Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Arta romana. Etape de dezvoltare

in Arta

La baza artei romane stau tradiţiile locale etrusce şi influenţele greceşti: De la etrusci, romanii au moşteni în special folosirea bolţii şi arcadei, iar în sculptură, preferinţa pentru portret. “Arta romană nu este însă o artă eclectică (…) toate elementele de artă etruscă sau greacă au fost contopite şi prelucrate în mod creator, iar operele de artă dovedesc un stil original.”Pe de altă parte însă dacă avem în vedere faptul că arta romană se referă nu numai la creaţiile de pe pământ italic ci şi la arta provinciilor din Imperiu se pune întrebarea în ce măsură se poate vorbi de o “artă romană”? ”Originea diversă a populaţiilor intrate în compoziţia Imperiului roman, tradiţiile lor culturale atât de diverse, capacitatea fiecăruia de-a asimila spiritul civilizaţiei romane au determintat o reelaborare permanetă a aportului romanilor (…) Arta romană în totalitatea ei păstrază adeseori amprenta spiritului, a concepţiei, a stilului artistic al acestor populaţii”.

Ceea ce caracterizează arta romană este tendinţa ei spre realism fapt de înţeles dacă avem în vedere spiritul pozitiv şi realist al romanilor. “Străvechiul fond rustic al romanilor nu îi putea ajuta să aprecieze nici subtiliatea, nici fantezia nici rafinamentul, nici temele pur abstracte în artă.”

Se disting două perioade distincte ale artei romane: arta republicii care se leagă de vechile tradiţii locale “ca versul saturnian şi simplele comedii populare”. Este clar că cea mai vehe creaţie aristică din roma este legată de tendinţele realiste ale artei eleniste, când se pun bazele portetului roman ca forma reprezentativă de artă- explicabil prin rigida viaţă familială, prin venerarea capului familiei şi a stămoşilor a căror portete “imagines” împodobeau pereţii   caselor romane. “Deşi din punct de vedere artistic sunt sumar executate, prin forma slab modelată şi încrustările adânci (ce aduc a mască mortuară-n.n) aceste portete impresionează prin tăria interioară şi puritate morală. Ele degajă un înalt spirit al virtuţilor republicane, al onorabilităţii şi al hotărârii ferme. Diferenţa dintre portretul grec şi cel roman: la portretul grec caracterul individual al trăsăturilor feţei este atenuat, înfăţişarea omului este redată în mod pătrunzător; cel roman, unicul şi individualul se desprind cu o veridicitate dură şi incisivă, fără a se lua în considerare particularitatea temperamentului omenesc”.

O a doua perioadă a artei -epoca de maturitate a artei romane, în care apar monumentele cele mai reprezentative -se incadrează între sfârşitul secolului Ia.Chr.şi sfârşitul sec II.p.Chr. În această perioadă Imperiul Roman atinge apogeul teritorial, economic şi militar. În această perioadă de relativă pace şi stabilitate, în decurs de câteva decenii Roma, după cum afirma însuşi Augustus “s-a prefăcut dintr-un oraş de argilă într-un oras de marmură”.

Arhitectura romană se caracterizează printr-o varietate mare de construcţii impusă de cerinţele vieţii publice şi de stat. Procedeele de construcţie au fost perfecţionate în sec II a.Chr., când s-a descoperit un fel de ciment: un conglomerat artifical de nisip şi pietriş, amestecat cu materii vulcanice peste care se turna în cofraje mortar.În final peretele era acoperit cu cărămizi arse sau blocuri de piatră romboidale.Prin folosirea generalizată a cărămizilor arse, a fost posibilă construcţia boltei în leagăn şi a unor cupole care puteau acoperi săli de mari dimensiuni în special la clădirile cu scop utilitar: basilici, terme, apeducte etc.

arhitectura romana

În continuare vor fi abordate principalele tipuri arhitectonice romane cu caracteristicile sale constructive, fiind luate în considerare şi aspectele legate de rolul lor propagandistic avut în contextul cultului imperial.

