„…Resursa cea mai preţioasă a Armatei României sunt militarii și civilii care activează în acest domeniu. Femeile și bărbații care îşi dedică viaţa vocaţiei de a servi patria sub drapelul tricolor alcătuiesc un adevărat corp de elită, nu numai prin asumarea unor standarde morale şi profesionale înalte, dar şi a multor sacrificii”, le-a spus Preşedintele Klaus Iohannis militarilor români, în alocuțiunea susținută în cadrul autoevaluării activităţii Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2016, informează Preşedinţia României.
Iohannis este de părere că, anul trecut, activitatea Ministerului Apărării Naționale a fost, „una extrem de consistentă” şi a subliniat că armata este o instituție de bază a statului român, „pe care cetățenii țării noastre o privesc cu încredere și cu mândrie. Acest nivel de preţuire se datorează profesionalismului militarilor și civililor care îşi îndeplinesc misiunile cu patriotism şi devotament”.
Despre situaţia militară externă, Iohannis e de părere că avem de a face cu o acutizare fără precedent, a „provocărilor la adresa securității globale și regionale”, dând ca exemplu conflictul din estul Ucrainei, lipsa „unei căi rezonabile și negociate pentru a pune capăt războiului din Siria”, şi „virulența terorismului islamic anti-occidental practicat de Daesh și criza produsă de afluxul masiv de refugiați în căutare de azil în Europa sunt cele mai semnificative coordonate ale acestei situații”.
El consideră necesar ca „România să-şi dezvolte direcţiile pe care îşi fundamentează politica externă” şi că pentru ţara noastră rămân prioritare parteneriatul strategic cu Statele Unite şi „construirea unui profil mai puternic în NATO şi Uniunea Europeană, ca piloni strategici pentru garantarea securităţii ţării noastre” subliniind că o cooperarea între NATO și UE „reprezintă o prioritate strategică pentru ambele organizații, în baza declarației comune semnate de liderii acestora, cu ocazia Summitului de la Varșovia din anul 2016″.
„Atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii, dumneavoastră vă aflaţi mereu acolo unde România o cere, desfăşurându-vă activitatea cu patriotism, loialitate și modestie, sub deviza Onoare și Patrie”, a mai spus Klaus Iohannis. (foto: presidency.ro)