Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Arta gotica

in Arta

Spre deosebire de arta romanică, creată şi dezvoltată în mediul monastic, arta gotică este preeminent urbană ”este prima formă de manifestare a unei culturi general-europene, orăşeneşti şi moderne” Este epoca în care intervin o serie de schimbări în mentalitatea umană centrate mai ales în jurul problematicii realităţii care poate apare în noţiuni generale sau/şi în obiecte individuale, împunându-se concepţia acelora care considerau noţiunile generice ca fiind construite exclusiv pe raţiunea umană. Pe de altă parte are loc o teoretizare a tehnicii creaţiei artistice, artistul un loc şi un rang bine definit în societate iar tehnica progresivă proprie goticului îl elibera de problema dogmei caracteristice artei bizantine şi romanice.

Denumirea de “gotic” la început avea un sens peiorativ de “barbar” exprimând convingerea subiectivă a ideologilor artei de după Renaştere care considerau că numai arhitectura derivată din ştiinţa artiştilor lumii vechi este logică şi armonioasă. Goticul era considerat un rezultat al unor tradiţii bazate pe ignoranţă şi pe lipsa de adevărată ştiinţă arhitecturală.

Arhitectura.

Ca şi în cazul romanicului, arhitectura este forma supremă de manifestare a goticului însă sculptura şi pictura gotică au o independeţă (şi un impact) mai mare decât în romanic. Arhitectura gotică a fost urmarea logică a nevoii, simţită pretutindeni, de a se ajunge la mai multă lumină şi la mai mult spaţiu sau “mai bine zis a fost încercarea stăruitoare de a compune un basm frumos într-o ambianţă prea brutală pentru a putea fi suportată fără un derivativ spiritual”.. Aşa cum s-a precizat mai înainte, Renaştere (dar şi mai târziu) a existat un curent puternic de negare a valorilor artei gotice. Cel mai elocvent exemplu în acest sens era Giorgio Vasari, celebrul arhitect italian şi unul dintre cei mai cunoscuţi discipoli ai lui Michelangelo care se exprima în termenii următori: “Aceşti Goţi, aceşti barbari care nu cunoşteau nimic din tradiţia adevărată şi-au creat un stil al lor, care se rezumă la un haos de săgeţi, turnuleţe ornamente caraghioase şi adaosuri de prisos, din care frumuseţea clasică, simplă este cu totul înlăturată”.

Un loc comun în analiza comparativă a celor două stiluri este afirmaţia că de obicei o biserică romanică este scundă, greoaie, masivă, săracă în elemente decorative iar o biserică în stil gotic are o structură complicată cu aparenţă uşoară şi aeriană cu un interior bine luminat cu o evidentă tentă spre verticalitate. Definiţia – deşi în linii generale concordă cu cele afirmate – nu poate fi absolutizată de vreme ce bisericile romanice pot avea o structură mai complicată, bine luminate cu ornamentică bogată pe de alta parte există şi biserici gotice cu un plan simplu şi ornamentică sărăcăcioasă.

Catedralele gotice prin volum şi înălţime le depăşesc cu mult şi pe cele mai mari catedrale romanice; “privirea nu se loveşte de forme masive aflate în penumbră ci îmbrăţişează dintr-o dată întregul spaţiu (…) fiecărei părţi a unei biserici romanice îi revenea în esenţă o anumită funcţiune: pereţii interiori separau navele, între ele, colanele şi pilaştrii sprijineau pereţii, arcurile reuneau sprijinele. Întreaga construcţie este alcătuită din elemente individuale, în catedrala gotică, însă toate elementele se află în diferite corelaţii: arcurile nu reunesc numai sprijinele, ci şi iau parte şi la tendinţa ascendentă dominantă şi incadrează cele mai felurite perspective (…) în felul cum a fost concepută construcţia arcadei se oglindeşte intenţia din ce în ce mai accentuată a culturii medievale de a ţine seama de factorii psihologici în vederea realizării ţelurilor ei ideologice”. În general arta gotică se poate defini ca „arta ogivei” fiindcă arcul în ogivă este baza acestui stil arhitectonic. Marea inovaţie a fost aşezarea bolţii pe o încrucişare de ogive pe armătura de nervuri diagonale de sub boltă care porneau de la naşterea arcelor frânte. Bolta deci stă pe un schelet de nervuri care preiau o mare parte din sarcina bolţii şi o convertesc în apăsări care se propagă prin planurile verticale ale nervurilor. Deci presiunea nu se mai exercită pe segemente ci se localizează spre punctele de rezistenţă. Arcul frânt reduce apăsările verticale permiţând reducerea grosimii zidului; greutatea bolţii se descarcă pe contraforţii zidului exterior, acesta fiind sprijinit pe arc-butanţi degajaţi de ansamblul construcţiei susţinând pereţii navelor laterale şi înălţaţi deasupra acestora. Arcul-butant echilibrează apăsarea laterală a bolţii de piatră, opunându-i o apăsare inversă tocmai în punctele unde presiunea bolţii este mai puternică. Acest lucru permite ca zidurile să fie înălţate cât mai sus, să le dea o mai mare stabilitate şi să deschidă ferestre mari în nava centrală. Datorită acstor inovaţii tehnice, catedralele gotice capătă o măreţia impresionantă, determinată de: spaţiul imens al interiorului, rezultat al dimensiunilor enorme ale unor construcţii (în timp ce la cea mai mare construcţie romanică, biserica de la Cluny, nava are 30 m înălţime, Catedrala Notre-Dame din Paris are 34 m înălţime, şi nu este cea mai înaltă).