Forurile erau ansambluri arhitectonice de formă dreptunghiulară, cu o colonadă şi cu diferite clădiri de uz public: temple, basilici, biblioteci, etc.  La Roma, împăraţii au ridicat numeroase foruri purtând numele acelora care le-au construit (Augustus, Vespasian, Nerva, Traian).Primul for al fost cel început de Caesar şi terminat de Augstus (şi care îi va purta numele).Forul măsoară 118 X 125 m şi se caracterizează ,aidoma altor complexe similare, printr-o evidentă axialitate.Ambele laturi lungi sunt flancate  de colonade ,iar în partea opusă intrării se află templul lui Mars Ultor(…)În vreme ce Ara pacis este un monument închinat păcii lui Augustus,Forul este dedicat victoriilor sale.Prin aceasta şi-a dovedit virtus  şi  pietas, răzbunându-l pe tatăl său Caesar şi spălând ruşinea  nedemnelor înfrângeri ale romanilor de către parţi. Tocmai din atare pricină templul a fost închinat lui Marte Răzbunătorul şi el a devenit sediul şedinţelor consacrate problemelor de pace şi război. Cel mai mare a fost Forum Traiani construit de Apollodor din Damasc la începutul sec II p.Chr. Complexul arhitectural se întindea pe o lungime de 280m şi pe o lăţime de 200 m şi era compus din două pieţe despărţite între ele printr-un ansamblu de construcţii. Intrarea în piaţă se făcea printr-un arc de triumf.În mijlocul pieţii se afla o statuie ecvestră a lui Traian .În a doua piaţă se afla templul dedicat împăratului Legătura între aceste dpuă pieţe era făcută de basilica Ulpia, două bibloteci şi de Columna lui Traian. Forul lui Traian oferă şi ocazia unei comparaţii între anasamblul de construcţii grecesc (reprezentat în acest caz de Acropole)şi cel roman. Forul lui Traian este exemplu specific al ordinii pedante şi a  predilecţiei pentru simetria perfectă, pentru succesiunea coresctă şi axa comună a întregii construcţii ce amintesc de templul egiptean. Însă forul nu a fost conceput pentru defilări lipsind bineînţeles nota misterioasă a construcţiilor egiptene. Fiecare din copmonentele forului dau impresia de ceva închegat şi încheiat. Diferenţa majoră între sistemul grecesc şi roman de construcţie era că meşterii romani era că cei din urmănu lucrau cu corpuri de construcţie cum făceau grecii, ci cu interioare deschise, din care se ridică corpuri de clădire cum ar fi coloana şi templul.

Basilicile erau construcţii publice de mari proporţii (cea construită în timpul lui Caesar avea 109 X 104 m) ce serveau ca săli de tribunal. Forma de basilică a fost concepută în sec II a.Chr. şi a devenit repede una din creaţiile specifice ale arhitecturii romane. Planul basilicii consta dintr-o sală mare dreptunghiulară, împărţită prin şiruri de coloane într-o navă centrală şi două sau patru nave laterale. Pe una din laturile mici se afla o absidă und era masa de judecată. Basilicile erau de obicei aşezate pe una din laturile forului, de exemplu basilica Ulpia de pe forul lui Traian.

