Robert Dye si Leedor Borlant sunt doi dintre cei mai cunoscuti dresori nu doar din Marea Britanie, ci din intreaga lume. Cei doi tineri transforma cainii in adevarati bodyguarzi pentru stapanii si locuintele lor.
Cainii sunt adusi din intreaga lume si antrenati ani de zile pentru a sfasia pe oricine reprezinta un pericol pentru stapanii lor. Nu va inchipuiti ca lucreaza cu niste monstri! Animalele sunt foarte jucause si pasnice in compania copiilor, a familiei, a prietenilor. Nu sunt violenti decat cu hotii sau cu atacatorii, in rest sunt cat se poate de normali si de simpatici.
Clientii celor doi dresori sunt persoane publice, demnitari, fotbalisti, oameni cu bani, dar care sunt foarte expusi, care ar putea deveni tinta unor jafuri, atacuri sau rapiri.
Un exemplar dresat de Robert si Leedor costa zeci de mii de euro. Dobermanul din imagine are un pret de peste 30.000 de euro.
“Cainii astia sunt pregatiti pentru orice”, spun cei doi britanici.