-liniile ascendente  vericale, care predomină. Toate liniile gruprurilor de coloane se pierd în partea de sus şi, interiorul scăldat de lumină având în vedere faptul că nu mai era nevoie de ziduri groase care să susţină greutatea construcţiei, permiţându-se deschiderea de ferestre mari.

Catedralele gotice prin turnurile lor avântate şi portalurile splendide,fac deja pe dinafară o impresie deosebită, însă impresionează mai puternic prin interiorul lor prin spaţiul aerian imaterial, în care privirea nu se loveşte de forme masive.

Bineînţeles că şi în cazul goticului există o serie de caracteristici regionale: în Anglia bisericile se disting prin grosimea şi policromia zidurilor, prin abundenţa elementelor decorative, care în faza stilurilor „decortativ”şi „perpendicular” acoperă întregul plafon. În Germania, tipic este aceea Hallenkirche („biserica hală”)-cu navele de înălţime egală. În Italia, bisericile nu prezintă diferenţe mari între navele centrale şi laterale, frecvente fiind motivele orizontale care reduc verticalitatea clădirii.

Apărută în Franţa  prima construcţie gotică datează din 1130 din zona Parisului, dar şi în cazul acestei ţări decalajele sunt destul de mari de vreme ce marile catedrale din Paris şi Poitiers încep a fi construite în 1163 iar o mulţime de catedrale romanice încep a fi construite prin sec XII în acelaşi timp cu catedrala din Chartres. Întrucât arhitectura gotică abundă în exemple spectaculoase de mărgăritare arhitectonice în continuare ne vom opri asupra câtorva dintre reprezentările cele mai spacifice: Saint-Denis, Notre-Dame din Paris, Chartres, Reims, Amiens şi BourgesSaint Denis construită la mijlocul sec XII reprezintă o operă „experimentală” de vreme ce este prima biserică ce foloseşte masiv arcele ogivale folosite mai ales la cor. Construcţia are o direcţie Est-Vest iar zidăria se prezintă a fi încă masivă şi cu bolţi în stil romanic. Notre-Dame din Paris, construită între 1163-1330 a rămas cu turnurile faţadei neterminate. Spaţiul interior este de 5500 metri pătraţi, lungimea 130 m. Reprezentantă a stilului radiant a arhitecturii gotice, Notre-Dame reprezintă o creaţie propagandistică referitoare la ideologia autorităţii centrale. Remarcabile sunt cele trei registre compoziţionale: al portalului, a frizei şi a turnurilor. Deşi este considerată a fi o biserică gotică prin excelenţă există totuşi elemente romanice observabile mai ales pe faţada clădirii. Interiorul catedralei „este demn de exteriorul ei. El redă impresia imensităţii, deşi proporţiile clădirii nu sunt excesive”. Şi aici există trei registre: primul la înălţimea arcelor sprijinite pe coloane. Al doilea etaj este format dintr-un triforium în spatele căreia sunt tribunele (Notre-Dame fiind una din ultimele mari clădiri în care s-au construit tribune). Deasupra triforiumului se află ferestrele navei centrale, acestea constituind cel de-al treilea registru.

Catedrala Notre Dame din Chartres (sfinţită în 1260) reprezintă „primul triumf absolut al goticului francez” Partea vestică a catedralei este dominată de două turnuri de peste 90 m însă ornamentate diferit din cauza decalajului de timp: primul, construit în sec XII are decoraţia mult mai simplă, celălalt terminat în sec XIV are ornamentică mult mai variată şi mai bogată. Portalul este decorat cu scene din viaţa lui Isus, iar pe rozasa de pe faţada vestică sunt redate scene din Judecata de Apoi. Faţada şi interioarele sunt ornate cu peste 10.000 figuri din piatră şi sticlă. Remarcabilă este şi suprafaţa totală a vitraliilor: 2.000 metri pătraţi. Catredrala aparţine celei de a doua faze a goticului: stilul lanceolat. Catedrala din Reims este considerată printre ultimele mari capodopere ale goticului francez. A fost construită în sec XII, fiind considerată o adevărata „dantelă de piatră” Caracteristice sunt: portalul, cel mai frumos din toată arta gotică şi, pe plan arhitectonic, înlocuirea timpanului uşii centrale printr-o roză aşa încât în realitate există două roze suprapuse: cea mare de la al doilea etaj şi o alta deasupra portalului.

