor vecine ca fetele lor să se mărite cu noii locuitori ai Romei, dar nimeni n-a dorit să intre în legături de familie cu aceştia. Atunci, Romulus a recurs la un vicleşug: a organizat o mare serbare în cinstea zeului Consus, la care a invitat locuitorii din cetăţile sabine şi latine din vecinătate. La un semn al lui Romulus, bărbaţii Romei s-au repezit şi fiecare a răpit câte o femeie. Bărbaţii străini, neînarmaţi n-au putut să le apere şi au fugit, blestemându-i pe cei ce încălcaseră legile ospitalităţii.

Aşa a început războiul cu cetăţile învecinate. Latinii au fost învinşi uşor de romani, dar sabinii în frunte cu regele lor Titus Tatius au pornit împotriva Romei. Luptele s-au desfăşurat în mlaştinile dintre Capitoliu şi Palatin, au durat timp îndelungat fără a se decide victoria vreunei din părţi. Au intervenit femeile sabine, legate acum de bărbaţii din ambele tabere, împăcându-i pe bărbaţii şi pe fraţii lor. Popoarele s-au unit, iar Romulus şi Titus Tatius au domnit împreună.

Acesta este mitul despre întemeierea şi primele acţiuni ale cetăţii Roma, peste care au domnit încă şase regi. Conducerea statului era în mâinile vechilor cetăţeni, a patricienilor dintre care se alegea Senatul (Sfatul Bătrânilor), iar regele era obligat să respecte hotărârile Senatului în problemele importante.
Ultimul rege, Lucius Tarquinius Superbus a fost izgonit şi s-a retras în cetatea etruscă Caere, iar locuitorii Romei au hotărât ca în fiecare an să fie aleşi în locul regelui doi consuli, înfiinţându-se Republica Patricienilor, în care plebeii erau reprezentaţi de tribuni.

2. ISTORIA ROMEI ÎN DATE

Vicenzo Camuccini – Asasinarea lui Iulius Cezar – Muzeul Capodimonte – Neapole (1773-1884)
SEC.XIV Î.C. – TRACII OCUPĂ REGIUNEA UNDE VA APARE ROMA;
SEC. VIII Î.C. – CIVILIZAŢIA ETRUSCĂ – APAR SATE PE PALATIN;
735 Î.C. – DATA LEGENDARĂ A FONDĂRII ROMEI DE ROMULUS
609 Î.C. – EXPULZAREA DIN ROMA A LUI TARQUINIUS SUPERBUS – ULTIMUL REGE ETRUSC ŞI INSTAURAREA REPUBLICII;
390 Î.C. – NĂVĂLIRI ALE TRIBURILOR GALILOR. CAPITOLIUL ESTE SALVAT DE STRIGĂTUL GÂŞTELOR SACRE;
338 Î.C. – ROMA DOMINĂ REGIUNEA LATIUM. ÎNCEPE CUCERIREA BAZINULUI MEDITERANEAN;
219-202 Î.C. – REPUBLICA ROMANĂ DOMINĂ PENINSULA IBERICĂ, SICILIA,
SARDINIA, CORSICA ŞI O PARTE DIN AFRICA DE NORD;
58-44 Î.C. – CEZAR SUPUNE GALIA ŞI DEVINE STĂPÂNUL ROMEI;
27 Î.C. – IANUARIE: OCTAVIAN FONDEAZĂ IMPERIUL, MEDITERANA DEVINE UN „LAC” ROMAN. ÎNCEPE „SECOLUL LUI AUGUSTUS” (OCTAVIAN). LITERATURA CLASICĂ LATINA CUNOAŞTE O MARE DEZVOLTARE PRIN HORAŢIU, VIRGILIU, OVIDIU, TITUS – LIVIUS. SE DEZVOLTĂ ARTA ROMANĂ, SE CONSTRUIESC TERME, APEDUCTE;
ANUL 30 – CRUCIFICAREA LUI ISUS DIN NAZARET;
ANUL 64 – INCENDIUL ROMEI ŞI PRIMELE PERSECUŢII ALE CREŞTINILOR;
ANUL 70 – CUCERIREA IERUSALIMULUI DE CĂTRE ROMANI;
ANUL 72 – ÎNCEPE CONSTRUCŢIA COLISEUM-ULUI;
117 – 138 – ÎMPĂRATUL HADRIAN; – ÎNCEPE CONSTRUIREA PANTHEONULUI (123) ŞI A UNUI MAUSOLEU – VIITORUL CASTEL SAN-ANGELLO;
212 – EDICTUL LUI CARACALLA PRIN CARE TOŢI LOCUITORII LIBERI DIN IMPERIU DEVIN CETĂŢENI ROMANI
274 – CONSTRUCŢIA FORTIFICAŢIILOR ROMEI („ZIDUL LUI AURELIAN”);
293 – SUB DIOCLEŢIAN – CONDUCEREA IMPERIULUI ESTE ÎMPĂRŢITĂ
ÎNTRE APUS ŞI RĂSĂRIT;