Amfiteatrele sunt alte exemple specifice de arhitectură romană. Aceste construcţii ovale au fost realizate prin dublarea teatrului semicircular greco-roman. Arena, de formă eliptică era acoperită cu nisip (lat arena -nisip), ca să absoarbă sângele gladiatorilor. Tot aici se organizau însă şi  concursuri sportive şi lupte cu fiare sălbatice. Primul amfitearu, parţial din piatră, a fost construit la Roma de Augustus, al doilea sub Nero. Cel mai mare amfiteatru roman a fost Colosseumul, construit în anul 80 p.Chr de împăratul Titus Flavius (numele  original fiind Amphitetrum Flavium) cu o capacitate de 50.000 locuri (spectatorii putând fi evacuaţi în caz de necesitate în opt minute prin cele 80 de intrări), cu o suprafaţă de 186 X 150 m, iar suprafaţa arenei de 87 X 54 m. Colseumul era(este) format din patru etaje cu coloane dorice, ionice, corintice, iar la ultimul etaj pilaştrii în ordin toscan.Sub tribună se aflau camerele gladiatorilor şi cuştile pentru fiarele sălbatice.Din afară, Colosseumul surpeinde prin lipsa oricărui accent:cele patru etaje nu corespund exact cu ordinele arcaturilor dar marchează structura lor interioară Deşi  s-a reproşat arhitecţilor numărul mare de coloane,acestea fortifică energia arcurilor şi creează un putrenic contrast între columnele interne întunecate şi fusurile luminoase, făcând edificiul mai proporţionat. “Atare clădire era una din mijloacele importante de menţinere a populaţiei Romei, aflată în continuă stare de nemulţumire latentă, în bună dispoziţie, fiind totodată reprezentativă pentru societatea imperială. Reprezentaţiile şi ceremoniile  erau factorul unificator al unui public dispus ierarhic în funcţie de rangul său social “

Podurile şi apeductele Podurile romane, indispensabile susţinerii reţelei de drumuri, erau perfect calculate să reziste presiunii apei. Podurile, majoritatea din epoca imperială, nu foloseau întoteauna betonul, ci blocuri de travertin. Din cele mai vechi timpuri în construcţia de poduri se folosea arcul liber.  Pons Milvius, construit în 109 a. Chr., avea arcele cu deschiderea de 18 m, cel din Spania, de lângă Alcantara, peste râul Tajo, realizat din granit, avea lungimea de 189 m, cu 6 arce semicirculare, deschiderea celui mai mare fiind de 27 m. Podul de la Drobeta construit în timpul lui Traian avea o lungime de circa 900 m cu pilonii de piatră la o distanţă de 51 unul de altul.

podurile romane

Adesea podurile trecând peste un câmp sau râu serveau ca suporturi pentru apeducte.

Primul apeduct   a fost construit pe la 312 a.Chr.,  având o lungime de 16,5 km.Două secole mai târziu a fost construit un altul , care aproviziona roma cu apă de la odistanţă de 91 km . În epoca imperială Roma dispunea de 31 de apeducte cu o lungime totală de 430 km şi care aduceau în oraş peste un milon de metri cubi de apă pe zi. Apeductele, ”principalul semn al măreţiei Imperiului roman” după spusele lui Frontinus, puteau atinge dimensiuni  impresionante: apeductul din Segovia (din timpul lui Augustus), funcţionbil şi azi a128 arce, pe două nivele. Realizat din blocuri de granit alb, construcţia atinge 27 m înălţime. Apeductul de la Pont du Gard (zona Nimes) prezintă trei ordine de arce suprapuse, deschiderea arcelor inferioare fiind de 23 m.

            Templele  romane aveau aceleaşi planimetrie ca şi cele etrusce. Primele templ  într-adevăr monumentale aparţin epocii republicii târzii şi ale epocii lui Augustus cum ar fi aşa numita “maison caree” de la Nimes şi templul Fortuna Virilis de la Roma.care aparţin tipului pseudoperipter. În elementele sale principale acesta se aseamănă peripterului, numai că are naosul plasat în fundul clădirii, astfel coloanel din spatele templului sunt direct lipite de perete.Templul era aşezat pe un soclu înalt, având la intrare o scară largă.Romanii însă au construit şi temple de formă circulară, înconjurate de coloane (Tolos). Dintre templele cu plan rotund cea mai faimoasă construcţie este Pantheonul, un templu destinat tuturor zeilor, exprimând prin acesta unitatea Imperiului roman. Pantheonul este compus dintr-o rotondă imensă de cărămidă, acoperită de plăci de marmură şi având în faţă un portic cu opt coloane. Pereţii interiori sunt dispuşi în trei rânduri orizontale: cel inferior împodobit cu mari coloane şi pilaştrii care încaderază nişele, deasupra o serie de ferestre oarbe, între care sunt plasaţi mici pilaştrii, peste toate plutând uriaşa cupolă împărţită în casete din ce în ce mai mici cu cât ne apropriem de vârf. Impresia de măreţie este accentuată şi de vastitatea sălii cu un diametru de 43 m şi înălţime de 42 m. Deşi impresioneză prin simplitate şi caracter unitar, construcţia poartă amprenta religiei romane impersonale.