Catedralele de la Bourges şi Amiens (despre care Puşkin spunea că este o adevărată „Biblie în piatră”), aparţinând stilului flamboaiant sunt cele mai dinamice. Catedrala din Burges dezvoltă cinci nave etajate pe un plan de tip continuu, fără transept. Compoziţia interioară prezintă un aspect original: stâlpii navei sunt compuşi dintr-un nucleu cilindric înconjurat de colonete. Catedrala de la Amiens este o capodoperă în structură: „nava este expresia cea mai pură şi cea mai perfectă a sistemului gotic, având aceea calitate absolută, aceea logică sigură pe care o lumină egală trecând prin vitraliile incolore le face mai lizibile şi mai reci totodată”. Catedrala de la Amiens- deşi aparţine goticului flamboaiant considerată a fi „o exagerare şi o decadenţă a arte gotice”- prin aspectele sale compoziţionale arată omogenitatea stilului gotic francez.

După Franţa, ţara arhitecturii gotice prin excelenţă este Anglia care, totuşi se menţine în afara „goticului continental”. Diferenţa majoră, care apare încă de la primele analize, este însăşi plasarea edificiului în spaţiu: dacă în Franţa sau Germania bisericile sunt plasate în centrul oraşului medieval (cu străzile ei încâlcite), în Anglia clădirea este plasată pe un loc mai retras, mai ridicat şi mai deschis. De aici a două diferenţă: catedralele engleze sunt mult mai joase şi mai lungi. Pe faţada vestică rar avem turnuri duble, mai degrabă turnuri singulare cu baza pătrată. Pe lângă orizontalitate, arhitectura engleză mai are câteva caracteristici: nervaturile multiplicate fără să fie legate funcţional nici de bolţi, nici de pilaştrii de descărcare: disproporţia dintre lungimea navelor, întinderea faţadei şi înălţimea propriu-zisă a clădirii. Goticul englez îşi delimitează trei faze de creaţie: stil englez primar (early english), perioadă în care se definesc caracteristicile goticului britanic, reprezentate de catedralele Cantebury şi Wells (prima catedrală engleză în întregime gotică), Lincoln, York, Salisbury– singura catedrală care prin vericalitate se aproprie de catedralele continentale, fiind construită în acelaşi timp cu edificiile de cult din Chartres şi Amiens. A două preioadă este cea a stilului ornat (decorated style) în care goticul englez îşi dezvoltă caracteristicile proprii, prin bolţile „stelare” care nu îşi multiplică numai nervurile intermediare ci şi nervurile de legătură ale acestora fără ca să aibă vreun rol funcţional, dar şi prin ferestrele în care ţesătura de piatră ce susţine ornamentele vitraliilor se ramifică şi se împleteşte cu aceeaşi fantezie ca şi goticul flamboaiant de pe continent.

Forma cea mai expresivă a goticului englez se regăseşte în stilul perpendicular (perpendicular style), în care bolta „stelară” cu nervurile ei din ce în ce mai complicate ajunge la tipul „frunză de palmier” sau mai degrabă ia formă de evantai „fan vaulting„. Din bolţile astfel acoperite, nervurile coboară în mănuchi într-un val de formaţiuni conoidale cum se întâmplă la Divinity School în Oxford, capela lui Henric VII din Westminster Abbey etc.

Germania s-a lăsat destul de greu „cucerită” de gotic, abia în 1230 (la un secol de la apariţia stilului) se menţionează primele construcţii de acest tip. Însă tot Germania va care va contribui în mod decisiv la răspândirea stilului gotic în Europa Centrală şi de Sud-Est. Catedralele germane la început le imitau pe cele franceze (în special pe cele de la Laon şi Amiens). Rezultatul a fost însă spectaculos: catedralele de la Magdeburg, Nauburg, Bamberg, Köln sunt numai câteva dintre exemplele cele mai reprezentative. Domul din Köln este fără îndoială o capodoperă în acest sens: construită între 1248-1437; 1842-1880, impresionează atât prin dimensiuni cât şi prin grandoare artistică: sanctuarul, înaugurat în 1322 are 41 m lungime, 45 m lăţime, iar nava centrală are 43 m înălţime. Turnul, neterminat, al faţadei sudice are 59 m înălţime. Celelalte două turnuri ale faţadei vestice (terminate în 1883,aceasta fiind şi data terminării edificiului) au 157 m înălţime. Din cauza intemperiilor cauzate mai ales de bombardamentele aliate din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, iar azi din cauza ploilor acide, catedrala necesită permanente lucrări de reconstrucţie, fiind un capitol neîcheiat al istoriei arhitecturii.. Se poate observa că formula adoptată de arhitectura germană este cea a bisericii cu navele de înălţime egală, cu aspect de unică sală mare sau hală de unde şi denumirea de Hallenkirche („Biserică hală”), tipică mai ales în Westfallia. Planul edificiului este aproape pătrat (cu lungimea şi lăţimea aproape egale), fără transept, ca elemente de susţinere coloanele sunt preferate pilaştrilor compuşi, capitelurile sunt eliminate iar interiorul este foarte luminos din cauza ferestelor înalte.

