Benjamin H. Freedman avertizeaza America despre controlul total pe care il detin sionistii asupra guvernului

in Enciclopedie/Istorie

Un dezertor evreu avertizeaza America (un discurs din 1961 al lui Benjamin H. Freedman)

common-sense-b-freedman

„Aici în Statele Unite, sionistii si coreligionarii lor detin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe si prea complexe pentru a le analiza acum), sionistii si coreligionarii lor conduc aceste State Unite precum niste monarhi absoluti ai acestei tari.

Veti putea, evident, considera ca este o afirmatie foarte vaga, dar permiteti-mi sa va descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam. Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut Primul Razboi Mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt putini oameni de vârsta mea care-si amintesc lucrul acesta. Acest razboi a fost purtat într-o tabara de catre Marea Britanie, Franta si Rusia; si, în cealalta tabara de catre Germania, Austro-Ungaria si Turcia. În doar doi ani, Germania practic câstigase acel razboi: nu doar „de iure” ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriza pentru întreaga lume, nimicisera toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie ramasese fara munitii pentru soldatii ei, cu alimente pentru doar o saptamâna, dupa care a urmat foametea. în aceeasi perioada armata franceza era zguduita de rebeliuni. Francezii pierdusera 600.000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata ruseasca inregistra dezertari masive, oamenii îsi luau jucariile si plecau acasa; rusii nu-l iubeau pe Tar. Armata italiana era si ea pe cale de a se prabusi. Nu se trasese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Nici un singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Si, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei conditiile pacii. Germania oferea Angliei o pace negociabila pe care juristii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamna, „Sa dam razboiul deoparte si sa consideram totul asa cum a fost înainte ca razboiul sa înceapa”. Deci Anglia , în vara lui 1916, începuse sa analizeze aceste propuneri; si înca în mod serios. Si nici nu prea avea de ales. Era una din doua: sa accepte o pace negociabila pe care Germania o oferea cu generozitate sau sa continue un razboi inutil pâna la nimicirea totala.

În timp ce aceste evinemente aveau loc, sionistii din Germania (care reprezentau de fapt pe sionistii din Estul Europei) au mers la Ministerul de razboi britanic si, aici voi fi foarte laconic pentru ca povestea este lunga, dar am toate documentele care dovedesc afirmatiile mele, au spus:

„Uitati cum stau lucrurile. înca mai puteti câstiga acest razboi. Nu trebuie sa va predati. Veti putea câstiga acest razboi daca Statele Unite ar deveni aliatii vostri”, la vremea respectiva Statele Unite nu erau implicate în razboi. Eram proaspeti; eram tineri; eram bogati; eram puternici. Sionistii au spus Angliei: ” Va garantam ca vom aduce Statele Unite în acest razboi ca aliat al vostru, sa lupte de partea voastra, cu conditia sa ne promiteti Palestina pentru dupa victorie”.

Cu alte cuvinte ei facusera târgul urmator:”Vom aduce SUA în razboi ca aliat al vostru. Pretul pe care trebuie sa-1 platiti este Palestina, dupa ce anihilati Germania, Austro-Ungaria si Turcia”. Anglia avea tot atâta drept sa promita cuiva Palestina asa cum SUA ar fi avut dreptul sa promita de exemplu, Japonia, Irlandei pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodata vreo legatura sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, sa foloseasca aceasta tara precum moneda de schimb oferita sionistilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în razboi. Cu toate acestea Marea Britanie a facut aceasta promisiune sionistilor, în octombrie 1916.

Si, la putin timp dupa acest moment – si nu stiu câti dintre dumneavoastra îsi mai amintesc- Statele Unite, care era in cvasi- totalitate progermana, a intrat în razboi împotriva Germaniei de partea Marii Britanii. Am afirmat ca SUA erau în cvasitotalitate progermane deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei si, în general mass-media americana apartinea evreilor; iar ei, acesti evrei, erau progermani. Erau progermani deoarece foarte multi dintre ei proveneau din Germania si doreau sa vada o Germanie care-l va distruge pe Tar. Evreii nu-l iubeau pe Tar si nu doreau sa vada Rusia câstigând razboiul.

