Beneficiarilor măsurii 112 care nu au indeplinit termenii nu primesc ultima transa

in Agronomie

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) atrage atenţia beneficiarilor măsurii 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” că nu va efectua plăţile aferente ultimei tranşe de plată în cazul în care obligaţiile asumate de aceştia nu au fost îndeplinite. Conform contractului semnat între beneficiari şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a doua tranşă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda după îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri.

Mai mult, există posibilitatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obligaţiile asumate prin Contractul de finanţare şi criteriile de eligibilitate, să li se solicite returnarea integrală a banilor primiţi, la care se adaugă şi dobânzile legale aferente, au atras atenţia reprezentanţii APDRP.
Conform Contractului de finanţare semnat de către beneficiarii măsurii 112, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de beneficiari prevede ca în maximum trei ani de la acordarea sprijinului, beneficiarul să urmeze un curs de formare profesională prin măsura 111 – „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” în cel puţin unul dintre domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc. Aşadar, în momentul solicitării ultimei tranşe de plată, beneficiarii vor trebui să facă dovada că au absolvit cursurile respective, îndeplinind astfel acest criteriu de eligibilitate.
O altă condiţie de eligibilitate asumată prin acceptarea finanţării nerambursabile este aceea ca mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile va trebui să se desfăşoare în cadrul fermei proprii.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play