Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Carla’s Dreams, concert cu pericole și dosar penal. 9 persoane au leșinat

in Evenimente/Stiri online

Concertul susținut de Carla’s Dreams, într-un mall din Piatra Neamț a fost oprit chiar de artist, după ce în sala cu 3000 de persoane, mai mulți tineri au leșinat din cauza căldurii și a aglomerației. Deși câțiva tineri au ajuns la spital, din fericire nimeni nu a fost rănit. Carla’s Dreams a depus o plângere în acest sens, iar autoritățile au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, organizatorilor.

Procuratura a preluat cazul și a stabilit că organizatorii concertului se fac vinovați pentru că nu au luat toate măsurile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, iar locul ales pentru eveniment nu a fost cel potrivit și nici dotat corespunzător ținând cont de amploarea evenimentului la care a participat mii de oameni. „Toată lumea era conștientă că nu era ok, dar, nu știu, cred că toți stăteam acolo ca niște drogați. Și ei pe scenă, și noi, ca spectatori, pentru că senzația era de pericol, dar, încă suntem vii. Nu s-a stârnit panică și asta cred că a fost elementul, singur, pozitiv.„, a declarat pentru ProTv, Daniel Vinca.

În timp ce organizatorii vor fi cercetați penal, autoritățile laudă acțiunea promptă a agenților, mulțumiți că tragedia de la Colectiv nu s-a repetat. Pe de altă parte, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență București a transmis în scris organizatorilor de evenimente care sunt obligațiile legale în cazul în care nu este respectată legea.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web