templele romane

Perfect conservate au rămas templele din sudul Galliei, din oraşele Vienne şi Nimes(aşa zisul  Maison Carree– templu ridicat în timpul lui Augustus).

Termele nu erau doar băi enorme ci şi locuri de recreere.Dintre cele existente la Roma (la recensămâtul din 33 a.Chr. existau 170 de terme) mai renumite erau Termele lui Agrippa(care erau şi cele mai vechi fiind construite între 27-25 a.Chr.), Termele lui Diocleţian (construite între 298-305) fiind cele mai grandioase cu o suprafaţă de 376 X 361 m  cu o capacitate de 3000 persoane şi cu o sală de gimanstică circulară cu diametrul de 144 m. Cele mai splendide, ca motiv decoraţional, erau Termele lui Caracalla,datând din sec III a.Chr. care ocupau un spaţiu pătrat de 330 m, şi care în sec VI mai erau  funcţionale. Planimetria termelor era cea stabilită încă din sec II.p.Chr: prima încăpere era frigidarium ocupată de o piscină cu apă rece, urma sala de trecere (tepidarium) spre sala băilor de aburi caldarium .Încălzirea încăperilor se făcea print-un sistem de tuburi de teracotă prin care circula aer cald.

            Columnele şi arcurile reprezintă monumente specific militare, dedicate generalilor şi împăraţilor victorioşi. Cel mai reprezentativ în acest context este, Columna lui Traian singurul monument care a supravieţuit aproape intact din Forul lui Traian. Pe o bază profilată, decorată în basorelief cu arme dacice şi sarmatice şi cu o inscripţie dedicatorie deasupra uşii de intrare se află cei 17 tamburi tăiaţi în marmură de Parros (…) Fusul Columnei are la bază diametrul de 3,68 m iar sus se subţiază ca o coloană normală până la 3,29 m. Deasupra se afla la început o statuie a lui Traian, pierdută cândva în zorii evului mediu. La 1558 papa Sixtus V a aşezat în locul ei actuala statuie a Sf.Petru. Înălţimea totală, este de aproape 38 m din care coloana însăşi numără 29,77 m sau 100 picioare romane.”Columna este înainte de toate şi în cel mai înalt grad un monument propagandistic, multe scene fiind incluse doar pentru valoarea lor ideologico-simbolică În felul lor, reliefurile acestea antice, sunt cele mai apropriate de filmul modern de propagandă.”  Trofeul de la Adamclisi, dedicat lui Mars Ultor reprezintă un alt monument specific de propagandă al epocii traiane.  Construcţia consta dintr-un masiv nucleu cilindric cu un diametru de aproape 40 m şi parte superioară terminată în formă de con. Din vârful acestuia se înălţa un fel de trunchi hexagonal ce purta două inscripţii dedicatorii identice şi care dădea ansamblului o înălţime egală cu diametrul De jur împrejurul cilindrului, la mijlocul tamburului alerga o friză formată din 54 de metope înalte de 1,58 m cu scene din războaiele dacice. Desupra turnului hexagonal se afla trofeul, înalt de 4,75 m… “În ciuda grandorii monumentale a ansamblului, decoraţia sculpturală trebuie clasificată ca extrem de primitivă Pare-se că Trofeul a fost înălţat de chiar aceia care au câştigat războiul, adică înşişi de soldaţii romani”. Arcurile de triumf- sunt un alt tip de monumente tipic romane, dintre toate distingându-se prin măreţie cele lui Traian de la Benevento care a fost “refolosit”fără reţineri de Constantin cel Mare pentru a-şi construi Arcul de triumf propriu şi, Arcul lui Titus-înalt de circa 20 m îmbrăcat în marmură, prevăzut cu reliefuri care redau scene din victoriile împăratului împotriva iudeilor. Arcul lui Titus, este primul care foloseşte capitelul compozit, un capitel corintic prevăzut în partea de sus cu volute ionice.