În Spania, prima construcţie (romano)gotică este catedrala de la Avila, cu o faţadă îngustă , sobră, aproape total lipsită de elemente ornametale. Catedralele de la Burgos, Leon şi Toledo reprezintă deja un gotic spaniol „maturizat”. Catedrala din Burgos (1221-1250), prezintă trei nave, un transept, arce în ogive pure şi, trei faţade: două ale braţelor transeptului şi cea principală, două turnuri de faţadă şi un turn-lanternă octogonal. Dintre cele 15 capele, cea mai imprtantă este capele „del Contestable„, decorată în varianta spaniolă a stilului flamboaiant,”stilul isabelin„. Catedrala de la Leon (1205-1230) considerată capodopera arhitecturii gotice spaniole, seamănă cu edificiile din Reims şi Amiens, dar ca plan are numai trei nave,dar şi trei transepturi şi un număr impresionant de vitralii. Catedrala din Toledo este considerată cea mai spaniolă dintre toate catedralele gotice din Peninsula Iberică: prezintă cinci nave de înălţimi diferite şi un transept redus , un singur turn de faţadă şi pilaştrii extrem de masivi care face arc-butanţii aproape inutili.

Spre sfârşitul sec XV, se impune „stilul isabelin” în special în Vallaloid, reprezentată de edificiile din Toledo, Biserica franciscană,şi Salamanca, unde arhitectura isabelină anunţă deja stilul Renaşterii.

Italia, pe fondul moştenirii antice şi romanice a acceptat destul de greu stilul gotic, de accea edificiile de aici sunt mai puţin spectaculoase (dar şi mai îndoielnice din punct de vedere artistic) decât în celelalte părţi ale europei. Primele edificii gotice, datorate ordinului cistercian (Fossanova,Casamari), pe lângă sărăcia de forme şi ornamentică, îmbină stilul gotic cu elemente romanice. Caz specific sunt bisericile spurapuse San Francesco din Assissi: biserica inferioară, de fapt o criptă-biserică prezintă contraforţi cilindrici cu reminiscenţe romanice, iar biserica superioară uninavală, prezintă un spaţiu larg, în stil gotic, obţinut prin eliminarea pilaştrilor.

Şi celelalte catedrale gotice din Italia: San Andrea din Vercelli, Santa Croce din Florenţa sau catedralele din Siena şi Orvieto se caracterizează prin aceeaşi prelucrare a goticului, uneori cu rezultate ciudate. Astfel Domul din Milano, cel mai apropriat de goticul „clasic” european din cauza încărcării până la refuz cu elemente decorative este considerat de Focillon „capodopera falselor capodopere”. Construit în stil flamboaiant, domul perzintă 145 turnuleţe, 3159 statui, în general un decorativism aproape ostentativ în detrimentu clarităţii profilului arhitectonic şi a unităţii estetice. Cu o supraţafă internă de 11.700 metri pătraţi, lungime exterioară de 157 m, cu lăţimea navelor de 66 m, iar lungime transeptului de 92 m domul este cel mai mare edificiu după San Pietro din Roma.

Arhitectura civilă este reprezentată mai ales de palatele comunale prezente în special în Franţa şi Germania cum ar fi cele din Rouen (Palatul Parlamentului), Lübeck sau Köln. În Anglia, arhitectura municipală lipseşte aproape cu desăvârşire; în Italia însă pe baza prosperităţii oraşelor comerciale au fost ridicate impunătoare palate municipale din piatră- cum ar fi Palazzo Vechio din Florenţa; cărămidă-Palatul orăşenesc din Sienna, ce prezintă o structură sobră cu creneluri ce dau un aspect de fortăreaţă. Decoraţia exterioară este însă bogată, folosindu-se deseori placaje de teracotă sau încrustaţii de plăci policrome emailate ca dădeau clădirii un plus de culoare.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web