3 . URBANISMUL ROMAN

Continuatoare a culturii grecilor şi a etruscilor, civilizaţia romană îşi extinde treptat influenţa asupra teritoriilor europene din jurul Mediteranei, de la limes – ul ce separă Anglia de Scoţia până în Egipt, din Asia Mică la ţinuturile germanice, de la nord de Danubiu la Atlantic.
Sistemul legislativ, arta militară şi a conducerii, a organizării teritoriilor cucerite, toleranţa religioasă şi nu în ultimul rând ştiinţa construcţiilor, au asigurat pentru mai mult de un mileniu existenţa şi supremaţia în aceste teritorii, mai întâi a Republicii, apoi a Imperiului Roman. Această civilizaţie bazată pe spaţiul rural, dar tipic urbană este jalonată de apariţia a numeroase oraşe care ating apogeul dezvoltării lor în primele două secole ale Mileniului I : Ostia, Herculanum, Pompei, Timgad şi altele. Dar mai ales aici – şi nu în celebra Romă, în oraşele cetăţi care nu depăşesc câteva zeci de mii de locuitori – urbanismul roman atinge nivelul său maxim de dezvoltare.

3.1. Pricipiile urbanismului roman:

Cu începere de la Cetatea Eternă, fondarea unui oraş este la romani un act sacru, marcat de un ritual arhaic preluat de la etrusci. Ritualul cuprinde patru secvenţe:
– Luarea auspiciilor – destinată să asigure acordul zeilor pentru înfiinţarea noului oraă;
– Orientatio – trasarea celor două axe majore ale viitoarei localităţi: decumanus (est – vest) şi cardo (nord – sud), care înscriu oraşul în ordinea generală a Universului;
– Limitatio – marcarea cu brăzdarul plugului a perimetrului, întrerupt în dreptul viitoarelor porţi, care marchează o linie de protecţie magică: pomerium, în afara căreia se va construi zidul de apărare;
– Consacrarea – plasarea oraşului sub protecţia zeilor, în special a triadei capitoline: Jupiter, Junona şi Minerva.
Principiile urbanismului roman sunt aplicate vizibil în structura oraşelor nou înfiinţate ca: Torino, Aosta, Florenţa în peninsula italică, Timgad, Volubilis, Leptis Magna, Sabatha în Africa, dar se regăsesc şi în modernizarea şi remodelarea unor aglomerări urbane existente. Vechile ,,oppida” din Galia amplasate pe înălţimi sunt completate cu structuri romane rectangulare ca la Autun şi Trier, iar peste târgul galic al Lutetiei se suprapune un oraş modern care va deveni nu mai puţin celebrul Paris.

3.2. Planimetria oraşelor romane se caracterizează prin utilizarea tramei stradale rectangulare, orientată după cele două axe majore: cardo şi decumanus, trasee ortogonale ce răspund unor cerinţe vădit practice, fără semnificaţie religioasă. Oraşul tipic roman primeşte astfel în plan forma unui pătrat sau a unui dreptunghi – în care străzile secundare delimitează insule asemenea ca formă. Această operaţiune poartă numele de ,, limitare internă”, iar tratatele de topometrie contemporane epocii imperiale o consideră ca parte integrantă a ritualului fondării oraşului. Aceste trasee rectangulare sunt însă adaptate declivităţilor terenului, tradiţia fiind preluată de la etrusci şi greci.

