Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a participat alături de alte 2600 de persoane, la Semimaratonul Sibiului organizat sâmbătă pentru copiii născuți prematur, internați în spitalul public din oraș, unde este nevoie urgentă de achiziționarea unui aparat pentru a ajuta bebelușii să respire.
Președintele Klaus Iohannis a ținut să fie prezent la eveniment pentru a-și susține soția și de asemeni, a donat bani pentru proiect.
“E evident faptul că acest semimaraton este pentru a strânge fonduri pentru un proiect bun. Din câte știu eu, pentru Neonatologie. Îi da un plus de atractivitate, cel puțin pentru mine, sper că și pentru sibieni“, a declarat Klaus Iohannis, pentru jurnaliști.
Șeful statului și-a încurajat soția de pe margine, dar a profitat de evenimentul dedicat sănătății și a venit pe bicicletă. “Am venit, în primul rând, ca să susțin echipa în care aleargă soția mea, Carmen, dar am venit să susțin competiția, evident. Aceasta este deja una care are tradiție în Sibiu. Este pentru un scop bun. Și îi încurajez. (…) Susțin și merg cu bicicleta. Eu sunt un susținător puternic al alergătorilor. Eu am venit ca simplu spectator și susținător pentru competiție și, evident, pentru echipa soției mele. Am venit pe bicicletă și plec pe bicicletă”, a spus Klaus Iohannis.
Prima Doamnă a României a alergat cinci kilometri la maraton alături de elevii săi și recunoaște că a participat la un astfel de eveniment pentru prima dată și pentru asta s-a antrenat timp de două luni și jumătate. “Am avut emoții ca să nu dezamăgesc. Dar îmi face mare plăcere, mă simt bine, cu atât mai mult că azi am alergat pentru o cauză deosebită, pentru Spitalul de Neonatologie din Sibiu, pentru bebelușii noștri care sperăm să aibă o viață normală și pentru zâmbetele lor și îmbrățișările și mângâierile lor, facem orice”, a declarat Carmen Iohannis, la finalul cursei.