Rzym Kolumna Trajana z 113 w.

Sculptura.

În perioada începuturilor ei sculptura romană se confunda cu cea etruscă. Primele opere remarcabile, din sec IV-III a.Chr.- statuia în bromz  Oratorul  şi busturile de bronz ale lui Brutus şi Scipio Africanul sunt opere etrusco-romane. A urmat apoi influenţa sculpturii elenistice, în care artistul punea accentul pe caracteristicile personale unice ale individului, relevând raporturile dintre expresia figurii şi caracterul personajului.

În cadrul creaţiilor sculpturale cele mai importante ramuri au fost basorelieful istoric şi portretul oficial care s-au dezvoltat sub impulsul necesităţilor propagandistice imperiale de stat şi al prozei istorice.

De obicei scenele reprezentate în basoreliefuri sunt delimitate în timp şi spaţiu prin detalii de amănunt, peisaje, ori costume sau tipuri etnice.  Un exemplu tipic este Ara Pacis Augustae ridicat de împăratul Augustus în anul 9 p. Chr. Basorelieful redă procesiunea la care ia parte împăratul împreună cu familia imperială. Atmosfera este sobră, monotonă chiar, accentul fiind pus nu atât pe ceremonal ci pe prezenţa augustă şi sacră a împăratului, care prin poziţia sa e singularizat ca primus inter pares. ”Este şi primul monument oficial cu reliefuri istorice pe care îl cunoaştem în mod nemijlocit şi, pare a fi cel dintâi de acest fel, inaugurând o glorioasă tradiţie în arta romană.”

Un alt relief reprezentativ este cel de pe arcul lui Titus care înfăţişează procesiunea triumfală a trupelor romane care se întorceai încărcate cu prăzi din războiul iudaic. Procesiunea este înfăţişată chiar în momentul în care trece sub Porta Triumfalis, pe una din panouri fiind înfăţişat împăratul, înălţat deasupra procesiunii printr-o statură majestuoasă, el stă în picioare în foarte împodobitul car triumfal tras de patru cai. Reliefurile ca cele de pe arcul lui Titus, vădesc întregul potenţial al artei oficiale romane: personajele reale se asociază zeilor şi personificărilor în sinteze alegorice, într-o formă denumită de P. G. Hammberg “marea tradiţie a reprezentării imperiale”

Reliefurile de pe Columna lui Traian se prezintă a fi dintre cele mai complexe din arta romană. Desfăşurat în spirală pe întregul trunchi al coloanei, el cuprind aproximativ 2500 figuri, care se întind pe o lungime de 200 m. Anatomia indivizilor este redată cu multă abilitate: morţii şi răniţii au trăsăturile deformate,prizonierii au figuri resemnate, luptătorii trăiesc intensitatea încleştărilor.Există câteva elemente negative, şi anume în primul rând  faptul că desfăşurarea acţiunii nu poate fi urmărită de jos, de la baza columnei şi, în al doiloea rând elementele caracteristice ale scenelor nu sunt suficient delimitate de unde o anume monotonie.