3.3. Elementele compoziţionale urbane sunt:
Incinta: are o valoare simbolică şi religioasă ce trimite la ritualul limitării oraşelor. După instaurarea cunoscutei ,,pax romana” fortificaţiile au fost neglijate în favoarea extinderii aşezărilor, dar năvălirile barbare din secolul al III-lea obligă reconstruirea zidurilor de apărare, pentru care adeseori sunt utilizate ca material de construcţie părţi din monumentele epocilor anterioare.
Străzile: aveau dimensiuni bine stabilite: 12 m lăţime pentru cardo şi decumanus ( la Corint lătimea arterelor atinge 24 m) şi nu mai puţin de 6 m pentru străzile laterale, erau dalate şi mărginite de trotuare. Adeseori strada era flancată de portice spre care se deschid magazine şi care protejează cetăţenii de ploaie sau de arşiţă.
Forum–ul: este amplasat la intersecţia dintre cardo şi decumanus, este un centru al vieţii publice, piaţă şi loc de reuniune în acelaşi timp, constituie inima oraşului roman. Este locul unde sunt amplasate edificiile publice (sala curiei romane, bazilica – un vast edificiu ce adăposteşte tranzacţiile comerciale şi activităţile oficiale de exercitare a justiţiei), adeseori legate prin portice după modelul agorelor greceşti. Forum – ul este centrul vieţii religioase, aici este amplasat templul închinat triadei capitoline în timpul Republicii, ulterior templul ce serveşte cultul imperial. Până la apariţia amfiteatrelor, în forum se desfăşurau şi luptele gladiatorilor. Alături de forum–ul propriu-zis, în oraşele romane vor apare şi fora – pieţe specializate, destinate exclusiv activităţilor comerciale.

4. ARHITECTURA ROMANĂ

Dotările publice: edificii destinate petrecerii timpului liber: teatre, circuri, amfiteatre, terme, ocupă un loc privilegiat în structura oraşului roman. Spre deosebire de greci, care utilizau pantele naturale ale terenului pentru amenajarea teatrelor, romanii construiesc teatre monumentale pe teren plan. Pentru circuri, de obicei piste lungi destinate întrecerii carelor, înconjurate cu gradene este utilizat terenul denivelat pentru o mai bună vizibilitate (Circus Maximus din Roma este amplasat în depresiunea dintre colinele Palatin şi Aventin). Amfiteatrele, (dintre care cel mai renumit este Colosseum–ul) sunt destinate întrecerii între gladiatori şi spectacolelor, sunt construcţii monumentale de mari dimensiuni, specifice civilizaţiei romane.
Termele, sunt edificii gigantice cu lux ostentativ construite în epoca imperială, care regrupează băi calde şi reci, săli pentru sport, biblioteci, săli de lectură, locuri pentru servirea mesei. Palatele, edificiile administrative, cazărmile, închisorile, sunt construcţii cu funcţiuni urbane amplasate în zonele centrale ale oraşelor.
Un loc esenţial îl ocupă amenajările şi dotările edilitare: castelele de apă, apeductele, fântânile. Peisajul urban este înnobilat cu numeroase grupuri statuare şi arce de triumf amplasate în capetele de perspectivă ale arterelor importante. Canalizarea apelor uzate era asigurată de o reţea subterană care urmărea traseul stradal.
Locuinţele: sunt de două feluri: domus – tipul clasic al locuinţei unifamiliale din care se dezvoltă programul arhitectural al palatelor patricienilor şi – insulae – case de raport cu mai multe etaje cuprinzând un anumit număr de apartamente.

5. VITRUVIUS
Principiile urbanismului roman se regăsesc în ,,De architettura” – tratatul de urbanism al lui Vitruvius, inginer şi arhitect contemporan cu Augustus. Inspirat din operele urbaniştilor greci, în tratatul său Vitruvius pune accent pe alegerea sitului, pe salubritate, expunerea la factorii climatici, la amplasarea edificiilor publice şi a locuinţelor. Se recomandă a se face orientarea străzilor pe baza unui studiu aprofundat al regimului local al vânturilor, iar confortul şi estetica urbană sunt preocupări importante ale celebrului teoretician.

6. ADMINISTRAŢIA
Imperiul Roman s-a extins pe teritorii întinse – de la Marea Britanie până în Persia, între Germania şi Egipt, de la vest de Rhin – la nord de Dunăre, până la munţii estici ai Anatoliei – (Armenia de astăzi) – reunind tradiţii, limbi şi religii din cele diverse şi o populaţie de 70,0 milioane de locuitori.
Timp de cinci secole, acest teritoriu imens a fost administrat, controlat aprovizionat şi apărat de Roma. Pe acest teritoriu incomensurabil romanii avansau, se retrăgeau, dispuneau de state – tampon. Pe perimetrul Imperiului au fost fixate posturi de frontieră şi fortificaţii.
Din punct de vedere administrativ, în primele secole ale Imperiului, existau două feluri de provincii:
– cele vechi şi bine pacificate, plasate la interior, numite ,,provincii ale poporului” – ale poporului roman, pentru care guvernul local era numit de Senat, cauză pentru care erau denumite şi provincii senatoriale.
– ,,provincii de frontieră” – în care împăratul, şeful armatelor îşi exercita direct puterea prin guverne formate din funcţionari militari care depindeau direct de suveran.
Membrii guvernelor provinciilor senatoriale beneficiau de o pregătire specială în domeniul administraţiei, erau magistraţi aleşi care proveneau din familiile patricienilor şi care puteau succesiv să lucreze în administraţie sau să conducă o legiune, parcurgând cursus honorum – spre cele mai înalte funcţii în conducerea Imperiului. Această elită forma o minoritate restrânsă care administra eficient economia Imperiului. O ordine similară se regăsea şi în maniera modernă şi eficace în care era condusă imensa armată romană: 450.000 oameni pentru care existau înscrisuri şi repertoare, tabele de avansare, ordine de promovare. Civilizaţia romană a fost o civilizaţie birocratică.

