Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Bătaie cu cuţite şi bâte la mall în plină zi

in Evenimente

Războiul interlopilor din Timişoara a continuat, ieri, cu noi incidente violente care dovedesc că Poliţia a scăpat situaţia de sub control. Primul eveniment s-a petrecut, astăzi, la ora 13,25, în Iulius Mall, fiind implicaţi pe de o parte Ciprian Dăscălescu, Sorin Flucsă şi Adrian Taloş, iar de cealaltă parte Lucian Boncu, Marius Calafeteanu, Ion Zmeu şi alţii. Scandalurile s-au produs la zece zile după ce Tribunalul Timiş l-a achitat, din lipsă de probe, pe Dăscălescu la acuzaţia că ar fi fost cel care a tras în incidentul de la stadionul “Dan Păltinişanu”, Adrian Taloş fiind cel care a recunoscut în faţa instanţei că el este pistolarul.

După ce a revenit în Timişoara, fiind audiat în calitate de martor într-un dosar la Serviciul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Timiş, Flucsă s-a întâlnit, la Iulius Mall, cu Dăscălescu şi Taloş. “Am fost să mâncăm şi când am plecat spre maşină am ieşit pe unde e banda rulantă. M-am oprit să cumpăr ceva şi am văzut că din dreapta, printre maşini, vin Calafeteanu, Boncu, Tarzan şi încă câţiva. Aveau pari, beţe telescopice şi i-au atacat pe Flucsă şi Taloş. Cum am avut problemele de la stadion, unde m-au acuzat că am tras cu pistolul şi s-a dovedit că nu e adevărat fiind achitat de tribunal, am sunat imediat la 112. Maşina mea era blocată de un Volkswagen Touareg alb de Timiş, cu CUM în număr.

ciprian-dascalescu-1

 

Primul l-au atacat pe Taloş. Calafeteanu avea un cuţit în mână, Tarzan l-a lovit cu pumnul în faţă.  Taloş a fugit şi atunci s-au dus spre Flucsă şi au început să-l lovească. Era Calafeteanu, Boncu, “Cumnatu”, “Tarzan” şi alte persoane. Flucsă a reuşit să fugă, pe partea cu taximetrele, în interiorul mall-ului la paşapoarte. Tarzan a rămas cu unii afară şi Zmeu a coborât de sus de la casino şi m-au prins la mijloc. Era clar că ne-au aşteptat. Tarzan a venit în fugă să mă lovească, la fel şi Zmeu. Când s-a apropiat şi a vrut să dea, m-am ferit şi i-am dat un pumn lui Zmeu, care a luat somn instant. Şi-a revenit apoi. Am luat-o la fugă şi am plecat cu un taxi pentru că maşina mea era blocată”, a povestit Ciprian Dăscălescu. Adrian Taloş, cel care a recunoscut în instanţă că el a tras cu pistolul în incidentul de la stadionul “Dan Păltinişanu” a declarat că “am primit un pumn în faţă. Osul de la nas e mişcat bine într-o parte. M-am speriat şi am fugit ca să nu se întâmple ca la stadion”.

ciprian-dascalescu-4

 

Ciprian Flucsă a povestit că în interiorul mall-ului, în apropierea magazinului Amely, a fost ajuns de Calafeteanu şi de Boncu “m-au lovit peste mână cu un telescop. Calafeteanu era cu cuţitul în mână îndreptat spre mine”. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere, bătăia petrecându-se sub privirile îngrozite ale clienţilor din mall. Contactat de PRESSALERT.ro pentru a spune dacă a fost implicat în incident, Lucian Boncu a declarat extrem de nervos că ” ai spus că sunt interlop şi eu am cazierul curat (…) Să fii bărbat şi când ne vedem faţă-n faţă. E o provoc… Ai continuat să mă denigrezi şi să mă jegoieşti. Eu sunt profesor, nu dobitoc ca ăia cu patru clase. Află dacă am fost implicat şi scrie”.  Poliţia Timiş a susţinut că la mall a fost un incident în care, de fapt, Zmeu a fost bătut de Flucsă şi Taloş, iar după vreo 30 de minute scandalul a reizbucnit iar Flucsă a fost bătut de Boncu şi Calafeteanu. Ancheta Poliţiei Timiş a început la plângerea depusă de Zmeu. Ulterior, la întrebările PRESSALERT.ro, poliţiştii au revenit cu precizarea că şi Dăscălescu a fost implicat în scandal.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web