Vacanța de vară atrage tot mai mulți turiști în România, cluburile din Centrul Vechi al Bucureștiului fiind unul dintre principalele obiective turistice a multor tineri.
Trei francezi însă și-au transformat vacanță într-o aventură cu dosar penal. Marcel Cartigny (25 de ani), Jonathan Denoune (31 de ani) şi Jerome Leobon (26 de ani) au băut fără măsură, după care au decis să dea o raită cu taxiul prin București. Numai că nu au plătit cursa ci au furat mașina chiar de lângă taximetrist, care lăsase mașina deschisă și cheile în contact.
Aventura s-a terminat după 150 de metri, când șoferul prea băut sa izbit de un autoturism parcat și un troleibuz. Doi dintre francezi s-au predat polițiștilor, care îi ajunsese între timp pe șosea, iar cel de-al treilea, Jerome a spart geamul unui chioșc și s-a ascuns acolo crezând că nimeni nu l-a văzut. Toți cei trei infractori turiști au fost duși la secție.
Polițiștii s-au văzut nevoiți să aștepte ca tinerii să își revină din beție pentru a se putea înțelege cu ei, așa că i-au ”tratat” cu aspirine, apă și cafea. După câteva ore, francezii au spus că nu își amintesc de aventura lor. Cei trei aventurieri vor fi cercetați pentru furt, distrugere, distrugere din culpă, violare de sediu social şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
sursă:libertatea.ro