Acesti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb si alte banci celebre americane refuzasera sa finanteze Anglia sau Franta, nici macar cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câta vreme vedem Franta si Anglia aliate cu Rusia, nici un cent!” în schimb acesti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod, alaturi de Germania, în speranta de a vedea Rusia îngenunchiata si tarul anihilat. Acum, aceiasi evrei, când au vazut nesperata posibilitate de a obtine Palestina, au mers în Anglia si au facut acest târg. Si, la vremea respectiva aceasta a dus o schimbare totala de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe rosu pe verde.

Dupa ce toate ziarele americane fusesera progermane, explicând despre dificultatile întâmpinate de catre Germania în razboiul dus împotriva Angliei, deodata, pentru aceleasi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticalosi. Germanii erau numiti „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Rosii. Germanii taiau mâinile bebelusilor. La putin timp dupa acest moment Woodrow Wilson a declarat razboi Germaniei. Sionistii din Londra au telegrafiat în SUA judecatorului Louis Bradeis (de la curtea Suprema de Justitie) spunându-i. „Du-te acum si fa presiuni aupra presedintelui Wilson. Noi obtinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tau sa faci presiuni asupra presedintelui Wilson sa aduca în razboi Statele Unite”.

Iata cum au intrat în razboi Statele Unite ale Americii. America nu avea nici un interes în acel razboi; America avea la fel de mult interes în acel razboi ca cineva care ar trebui sa fie pe luna în acesta seara decât sa fie în patul lui. Pentru contextul Primul Razboi Mondial nu a existat nici un sens ca America sa fie implicata în acel razboi. Dupa ce noi americanii am intrat în razboi, sionistii au mers în Marea Britanie si su spus: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligatiile din acord. Hai acum sa vedem ceva scris care sa ne arate ca veti respecta târgul si ca ne veti da Palestina dupa razboi”. Ei atunci nu stiau daca razboiul va mai dura un an sau zece ani. Asa ca s-au gândit sa conceapa o „chitanta” . Si „chitanta” a luat forma unei scrisori, care a fost însa redactata într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea sa nu-si poata da seama despre ce e vorba. Si aceasta scrisoare a fost denumita Declaratia Balfour.

Declaratia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plati sionistilor pretul efortului lor de a aduce SUA în razboi. Deci aceasta celebra Declaratie Balfour, despre care toti auzim vorbindu-se, este la fel de falsa ca o bancnota de trei dolari. Si nu cred ca as fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în razboi.

Statele Unite au strivit Germania. Când razboiul a luat sfarsit si germanii au mers la Paris pentru Conferinta de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegatia condusa de catre Bernard Baruch. lar eu am fost acolo: e normal deci ca stiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, in cadrul Conferintei de Pace, în timp ce taiau în felii Germania si împarteau bucati, Europa natiunilor care aveau si ele pretentii, au spus: „Ce-ar fi sa ni se dea noua Palestina?”. Dupa care au scos în public, în fata germanilor (care nu stiau nimic), declaratia Balfour. Si, în acea clipa, germanii au înteles ca fusesera învinsi si obligati sa plateasca înspaimântatoarele reparatii de razboi numai din cauza faptului ca sionistii dorisera Palestina si fusesera decisi sa o obtina, prin orice mijloace. Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei.

Când germanii au realizat ce se petrece, au fost, evident, indignati. Trebuie precizat ca, pâna în acel moment, în nici o tara a lumii evreii nu erau mai confortabil instalati decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau, care era un personaj la fel de important în finantele si industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care detinea doua mari linii maritime, North German Lloyd’s si

Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg, era familia de evrei Warburg, detinatori ai celor mai mari banci comerciale ale lumii. Evreii traiau foarte bine în Germania, fara îndoiala. Deci germanii au avut tot dreptul sa gândeasca: „Iata într-adevar tradare”!

