Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Au încercat să-l oprească cu disperare, dar nu au mai reușit. Șarpele-monstru și-a înghițit prada care se zbătea îngrozită.

in Articole

Un piton uriaș a fost găsit de localnici în Malaysia. Reptila era nemișcată, după ce înghițise o pradă prea mare.

very_interesting_photos_17_40068500

Un șarpe uriaș a fost găsit de localnicii dintr-un sat din Malaysia, care au observat o umflătură spectaculoasă în stomacul animalului.

Pitonul a fost analizat de specialiști care au descoperit că acesta înghițise o oaie întreagă, gestantă – o pradă mult prea mare pentru șarpe.

Imaginile au circulat intens pe rețelele de socializare.

Un piton a înghiţit un cerb întreg VIDEO 

Pitonul (Python) este un gen de șerpi neveninoși, constrictori, din familia pitonilor (Pythonidae), răspândiți în regiunile tropicale din Africa și din Sudul Asiei, și în câteva insule din vestul Pacificului, care se hrănesc cu mamifere și păsări (pe care le omoară prin sufocare, încolăcindu-se în jurul lor); prezintă rudimente de membre posterioare. Unele specii de piton sunt vânate pentru pielea folosită în industria încălțămintei și în marochinărie. Au fost numiți după șarpele gigant Phyton, șarpe fabulos ucis de Apollo, care avea darul profeției, scrie wikipedia.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web