Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Bursa de Valori Bucureşti

in Burse - Banci

La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), iar peste o săptamână a aparut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada primului război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de 7 ani de creşteri spectaculoase, urmată de o perioadă tot de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acţiunile a 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).

După o întrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţată în anul 1995, prima zi de tranzacţionare fiind 20 noiembrie 1995, zi în care s-au tranzacţionat 905 acţiuni a 6 societăţi cotate. După această dată s-au înregistrat următoarele valori ale tranzacţiilor :

Actiuni                                     Situatia evolutiei tranzactiilor cu actiuni la BVB
An Nr. sedinte de tranzactionare Nr. tranzactii Nr. actiuni tranzactionate (volum) Valoare (RON) Capitalizare (RON) Nr. societati emitente Nr. noi societati emitente Nr. societati delistate Nr. Interme-diari
1995 5 379 42.761 250.000,00 25.900.000,00 9 9 0 28
1996 84 17.768 1.141.648 1.520.000,00 23.100.000,00 17 8 0 62
1997 207 609.651 593.893.605 194.590.000,00 505.600.000,00 76 59 0 133
1998 255 512.705 986.804.827 184.650.000,00 392.200.000,00 126 50 0 173
1999 253 415.045 1.057.558.616 138.915.000,00 572.500.000,00 127 15 14 150
2000 251 496.887 1.806.587.265 184.292.000,00 1.072.800.000,00 114 1 14 120
2001 247 357.577 2.277.454.017 381.277.000,00 3.857.300.000,00 65 3 52 110
2002 247 689.184 4.085.123.289 709.800.000,00 9.158.000.000,00 65 1 1 75
2003 241 440.084 4.106.381.895 1.006.271.130,00 12.186.600.000,00 62 0 3 73
2004 253 644.839 13.007.587.776 2.415.043.850,00 34.147.400.000,00 60 3 5 67
2005 247 1.159.060 16.934.865.957 7.809.734.451,60 56.065.586.984,76 64 5 1 70
2006 248 1.444.398 13.677.505.261 9.894.294.096,72 73.341.789.545,86 58 2 0 73
2007 250 1.544.891 14.234.962.355 13.802.680.643,77 85.962.389.148,60 59 3 2 73
2008 57 344.028 2.196.045.057 2.148.534.897,27 110.155.674.393,33 62 3 0 75

                                 

Pe baza graficului se poate observa că valoarea tranzacţiilor a înregistrat o creştere spectaculoasă în anul 1997 faţă de 1996, aceasta crescând de la 1.520.000 lei la 194.590.000 lei, adică de 128 ori. Apoi s-a înregistrat o scădere moderată timp de 2 ani, ajungând în 1999 la suma de 138.915.000 lei. Începând din 1999, timp de 4 ani valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni la BVB aproape s-a dublat de la an la an, ajungând la sfârşitul anului 2004 la suma de 2.415.043.850 lei. În anul 2005 s-a înregistrat din nou o creştere importantă a valorii tranzacţiilor cu circa 225% faţă de anul precedent, după care au existat în continuare creşteri moderate.

Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare continuă. La acest moment numărul societăţilor listate este de 65. Printre acestea se numără societăţi importante în economia naţională, precum SNP Petrom, Banca Română pentru Dezvoltare, cele 5 Societăţi de Investiţii Financiare, Banca Transilvania, etc.

Cotarea („admiterea”) unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezintă o recunoaştere a activităţii eficiente a societăţii emitente, datorită unor criterii ce trebuie îndeplinite în vederea cotării, criterii ce se referă la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societăţii emitente, activitatea desfăşurată, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la categoria I sau la categoria a II-a (numită şi categorie de bază), categoria I necesitând îndeplinirea unor criterii suplimentare de către emitenţi, printre care se menţionează desfăşurarea unei activităţi profitabile în ultimii doi ani. În acest mod, societăţile cotate la bursa de valori sunt împărţite în două categorii, oferind investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficienţei acestora. Pe lângă această recunoaştere a activităţii lor eficiente, pentru societăţile emitente, cotarea aduce şi alte avantaje. În primul rând un avantaj legat de imaginea şi publicitatea societăţilor cotate, acestea beneficiind de o mediatizare intensă şi devenind cunoscute opiniei publice şi comunităţii de afaceri, în rândul cărora se află potenţialii clienţi şi acţionari ai societăţilor. Un alt avantaj se referă la registrul acţionarilor, care este ţinut în mod exact şi la zi de către sistemul informatizat al bursei de valori, nemaifiind necesară ţinerea acestuia de către societatea emitentă.

În anul 1997 Bursa de Valori Bucureşti a cunoscut un salt semnificativ în dezvoltarea ei, acest an fiind un an al performanţei pieţei de capital. A fost marcat de lansarea în septembrie a primului indice, BET (BUCHAREST EXCHANGE TRADING), care a funcţionat ca un veritabil „barometru” al activităţii pe piaţa bursieră. BET a apărut ca urmare a nevoii unui instrument sintetic de cuantificare a performanţelor activităţii pieţei bursiere.

Luna aprilie a anului 1998 marchează lansarea celui de-al doilea indice al BVB, indicele BET-C (BUCHAREST EXCHANGE TRADING – INDICE COMPOZIT) care urmăreşte evoluţia preţului tuturor valorilor mobiliare înscrise la cota BVB şi care alături de indicele BET conturează o imagine completă asupra evoluţiei de ansamblu a pieţei.

La 1 noiembrie 2000, Bursa de Valori Bucureşti lansează primul indice sectorial, BET-FI (BUCHAREST EXCHANGE TRADING – INVESTMENT FUNDS). Acesta reflectă tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate în cadrul Bursei.

Anul 2001 a însemnat şi punerea în funcţiune a unui nou sistem de tranzacţionare destinat în acest moment tranzacţionării instrumentelor financiare cu venit fix, respectiv obligaţiunile municipale. Capitalizarea bursieră a depăşit pragul de un miliard de dolari, reprezentând 3,34% din PIB-ul anului 2001, iar indicii bursieri au urmat tendinţa generală de creştere, indicele BET apreciindu-se cu peste 38,6% pe parcursul anului.

Considerată una din cele mai prolifice perioade din istoria sa, în 2002 toţi cei trei indici calculaţi de Bursa de Valori Bucureşti au atins niveluri maxime istorice, rata anuală de creştere a acestora fiind spectaculoasă.

În 2004 capitalizarea totală a Bursei de Valori Bucureşti s-a apropiat de pragul de 12 miliarde de dolari şi reprezenta peste 17% din PIB, diminuându-se astfel decalajul faţă de pieţele bursiere cele mai avansate ale Europei Centrale şi de Est.

Anul 2005 a reprezentat o nouă recunoaştere internaţională a Bursei de Valori Bucureşti prin lansarea în comun cu Bursa din Viena a indicelui ROTX  (ROMANIAN TRADED INDEX), construit în conformitate cu principiile Familiei de Indici pentru Europa Centrală (CECE).

Indicatori bursieri în 2006:

  • Capitalizarea totală a pieţei reglementate a urcat cu aproape 40%;
  • Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor pe piaţa reglementată a depăşit în 2006 pragul de 10 milioane euro;
  • Pe fondul unei volatilităţi ridicate, indicii BVB şi-au continuat şi în anul 2006 tendinţa ascendentă;
  • Obligaţiunile emise de Banca Mondială au dublat dimensiunea pieţei instrumentelor financiare cu venit fix;
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Burse - Banci

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web