A fost o tradare care poate fi comparata cu urmatoarea situatie ipotetica. Sa presupunem ca SUA ar fi în razboi cu URSS. Si ca noi invingem. Si ca le spunem rusilor: „Stiti ceva, hai sa uitam toata tarasenia. Va oferim o pace negocabila”. Si deodata China Comunista ar intra în razboi ca aliata a URSS. Si implicarea Chinei ar duce la învingerea noastra. O învingere dureroasa, cu un cortegiu de reparatii pe care imaginatia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginati-va ca, dupa învingerea noastra, am afla ca tocmai chinezii de la noi ne-au tradat. Ca e vorba de propii nostri chinezi. Ca ei ne-au tradat si ca prin ei China Comunista a fost ademenita în razboi împotriva noastra. Care ar fi atunci atitudinea noastra, a americanilor fata de cetatenii nostri de origina chineza? Probabil nici un chinez nu si-ar mai arata fata pe strazile Americii. Si nu ar fi destui stâlpi de iluminat si copaci pentru a ne ocupa de ei. Imaginati-va deci, cum v-ati simti.

Ei bine, asta au simtit germanii fata de evrei. Fusesera asa de draguti cu ei: din 1905 încoace, dupa ce prima revolutie comunista esuase în Rusia si evreii trebuisera sa fuga de acolo, toti luasera calea Germaniei. Si germanii le oferisera azil. Si germanii i-au tratat cu respect. Si acum evreii vândusera Germania doar pentru motivul ca doreau Palestina pentru a crea acolo un „stat evreu”.

Nahum Sokolov, precum si toate marile personalitati de care stiti si sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 si 1923, au scris în toate articolele lor (si presa era plina de afirmatiile lor) ca sentimentul antievreiesc din Germania a aparut numai dupa ce poporul german a aflat de intereventiile evreiesti în scopul aducerii în razboi a Statelor Unite. Însasi evreii au recunoscut acest lucru.

Antievreiesmul german nu a aparut din cauza ca germanii, în 1919, au descoperit ca un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea muncheneza. Nu era în plus nici vorba de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios. Nimanui nu-i pasa în Germania de atunci de faptul ca evreul merge acasa, trage storurile si spune „Shema’Israel” in loc de „Tatal Nostru”. Resentimentele evreiesti mereu crescânde în Germania interbelica nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei raspunzatori de înspaimântatoatea lor înfrângere militara. lar Primul Razboi Mondial a fost pornit împotriva Germaniei fara nici un motiv de care Germania sa fie responsabila. Germanii nu aveau nici o vina, decât una. Vina de a avea succes. Germanii creasera o flota puternica. Germanii creasera comertul mondial.

Nu trebuie sa uitam ca pe vremea Revolutiei Franceze, Germania era constituita din 300 de orase-stat, principate, ducate si asa mai departe. Trei sute de entitati politice separate. Si aceste entitati, pe timpul lui Napoleon si Bismarck au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca în urmatorii 50 ani Germania sa devina una din marile puteri ale lumii. Marina germana rivaliza pe cea a Marii Britanii; comertul si afacerile germane erau de talie mondiala; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.

Si care a fost rezulatatul acestor lucruri? O conspiratie între Anglia, Franta si Rusia pentru a demola Germania. Nu exista un singur istoric pe lumea aceasta care sa gaseasca un motiv plauzibil pentru care aceste trei state au decis sa stearga Germania de pe harti, din punct de vedere politic.

Sa revenim la situatia de dupa Primul Razboi Mondial. Dupa ce descoperisera ca evreii purtau vina înfrângerii tarii lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar nici un fir de par de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de al Departamentul de Stat) citeaza un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de catre Cordell Hull în 1933 în Germania ca sa inspecteze asa zisele lagare de detinuti în stare de perfecta sanatate si pline de comunisti. E drept, multi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru ca, întâmplator, la vremea respectiva, circa 98% din comunistii Europei erau evrei. Tot în acele lagare se mai aflau si preoti, si ministri, si masoni, toti banuiti de afiliatii internationale.

Acum niste rapeluri istorice necesare: în 1918-1919 comunistii au preluat puterea în Bavaria pentru câteva zile. Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht si alti evrei au reusit sa preia puterea guvernamentala pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat razboiul, a fugit în Olanda deoarece banuia ca, comunistii vor prelua puterea în Germania si ca el va fi executat asa cum patise tarul.

Asa ca si-a cautat refugiu în Olanda. apoi însa amenintarea comunista în Germania fusese anihilata, evreii incercau sa reintre în vechile posturi, si germanii incepura sa lupte împotriva lor în toate modurile, dar fara sa se atinga de vreun fir de par al unui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similara cu lupta noastra împotriva delincventilor de pe vremea Prohibitiei. Nu era deci o lupta cu pistoale.