sculpturile romane

Cât priveşte portretul roman preocuparea dominantă este cea a redării realiste, împinse până la a reda inclusiv diformităţile presonajului; remarcabile sunt portretele împăratului Claudius cu faţa dominată de un zâmbet viclean sau cel a lui Nero în care nebunia personajului este clar redată în privirea apăsătoare- criminală. Bineînţeles există şi tendinţe spre tipizare, idealizare, exemplul cel mai elocvent în acest sens fiind statuia lui Augustus de la Prima Porta.  Hannestadt o consideră ca fiind cea mai reuşită operă propagandistică în formă de statuie din perioada respectivă  şi în felul ei o  piesă ce va fi cu greu depăşită mai târziu. Statuia de marmură, înaltă de 208 cm îl redă pe Augustus ca imperator  purtând cuirasa şi paludamentum  drapat în jurul şoldurilor.Braţul drept este întins şi ridicat  în gestul  adlocutio, reprezentând tipul comandantului  care păşeşete înainte pentru a se adresa soldaţior săi

În acelaşi tip de statuie propagandistic-idealizantă se înscrie şi sculptura evcestră a lui Marcus Aurelius, singura  statuie ecvestră imperială păstrată integral (Statuia a supravieţuit Evului Mediu fiindcă se credea că îl reprezintă pe Constantin cel Mare, primul împărat creştin). Mâna dreaptă face acelaşi gest de adlocutio ca şi Augustus. Se poate observa o anumită discrepanţă între modelajul calului mult mai dezinvolt şi mai plin de viaţă şi cel al călăreţului”cu trupul aplatizat şi degete moliî, aspecte care prevestesc descompunerea formei tipică antichităţii târzii”. Există o serie de asemănări între cele două statui:ambele au trăsături expresioniste. Braţul drept al lui Augustus este supradimensionat. Aurelius stă mult la dreapta calului său ca şi cum nu ar face corp comun cu animalul. Motivul acestor disproporţii este că se preconiza privirea acestor statui din acelaşi unghi „optim”.

O trăsătură specifică sculpturii romane este prezenţa masivă a portretelor de femei. Acestea sunt redări realiste de matroane romane având ca elemente caracterizante accesoriile şi felul coafurii.

În anumite epoci sculptorul caută să obţină anumite efecte folosind artificii tehnice: folosirea burghiului în reprezentarea reliefată a pieptănăturii, indicarea pupilei printr-o iniczie,sau irisul incercuindu-l într-un inel.

Spre sfârşitul sec III p.Chr. sculptorii urmăresc o simplificare a modelului, ca în grupul statuar de porfir reprezentând Tetrarhii;  în secolul următor dau formelor proporţii colosale: capul de dimensiuni enorme a lui Constantin cel Mare sau „colosul de la Barletta”   o statuie de bronz din sec IV p. Chr. înaltă de 4,49 m reprezentând probabil pe Valentinianus.

 Pictura şi mozaicul. Pictura romană este dominată de un convenţionalism elegant de sorginte elenistică, scenografice jocuri de lumină observabile mai ales în Casa familiei Vettius şi Villa Misteriilor. Pe lângă aceste aspecte elenistice, pictura romană manifestă o predilecţie pentru temele narative şi istorice, dar şi reprezentări de gen(scene de viaţă cotidiană) şi peisagistice. Tehnicile folosite erau fresca, tempera şi encaustul (amestecul culorilor cu ceară). Reprezentările picturale cele mai expresive se găsesc la Herculanum şi Pompei unde sub cenuşa vulcanică aceste reprezentări picturale s-au păstrat aproape intacte.

Cât priveşte mozaicul, până în sec II P.Chr. era lucrat aproape exclusiv în alb-negru, dar din secolul următor mozaicurile policrome încep să acopere pavimentul, pereţii şi plafonul vilelor. Celebrele sunt mozaicurile reprezentând bătălia lui Alexandru Macedon de la Issos, dar şi complexele mozaicale de la Aquilea şi cele de la Piazza Armerina (Sicilia).

Arta romană s-a afirmat, într-un timp relativ scurt, printr-o prodigioasă activitate. Ea a realizat o serie de inovaţii mai ales prin folosirea cimentului, a arcelor şi arcadelor. Marea însemnătate istorică a artei romane a fost capacitatea de sintetizare şi răspândirea principiilor de cultură şi artă a lumii antice.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web