Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ATENȚIE LA CE POSTAȚI PE FACEBOOK! De astazi va puteti trezi cu un dosar penal si amenda!

in Articole

Incredibil, dar adevărat. Justiția independentă din România a pus botniță facebook-ului printr-o decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis că pagina de Facebook a fiecărui utilizator reprezintă un spaţiu public şi nu unul privat. Decizia a fost dată în cazul unui director din Prefectura Mureș care a scris în propria pagină de Facebook „un mesaj umilitor” la adresa unor protestatari. Magistraţii Înaltei Curţi au decis în această speță că Facebook este rețea publică și astfel au dat câștig de cauză Consiliului pentru Combaterea Discriminării.

Marele mesaj ofensator a fost „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii” și pentru asta, persoana respectivă a fost inculpată si sancționată cu amendă de 1000 lei pe motiv că „fapta constituie o propaganda naţionalistă care aduce atingere demnităţii umane şi creează o atmosferă degradantă, umilitoare şi ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”.
Mie încă nu îmi vine să cred că se întâmplă așa ceva în România. Am discutat cu webmasteri din China și Cuba care mi-au cerut lămuriri, nevenindu-le nici lor să creadă ce le spuneam. La ei nu se ia nimeni de ce scrii în propriul cont de Facebook, deoarece justiția comunistă din aceste țări nu poate trece peste teritorialitatea legilor. Mai concret, nu poți sancționa un român care scrie ceva într-o publicaţie, rețea de socializare sau orice nu e din România și credeti-mă pe cuvânt că Facebook-ul nu este din România.

Deci, de azi înainte cine aduce injurii, folosește cuvinte triviale, face glume proaste sau comentarii agresive pe Facebook, se poate trezi cu un dosar penal de toată frumusețea. Mai grav… dacă cineva vrea să organizeze un protest și lansează invitații la manifestație sau miting pe Facebook poate fi acuzat de instigare la revolte, organizare de manifestații neautorizate și tot ce mai e necesar pentru a fi trimis la pușcărie.

Să fie această constrângere nemaîntâlnită în lume  răspunsul la faptul că politicienilor le e frică  de forța rețelelor de socializare?

Iosub Robert

SURSA: ziarpiatraneamt.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web