Si, nu uitati, la acea vreme existau între 80 si 90 milioane de germani contra a numai 460.000 evrei. Numai 0,5% din populatia Germaniei erau evrei. Si, cutoate acestea, evreii erau cei care controlau presa precum si cea mai mare parte a economiei germane (actionasera în momentul prabusirii marcii si practic cumparasera tot ce se putea cumpara).

Evreii au încercat sa ascunda acest lucru: tradarea poporului german si adevarata cauza resentimentelor germanilor. Germanii au demarat actiuni impotriva evreilor organizând o discriminare globala. Practic evreii au fost îndepartati din structurile nivelurilor sociale; asa cum noi americanii am îndeparta de îndata chinezii, sau negrii, sau catolicii, sau oricine în tara care ne-ar fi tradat inamicului nostru aducându-ne în fata unei înfrângeri umilitoare.

Dupa o vreme evreii lumii au organizat o conferinta la Amsterdam. în iulie 1933 evrei din toate colturile lumii s-au reunit în acest oras. Si acei evrei au spus Germaniei: „Îl concediati pe Hitler, si instalati fiecare evreu în postul pe care-l detinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteti trata asa. Si noi, evreii lumii, lansam aici acest ultimatum împotriva voastra”. Va puteti imagina ce au raspuns germanii.

Ce au facut evreii? Dupa ce Germania refuzase sa se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrarile conferintei de la Amsterdam au fost întrerupte si Samuel Untermeyer, seful delegatiei americane si presedinte al conferintei, a revenit în SUA! . Aici el a mers de la vapor direct al studiourile de radio CBS de unde a rostit urmatoarele cuvinte: „Evreii lumii declara azi Razboi Sfânt împotriva Germaniei. Ne aflam din aceasta clipa angajati într-un conflict sacru împotriva germanilor. Si îi vom înfometa pâna se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Si aceasta îi va distruge deoarece ei depind de comertul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era o realitate: doua treimi din alimente Germania trebuia sa le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fara export, doua treimi din germani ar fi pierit de foame.

În aceasta declaratie, tiparita în New-York Times pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara cu îndrazneala ca: „Acest boicot va fi autoapararea noastra. Chiar presedintele Roosevelt ne-a recomandat aceasta metoda în cadrul lui National Recovery Administration”. Va reamintesc ca aceasta era entitatea apartinând de programul New Deal si care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.

Imediat sa instalat boicotul economic mondial al Germaniei, boicot atât de asiduu încat pe nici un raft de magazin al lumii nu mai puteai gasi un produs având inscriptionat „Made in Germany”. Un membru al conducerii retelei de magazine Woolworth mi-a marturisit ca, atunci, au trebuit sa arunce în râu farfurii si ceramica germana în valoare de milioane de doalri. Magazinele cu marfa germana erau la rândul lor boicotate si cetatenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleristii” sau „Asasinii”, asa cum se face uneori în Sud.

Într-un magazin Macy (retea condusa, paradoxal, de familia evreiasca Strauss) o femeie a gasit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta „Made in Germany”. Imediat magazinul a fost boicotat si pichetat de sute de cetateni cu pancarte antihitleriste. În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atingea de un fir de par al vreunui evreu. Nu exista suferinta în randul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.

Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declara boicot împotriva noastra si ne aduc oamenii în somaj si ne fac sa ne înghete industria? Cine sunt ei ca sa ne faca asa ceva?” Erau evident indignati. Unii au început sa picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german sa-si dea banii unui propietar de magazin din aceeasi etnie cu cei care îi înfometau tara prin embargoul mondial pentru a face Germania sa îngenuncheze si apoi sa vina sa-i dicteze cine sa fie premierui sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.

Dar de-abia în 1938, când un tanar evreu polonez a împuscat un diplomat german in ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevar duri cu evreii din Germania. Astfel au aparut vitrinele sparte si luptele de strada si tot ce cunoastem.