7. JUSTIŢIA ŞI LEGISLAŢIA ROMEI

Justiţia romană era o ,,civilizaţie a pledoariilor”, o civilizaţie care a inventat dreptul, un drept care nu considera membrii societăţii egali: fiecare avea un statut personal, era înserat într-o ierarhia bine codificată de-asupra căreia se situau cei care deţineau cetăţenia romană.

Sub Imperiul Târziu, circa 6 milioane de persoane aveau cetăţenia romană, putând fi fictiv asimilaţi ca Romani, o populaţie mai numeroasă decât populaţia Republicii Romane. Cel ce a dobândit cetăţenia romană, putea accede la cele mai înalte funcţii publice. Astfel, împăraţii din dinastia Sever–ilor erau de origine punică.

Cetăţenia romană era acordată la cerere, funcţie de o serie de criterii: averea, onorabilitatea, cunoaşterea limbii latine, (respectiv limba greacă pentru partea de răsărit a imperiului).
În anul 212, prin edict, împăratul Caracalla hotărăşte: toţi locuitorii Imperiului sunt cetăţeni romani. Fără îndoială, această decizie se bazează pe sistemul de impozite aplicat cetăţenilor romani, (noii cetăţeni erau în continuare supuşi impozitelor care le plătiseră şi până atunci dar mai ales pe un sistem juridic unic în întreg teritoriul. Majoritatea locuitorilor din imperiu au dorit să acceadă la noul statut, o mică parte au opus rezistenţă, mai ales din motive religioase (poporul evreu nu a acceptat cu adevărat cetăţenia pe motiv că nu admiteau ideea existenţei altor zei decât ai lor).
În timpul imperiului, Roma devine o mare metropolă, cu o populaţie de peste un milion de locuitori pentru care funcţionează un sistem administrativ asemănător cu cel al provinciilor: servicii specializate conduse de un înalt funcţionar numit de împărat. Acesta supervizează acţiunile prefecţilor care se ocupă de: trupele din garda imperială şi de securitate, de incendii şi inundaţii, de dezvoltarea urbană sau de infrastructura edilitară. În epoca imperială, Roma era administrată după cum, peste secole sub conducerea lui Haussmann a fost administrat Parisul.
Regimul juridic al urbanismului roman este asigurat şi urmărit de adevărate servicii de urbanism create în timpul Imperiului şi puse sub controlul unor înalţi demnitari numiţi de împărat, precum curatorul apelor şi procuratorul străzilor.

Legea celor XII Table reglementează distanţele între construcţii şi faţă de limitele parcelei pentru asigurarea accesibilităţii şi pentru a reduce pericolul extinderii incendiilor. (Se interzice construirea la o distanţă mai mică de 2 picioare şi jumătate faţă de proprietatea vecină, ceea ce conduce la o distanţă de 5 picioare între construcţii –cca. 1,5m, amplificată ulterior la 10 picioare datorită frecventelor incendii din Roma). Legea interzice construirea balcoanelor deasupra străzilor, permite acoperirea caselor cu olane şi nu cu material lemnos, impune traseul străzilor şi regimul de aliniere al construcţiilor, limitează regimul de înălţime. Demolările sunt strict reglementate pentru protejarea patrimoniului construit. În anul 127 împăratul Hadrian, preocupat de estetica urbană, ordonă ca fiecare locuitor al oraşului să-şi repare casa sau să o vândă.
Exproprierea – este prevăzută în edictele imperiale şi declarată necesară pentru realizarea unor construcţii şi amenajări de interes public: (apeducte, forum–uri). După caz, prefectul Romei ( pentru valori echivalente a 50 livre de argint) sau împăratul, (pentru sume mai mari) – dispun acordarea despăgubirilor pentru proprietarii clădirilor desfiinţate.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web