Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cancelarul Germaniei Angela Merkel se crede, Cancelarul Europei! Amenința cu procese dacă nu îi primim pe imigranții musulmani

in Extern

Cancelarul Germaniei Angela Merkel se crede, evident, Cancelarul Europei, ca să nu duc comparația mai departe spre vremurile de acum 7 decenii, de tristă amintire pentru Europa. Altfel cum și-a permis cancelarul UNUIA din statele membre UE să le amenințe pe toate celelalte că va iniția proceduri judiciare împotriva țărilor care nu își acceptă cota de imigranți? Cine este, așadar, doamna Merkel să amenințe România, de exemplu, cu procese? Nu e destul că ne dau multinaționalele în judecată să ne ceară miliarde de dolari pentru că nu le lăsăm să ne radă munții și să ne umple de cianură, acum trebuie să ne temem și de procese politice pentru că Germania vrea neapărat să islamizeze Europa?

media_144152094269701000

Dacă Germania are nevoie de muncitori necalificați, prost plătiți și mult munciți și de aceea primește sirieni, e problema ei. Nu o crede nimeni pe Merkel Maica Tereza, mai ales după ce i-a executat silit pe greci, luându-le, de fapt, țara. Ce-i drept, sirienii vor munci în condiții mai avantajoase pentru economia Germaniei decât est-europenii, vor accepta orice li se impune, bani puțini și nu vor face sindicate. Se vor deosebi fundamental de românii care, atunci când patronii nemți nu îi plătesc (au ajuns la mine personal multe cazuri, câte vor mai fi fiind însă), îndrăznesc să-și dea patronii în judecată. Probabil românii cred că sunt europeni și au drepturi…

Sirienii și alți imigranți non-UE nu se cred cetățeni europeni, nu vor cere drepturi, și sunt, deocamdată, dispuși să accepte orice. Mai încolo, când unora le vor displăcea condițiile de trai sau lipsa unei societăți islamice adevărate, nu își vor da angajatorul în judecată, ci îl vor arunca direct în aer. Dacă Germania își permite acest lucru, e treaba ei. Dar să nu vină Merkel să ne spună nouă, românilor, de obligații, după ce fandoseala europenilor de rasă superioară ne-a ținut la coadă la Schengen pe motiv că nu avem pedigree. Acum să-și ia pedigree-ul și să facă ce or vrea cu el, cu Schengen cu tot.

România nu are de ce să împartă povara imigrației cu Merkel, că alte poveri le-am dus singuri și nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. Așa încât, Frau Merkel, ia-ți poverile, dacă ții neapărat și ai planuri de viitor pentru demografia și mâna de lucru ieftină a Germaniei, și nu uita că nu ești Cancelarul Europei. Niciun român nu te-a votat ca să vii să ne distribui acum imigranți. Nu răspunzi în fața noastră la vot, nu răspundem în fața ta cu ”poverile”, mai ales că pe ale noastre ni le purtăm singuri, iar europeni devenim numai când avem obligații.

Sursa

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web