Acum, cu toate ca nu-mi place cuvântul „antisemitism” (pe care-l consider nonsens) dar dumneavoastra va spune ceva, îl voi utiliza în continuare. Dupa cum vedem supremul motiv pentru care în Germania explodasera antisemitismul si resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea Primului Razboi Mondial si boicotarea mondiala a Germaniei. Si, in final, se vede ca ei deveneau autorii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca deja lucrurile nu mai puteau fi controlate si era absolut necesar ca germanii si evreii sa-si încruciseze sabiile într-un razboi care avea sa decida odata pentru totdeauna cine va supravietui si cine va pieri.

În acea perioada traiam în Germania si stiam ca germanii decisesera ca Europa urma sa fie sau crestina, sau comunista; nu exista cale de mijloc. Si germanii se decisesera: aveau sa încerce sa mentina o Europa crestina, pe cât posibil. Si au început reînarmarea.

În Noiembrie l933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietica. URSS devenea foarte puternica si Germania si-a dat seama ca „daca nu suntem puternici curând vine si rândul nostru”.

Asa cum azi în America noi spunem „Daca nu suntem puternici curând vine si rândul nostru”. Si guvernul nostru cheltuie 84 miliarde de dolari pentru aparare. Si aprare împotriva cui? Aparare împotriva a 40.000 de mici evrei care au luat puterea în Moscova, dupa care, prin varii metode, au obtinut comanda în atâtea tari ale lumii.

Ce putem face noi azi, în pragul celui de-al Treilea razboi Mondial? Daca actionam rapid poate salvam niste vieti care ar putea fi ale fiilor nostri. Fiii Dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemati sub arme si dvs. nu stiti asa cum englezii nu au stiut în 1916, în Londra, ca sionistii faceau un târg cu cabinetul de razboi britanic pentru a le trimite cei mai buni copiii sa moara într-un razboi absurd, ca toate razboaiele. Dar cine a stiut de asta în SUA la vremea respectiva? Nimeni.

Nimanui în SUA nu i se permitea sa stie asta. Dar cine a stiut sigur? Presedintele Wilson a stiut. Colonelul House a stiut. Alti oameni din interior au stiut. Ma întrebati daca eu am stiut? Ceva idei aveam,

pentru ca eram omul de legatura al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei când Wilson a fost ales, si circulau zvonuri prin birouri, în vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era presedintele comitetului de finantare, eram omul de legatura intre el si Rollo Wells, trezorierul.

Deci am asistat la sedintele lor, cu presedintele Wiloson în capul mesei, si toti ceilalti erau acolo, si îi auzeam cum îl bombardeaza pe presedinte cu chestiunea impozitelor si a situatiei grave a lui Federal Reserve Bank, si îi auzeam cum îl îndoctrineaza pe presedintele nostru cu teorii sioniste. Judecatorul Brandeis si presedintele erau acolo si vorbeau, îi vad si acum, aproape unul de altul, la fel de lipiti ca degetele unei mâini. Presedintele Wilson, când venise la discutii sa afle despre ce este vorba era la fel de nestiutor ca un nou nascut.

Asa am fost noi americanii atrasi în Primul Razboi Mondial, în timp ce dormeam cu totii. Ne-am trimis copiii în Europa , pentru a fi macelariti.

Si pentru ce? Pentru ca evreii sa faca Palestina „statul” lor.

Dumneavoastra stiti ce fac evreii de Ziua lertarii, care credeti ca este asa de sacra pentru ei? Eu stiu, pentru ca am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici sa va prezint fapte. În Ziua Iertarii, ca evreu, intri la sinagoga si rostesti o ruga, singura ruga care te obliga sa ramâi în picioare. Aceasta ruga scurta se repeta de trei ori; ea se numeste Kol Nidre. Ruga se refera la un acord pe care-l faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu în sensul ca orice promisiune, declaratie sau juramânt pe care-l vei face în urmatoarele 12 luni sa fie nul si neavenit. Juramântul nu va fi juramânt; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea vor fi nimic.

Cu atât mai mult Talmudul reaminteste evreului ca ori de câte ori el face o promisiune sau un juramânt, el sa nu uite de legamântul facut sub Kol Nidre de Ziua lertarii care îl scuteste de respectarea lor.

Deci cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea lor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor în 1916. Si fara îndoiala, noi americanii vom avea aceiasi sorta pe care au avut-o germanii si din aceleasi motive”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.